Lilia Șolomei:”Secretul constă în faptul că-s un fan nebun al muncii mele”

Lilia Șolomei:”Secretul constă în faptul că-s un fan nebun al muncii mele”

Moldova are femei minunate, talentate, harnice, care merită ca despre calitățile lor să ne amintim nu doar în ajun de 8 martie. Dar această sărbătoare de primăvară este un motiv bun de a ne revedea cu una dintre cele mai minunate reprezentante a sexului frumos. Lilia Șolomei – artistă a poporului din RM, solista Teatrului Național de operă și balet, preferata publicului, care întruchipează cele mai prețioase calități ale femeilor noastre – frumusețea, talentul, poziția activă de viață. 

Lilia, cînd ați înțeles că veți deveni o artistă? 

Din copilărie mi-am dorit să fiu artistă, la patru ani am ieșit pentru prima oară pe scenă, mai exact  tata m-a condus, și am interpretat cîntece populare de estradă. Pe atunci trăiam în s.Mihea, regiunea Nicolaev. La cinci ani, profesoara de muzică de la școala locală le-a spus părinților mei că fetița este foarte talentată și că trebuie să studieze un instrument muzical. Mi-au cumpărat un pian marca ”Одесса”, țin minte că a costat 555 ruble, bani enormi pe atunci. Mai ales că în familie creșteau trei copii și părinții primeau salarii sovietice obișnuite. 

Într-un interviu ați pomenit că în adolescență vă vedeați nu artistă de operă, ci o vedetă de estradă. Nu regretați alegerea făcută?  

Nu, nu regret. Pentru că arta clasică este veșnică, dacă contactezi cu ea, te simți mereu pe pisc, pe coama valului acestei arte, care te susține.    

Și dacă ar fi fost totuși estrada, ce gen ați fi preferat? 

Îmi place jazz-ul ușor, bossanova – această muzică nobilă o am mereu în suflet.   

Fiicei îi interpretați arii din opere în locul cîntecelor de leagăn? 

Nu, asta nu. Îi interpretam lucrările lui Raimond Pauls din filmul ”Lungul drum prin dune” - cîntecul de leagăn ”După sobă cîntă un greieraș”. 

Povestiți-ne despre învățătorii Dvs. – pe scenă, în viață. Cine V-a influențat cel mai mult biografia? 

Cei mai importanți învățători mi-au fost părinții. Ambii aveau studii, predau discipline veterinare la colegiul de agricultură, cel mai cunoscut și prestigios în Ucraina. Tata era artist amator, avea un strălucit tenor liric, era un sufletist. Familia noastră era primitoare, deseori veneau oaspeți, la sărbători se adunau la masă vre-o 40 de persoane. El începea să cînte, îl ascultam cu respirația oprită și eram mîndră că este așa de talentat. Și mama, și tata au contribuit la aceea, ca eu să merg pe calea muzicii. Dar tata era mai moale, de două ori mi-a permis să abandonez școala muzicală. Pentru prima oară m-au dat la școala muzicală la 6 ani și eu mergeam de una singură cu autobuzul din satul meu spre oraș. Apoi am fost exmatriculată pentru lipse. Eu credeam că la noi continuă vacanța și părinților le spuneam așa, dar s-a dovedit că vacanța demult se terminase… 

Dar vorba ceea, de soartă nu poți fugi, și am intrat la școala muzicală pentru a doua oară. Acolo mergeam la corul Irinei Victorovna Babina. Anume ea, la a treia venire a mea la școala muzicală, m-a pregătit pentru audierile lui Vladimir Fiodorovici Dragoș - renumitul artist moldovean de operă. El m-a ascultat și a spus – ”Marfă bună, trebuie s-o luăm!”. Așa am ajuns eleva școlii muzicale, unde am avut un pedagog minunat – Nina Ivanovna Pascal, vedetă de operetă. Apoi au fost pedagogii Grigorii Melentievici Paraniuc și Nadejda Ivanovna Cernîșeva.

Foarte multe am învățat din cursul Svetlanei Filipovna Strezeva. Pentru prima dată am auzit-o la repetițiile orchestrei de instrumente populare (era în școala noastră). Țin minte, interpreta „Privighetoarea” lui Aleabiev și cîntecul popular rusesc ”Волга-реченька”, iar eu nici nu răsuflam – îmi părea o adevărată divă. Cum și era de fapt - înaltă, subțire, la modă… Apoi, venită să intru la conservator cu prietena mea Liliana Lavric, ea s-a ocupat cu noi, și ne-am cerut în clasa ei. Au fost timpuri cu adevărat fericite: cerințe mari și posibilitatea să înveți de la o veritabilă vedetă de nivel mondial.   

Care este numărul spectacolelor de operă, la care ați participat? Care-s ariile preferate și pe care ați mai dori să le interpretați?   

Nici nu le pot număra pe toate… Să vedem. Preferatul meu ”Bal mascat” de Verdi, în care am debutat încă în studenție cu aria pajului Oscar. Apoi – ”Rigoletto” de Verdi, Gilda, ”Bărbierul din Sevilia” de Rossini, Rozina, ”Mireasa țarului” de Rimschii-Corsacov, Marfa, apoi  – ”Lucia di Lammermur” de Donizetti, Lucia, și Violetta din ”Traviata” de Verdi, Suzanna în ”Nunta lui Figaro” de Moțart, Adel în ”Liliacul” lui Straus… Miuzetta în ”Bohema” lui Pucinni, Mihaela și Fraskita din ”Carmen” de Bize. Aproape am finisat lucrul asupra rolului Adinei din ”Băutura de dragoste” de Donizetti și Liuei din ”Turandot” de Puccini. Mai este mono-opera foarte complicată a lui Jean Cocteau și a lui Francis Poulenc ”Vocea umană”. Plus – muzicalul preferat pentru copii ”Rățușca cea urîtă”, care face parte din cele mai iubite spectacole ale mele. Mai este opereta lui Kalman ”Văduva veselă”, Silviana, care nu-mi place foarte tare – nu prea ai ce interpreta acolo, doar plimb hainele și bijuteriile frumoase, creez dispoziția spectacolului (rîde). În noua înscenare a lui ”Don Juan” o interpretez pe Țerlina, într-o altă premieră – ”Căsătoria secretă” de Cimaroz – pe Lizetta.     

a mai fost și ”Luceafărul” lui Eugen Doga. Era chiar ceva angelic… 

Da, bine că v-ați amintit! ”Luceafărul” este un spectacol extrem de complicat, povara era extraordinară! Orchestra,  orul, baletul aveau cîte trei componențe, eu cîntam șase ore pe zi, la repetiții fiica mea ședea cu mine și pe urmă le spunea cunoscuților: ”Eu și mama aproape că trăim în fosa orchestrală!”  

Am interpretat multe roluri. Dar dintre cele mai preferate este în special Oscar. Multă lume îl consideră un personaj secundar, însă Verdi îl considera principal. Interpretez cu plăcere rolurile sclipitoare – Suzanna și Rozina. Îmi place Adina, dar numai ca compoziție în ansamblu. După ce tenorul a interpretat celebra arie ”Una furtiva lagrima”, Adină poate să nu mai iasă…( zîmbește). 

Dacă e să vorbim despre ce mi-aș dori – ”Don Pascuale” de Donizetti. Din păcate, la noi el nu este, dar eu aș putea interpreta într-un alt teatru, dacă mi s-ar propune. E o muzică așa de frumoasă, că îți dau lacrimile! Mi-aș dori să revin la ”Traviata”, ”Bărbierul din Sevilia”, ”Lucia di Lammermur”…    

Partenerii de scenă? Cu cine colaborați cel mai reușit?  

Mă simt bine în colaborare cu toți partenerii. Fiecăruia îi sunt recunoscătoare și apreciez aportul fiecăruia la crearea chipului eroinelor mele.       

Dar unul dintre cei mai de nădejde parteneri, pentru mine, este irepetabilul tenor Nicolae Busuioc, artist al poporului. Am fost împreună în turneul din Spania, unde am prezentat ”Lucia di Lammermur” (el îl interpreta de Edgardo). Au fost și alte roluri în care am interpretat în doi, dar acest spectacol îmi este deosebit de apropiat. Acel turneu spaniol din 2007 ne-a apropiat foarte tare. Am lucrat în condiții grele, eram epuizată fizic și moral (acum conducerea are mai multă grijă de artiști). Eu pe atunci mă aflam la limită și aș fi putut, involuntar, să compromit spectacolul în or. Zaragoza. Și doar datorită lui, între două părți – Lucia și Edgardo și apoi Lucia și fratele Enrico – în antract eu nu mi-am pierdut cunoștința. Am avut o criză de tahicardie, din fericire în acel turneu era cu noi medicul-foniatru, îngerul nostru păzitor, Marina Soroceanu. Ea m-a adus la condiție și a făcut tot posibilul și imposibilul ca eu să revin în scenă și să închei cu succes spectacolul.     

Un alt partener minunat este baritonul Iurie Gîscă. Și el artist al poporului, mă leagă și de el un episod trist: chiar înainte de spectacol am aflat că a decedat tatăl meu, vă dați seama în ce stare eram. Foarte greu mi-a reușit scena în care Muzetta (era ”Bohema”) își scoate bijuteriile pentru a obține banii necesari lui Mimi, care murea de oftică. Pe durata spectacolului m-am ținut din răsputeri, dar în timpul recitativului ”Vom chema medicul, vom cumpăra leacuri, nu vom permite să moară” nu mai puteam. Stau și plîng, curg lacrimi pe obraz. Publicul credea că am intrat în rol, aplauda frenetic. Iurie însă înțelegea ce sentimente trăiesc eu și mai nu plîngea el însuși. După spectacol noi doi am vorbit mult despre aceasta. Doar privirile noastre spuneau că ne înțelegem reciproc, că între noi există un contact spiritual. Avem împreună multe duete - și minunata ”Mireasa țarului”, și ”Bărbierul din Sevilia”, și ”Bohema”, și ”Don Juan”. Ce scenă de seducție avem acolo! Don Juan o seduce pe Zerlina și ea este înfiorată, pasională, sexy, dar deloc vulgară. Anume în această scenă simpatia noastră reciprocă capătă fațete noi. 

Printre partenerii preferați este și artistul emerit din Ucraina, Vladislav Garai, cu care am avut turnee în Azerbaidjan, Ucraina, Germania. Este inepuizabil în improvizații și ”găselnițe” interesante. Un om care se perfecționează în permanență din punct de vedere vocal, de operă, dar este mereu nemulțumit de sine. 

Nu pot să nu-l pomenesc pe Boris Materinco. Un actor – munte, un adevărat erou al scenei. Recent a primit titlul de artist al poporului, după merit. Este un om modest, cu suflet frumos. 

Avem și o generație nouă de artiști, care abia își iau zborul. Printre ei – mezzo-soprana Lilia Istrati, o artistă strălucită. Lucrez cu ea în ”Căsătoria secretă” și văd cum lucrează la rolul Liubașei din ”Mireasa țarului”: frumoasă, deșteaptă, educată, un muzician instruit, cu ”găselnițe” actoricești interesante. Am lucrat bine cu Anastasia Tverdohleb, care acum a părăsit teatrul. Era o adevărată perlă, unul dintre  cei mai tari muzicieni al teatrului nostru. La fel și Irina Vinogradova – solista care niciodată nu a mers înainte făcîndu-și drum cu coatele. Are o voce compactă frumoasă, este minunată, are fața deschisă și e o plăcere să o vezi în scenă. Chiar dacă nu am fost prietene apropiate, ne leagă o simpatie reciprocă.  

Îmi place să lucrez cu Taisia Mustea-Caraman, cu Tatiana Vîrlan. În ultimul timp ne-am apropiat mult cu partenerele din ”Căsătoria secretă”, cred că și eu le-am învățat ceva pe ele: cum să comunice în teatru, să-i aprecieze pe cel din jur, să învețe de la cei care deja au în urma lor a cale parcursă și a ros destule încălțări pe această cale spinoasă. Mă bucur că reușesc să mențin o atmosferă plăcută, benefică, chiar înălțătoare, aș spune.  

Avem în teatru pianiști, acompaniatori, fără de care nu am fi noi. Așa că le mulțumesc din suflet Nataliei Catasonova, Nataliei Dragoș, cu care am muncit ani în șir în aceeași clasă, Tamarei Mahaeva, care toată viața a lucrat cu cele mai celebre staruri, dar este în continuare o persoană modestă, timidă. Din tinerii acompaniatori – Sașa Cubeac, Irina Luchina. Aș putea să vorbesc foarte mult despre colegii mei. 

Poate că cineva crede că viața de artist este o continuă sărbătoare, iar Dvs. ați ridicat puțin cortina teatrală și s-a văzut că dincolo de decorul frumos există tragedii, lacrimi, bătături… 

Dacă mă întreabă cineva – ați ieșit în scenă bolnavă fiind? – eu răspund: uneori ieșim în scenă și sănătoși.  

Lilia, vorbeați despre artistism.  Opera este un gen care cere nu doar aptitudini vocale, dar și dramatice. Intrați în rol cu ușurință? 

Dacă e greu să intri în rol? Există roluri diametral opuse poziției mele de viață, acelea nu-mi plac. Cel mai bun exemplu – Larisa din ”Salcîmul alb” de Dunaevschii, montat de teatrul ”De pe strada Trandafirilor”. Iurie Harmelin mi-a propus nu numai să pun vocea actorilor săi, dar și să o interpretez pe Larisa, iar eu am refuzat categoric. Eu nu-s o persoană mercantilă, care știe să mintă și să țese intrigi, cum aș putea juca rolul unei prădătoare calculate?! Și chiar după ce am acceptat, nu pot juca caractere care îmi trezesc repulsie. Larisa mea este mai degrabă o cochetă incurabilă, nu o mincinoasă insensibilă. 

Unora le pare că dacă în scenă eu sînt ușoară, efemeră, viața mea este o continuă sărbătoare. De fapt, mă atrag rolurile dramatice, scenele de nebunie, chiar dacă pare straniu. Am trăit scena nebuniei Marfei ”Mireasa țarului, după care doi-trei ani nu puteam reveni la ea, nu puteam atinge clavirul. Cu greu a mers ”Lucia di Lammermur”, unde tot este o scenă de nebunie, în care eu trebuie să includ mi-bemol, toată lumea știe și așteaptă asta, iar eu am crampe și lacrimi. Dar mă luam în mîini și interpretam aria în întregime.  

Deci, rolurile dramatice complicate m-au interesat mereu, chiar mai mult ca cele comice. Nu este mare lucru să interpretez roluri - buf. Ies și mă distrez în aceste roluri. De parcă s-ar rupe o salbă de mărgăritare și acele mărgelușe sar și se rostogolesc voios. Am așa o stare de lejeritate, bucurie și salturi spirituale». 

Artista poate interpreta roluri comice…
...dar și dramatice, serioase

Dar v-ați dori să interpretați o operă moldovenească? Spre exemplu, în ”Lăpușneanu” sau ”Ștefan Cel Mare”, scrise de compozitorul notoriu Gheorghe Mustea? Există în ele arii pentru Dvs.? 

În ”Lăpușneanu” - nu, opera a fost scrisă pentru soprano dramatic.  Maria Bieșu era irepetabilă acolo, la fel și minunata Angelina Arti. Desigur, ne-am dori ca această operă să răsune în continuare pe scena noastră. În ”Ștefan cel Mare” este un rol de coloratură, însă nu știu pe cine va alege Gheorghe Mustea după ce opera va fi inclusă în repertoriu. 

Mulți dintre artiștii noștri preferă să caute fericirea în afara țării, cică, acolo se plătește mai bine și celebritatea se obține mai ușor. Dvs. preferați să munciți acasă. De ce? 

Da de ce să plec din propria casă, unde am prieteni, rude, oameni dragi, colegi, unde lumea mă cunoaște și unde pot fi solicitată? Da, mi-ași dori să lucrez undeva peste hotare, în alte teatre, să acumulez experiență și impresii noi, dar să plec pentru totdeauna, să mă pierd în masa gri a celor ce caută fericire și faimă peste hotare – nu, nu e pentru mine!  

În teatrul nostru de operă există continuitate? Efectivul de vocaliști și acompaniatori este completat de absolvenții Academiei de teatru, muzică și arte plastice, unde predau somitățile noastre în ale operei? 

Desigur, vin la noi vocaliști și acompaniatori tineri, foarte buni, cu perspective frumoase. Mă bucur că avem o trupă de operă așa de puternică, că teatrul nostru poate depăși orice teatru european sau din CSI. Este puterea, coeziunea, mîndria și profesionalismul nostru.     

Aveți un program încărcat munca la Teatrul național de operă, cea de la teatrul dramatic ”De pe strada trandafirilor”, unde munciți pe post de pedagog, dar și de interpretă, munca la televiziune, activitatea în cadrul numeroaselor concerte. Și peste tot – cu dăruire deplină, fără indulgențe și lucru făcut de mîntuială... Chiar recenta evoluare la serata în memoria lui Boris Dubosarschii – ați ridicat lucrarea sa la scară cosmică, aș zice. De unde luați forțe și timp pentru toate? Ce sacrificați?

Da, serata în memoria lui Dubosarschii a fost minunată! Înainte de ea, am tot vizionat filme, fotografii, mi-am tot amintit de el, m-am pătruns de această temă. Boris Dubosarschii este un geniu, care așa și nu a înțeles că este un geniu. El nu înțelegea caracterul său unic, irepetabil – doar făcea ceea ce credea că e necesar. Și îmi doream să evoluez cu maximă dăruire. Marin Gheras (dirijorul principal al orchestrei ansamblului de dansuri ”Joc”) presta așa, că au apărut noi culori, noi nuanțe! Mă uitam la muzicieni și îi vedeam foarte inspirați, acest flux m-a captat și pe mine, eu interpretam și îmi părea că sufletul meu iată-iată își va lua zborul…

Cum le reușesc pe toate? Nu știu. Uneori ți se pare că nu mai ai puteri pentru nimic altceva. Nu poți merge, nu poți vorbi. Dar ieși în scenă – interpretezi! Bolnavă, sănătoasă, vie sau nu. Poate, e un fanatism, pentru că îmi iubesc nespus meseria. Dar prețul acestei dăruiri, desigur, este mare. Trebuie să-ți sacrifici sănătatea, liniștea sufletească.       

Dar mereu aveți suficientă energie benefică, bucurie radiantă… Poate aveți un secret deosebit de păstrare a tinereții, frumuseții, bunei dispoziții? Ni-l împărtășiți și nouă? 

Mulțumesc pentru vorbele bune. Ce mai frumusețe… Dorm cinci ore pe noapte, ziua mi-i împărțită între repetiții, întîlniri, înregistrări, evoluări. Nu mă jenez să nu fiu frumoasă pe scenă, să corespund stării eroinei mele. Unele soliste au grijă cum arată dintr-o parte. Se tem că-s ciufulite sau fața le este crispată. Pe mine nu mă deranjează!! Pentru mine nu este ceva important!

Da ce este important?

Să fiu cea adevărată! Cea pe care o vede dramaturgul, libretistul, compozitorul. Numai atunci vei avea propriul public, acea stare de admirație, atunci toată lumea se apropie și te felicită. Pentru mine este importantă armonia cu lumea și cu propriul eu, să existe vibrații reciproce.  

În afară de artă, mai aveți și activități sociale. Care anume? 

Nu dețin funcții, nu fac parte din comisii și consilii diferite. Particip des la concerte de binefacere – este aceasta o activitate socială? Promovez arta autohtonă în alte țări, vorbesc șase limbi, iau parte la programe culturale, umanitare. Multe dintre acestea le finanțează Fondul umanitar din Moscova, inclusiv renumitul nostru festival ”Mărțișor” care se desfășoară în aceste zile. Grație acestui fond, deschis pentru țările CSI, am susținut un concert solo la Bișhkek, unde am prezentat cultura moldovenească. Alături de așa personalități ca Nicas Safronov, Egor Concealovschii, Semion Milștein și multe alte vedete. Apoi, în cadrul aceluiași program, am mers la Baku, unde am interpretat ”Rigoletto”. Și la Târgul-Mureș am interpretat muzica moldovenească – lucrări de Gheorghe Mustea, Eugen Coca, Constantin Rusnac. La Kiev am fost invitată la un festival internațional de muzică, organizat de Teatrul național de operetă al Ucrainei. Acolo răsună diverse genuri muzicale – operă, operetă, muzicale, participă 15-17 țări ale lumii. Peste tot reprezint țara noastră, arta noastră muzicală. Aceasta este activitatea mea publică, socială.       

Astăzi este sărbătoarea tradițională a primăverii, Ziua internațională a femeii. Ce este 8 martie pentru Dvs. și ce le-ați dori cititoarelor noastre și tuturor doamnelor din țara noastră? 

Am copilărit în Uniunea Sovietică, într-un mediu în care 8 martie era nu doar propaganda luptei pentru drepturile femeilor, ci și o frumoasă tradiție. Întotdeauna felicitam din suflet mamele, învățătoarele, la școală băieții își felicitau colegele. Tații, frații, colegii de clasă, de facultate dăruiau flori, ne făceau diferite surprize. Este o sărbătoare frumoasă, de primăvară. Căci primăvara simbolizează înflorirea, renașterea naturii și a sufletului, vremea transformărilor. Doamnele încep să strălucească, devin mai frumoase, se îndrăgostesc la urma urmei! Unde mai pui că și eu, și fiica mea ne-am născut în martie – este, deci, luna noastră preferată. Acum trei zile – la 5 martie – ea a împlinit 17 ani. Îmi pare că cel mai reușit rol al meu este rolul de mamă. Mama unei fetițe minunate, uimitoare, talentate, frumoase, erudite! 

Pentru mine martie mai are o conotație: un an în urmă, pe 7 martie, președintele țării mi-a conferit titlul de artistă a poporului și m-a inclus în lista femeilor remarcabile din Moldova. 

Le doresc scumpelor noastre doamne să fie mereu iubite și frumoase, să aibă neapărat un vis spre care să tindă. Iar cititoarelor Dvs. le doresc să găsească pe acest site informații interesante și să citească cu plăcere materiale scrise cu talent!

A intervievat Svetlana Derevscicova  

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load