Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Lumea pe dos: de la pandemie la impunerea unei noi ierarhii sociale

3 dec. 2021,, 21:11   Analitică
7412 1

Privind la situația pandemiei în lume, involuntar tragi niște concluzii. Pe de o parte, se creează impresia că pandemia a descoperit toate punctele nevralgice ale lumii moderne. Pe de alta, putem presupune că pandemia este o acoperire conștientă a schimbărilor catastrofale, pe care vor să ni le impună…

Supraviețuirea elitelor

Pandemia este doar începutul proceselor destructive, aruncate pe furiș omenirii. Cum se vede, omenirii i-a fost pregătită o nouă economie, conformă lui Klaus Schwab (șeful forumului economic din Davos – n.r..) , procese de migrare finanțate de Soros, războaie permanente, care în orice clipă pot trece într-o confruntare totală, distrugerea economiei, problema exagerată, în opinia multor experți, a climei, dezindustrializarea, zombirea populației, schimbarea aspectului mintal al omului, distrugerea națiunilor și desigur controlul total asupra persoanei și a societății.

Au început toate cu asmuțirea inter-civilizațională a omenirii, construită pe noul fundamentalism religios, care este permis doar unor civilizații și culturi, și e strict interzis altor comunități cultural-istorice, distrugerea cărora și este scopul principal.

Fracționarea lumii după criteriul civilizațional a fost demult sonorizată de analiștii occidentali, dar și de cei din spațiul euro-asiatic. Încă la finele sec. ХХ Samuel Huntington, sociolog și politolog american, a descris aceste viitoare evenimente (în lucrarea «Ciocnirea civilizațiilor» și altele). Însă nimeni nu a putut presupune, că factorul religios va fi în așa măsură pus în prim plan.


Religia mereu a avut un rol important în procesul de dezvoltare a societății umane. Drept că specialiștii în religii, care studiau aceste probleme, întotdeauna au văzut în bazele societăților tradiționale, care își construiau structurile pe misterii și ritualuri, idei, obiceiuri, simboluri și asociații spirituale. Nu întotdeauna au fost analizate la modul serios alte probleme – cele de ordin social și cele conspirologice, care depind de acestea.

Dar ”clenciul” constă anume în faptul, că structurile sociale ale societății religioase, în special structurile elitare, modelau societatea în așa fel, ca puterea să aparțină mereu elitelor. Complotul conspirologic și cel așa zis al elitelor - întotdeauna a fost nu doar problema supraviețuirii elitelor și a puterii lor, dar și o funcționalitate eternă, un aparat închis al suprimării și puterii, redistribuirii bogățiilor și realizării controlului asupra societății.

Desigur, în toate secolele elitele nu doreau ca acest lucru să devină cunoscut maselor de profani simpli. Așa a fost în antichitate, așa este și azi. Nouă ni se insuflă, că teoriile comploturilor și subiectele conspirologice îs doar născocirile fantaștilor și misticilor. Dacă misterele eleusiniene, misterele Isidei în Egipt, ordinele medievale, templierii și teutonii – totul e o poveste, atunci trebuie aruncate la marginea istoriei toate operele istorice și social-politice. Misteriile au existat întotdeauna, esența lor constă în puterea elitelor, în ierarhia socială condusă de ele. Misteriile religioase în societățile tradiționale din trecut au fost baza și sprijinul acestor practici istorice.

Lumea clerului și a aristocrației

Nu vom susține că în mediile religioase din trecut nu existau revelații spirituale și mistice, dar nu asta era scopul principal al acelei practici social-istorice. Scopul era formarea unei societăți a sistemului de castă, în care cei de sus guvernau întotdeauna și veșnic, și cei de jos nu puteau schimba ordinea lucrurilor, căci însăși ideea religioasă și ierarhia mistică îi predetermina să se supună. Într-o măsură oarecare, aceste momente au fost reflectate în opera fundamentală a istoricului francez Marc Bloc «Societatea feudală», în care autorul scrie: «sistemul feudal medieval a ieșit dintr-o epocă care excela în zguduiri. El s-a născut din aceste zguduiri, într-o oarecare măsură ».

În cea de-a doua carte a operei sale, numită «Clasele și dirijarea oamenilor » Marc Bloc analizează formarea ierarhiei sociale medievale. Ce-i drept, el nu pune accent pe esența societății tradiționale, dar îl evidențiază în confruntarea cu islamul, arabii, ungurii și normanzii. Anume în această situație lumea occidentală, nimerind într-o cetate asediată, naște o nouă ierarhie socială. De facto, apare societatea creștină adevărată, tradițională, cu misterele și ierarhia ei sacră.

ȘI mai concret a apreciat această societate de castă Johan Huizinga, istoric și filozof olandez, care în minunata-i lucrare «Toamna medievală» scria: «În Evul Mediu, ideea divizării de castă a societății domină în toate cugetările teologice și politice. Și nu doar în limitele obișnuitei treimi: clerul, aristocrația, starea a treia. Noțiunea «castă» capătă nu doar o valoare mare, dar și un sens mai larg… castă înseamnă stare, «estat», «ordo» (ordine), în spatele acestor termeni stă ideea despre realitatea stabilită de divinitate. În înțelegerea medievală, noțiunea «castă» (stare), sau «ordin» (ordine), întotdeauna se menține grație conștientizării faptului, că fiecare din aceste grupuri reprezintă în sine o instituție divină, un oarecare organ al universului, care este la fel de esențial și de venerat ierarhic, ca și Tronurile și Puterile cerești ».

Ce-i asta, dacă nu un sistem de castă? Dacă nu o ierarhie socială sacră, aprobată de Dumnezeu și Biserică, în care toate-s legate, provin una din alta și se închid în sine?

Dar această lume își are originea nu numai în biserică, căci nu doar sacra doctrină creștină era esența ei. Au fost și misteriile celte, și cele germano-scandinave, și misteriile Sf. Graal, ale catarilor și templierilor. Misteriile Ordinelor Sf. Run și Sf. Gheorghe, cele ale teutonilor și maltezilor, și cel mai important – inițierile genetice ale vechii aristocrații și principiul imperial al ordinii mondiale, asociat acestora.

Iulius Evola, filozof-ezoteric italian, scria în acest context: «principiul imperial este ierarhia, ordinea venită de sus. Principiul ecleziastic creștin era egalitatea și fraternitatea. În Imperiu existau relații personificate de dependență: acolo erau domni și erau slugi. Acolo exista regimul de castă în formă perfectă ».

Această lume a fost descrisă foarte bine de Jorj Shatelen, istoricul de curte al lui Filip cel Bun și Carol cel Îndrăzneț, care credea că Dumnezeu a sortit poporul simplu să muncească, să prelucreze solul, clerul – să mențină credința, iar aristocrația – să proslăvească virtutea și să respecte echitatea. Lupta cu tirania și consolidarea lumii, conform lui, este misiunea aristocrației și a cavalerilor. Sinceritatea, bărbăția, morala, mila – iată calitățile lor. Așa era acea lume ierarhică. Așa erau idealurile ei, care diferă clar de idealurile epocii revoluțiilor Vremurilor noi și a triumfului stării a treia. Lumea era guvernată nu doar de sacralitatea clerului, dar mai cu seamă de moralitatea sacră a aristocrației, de ierarhia ei mistică și de continuitatea genetică. Această societate a dominat Occidentul secole în șir, și s-a prăbușit în epoca revoluțiilor burgheze.

Banii au devenit dumnezeu

În urma unui șir de revoluții, de la cea britanică la revoluția iacobină din Franța în a. 1789, lumea s-a ciocnit de o nouă ordine. Cea veche, spiritualitatea ei și valorile morale cavalerești erau distruse definitiv. Ierarhiile, cu coroanele și altarele lor divinizate, au trecut pe planul doi. A devenit clar, că în lume a venit haosul social. O vreme, el a cuprins toată civilizația occidentală, apoi în rezultatul colonizării s-a extins și în alte regiuni ale planetei.

Revoluția olandeză a fost prima care a schimbat starea lucrurilor. Era lupta armată a 17 provincii pentru independența față de dominația spaniolă, în rezultatul căreia a fost recunoscută independența celor Șapte provincii Unite. Aceasta țară nouă, cu ordinea ei progresivă, a devenit o adevărată descoperire în feudalismul Europei occidentale. Aici se năștea Lumea Nouă. Nouă din toate punctele de vedere – și spiritual, și social. Dacă anterior în Europa totul, de la literatură și filozofie la pictură și muzică era bazat pe ideile și canoanele religioase, în Olanda a apărut noua artă laică. În operele lui Vermeer, Rembrandt, de Hooch, Hals în prim plan apare nu pictura sacră, nu cea a icoanelor, ca la Joto sau Rafael, ci viața burghezilor în toate formele ei laice.

La fel și în relațiile sociale. A început prăbușirea ierarhiei seculare a relațiilor feudale de vasalitate leneșă. Pentru lumea medievală asta însemna un adevărat haos social și spiritual-politic. Pentru vechea aristocrație și tagma preoților el nu aducea nimic bun.

Olanda a pregătit baza ideologică și socială pentru viitoarea burghezie, care venea în lume și tindea să stabilească în ea propria ordine capitalistă. De vechea religie nu mai era nevoie, ca și de toate misteriile și altarele ei. Protestantismul a asigurat baza mistică a viitoarei ordini mondiale și a stabilit esența Vremurilor noi – bogăția, nu noblețea genetică. «Ești bogat, deci – predestinat salvării, și nu contează de ești burghez, meseriaș, pictor sau cneaz, baron sau lord. Esența ta nu este continuitatea istorică a neamului tău nobil, ci faptele tale. Anume ele determină calitatea ta de ales, și locul tău în ierarhie ».

Pentru vechea societate asta era o adevărată catastrofă. Distrugerea iminentă a acelei lumi, societăți, care fusese stabilită din timpurile ierarhiei sacre, a misteriilor și datinilor ei – adică, tot ce noi numim societate tradițională. Ea nu poate fi confundată cu societatea arhaică, căci deseori în plan social-politic ea era destul de dezvoltată, dar își construia temeliile pe legi religioase și numinoase (divine).

În Lumea nouă banii și alte valori materiale, ce nu aveau nimic în comun cu comorile trecutului, cu Graal și relicvele sacre, au devenit dumnezeu. Cu toată valoarea degetului Sf. Ioann, valoarea manufacturii sau a caravelei care aduce profit era net superioară.

Anglia ca nucleu al capitalismului…

O importanță și mai mare în această revoluție transeuropeană a avut-o Marea Revoluție Engleză, care a schimbat pentru totdeauna nu numai fața istorică a Angliei și Britaniei în general, dar și a întregii Europe, apoi și a lumii colonizate de englezi. Ea a devenit nu doar Rubiconul, dar și miezul secolului XVII. Anume pe baionetele ei viitorii misionari au dis noile legi în toate părțile globului. Cunoscutul istoric francez Roland Mounier scria: «Secolul XVII a fost epoca crizei care a afectat omul în general, în toate sferele activității lui – economice, sociale, politice, religioase, științifice și artistice, existența lui la cel mai înalt nivel al forțelor vitale, a simțurilor, a voinței sale ».

Istoricii împărtășesc această apreciere. Dacă înainte de a.1500 Europa în toate era în urma țărilor din Est, da a Chinei, Indiei, Iranului – chiar la pătrat, apoi după evenimentele descrise ea a pășit departe înainte din punct de vedere civilizațional și economic. După revoluție, Olanda deținea dominația mondială în economie (manufactura, pescuitul, comerțul, transporturile, finanțele). Costul unei corăbii în Olanda era cu 40%-50% mai mic ca în alte țări ale Europei. În Europa, agricultura olandeză în poldere – terenurile recuperate de la mare – era cea mai eficientă și mai rentabilă.

Însă Olanda a fost nu doar trambulina primară pentru forțele care distrugeau ordinea feudal-ierarhică a vechii societăți. Deși Olanda crease un imperiu mondial, iar din a. 1602 , după apariția Companiei Olandeze Ost-Indiene care a îmbinat comerțul și politica de colonizare, devenise chiar o supraputere, după revoluția engleză această țară a cedat Britaniei rolul principal în lume.

Anume Revoluția engleză a făcut ca procesul mondial de trecere de la ordinea feudală ierarhică la cea capitalistă să devină iminent. Anglia a creat centrul magic pentru formarea viitoarei lumi, a viitoarelor elite și a devenit nucleul capitalist al viitoarei civilizații europene. Absolutismul Spaniei, a Imperiului națiunii germane, a Franței devenise un anacronism social. Temeliile lor nu permiteau forțarea dezvoltării societății, a comerțului, principalul – a economiei, dar încă mai erau baza vechii ierarhii, pe care noua lume a burghezilor și negustorilor dorea să o distrugă. Principalul - în timpul acestei revoluții puritane a dispărut o mare parte din agricultorii de mijloc, a fost distrusă ierarhia feudală din sate, și un număr enorm de oameni au fost aruncați la marginea drumului. Aceștia au mers în orașe, la manufacturi, în flotă și în armată. Așa s-a format noul chip social al Angliei burgheze, bazele viitoarei ordini mondiale.

…da Franța – bastion al nihilismului

Dar aici a existat o nuanță, care i-a permis Angliei să-și păstreze caracterul aristocratic. Încă Karl Marx menționa, că principala diferență a acestei revoluții de următoarea, - Marea Revoluție Franceză, - este că proprietarii de terenuri, lorzii s-au asociat cu noua burghezie. În Franța a. 1789 nu a fost așa. Acolo a avut loc distrugerea totală a relațiilor feudale, haotizarea deplină și nimicirea totală a vechii aristocrații. De aceea anume Britania a devenit centrul elitar al Lumii Noi, creierul ei, căci a păstrat elementele inițierii misterice supreme a aristocrației medievale, misterele ei genetice, îmbogățite cu spiritul protestant al Vremurilor noi și a moii ere capitaliste.

Iar Franța, după ce și-a distrus aristocrația în rezultatul revoluțiilor și a războaielor napoleoniene, a căpătat chipul unui centru al nihilismului, modernismului și postmodernismului. Asta nu i-a adăugat respect, dar pentru mult timp a aruncat-o în haos și a prins-o în mrejele utopiilor sociale. Un scriitor francez conservator scria în a. 1789, cu referire la venirea la putere a burghezilor din starea a treia: «negustorii nu au patrie… cuvinte ca patrie, credință, lege nu au sens pentru acești oameni, care în loc de inimă au moneda». De aceea iacobinismul francez și revoluția burgheză franceză, în opinia noastră, poartă răspunderea pentru instaurarea erei nihilismului, anarhismului și haosului social.

Un rol special în această revoluție nihilistă l-a jucat masoneria franceză. În această țară ghilotina a funcționat fără întrerupere ani în șir. La început ea era îndreptată contra vechii aristocrații și a preoțimii, apoi revoluția a început să-și devoreze copiii proprii. Nicolai Marcov, un politician rus de extremă dreaptă, scria în acest context: «Regele Lui XVI a fost "executat" la 21 ianuarie,1793 , dar sentința capitală i-a fost pronunțată încă în a. 1785 la congresul iluminaților din Frankfurt pe Main, sub președinția Weishaupt. Tot la acest congres a fost condamnat la moarte și regele suedez Gustav III, ucis peste șapte ani. Contele Virie, care a participat la acel congres masonic, îngrozit de deciziile luate, s-a pocăit și și-a consacrat restul vieții apărării regelui și a monarhiei. Dar era deja peste puterile sale. Acest fost mason îi spunea baronului de Hillers mult înainte de revoluție: "Complotul care se pregătește este așa de bine pus la punct, că monarhia și Biserica nu au salvare "».

Așa dar, creierul nihilismului și a stării a treia – loja Marele Orient al Franței a devenit un focar de ateism și stări de spirit revoluționare, care au dat naștere majorității bombardierilor și revoluționarilor de toate culorile. Vom aminti unele amănunte importante ale acestei istorii, actuale și azi.

Marele Orient, care a început de la sistemul inițierilor scoțiene, s-a transformat treptat într-un centru revoluționar al Europei. Liberalismul anticlerical al Marelui Orient se manifestă în forma lui cea mai radicală în a. 1877. Anume atunci a avut loc un eveniment foarte importnat: Conventul Marelui Orient al Franței conform raportului pastorului Desmon, care ulterior va deveni mare magistru, a decis să anuleze obligativitatea glorificării Marelui Arhitect al universului. Au fost anulate două repere de bază ale masoneriei conservatoare: credința în Dumnezeu și credința în nemurirea sufletului. Menționăm, că reperele masonice reprezintă o listă de principii, pe care mulți pietrari liberi le declară «porunci vechi și neschimbate ale francmasoneriei ». Imediat după aceasta, Marea Lojă Unică a Angliei rupe relațiile cu loja Marele Orient al Franței.

Pe tot parcursul sec. XIX Franța a fost zguduită. Șirul revoluțiilor și a acțiunilor radicale, provocate de acestea, distrug definitiv rămășițele vechii ierarhii feudale aristocratice. Franța devine bastionul a tot ce se opune vechii lumi aristocratice.

***

Încheind prima parte a studiului nostru, vom mai apela la o opinie, ce caracterizează desocializarea lumii occidentale și distrugerea bazelor ei ierarhice sacre, construite pe ideea profană cum că individul, burghezul solitar poate înlocui ierarhia sacră a lumii umane și a statului. Tradiționalistul francez Alain de Benoist scrie în acest context: «Criza actuală provine din contradicția dintre omul abstract universal cu atomizarea și depersonalizarea relațiilor sociale care îl însoțește, și realitatea omului concret pentru care relațiile sociale se bazează pe cele senzuale și de intimitate, cu coeziunea și responsabilitatea reciprocă care le însoțește. Autorii liberali cred în posibilitatea unei societăți care corespunde total valorilor individualismului și ale pieței. Dar este o iluzie. Individualismul niciodată nu a fost un model deplin al comportamentului social și niciodată nu va fi, pe viitor ».

Doar ierarhia sacră a societăților tradiționale îi garanta omenirii stabilitatea socială. O înțelegeau perfect și cei de dreapta, și cei de stînga, și revoluționarii, și conservatorii. O înțeleg perfect și ”potentații lumii” din timpurile noastre. De aceea, după ce au trecut omenirea prin focul revoluțiilor, prin lamele ghilotinei, prin teroare și violență, după ce au distrus vechea ierarhie sacră a societății, după ce au atomizat și individualizat extrem omenirea, spre finalul istoriei ei intenționează să-și construiască propriul Edem și propria ierarhie sacră a viitorului. Și astfel să-și legifereze puterea pentru secole înainte. Acesta este scopul principal al Noii Ordini Mondiale, restul – doar mijloace pentru atingerea acestui scop mesianic.

Veaceslav Matveev

(va urma)

4
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?