Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Marea Britanie: se va încheia oare criza politică după demisia Teresei May?

21 iun. 2019,, 10:00   Externe
6345 1

Astăzi în Camera Comunelor din Marea Britanie membrii fracțiunii parlamentare tory organizează runda a treia de scrutin pentru candidatura noului prim-ministru. Din 7 iunie Teresa May și-a părăsit postul și acum alți candidați luptă pentru fotoliul de șef al guvernului. Cine va ocupa acest fotoliu vom ști la finele lui iulie.

Britania suportă o criză politică ordinară, care ține de așa numitul ”Brexit” și dorința de a ieși din UE. Însă dificultățile apărute pe parcurs au dus la demisia celei de-a doua femei - prim-ministru din istora Regatului unit.

Ea trebuie să plece

După numeroase dezbateri politice în Camera Comunelor, laburiștii, în frunte cu Jeremy Corbin, au refuzat să susțină proiectele liderului conservatorilor și Teresa May a demisionat. Anunțîndu-și demisia, ea nu și-a putut reține lacrimile: ”Voi părăsi postul pe care am avut onoarea să-l ocup. Cea de-a doua femeie – premier. Însă la sigur nu ultima! O fac fără rea-intenție, dar cu o mare și infinită recunoștință pentru oportunitatea de a sluji țării pe care o iubesc”.

Reieșind din logica culturii politice britanice, Teresa May demult trebuia să plece.


Primul motiv ”de fier” l-a avut în ianuarie 2019. Atunci Camera Comunelor cu o majoritate nemaivăzută anterior a respins proiectul acordului de ieșire din UE. Cabinetul May nu a putut soluționa cea mai importantă sarcină a sa: scoaterea organizată a Britaniei din UE către 29 martie. În martie, Teresa May a mai făcut o tentativă de înțelegere. Din nou eșec. ”Ei, acum cu siguranță trebuie să plece”, își dădeau cu părerea comentatorii. Dar nu – în ziua „Brexitului” eșuat, la 29 martie, May face o a treia încercare, eșecul căreia a fost urmărit cu hohote de întreaga Europă politică. Prim-ministrul Teresa May a manifestat un amestec fatal de mărginire și încăpăținare, care duce automat la decizii necugetate. Lista greșelilor grave ale ei este prea mare pentru a fi adusă aici, însă ea obligatoriu trebuie să includă decizia de a tălmăci rezultatul referendumului privind calitatea de membru al UE ca pe o alegere fermă a poporului britanic. Referendumul s-a încheiat aproape cu remiză, ceea ce însemna că dorința ambelor părți trebuie luată în considerare, pentru a nu aprofunda dezbinarea. Dar May a avut comportamentul unui comandant britanic în bătălia de la Somme din anii Primului Război Mondial: atacăm indiferent de circumstanțe!”, așa scria Patrick Kockburn, comentatorul ziarului proeuropean Independent, în ziua ”brexitului” eșuat.

”S-a aruncat dintr-o parte în alta, fără principii, a încercat să prindă vîntul. Despre ce fel de unire în jurul unui scop poți vorbi, dacă nu știi care este acest scop? Lună după lună, May repeta ca un papagal ”Brexitul” este ”Brexit„. Greu de închipuit o expresie mai vagă și mai evazivă privind o chestiune politică extrem de complicată”, scria în aprilie publicistul Harry Mount în ziarul Daily Telegraph, capul de lance al euroscepticilor.

Brexit”: de la culmi la înfrîngere

Teresa May a mers spre culmi timp de 40 de ani. ”Nu-mi amintesc un timp în care ea nu și-a dorit să reușească în politică”, spunea încă în a. 2011 Pat Frankland, colega ei de la Universitatea Oxford. Teresa Brazier l-a cunoscut pe viitorul soț Filip May la o discotecă a Asociației Conservatoare studențești. I-a unit studenta din Pakistan Benazir Bhutto, care ulterior va deveni prim-ministru în Pakistan.

Urcușul nu a fost foarte rapid. La 29 de ani, May era deputat în consiliul raional din sud-vestul Londrei. Apoi a avut două încercări eșuate de a fi aleasă în parlament. A treia – în a.1997 – i-a reușit. Peste cinci ani, May a devenit președinta Partidului Conservator (lider pe atunci era Ian Duncan Smith). În 2010 a ocupat postul de șef al departamentului pentru afacerile femeilor în guvernul lui David Cameron. În 2012 a devenit ministru de externe. În iulie 2016, după referendumul privind ”Brexitul” și demisia lui Cameron, nu total imprevizibil, dar totuși oarecum neașteptat, Tereza May este aleasă lider al Partidului Conservator și devine prim-ministru. Îi aparțin două recorduri, care inevitabil vor intra în istoria politicii britanice. Primul – eșecul devastator din 15 ianuarie 2019, în Camera Comunelor, la votarea proiectului de acord privind ieșirea din UE. 432 contra 202 – cu acest scor guvernul (care deține majoritatea în Camera Comunelor) nu a mai pierdut niciodată.

Al doilea record - cei 36 membri ai guvernului, care au demisionat în ultimii doi ani. Nr.2 în această listă este laburistul Tony Blair: de la el au plecat 29 de membri ai guvernului. Însă în zece ani, nu în doi.

Chiar și laburiștii au susținut demisia Terezei May. Jeremy Corbin, liderul Partidului laburist de opoziție, a declarat că prim-ministrul a decis corect. ”Ea nu mai poate guverna, la fel ca și partidul ei divizat și destrămat. Oricine ar deveni noul lider tory, acesta va trebui să se adreseze poporului pentru a decide viitorul țării pe calea alegerilor generale imediate”. Jeremy Hant, actualul ministru de externe, a scris pe tweeter că ar vrea să-i aducă un omagiu prim-ministrului. ”Realizarea unui ”brexit” întotdeauna a fost o sarcină dificilă, dar ea a depus eforturi zi și noapte. Grație sprijinului ei, sistemul de stat al sănătății a obținut un plus de 20 mlrd. lire. Ea lasă țara în siguranță mai mare”, a scris el.

Puținii adepți ai Terezei May numeau dorința ei de a trece prin parlament proiectul de lege privind ”Brexit” o insistență incredibilă, adversarii – o încăpățînare infinită. Pe 21 mai, premierul a propus deputaților un șir de compromisuri, care însă nu au fost acceptate. De altfel, May demult nu se mai bucura de susținerea majorității parlamentare. În primele trei luni ale anului, deputații de trei ori au respins propunerile ei pentru un ”Brexit” ”reglementat”, care inițial urma să aibă loc la 29 martie 2019. În rezultat, May s-a văzut nevoită să tot transfere termenul ieșirii Marii Britanii din UE. Acum el este stabilit pentru 31 octombrie.

Tereza May va exercita funcțiile de premier pînă la alegerea noului lider al Partidului Conservator, care ulterior va veni în fruntea guvernului. Înainte de referendumul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, May se pronunța împotriva ei, dar ajunsă prim-ministru, ea i-a asigurat pe cei care au votat pentru ”brexit”, că le va îndeplini dorințele.

Pentru Marea Britanie, guvernarea May nu a fost una senină. În țară au avut loc acțiuni teroriste cu numeroase victime. 2 persoane au decedat în timpul incendiului din clădirea cu 24 etaje Grenfell Tower din Londra, în iunie 2017. Peste o zi premierul a vizitat locul tragediei, dar nu s-a văzut cu locatarii rămași în viață. A fost criticată dur pentru acest fapt. Ulterior, ea a spus că va regreta toată viața că nu s-a văzut cu acei oameni și astfel a lăsat impresia că nu-i pasă de ei.

Blocul rezidențial Grenfell Tower a ars peste ceva timp după alegerile parlamentare anticipate din mai 2017. Ideea de a le desfășura a venit de la însăși May, care spera că scrutinul îi va consolida pozițiile în negocierile cu UE privind ”brexitul”. Însă alegerile au fost o totală prăbușire pentru May și Partidul Conservator, care a pierdut 13 locuri și majoritatea parlamentară.

În iulie 2016, în prima sa alocuțiune în calitate de premier, May promitea să lupte cu inechitatea socială și că va încerca să transforme Marea Britanie în țara unei singure națiuni, în care toți se vor simți confortabil. Dar aceste scopuri nobile au trecut pe planul doi, iar în față au venit problemele ieșirii țării din UE. De la bun început May a fost criticată nu doar de adepții activi ai ”brexitului”, dar și de colegii din propriul partid. Obiectul principal al criticilor a devenit chestiunea privind viitoarele relații comerciale cu UE. Planul Terezei May presupunea crearea unei zone de comerț liber cu UE pentru mărfurile industriale și agricole în baza legilor comune și crearea unui ”teritoriu vamal comun”. În rezultat, ministrul de externe Boris Johnson și cel pentru ieșirea țării din UE David Davis, care nu erau de acord cu poziția premierului, au demisionat. Dar litigiul privind comerțul cu UE a fost doar un exemplu din lista lungă de divergențe în parlament și guvern despre aceea cum e mai bine să fie apărate interesele britanice în cadrul negocierilor privind brexitul. Și chestiune hotarului dintre Marea Britanie și Irlanda, rămasă nerezolvată, a devenit cauza unor conflicte și în parlament, și în Partidul Conservator. În rezultat, Tereza May a pierdut susținerea propriului partid. Astfel ”brexitul” a ridicat-o pe May și tot el a devenit cauza prăbușirii sale politice.

Cine se teme de Windsor?

Și ”Brexitul”, dar și demisia Terezei May au rădăcini politice și istorice serioase. Britania are o problemă istorică gravă - elita aristocratică independentă și suficient de bogată, cu valorile ei morale și de neam. Și principalul – familia Windsor, care sprijină această elită. Iată rădăcina! Cine-s acești Windsori? Una dintre cele mai mari monarhii din lume. Cea mai bogată. Unde mai pui, că tot ce se numește guvernare secretă și ce ni se permite să criticăm, este aristocrația Europei. Anterior se numea Ordenul Sion, protejat de familia regală britanică. Și clubul Bilderberg, și Ordenul Malta, și lojele masonice ale Arcului Regal – tot ce înconjoară lumea se află sub protecția familiei Windsor.

Acest fapt constituie problema aristocrației ”negre”. Însă în interiorul acestei familii există o problemă și mai importantă pentru această aristocrație, numele ei este ”prințul Charles, moștenitorul tronului”. Mai nou, numele acestei figuri politice provoacă rîsete. Politice, da, căci rolul acestui om, - și ieri, și azi, și poate și mîine, - este foarte important. Prințul Charles este o figură controversată. El este ținta multor structuri destructive din politica mondială și din conspirologie, căci el este dușmanul acestora. Scopul dușmanilor lui este să distrugă monarhia și Regatul Unit. Politica destructivă a liderilor celor mai mari partide urmărește destrămarea treptată a țării. Nimicirea monarhiei se va solda cu destrămarea statului în mai multe entități de sine stătătoare, cu propria tradiție statală, motivată istoricește. E clar că prințul Charles nu va obține puterea, iar rolul mesianic al lui William este o idee necesară doar familiei regale și unui șir de loje masonice. Clanul Rothschild nu mai sprijină această familie. Recenta vizită a conducerii chineze a demonstrat atitudinea lui față de Windsori. Regina și-a exprimat nemulțumirea privind încălcarea regulilor de etichetă (este foarte important pentru studiul nostru). Mai ales că clanul Rothschild demult are o altă capitală - Nong Kong. Iar rolul de forjerie industrială a lumii demult nu mai aparține Britaniei, de-industrializată încă de guvernul Margaret Thatcher. Oligarhii lumii nu au nevoie de Britania, în locul eu au venit SUA, care țineau totuși cont de rolul Regatului Unit, căci mulți dintre liderii Americii aveau rădăcini britanice și interese comune cu dinastia Windsor. Băncile lui Rothschild au pompat în țară aur și valută. În Europa, de facto, nu există fondul de aur: acesta a fost dus în SUA sau RPC. Însă familia regală a Britaniei prezintă un anumit pericol. Care anume?

Imperiul tăinuit

Monarhia britanică este și acum centrul aristocrației conservatoare. Familia regală a Britaniei controlează masoneria Arcului Regal, controlează cele mai puternice servicii speciale. În plus, Britania este centrul unui imperiu tăinuit. Avem în vedere Comuniunea britanică, care poate juca un rol de sine stătător în lume. Din componența ei fac parte Regatul unit și cele 16 țări - foste colonii ale imperiului Britanic. Azi acestea au o politică internă și externă independentă, însă percep monarhia engleză ca pe un simbol al asocierii libere a popoarelor și conducător al Comuniunii. Tradițional, șef al Comuniunii este declarat monarhul Marii Britanii, în prezent – Elizaveta II. Dar ea nu îndeplinește careva funcții în acest sens și rolul ei în activitatea zilnică a organizației este unul simbolic.

Numărul total al populației țărilor Comuniunii este de 2,245 mlrd, adică cam 30% din populația lumii, teritoriul – cam un sfert din suprafața terestră. Cele mai mari dintre acestea – Canada, Australia și India.

Toate țările care recunosc scopurile principale ale Comuniunii, pot adera la ea. Este nevoie și de existența legăturilor constituționale anterioare sau actuale între candidatul pentru aderare și Marea Britanie sau alt membru al Comuniunii. Nu toți membrii organizației au legături constituționale nemijlocite cu Marea Britanie — unele state din Pacificul de Sud au fost administrate de Australia ori Noua Zeelandă, iar Namibia – de RSA. Administrarea Comuniunii o efectuează un secretariat, care din 1965 își are staff-ul la Londra.

Vedem așadar, ce structură internațională serioasă este influențată de monarhia britanică. Chiar și președintele Franței Charles de Gaulle își dorea să intre în Comuniunea britanică, și asta mult înseamnă. Este un veritabil imperiu, de care trebuie să țină cont guvernarea mondială. Și iată,după crearea UE, în fața Britaniei a apărut dilema: ori subscrie acestui proiect și astfel își dezbracă elitele după bunul plac al clanului Rothschild și al Chinei, ori le distrug.

Monarhia britanică n-a avut de ales: ieșirea din UE era inevitabilă. Dar și UE este condamnată, căci China continentală, care nu are altă contragreutate – doar India și Taiwanul susținut de SUA, a devenit principala fabrică Rothschild. În această situație Britania trebuie nu doar să plece din UE – să fugă împreună cu Polonia, Ungaria și Italia. Același lucru trebuie să-l facă și Spania, înainte de a-și pierde toate provinciile naționale, căci Catalonia este doar prima rîndunică.

Tragedia politică a premierului britanic consta în faptul că ea a încercat să șadă pe două scaune. Să facă și voia familiei regale cu proiectul ei de evadare din UE, dar și să păstreze relații bune cu clienții Rothschild din Bruxelles. Ceea ce este imposibil. Azi trebuie luate decizii cardinale, căci în Joc este nu numai salvarea Britaniei, dar și a rămășițelor Europei sănătoase, tradiționale și conservatoare. În acest context, lupta Terezei May este întemeiată, iar eșecul ei pune începutul unor mari perturbări în Britania și UE, dar înainte ca Britania să iasă din UE bătrînul continent mai are timp pentru a cugeta și a soluționa problema propriului viitor. Ori Europa națiunilor și proiectul conservator al Habsburgilor și de Gaulle, ori imigranți, bombe, teroare, de-industrializare și degradare morală a populației, iar în rezultat – revoluția marginalilor, pe fondalul căreia incendiul din Catedrala Notre Dame și violurile în masă de Crăciun, la Koln, ne vor părea povești de adormit copiii.

Veaceslav Matveev

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?