X 
Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

Moldova este dusă pe calea ”fundului georgian”

21 iul. 2020,, 20:36   Analitică
17339 31

Ce loc ocupă Moldova în sistemul ierarhic al lumii occidentale? Ce cale a ales ea și care este prețul acestei alegeri?

Este timpul ca asemenea întrebări să-și pună toate fostele republici sovietice, care, cu mici excepții, în anii de independență au pierdut mai mult decît au căpătat.

În acest context, exemplul Georgiei este remarcabil, dar și tragic, deși, conform multor indici internaționali, această țară este liderul țărilor ”Parteneriatului estic”, din care face parte și Moldova.

Azi demnitarii europeni și cei occidentali, de dragul conjuncturii politice, adesea laudă exemplul Georgiei. Pentru transformările reușite în justiție, pentru apărarea drepturilor omului, pentru reformarea poliției și a procuraturii, fapt care a permis nimicirea criminalității organizate, reducerea la zero, conform statisticii oficiale, a cazurilor de încălcare grosolană a drepturilor și libertăților cetățenilor, excluderea infracțiunilor economice și sporirea gradului de încredere a populației față de instituțiile statului etc.

Îmi amintesc că, fiind premier, lidera PAS Maia Sandu a avut ideea originală, în opinia sa, de a-l invita în Moldova pe Mihail Saakashvili, fostul președinte al Georgiei, pentru a-i consulta pe moldoveni în combaterea corupției și a reforma procuratura și justiția.

Da, Georgia a efectuat cele mai importante și rezultative reforme pe timpul lui Saakashvili. Însă azi, în patria sa, pe numele lui Saakashvili au fost pornite mai multe dosare penale, inclusiv pentru torturarea deținuților politici în temnițele georgiene, pentru escrocherii în mărime deosebit de mari și abuz de putere. Așa că pentru Saakashvili este închis drumul spre casă și acest ”cadavru politic”, cum îl numesc chiar și cei care mai ieri îl susțineau pentru rusofobia deschisă și umilitoarea obediență în fața curatorilor occidentali, este nevoit ani în șir să caute un refugiu politic. Și de ce nu – în Ucraina, politica căreia se construiește ca în Georgia – pe ritorica antirusească.


Inițiativa precedentului executiv din Moldova în persoana unei componente a alianței aflate la guvernare, de a ”cere ajutorul” acestui personaj nu a apărut pe loc gol. Trebuia demonstrată odată în plus simpatia pentru persoane și regimuri concrete, constituite nemijlocit la hotarele țării noastre de dragul acelorași curatori occidentali. Și astfel – demonstrată dorința Moldovei de a nu depinde de influența rusească, fără a se sinchisi de adularea primitivă și servilă de dragul unei pomeni în formă de credit sau grant. Dar spre deosebire de Georgia, pe atunci Moldova avea deja un președinte ales de întregul popor, care nu numai că a stabilit un dialog cu Rusia, dar încearcă să construiască o politică bazată pe condiții reciproc avantajoase și de respect față de partenerul nostru strategic. (Despre faptul cum este văzută alinierea imediată a forțelor politice în Moldova vom vorbi mai tîrziu).

Ce preț a plătit Georgia pentru ”alegerea occidentală”

S-a dovedit că nici politica deschisă și înverșunată de ură pentru tot ce este rusesc nu garantează țărilor care o promovează susținerea necondiționată a Occidentului. Asta chiar dacă prețul acestei alegeri este autodizolvarea națiunii. La această concluzie ajunge Pavel Cuhmirov în articolul «Пункт назначения: глубокое грузинское дно».

Autorul menționează că astăzi unul dintre cele mai antirusești regimuri de pe planetă este amenințat de sancțiuni pentru relațiile cu Rusia. Motivul – ”un grup de senatori americani a publicat o scrisoare în care cere investigarea ”relațiilor defectuoase” ale conducerii georgiene (și nu numai) cu Rusia”. Absurd? Deloc. Dacă analizăm raportul cauză-efect, obținem un tablou banal cu subtext financiar evident.

”…Acești senatori fac lobby în interesul unei corporații americane care a activat pe teritoriul Georgiei și care a pierdut în fața autorităților georgiene un arbitraj internațional. Corporația a avut un comportament de bădăran: nu plătea angajaților locali, încălca legislația și trata acest teritoriu ca pe o gloată colonială, să spunem lucrurilor pe nume...”, scrie Cuhmirov.

În opinia autorului, istoria cu scrisoarea senatorilor este tipică. Ea arată ”adevăratul loc al Georgiei în sistemul ierarhic al taberei la care a aderat. De facto, este locul robului care nu poate avea nici voce, nici drepturi legale, în special dreptul de a-i acționa pe stăpîni în arbitrajul internațional”.

”Nu este vorba despre atitudinea față de Georgia în sine, pur și simpli anglo-saxonii întotdeauna s-au poziționat așa: ei nu au și nu au avut niciodată aliați sau prieteni. Pentru ei există ori dușmani, ori slugi, printre care există și o gradare, o ierarhie: de la slugi servile la sclavi veritabili. Georgia face parte din ultimii”.

Cuhmirov menționează că Georgia a făcut această alegere personal, a aderat la această tabără, în care i-a fost oferit locul cel mai de jos în ierarhie și poporul georgian a participat activ la aceasta.

Unde a ajuns Georgia, în opinia autorului articolului dat, grație ”alegerii occidentale”:

  1. Pe parcursul celor două decenii după maidanul georgian, în Georgia a fost creată cea mai canibală versiune a capitalismului libertarian. La fel ca în Ucraina, în Georgia nu există forțe prorusești. Ele au fost nimicite brutal, mult înaintea Ucrainei.
  2. Actuala rusofobie politică georgiană este un element stabil și instituționalizat social al cotidianului. Observați – un element de consens. În Georgia nu există pluralism în această chestiune. Aici domnește o singură culoare.
  3. Lupta politică există, dar oamenii simpli nu prea înțeleg diferențele dintre forțele politice.
  4. Se aprofundează divizarea dintre elita politică și restul societății, dintre popor și establishment-ul politic, economic și cultural. Societatea s-a divizat în foarte bogați și foarte săraci.
  5. Elitele georgiene (aflate la putere sau în opoziție) au jucat un rol important în experiența radicală neoliberală, pe care Georgia a suportat-o timp de două decenii. Pentru ele maidanul georgian din 2003 a devenit un delimitator.
  6. Înainte de evenimentele din 2003 economia Georgiei a suportat deja terapia de șoc, privatizarea necontrolată și corupția masivă.
  7. Principalii învingători ai așa-zisei ”revoluții a trandafirilor” au fost sectoarele speculative ale economiei – băncile, industria jocurilor de noroc, comerțul imobiliar.
  8. Astăzi în Georgia spitalele și școlile mai mult ori mai puțin acceptabile sînt cele private. Birocrația de stat deservește deschis interesele tripourilor, ale băncilor comerciale și ale marilor companii de import.
  9. Majoritatea absolută a populației trăiește în sărăcie. Diferența dintre sat și oraș este enormă.
  10. Autoritățile Georgiei nici nu ascund că din punct de vedere economic țara lor este distrusă. Guvernul poate asigura doar 50 mii locuri de muncă. Ieșirea este plecarea masivă a georgienilor la muncă în Europa. În esență, este declararea statului falimentar, renunțarea la dezvoltare. Putem deci concluziona că procesul deconstrucției economice a Georgiei în interesul Occidentului s-a încheiat.

Moldova mai are loc de manevre

Dacă suprapunem situația Georgiei pe realitatea moldovenească, tabloul nu este la fel de trist. Avem deci motiv să credem că în Moldova mai excistă loc de manevre, pentru a nu se pomeni ”la fund”.

  1. În Moldova nu există semnalmente clare de capitalism libertarian. Asta nu înseamnă că unele forțe politice nu au încercat să-l planteze aici. Spre deosebire de Georgia și Ucraina, în Moldova, chiar dacă în funcție de elita conducătoare este impusă politica rusofobă, acest proces nu poate fi numit progresiv și consecvent. Iar după alegerea unui președinte ”pro-rus” (de fapt – pro-moldovenesc) pentru majoritatea populației această chestiune nu mai este motiv de confruntare.
  2. Dacă în Georgia rusofobia politică este un element stabil care nu trezește divergențe, pe arena politică din Moldova avem azi o diversitate, nu o monotonie. Există partide radicale de dreapta cu viziuni liberale, cum ar fi Partidul Liberal sau PAS. Există Partidul Democrat, care încearcă să promoveze o politică echilibrată, deși ea a devenit așa doar acum, în cadrul alianței politice cu socialiștii. Partidele radicale, care își construiesc politica pe ritorica antirusească sau antiromânească, azi nu au reprezentanți în structurile puterii de stat. În Moldova, cel puțin formal, în această chestiune există pluralism politic.
  3. Societatea moldovenească vede diferența dintre forțele politice din țară, deși în rezultatul unui șir de scandaluri politice și a schimbării permanente a regimurilor politice, în ultimii ani a crescut numărul alegătorilor apolitici.
  4. La începutul anilor 2000, societatea noastră era divizată în foarte bogați și foarte săraci. Dar către anii 2008-2009 a apărut așa-zisul strat al clasei medii – oameni cu venituri mai mari ca nivelul mediu pe economie. După plecarea de la putere a PCRM, care în opt ani de guvernare a asigurat o creștere stabilă a PIB, și instaurarea regimului oligarhic al lui Vlad Plahotniuc, în societate iarăși s-a simțit diferențierea de clasă. Azi, chiar și după căderea regimului Plahotniuc, în Moldova majoritatea populației este săracă, în pofida reformelor continue.
  5. În elita politică moldovenească nu există consens cu privire la alegerea geopolitică a Moldovei. Deși alianța de guvernare a socialiștilor cu democrații vorbește despre cazul excesiv, în care de dragul stabilității în țară politicienii și-au unit eforturile. Chiar dacă toți înțeleg că această alianță, la fel ca cele precedente (pentru a detrona regimul lui Plahotniuc și a PDM, s-au unit forțe politice cu viziuni radical opuse – PAS-ul Maiei Sandu, PPDA al lui Andrei Năstase și PSRM susținut de președintele Igor Dodon) este de scurtă durată. Azi partidele de guvernare în persoana puterii executive încearcă să manevreze între Vest și Est. Asta în timp ce se intensifică cooperarea și în cadrul Acordului de asociere cu UE, și în cadrul colaborării economice Euro-Asiatice. Dar chestiunea parteneriatului strategic cu Rusia este una dureroasă. În special pentru Bruxelles, care prin intermediul programului ”Parteneriatul estic”, din care împreună cu Georgia și Ucraina face parte și Moldova, încearcă să reducă la maxim gradul de influență a Rusiei în această regiune. Adică, în problema pericolului rusesc sau a influenței asupra țărilor ”Parteneriatului estic”, actuala ritorică a politicienilor moldoveni, dar și a birocrației europene este mai reținută.
  6. Ca și Georgia, după destrămarea URSS, Moldova a suportat o perioadă destul de lungă a crizei privatizării masive, reformele păguboase în agricultură și industrie, ale căror urmări țara încă le mai resimte. În anii de independență Moldova așa și nu s-a apropiat de indicii PIB din anul 1989. Pe valul naționalismului cras, Moldova a fost divizată de războiul de pe Nistru. Pe de o parte, Transnistria și azi este ”durerea de cap” a elitei politice din dreapta Nistrului, pe de alta - un argument comod în dialogul cu partenerii occidentali. La fel și partea transnistreană, care nu ratează ocazia să folosească în interese proprii relațiile complicare cu Chișinăul.
  7. Chiar și adversarii politici cei mai înverșunați spun că perioada guvernării PCRM, după alegerile din 2001, a fost cea mai stabilă în dezvoltarea economiei, agriculturii, în domeniul investițiilor și în sectorul social. Atunci comuniștii au încercat să restabilească țara devastată și în multe privințe le-a reușit. Comuniștii au fost primii care au vorbit serios despre integrarea europeană, însă o înțelegeau prin prisma construirii Europei în propria casă, adică a introducerii standardelor europene a calității înalte a vieții aici, în Moldova. Pentru aceasta nu e neapărat să fii membru UE. Cum se vede, societatea moldovenească așa și nu a înțeles definitiv acest mesaj. Și în 2009, cu venirea la putere a alianței de guvernare, formate din partide care promovau viziuni liberale și mizau pe apropierea de Occident și de UE, în Moldova s-a instalat un regim oligarhic totalitar cu lozinci false și promisiunile ”unei integrări europene rapide”. Toate sectoarele economiei au fost împărțite și supuse oligarhiei, justiția deservea un singur partid –PDM și liderul lui Vlad Plahotniuc. Spre deosebire de Georgia, unde regimul oligarhic este reprezenta de mai multe partide, în perioada anilor 2009 - 2019 în întreaga Moldovă, interesele și aspirațiile ei au fost jertfite unei singure persoane. Apropo, în această perioadă, ritorica antirusească putea fi însoțită și de slugărnicia deschisă în fața Rusiei. Plahotniuc își schimba pantofii din mers, dacă îi convenea, el nu se conducea de vreo ideologie clară. Această particularitate a regimului de guvernare din Moldova au folosit-o cu succes partenerii străini.
  8. În deceniul din urmă, cu sprijinul curatorilor occidentali și europeni în persoana FMI, a structurilor financiare europene, în Moldova a avut loc așa zisa optimizare. Scopul ei era reducerea, închiderea a tot ce pentru sectorul public înseamnă ”cheltuieli ce nu asigură profit”. FMI cerea reducerea la 10% a cheltuielilor publice din PIB. În afară de sfera sănătății și a asigurării sociale, această politică a afectat sfera educației, școlile, în special cele sătești, erau închise pentru simplul motiv că în clase nu exista numărul ”necesar” de elevi, conform normelor. Normele erau alcătuite și dictate de curatorii occidentali. Școlile de circumscripție puteau deservi concomitent elevi din șapte sate, dar nu peste tot exista transportul școlar. În rezultat, a crescut numărul copiilor analfabeți. Azi politicienii moldoveni și-au dat seama și încep să redeschidă școlile, mai ales în localitățile îndepărtate.
  9. Majoritatea populației din Moldova trăiește, dacă nu în mizerie totală, apoi în sărăcie. Decalajul dintre dezvoltarea urbană și cea rurală există, dar nu este așa de catastrofal ca în Georgia. Este rezultatul politicii investiționale prin intermediul unor programe publice de dezvoltare a condițiilor de trai și pentru afaceri (cu deschiderea unor întreprinderi noi și prin trecerea la agricultura ecologică). Deocamdată exemplele pozitive nu-s multe, dar ele există.
  10. În Moldova s-au păstrat și s-au dezvoltat unele ramuri ale industriei (industria alimentară, ușoară, constructoare de mașini, mobilieră, fabricare ambalaje, de sticlă și întreprinderi individuale din alte ramuri).
  11. Dacă în Georgia autoritățile recunosc că economia țării a fost distrusă de ”calea occidentală”, Moldova se mai ține pe linia de plutire. Deși după obținerea independenței multe dintre ramurile strategice, de exemplu în industrie, au fost distruse, în prezent se fac încercări de a le restabili și a crea altele noi – spre exemplu, în sectorul IT. Agricultura duce lipsă de investiții în noile tehnologii, care ar permite reducerea cheltuielilor de producere. Din cauza schimbării dese a regimurilor de guvernare, se face simțită lipsa continuității în realizarea reformelor. Unde mai pui că viziunile precedentelor elite guvernante asupra dezvoltării economiei ne-a adus la punctul inițial – peste apropare 29 de ani de independență, țara stă în fața alegerii încotro să meargă și ce să facă pentru a relansa totuși modelul economic. Asta în timp ce o bună parte din populație supraviețuiește datorită transferurilor bănești de la gastarbiterii moldoveni. Pandemia a făcut propriile corectări și autoritățile moldovene s-au pomenit în situația complicată, în care cetățenii moldoveni au început să revină masiv în țară din cauza regimului de carantină instalat în Europa. Azi guvernul discută necesitatea asigurării cu locuri de muncă a cetățenilor întorși acasă. Dar toți înțeleg că un asemenea număr de locuri de muncă statul nu poate asigura. Șomajul intern nu a fost anulat. Totuși, autoritățile încearcă să facă ceva în acest sens, dar nu îndeamnă lumea să plece masiv din țară.

Iar pe arena politică de la Chișinău din nou domnește haosul. Opoziția încearcă să dezbine alianța de guvernare, folosind metoda oligarhului fugar Plahotniuc – cumpărarea deputaților și șantajul. Traseismul politic din parlament, - conform zvonurilor, contra unor recompense generoase, - a devenit distracția tradițională a establișment-ului moldovenesc. Este una dintre cele mai mari probleme ale elitei politice moldovenești.

Astăzi la orizont a apărut din nou perspectiva alegerilor parlamentare anticipate, dar și a votului de neîncredere pentru guvern. În toiul acestor jocuri murdare ale politicienilor, vocea poporului, obosită de interminabila luptă dintre partidele politice, nu este auzită de unii politicieni. Politologii și observatorii declară deschis că clasa politică a Moldovei s-a discreditat, nu corespunde intereselor poporului și trebuie nu doar resetată, ci anulată definitiv. Nici societatea, care participă foarte indolent la procesele politice, nici chiar elita politică nu este gata pentru o asemenea anulare.

UE a rezervat Moldovei rolul de locomotivă?

Între timp, se pare că UE a decis să trezească proiectul semi-defunct al ”Parteneriatului estic”, chiar dacă ea însăși se confruntă cu probleme economice provocate de pandemia COVID-19. Publicația «Евразия. Эксперт» scrie că în interiorul ”Parteneriatului estic” a apărut un nou proiect regional. L-au inițiat țările din așa-zisul Grup Visegrad - Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia. Se referă anume la Ucraina, Moldova și Georgia. În cadrul ”Parteneriatului estic” Belarusul are rolul de outsider.

În opinia Nataliei Eriomina, doctor în politologie, profesor la universitatea din Sankt-Petersburg, citată de «Евразия. Эксперт», ”Parteneriatul estic a fost un proiect care contesta influența Rusiei în spațiul post-sovietic. De aceea multe conflicte în țările care colaborează cu UE, apăreau anume în contextul alegerii impuse: cooperare ori cu Rusia, ori cu UE. Cele mai distructive urmări le-a avut această dilemă în Ucraina. Din acest punct de vedere, cooperarea aprofundată a țărilor din grupul Visegrad cu Moldova, Ucraina și Georgia înseamnă acceptarea așa numitei alegeri europene a acestor țări și confirmarea platformei antirusești comune”.

Experta este sigură că, în contextul politic dat ”miza pe cooperarea cu Georgia, Ucraina și Moldova permite grupului Visegrad (și anume Poloniei) să se impună ca lider regional serios, responsabil pentru procesele ”democratizării” în spațiul post-sovietic. Inițiativa aceasta poate fi privită și ca o confirmare a scopului de a transforma parteneriatul estic într-un proiect fundamental în formatul ”UE + partenerii asociați„”.

Mai mult, aceasta va permite UE și unor țări responsabile de acest proiect să dezvolte cooperarea în domeniile care prezintă un interes deosebit, crede Natalia Eriomina.

În linii generale, Bruxellesul intenționează să aloce țărilor ”Parteneriatului estic” cca 883 mln. euro ajutor macroeconomic pentru restabilirea economiilor care au avut de suferit din cauza coronavirusului.

Experta a atras atenție la distribuirea sumelor ajutorului financiar între țări, care nu este neașteptată și parțial arată gradul de interes al UE în dezvoltarea relațiilor. Spre exemplu, pe locul I este Ucraina – 190 mln. euro, pe locul II Georgia – 183 mln. euro, pe locul III Moldova – 87 mln. euro, apoi Armenia – 92 mln. euro. Pe ultimul loc se află Belarusul - 60 mln. euro.

”E clar că în condițiile sprijinului financiar acordat Ucrainei, Georgiei și Moldovei, grupului Visegrad îi va fi lesne să păstreze interacțiunea cu țările concrete, deaoarece reprezintă în aceste programe ”fața UE”. Grupul rezolvă în acest fel mai multe probleme: se impune ca lider regional și ideolog al dezvoltării integraționiste (prin prisma abordărilor anti-rusești) și mai sprijină și ”alegerea europeană” a țărilor Parteneriatului estic”, conchide Natalia Eriomina.

***

Informația privind resetarea ”Parteneriatului estic” a trecut neobservată pentru mass-media moldovenească. Dar nu asta e problema – nu a urmat o poziție clară nici a autorităților moldovene, inclusiv parlamentul, nici a principalelor partide politice cu referire la niște planuri posibile a țării noastre în cadrul activității dirijate de grupul Visegrad. Ce perspective vede Moldova pentru sine și ce scopuri urmărește sau și-ar dori să atingă?

E de menționat și faptul că Georgia, ca țară-participantă la ”Parteneriatul estic”, ne este adusă mereu ca exemplu. Însă exemplul, cum se vede, nu este foarte reușit, reieșind din cele expuse mai sus. Una e dacă Moldova, care s-a obișnuit cu creditele și granturile UE, va lua acest ajutor ca fiind ceva obișnuit, și alta - ce vom oferi noi în schimbul acestui ajutor. Judecați și dvs., 87 mln. euro este o picătură în mare pentru depășirea efectelor economice cauzate de pandemie. Pentru a depăși criza, hotarele Moldovei trebuie să se deschidă pentru investiții serioase, pe care ni le propun, de altfel, țări mari ca Rusia, China, Belarus. Și se discută sume mult mai mari.

Tot ce trebuie să facem este alegerea corectă a dezvoltării pentru stabilitate. Într-un haos politic, nici o investiție nu ne va salva. Și investitorii vor ocoli Moldova. Stabilitatea politică înseamnă stabilitate fiscală, ceea ce este garanția venirii investitorilor serioși pe piața moldovenească. Dar dacă noi ne vom uita în gura politicienilor europeni sau occidentali, care ne tot aduc exemplul Georgiei, s-ar putea ca Moldova nici să nu observe că deja a ajuns la fundul, de această dată, moldovenesc.

Evghenii Ojenov

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?