TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Legea cu privire la Banca Națională. "Partenerii de dezvoltare" continuă să ne ia banii

La 19 noiembrie, Parlamentul a adoptat noi modificări la Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei. Am ridicat în repetate rînduri problema privind rolul Băncii Naționale în dezvoltarea sistemului financiar al țării, coeficientul scăzut de monetizare a economiei moldovenești, necesitatea intensificării activității acestei instituții în direcția finanțării, în monedă națională, a dezvoltării afacerilor și familiilor, privind rezervele valutare ale țării, care se acumulează și se acumulează în băncile și valorile mobiliare ale statelor occidentale, dar nu sunt folosite pentru dezvoltarea statului.

Noi creștem rezervele, le trimitem cu un procent scăzut, dar adesea și cu "0%", spre ”păstrare” în vest și mergem prin întreaga lume cu mîna întinsă. Nonsens! La întrebarea: "De ce este nevoie de atîtea rezerve, căci ele depășesc deja de trei ori normativele necesare pentru stabilizarea sistemului financiar în perioade de criză și de 9 ori - suma de care a fost nevoie în timpul crizei din 2009?", răspuns nu a fost și nu există. Mai mult, în perioada crizei "pandemice" - cea mai mare din ultimii 100 de ani - rezervele nu au fost activate în niciun fel pentru a acorda ajutor guvernului, afacerilor și familiilor.

Și cel mai interesant: în perioada de la începutul lunii martie pînă la începutul lunii noiembrie 2020, rezervele au crescut cu peste 500,0 milioane de dolari și au depășit 3,5 miliarde de dolari! Acești bani au fost luați din Republicii Moldova spre vest, iar nouă ne promite FMI (structură financiară creată de Occident) un credit în valoare mai mică decît le-au dat doar în ultimele 8 luni. În același timp, FMI nici nu ne prea dă acest împrumut, punîndu-ne condiții neavantajoase. Una dintre aceste condiții este schimbarea legii cu privire la Banca Națională.

De ce trimitem banii noștri în vest și apoi cerem de la ei împrumuturi? Ei spun că acestea sînt regulile. Care reguli? Cine a stabilit aceste reguli pentru statele suverane cum este Republica Moldova? Ne-am luat vre-un angajament? Nu – memorandumul nostru cu FMI a expirat. Cineva ascunde ceva, dar dacă e să ne gîndim mai bine, atunci sîntem jefuiți deschis și cu propriile noastre mîini (de conducerea Băncii Naționale), iar noi pretindem că nu observăm. Evident, majoritatea deputaților nu înțeleg ce se întîmplă, iar cealaltă parte înțelege totul, dar tace. Nu știu dacă oamenii din blocul financiar al Guvernului înțeleg acest lucru? Sau toți acești oameni nu vor să strice relațiile cu Occidentul, deoarece își leagă viitorul de străinătate? Sînt întrebări complicate, răspunsul la care este tăcerea.

Să revenim la modificările la Legea cu privire la Banca Națională. Discuții deosebite ea nu a provocat: unii deputați au făcut puțină gălăgie cu privire la responsabilitatea angajaților principalei instituții financiare a țării și au votat împreună - aceasta este o cerință a FMI. Acum sîntem în pandemie, bugetul are nevoie de bani, avem nevoie de împrumutul de 500,0 milioane de dolari, pe care ni-l va oferi FMI, iar una dintre condițiile FMI este adoptarea modificărilor la Legea privind Banca Națională. Mai repet o dată: noi cerem împrumut, iar noi înșine păstrăm peste hotare de 7 ori mai mulți bani decît cerem.


Cu toate acestea, în spatele discuțiilor cu privire la modificările legate de protecția lucrătorilor Băncii Naționale de justiție, nimeni dintre deputați nu a atras atenția la alineatul (2) al articolului 4, care stipulează: "promovează şi menţine un sistem financiar bazat pe principiile pieţei" se substituie cu textul "urmărește asigurarea stabilității și viabilității sistemului bancar".

Înseamnă acest lucru, dacă e să traducem într-o limbă normală, că întregul sistem bancar, în frunte cu Banca Națională și toate finanțele gestionate de Banca Națională, este înlăturat și mai mult de la participarea la dezvoltarea statului, economiei, afacerilor și familiilor și se va preocupa exclusiv de "propria stabilitate"? Ce înseamnă acest lucru știu numai autorii, dar cel mai probabil este vorba despre faptul că banii pe care îi cîștigă pentru țară întreprinderile-exportatoare și diaspora noastră nu vor putea fi folosiți niciodată pentru dezvoltarea țării.

În același timp, Banca Națională, în mod absolut nemotivat (cu astfel de rezerve uriașe) devalorizează leul, provocînd așteptări alarmante, sporind cererea pentru valută și introducînd haos în economie. Evident, pentru ca la convertirea creditelor străine, care au început să intre în țară, să obțină mai mulți lei. Este o politică extrem de mioapă a funcționarilor temporari, care nu înțeleg consecințele deciziilor pe care le iau.

De ce se face acest lucru? Evident, aceste întrebări ar trebui să le punem tot mai des celor care ne conduc.

Vasile Balan

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load