La începutul secolului trecut Chișinăul se situa în top-10 cele mai frumoase orașe ale Imperiului rus , iar în anii 70 pe drept avea ”umeri albi de piatră”.
Acum, din păcate, capitala Moldovei nu doar că nu mai este un model de urbanism modern, dar mai și pirerde din patrimoniul rămas de la cei care i-au format chipul în secolele ХIХ și ХХ . Cum să păstrăm patrimoniul nostru cultural, și nu doar în capitală?Întrebarea îi îngrijorează pe artiștii plastici, arhitecți, jurnaliști și reprezentanți ai societății civile.
Locul revederii - Palatul Republicii
Dezbaterile în problema dată au fost impulsionate de recenta conferință ”Moștenirea culturală – pasibilă de reabilitare”. Ideea desfășurării ei i-a aparținut Elenei Pahomova, jurnalist TV, președinta Comisiei mass-media a Consiliului societății civile pe lîngă președintele RM.
- I-am invitat pe toți cei cărora le pasă de soarta valorilor arhitecturale și artistice ale țării - arhitecți, artiști plastici, designeri, activiști civici, - spune Elena. Nu din întîmplare întrunirea a avut loc la Palatul Republicii, fosta Sală a Prieteniei. Unu – pentru că anul acesta se fac 90 ani de la nașterea renumitei ceramiste moldovene Luiza Ianțen, minunatul panou al căreia împodobește sala mică a Palatului. Doi – pentru că Palatul Republicii este mai mult ca un simplu edificiu: acum 30 de ani la amenajarea lui au trudit cei mai buni artiști plastici din țară, iar acum el este unul din puținele modele de monument arhitectonic al perioadei sovietice, care s-a păstrat bine.
A apărut ideea, susținută apoi de direcția Palatului Republicii, de a face acest edificiu un obiectiv turistic, cu excursii care ar fi interesante și oaspeților străini, dar și băștinașilor, în special – elevilor. În continuarea proiectului intenționăm să adunăm și să plasăm pe internet toată informația despre istoricul clădirii, despre cei care au creat-o, imagini ale acestor lucrări unice.
Responsabil de cultură este nu Ministerul culturii și nu Departamentul protecție a patrimoniului cultural, ci întreaga societate, de la vlădică la opincă, - consideră artistul plastic Alexei Colâbneac, ex-viceministru al culturii.
În opinia sa, sarcina principală este căutarea și atragerea unor cunoscători veritabili ai culturii, profesioniști care ar informa corect societatea și propriii colegi. De ajutor în acest caz ar putea fi restabilirea instituției numite Combinatul de Restaurare.
- Iar noi, specialiștii, trebuie să informăm oamenii despre tot ce are loc în sfera culturii – pentru a le aminti ce avem noi de preț și trebuie să păstrăm. Este nevoie de o informare permanentă a populației în problema dată, în regim non-stop. Spre exemplu, în centrul Chișinăului este instalat un panou publicitar LED, care popularizează tot ce vrei. De ce atunci nu avem acolo, barem, 30 de secunde de informații despre monumentele noastre de cultură și arhitectură, și despre starea în care se află acestea.
Am mai putea organiza o expoziție mobilă, care ar imortaliza monumentele de cultură deja dispărute. Aceasta ar putea fi amplasată în incinta Muzeului Artistic, apoi – mutată în grădina publică Ștefan Cel Mare, unde de obicei se vernisează expozițiile deschise, sau la intrarea în primărie.
Cum poate fi popularizată ideea moștenirii culturale? – se întreabă designerul Oxana Șișco-Cozîrscaia.
- La noi astăzi informația despre anumite capodopere este foarte modestă. Ca exemplu reușit, aș putea propune următoarea variantă: încă în anii 60 a fost editată o broșură adresată tinerilor, cu titlul «Cunoști oare Chișinăul?», în care informațiile despre capitala noastră erau prezentate în forma unui Joc, o victorină, ceea ce face lectura mai captivantă. Dacă ar fi să înnoim informațiile și să le ilustrăm frumos, broșura ar putea fi reeditată. Dacă fiecare agent economic, care așa sau altfel a participat la distrugerea, demolarea sau demontarea unui clădiri istorice ar dori să susțină financiar promovarea acestei broșuri, ar avea parte de cea mai bună ”iertare a păcatelor”. Trebuie să folosim și avantajele rețelelor de socializare. Ele permit unor mari grupuri de persoane interesate să se mobilizeze rapid, să facă schimb de informații, să se unească.
Un exemplu de autoorganizare de acest fel este clubul amatorilor de istorie a Chișinăului, numit ”КЛИК”, care activează în capitală deja de opt ani. Despre ocupațiile membrilor lui relatează Alla Chiricenco – arhitectul care a participat la proiectarea circului din Chișinău.
- Această minunată comunitate a fost creată la biblioteca ”M.Lomonosov”. De-ați ști ce multe lucruri noi despre Chișinăul vechi am aflat eu, care-s arhitect, și ce multe vom mai afla cu toții în timpul plimbărilor prin Chișinăul vechi! Eu zic că tot ce se face la ” КЛИК” trebuie să fie cunoscut de societate. Dorim să invităm în excursiile noastre presa, televiziunile. Am mers într-o excursie, în care ne-am îngrozit de cele văzute: pe unul dintre mozaicurile de pe o clădire rezidențială, care înfățișa un muncitor, trunchiul acestuia era acoperit cu plastic spongios, puteau fi admirate doar picioarele. Astfel a fost pur și simplu distrusă o operă de artă din anii 70-80 ai secolului trecut, și nimeni nu a fort pedepsit pentru aceasta.
Am auzit că va fi restaurat Circul din Chișinău. Sper că nu vor fi distruse operele de artă care împodobeau clădirea. Spre exemplu, există acolo o pictură unică, realizată de doi artiști, tineri la acel moment, într-o tehnică encaustică rară - pictură realizată pe o placă de marmură cu vopsea topită în ceară. Obțineau imagini foarte realiste. Acum această pictură foarte lungă se desprinde pe tot perimetrul circului. Dar cred că încă mai putem salva ceva. Mai există și gresia cu animale, și frescele – adevărate perle ale edificiului, la care au lucrat cei mai mari maeștri din arta moldovenească. Circul în sine este o clădire unică, renumită nu numai la noi sau în CSI, dar și în Europa. Vin încoace specialiști și mă roagă să le vorbesc despre tot ce îi interesează. Vă spun sincer, mi-i rușine să-i duc acolo, să le arăt în ce stare a fost adus un asemenea edificiu!
Luminița Drumea, secretar general adjunct al Comisiei Naționale UNESCO, crede că pentru a schimba ceva nu este suficientă dorința unui mic grup de persoane active – este necesară voința statului.
- Dacă vorbim despre baza normativă, la nivel internațional stăm bine: țara noastră a semnat toate legile și convențiile UNESCO de păstrare a patrimoniului natural și cultural. Tot ce a putut fi semnat, a fost semnat. Însă există probleme, care pot fi soluționate doar la nivel de stat, adică prin efortul unor structuri și persoane concrete. Iar la nivel de stat, cred eu, trebuie revăzut registrul existent al monumentelor, și nu pentru a-l reduce, da pentru a-l completa. Deoarece poate deveni un argument - dacă ceva se distruge, vom avea un document de bază, la care putem face trimitere pentru a salva opera de artă.
Promovarea acestor idei trebuie începută, totuși, de la procesul educațional. Generația de azi crește fiind educată de manuale din care lipsesc informații importante despre moștenirea noastră. Am putea discuta cu pedagogii care formează curriculumul, fie el și facultativ. Asta se poate face, real. Eu cred că rolul instituțiilor istorice și culturale este unul de primă importanță pentru procesul educațional. Dacă elevii vor ști, că această clădire nu este una oarecare, că ea are o istorie proprie, ei o vor privi altfel. Așa vom educa cetățeni activi. De aceea este important să folosim și rețelele de socializare, și mass-media, și programele video, și documentarele. Să folosim toate oportunitățile. Să zicem, Ministerul culturii dispune de granturi predestinate acestor scopuri, să le folosim și pe ele.
De la cine să cerem socoteală?
Această opinie o împărtășește și Eugen Smolin, arhitect, restaurator, fost angajat la Ministerul culturii din Moldova.
- Altă dată la Ministerul culturii exista departamentul protecție a monumentelor, care avea 60 de angajați. Avea cine apăra operele de artă! Acum de aceste probleme se ocupă o singură persoană. Nici la scrisori nu reușește să răspundă. Despre ce mai putem vorbi și la cine putem apela? Societatea civilă este un lucru bun. Dar această activitate importantă trebuie să fie dirijată de o instituție a statului, care poartă răspundere pentru păstrarea patrimoniului cultural. Și la Academie au rămas doar 3-4 specialiști în domeniul culturii. Este asta o mărturie a atitudinii statului față de sfera dată?
Să luăm aceleași mozaicuri. Avem în Moldova mozaicuri excelente, dar cine are grijă ca ele să fie păstrate? Dacă la Chișinău se mai fac simțite niște eforturi ale activiștilor, în alte localități lucrurile stau prost de tot. Recent am fost la Ialoveni și am descoperit că școala nr.1, care în anii 60 avea două mozaicuri minunate, care trebuiau ocrotite de stat, nu le mai are… Da în republică asemenea exemple avem foarte multe. Putem vorbi mult despre problemele existente, însă dacă nu vom avea specialiști care să fie responsabili de aceste lucruri la Academia de științe și la Ministerul culturii, lucrurile nu vor merge mai departe de vorbe.
«Aveți comori veritabile»
Ștefan Susai, scriitor, publicist, creatorul unor concepte culturale din România, are propria viziune asupra patrimoniului cultural al Republicii Moldova.
- Eu cred că la Chișinău se cer niște audieri serioase privind viitorul capitalei. Poate că era cazul ca acestea să aibă loc mai demult, imediat după destrămarea URSS. Îmi pare rău că primarii precedenți nu au avut nici propria viziune asupra problemelor Chișinăului, nici pregătirea necesară. Pe post de administratori ei nu au putut păstra bogata moștenire lăsată chișinăuienilor de strămoși. Dovadă – istoria Casei de cultură a sindicatelor, cu demolarea căreia a fost distrus un mozaic unic în felul său. Dacă edificiul s-a învechit, parcă nu se putea construi un altul, care să armonizeze cu acel mozaic? În Europa anume așa se face. Mi s-a spus, că acel mozaic ar fi un bir plătit proletcultului, că nu are valoare și că nu merită să fie păstrat. Ascultam și nu-mi venea să cred urechilor – doar este vorba despre un monument al culturii de ieri!
Am călătorit mult prin Moldova și am văzut în sate numeroase case de cultură, stații auto, fîntîni, pavilioane împodobite de maeștrii profesioniști ai mozaicului. Podoabe scumpe! Multe dintre ele – veritabile opere de artă. Spre exemplu, una dintre cele mai frumoase stații de așteptare a autobuzelor era în s.Hirova, Călărași – un mozaic cu imaginea lui Adam și Eva. Nu mai există. Mă doare că moldovenii nu înțeleg ce comori au în tezaurul artei moldovenești și că trebuie să le păstreze cu grijă.
Orașul trebuie salvat
Și Ion Ceban, șeful fracțiunii socialiștilor în consiliul municipal, este convins de necesitatea unei abordări sistemice și complexe.
- Tot ce este măreț și valoros în arhitectura Chișinăului a fost creat de generațiile precedente. Din păcate, generația noastră nu numai că nu a fost în stare să creeze nimic asemănător, ea distruge ceea ce au creat strămoșii. Mă doare și mi-i rușine pentru orașul meu, care face parte din top-10 cele mai hidoase orașe din lume. Avem nevoie de un plan urbanistic general, cu care orașul se va dezvolta nu haotic, ci sistemic, așa cum o fac toate capitalele lumii - și în vest, și în est.
Plus la asta, susține consilierul municipal, avem nevoie de un program de stat pentru salvarea moștenirii noastre arhitecturale – patrimoniul național al poporului.
Foarte bună idee. Însă în acest context aș veni și cu o întrebare - ce e de făcut cu pasajele subterane ale orașului, în total sunt 20, dintre care 12 sunt într-o stare avansată de degradare, cum ar fi cel din preajma Academiei? Lipsește iluminarea, salubrizarea. Aici e o pistă de lucru și pentru artiștii pastici, pentru tinerele talente
Adăuga comentariu