Coronavirus stiri: 8217
Obiectiv european stiri: 320
Criza energetică stiri: 962

Italia fără M. Draghi: paradoxurile crizei politice din Apenini

1 aug. 10:00   Analitică
3140

Pentru unii, demisia premierului italian Mario Draghi a fost neașteptată, alții cred că aceasta se înscrie logic în ”parada demisiilor” liderilor europeni. Despre urmările pentru Italia, și UE în general, relatează în articolul său cercetătoarea Elena Alexeencova, șefa Centrului de Studii italiene a Departamentului cercetări privind Marea Neagră și cea Mediteraneană a Institutului Europei AȘR.

Peste 18 luni de la numirea lui M.Draghi în funcția de prim-ministru,Italia din nou este în criză politică. «Salvatorul euro», șeful de guvern cu ratinguri-record de sprijin în cea mai dificilă perioadă de restabilire economică după pandemia de COVID-19, cel care a obținut în UE coordonarea «Planului național de reconstrucție și dezvoltare» și pachetul maxim de ajutoare pentru țările-membre, în sumă de 209 mlrd. de euro, părăsește funcția. Demisia lui M.Draghi, acceptată de președintele S.Matarella pe 21 iulie, poate avea efecte de amploare și asupra situației politice și economice interne, și asupra rolului internațional al Italiei, în care încrederea investitorilor străini și a instituțiilor UE abia începuse să se restabilească în timpul aflării lui M.Draghi în funcție. Însă întreaga istorie a celei de-a Doua Republici Italiene ne șoptește că pentru sistemul politic al Italiei stabilitatea instituțiilor este un factor nu mai puțin, da poate chiar mai important ca rolul personalității în istorie.

Caracteristicile crizei actuale

Demisia lui M.Draghi pare paradoxală pe fundalul actualei situații economice interne și a contextului foarte tensionat al politicii externe.

Contextul economic

Premierul se putea lăuda cu ratingurile destul de înalte, pentru Italia, de sprijin din partea populației (mai bine de 67% în septembrie,trecut și 53% în mai, 2022), și chiar după anunțul privind demisia sa 51,8% dintre cetățeni ar fi dorit un guvern Draghi-bis, adică revenirea lui în funcția de premier. În a. 2021 țara a reușit să obțină o creștere a PIB-ului nemaivăzută de mult timp - de 6,2%, exporturile au atins maximumul istoric, țara a purces la realizarea reformelor prevăzute de «Planul național de reconstrucție și dezvoltare», a fost lansată reforma administrativă, planuri mari și resurse enorme au fost incluse în programele de dezvoltare economică a Sudului țării, realizarea trecerii energetice, dezvoltarea infrastructurii logistice de transport și a celei portuare, înapoiate, a țării. Da, desigur, criza din Ucraina și problemele care au urmat în sfera energetică; inflația de 8,5%, nemaivăzută din anii 1990; seceta care a cuprins țara în vara lui 2022, lovind dur hidroenergetica și producătorii agricoli din țară, au subminat ritmul inițial al renașterii economice. Conform celor mai recente pronosticuri ale Comisiei Europene, PIB-ul Italiei trebuie să crească cu 2,9% în a.2022 comparativ cu 2,4% conform aprecierilor din primăvară. Este o cifră net inferioară pronosticurilor făcute în toamnă (atunci creșterea preconizată pentru a. 2022 era de 4,3%) și iarnă, atunci Comisia a calculat că în Italia PIB-ul va crește cu 4,1%. Dar să nu uităm, că în anul dinaintea pandemiei, 2019, PIB-ul Italiei avea indicii cei mai scăzuți din UE — doar 0,1%. Pe acest fundal, succesele a.2021 par a fi evidente. Și aprecierile înalte ale figurii lui M.Draghi pe post de prim-ministru o confirmă. Reacția businessului italian la criza provocată de «Mișcarea celor cinci stele» («Д5З») a fost clar formulată de Carlo Bonomi, șeful Confindustriei:«O iresponsabilitate care te lasă fără cuvinte ».

Contextul politicii externe

Și mai paradoxal arată această demisie pe fundalul actualei turbulențe internaționale. M.Draghi a urmat consecvent cursul euroatlantic și a împărtășit total abordările UE și NATO privind actualul conflict din Ucraina. Asta în timp ce partidele politice din Italia apreciau diferit acțiunile guvernului în raport cu conflictul din Ucraina, spre exemplu – livrările de arme. Liderul «Д5З» Giuseppe Conte și o mare parte a mișcării erau împotrivă, dar Luigi di Mayo, fost lider al partidului și actual ministru de externe, sprijinea total poziția lui M.Draghi. Rezultatul – scindarea ”Mișcării”: pe 21 iunie L.di Mayo împreună cu 50 de deputați și 11 senatori au părăsit «Д5З» și au creat fracțiunea nouă «Împreună de dragul viitorului». Și Matteo Salvini, liderul ”Ligii”, s-a pronunțat împotriva noilor livrări de arme: «În Ucraina și așa este mult armament, însă asta nu ne apropie de pace — în loc să livrăm arme Ucrainei, mai bine să îndemnăm părțile la pace și să creăm condiții pentru negocieri». În acest scop, liderul «Ligii» preconiza chiar o vizită la Moscova pe 29 mai, care ulterior a fost contramandată din cauza criticilor dure din partea guvernului și a altor partide. Și S.Berlusconi a ieșit cu declarații neunivoce, cum că «livrările de arme Ucrainei fac din Italia o parte beligerantă», și că «trebuie să îndemnăm părțile la pace, iar pentru aceasta - să convingem Ucraina să accepte condițiile lui Putin ». El mai crede, că noul echilibru în Europa de Est este imposibil fără Rusia. Dar nici «Д5З», nici vre-un partid de dreapta nu au pus problema ucraineană în prim-plan nici înainte, nici în timpul crizei dezlănțuite pe 14 iulie. Din contra, «Frații Italiei» nu numai că au sprijinit linia guvernului privind livrarea armelor, ei permanent au vorbit despre necesitatea de a majora cheltuielile militare ale Italiei și UE, și despre sporirea rolului acesteia în NATO. Așa dar, ar fi o exagerare prea mare să spunem că factorul politicii externe a provocat criza guvernamentală în Italia.


E de menționat, că pe post de premier Mario Draghi a reușit să refacă reputația țării la Bruxelles și Washington. Anume în guvernarea sa, Roma a putut coordona planul ajutorului economic din partea UE în sumă de 209 mlrd. de euro, premierul italian devenise simbolul restabilirii rolului țării pe arena internațională: în noiembrie, 2021 Franța și Italia au semnat Tratatul de Quirinal, care împreună cu Acordul Aachen dintre Franța și Germania a făcut din Italia cea de-a treia țară din UE, în plan economic, dar și geopolitic. Anume M.Draghi printre primii a participat la soluționarea problemelor livrărilor suplimentare de gaze și căutarea unor furnizori suplimentari nu doar pentru Italia, ci și pentru întreaga UE, în care scop el a vizitat Algeria, Egiptul și alte țări din Orientul Apropiat și Africa, tot el a insistat pe necesitatea creării unui sistem unic de achiziționare și repartizare a gazelor în interiorul UE.

Geneza crizei

Și atunci, care este cauza acestei crize, și cum poate fi explicat faptul, că în cea mai complicată perioadă pentru economia țării, în pofida existenței unor provocări externe așa de grave, persoana care se bucură de încrederea a peste 50% dintre cetățeni, de respect și poziții înalte de negociere în UE, dar și de prestigiu internațional, părăsește funcția de premier? De ce pleacă premierul, demisia căruia nu a dorit-o nimeni?

Probabil, această criză, ca multe altele în politica italiană, a devenit rezultatul unor erori de calcul tactice ale principalelor forțe politice .

Încă la etapa formării guvernului M.Draghi, nefiind un politician, ci un om de afaceri și instituții internaționale, declara că este gata să conducă guvernul dacă forțele politice de bază, care fac parte din el, vor sprijini prin consens realizarea reformelor coordonate (”Planul național de reconstrucție și dezvoltare” înainte de toate), el nefiind gata pentru lupta politică și certurile dintre partide. După ce «Mișcarea celor cinci stele» s-a pronunțat deschis împotriva livrărilor de arme către Ucraina, după care a înaintat un ultimatum din 9 puncte privind pașii economici ai guvernului, în care își exprima dezacordul și cerea un răspuns concret, premierul a declarat că nu este gata să vorbească limbajul ultimatumurilor. «Д5З», probabil, conta pe careva cedări din partea lui, de dragul păstrării unității coaliției și în speranța să-și sporească ratingul în ochii cetățenilor (care este în jur de 10%,de trei ori mai mic ca cel din a. 2018 – atunci partidul a acumulat 32% din voturi). O demonstrează și numeroasele declarații ale lui Conte despre aceea că «Д5З» nu dorește destrămarea coaliției și demisionarea guvernului. Probabil, Conte nu se aștepta că la votarea din 20 iulie partidul său nu va fi unicul care nu va sprijini guvernul, și deci coaliția va putea fi păstrată. Între timp, dreapta a riscat, oferindu-se inițial să păstreze coaliția din care va fi eliminată «Д5З» ca fiind «iresponsabilă», iar după ce a înțeles că M. Draghi nu este gata să păstreze guvernul fără «Д5З», a refuzat să-l sprijine în speranța că alegerile anticipate îi vor prii.

Urmările posibile pentru politica internă și externă a țării

Așa cum stipulează Constituția țării, Președintele Italiei a dizolvat parlamentul și a semnat decretul privind desfășurarea alegerilor anticipate pe 25 septembrie. Reieșind din ratingurile principalelor forțe politice, cel mai probabil vor învinge cei de centru-dreapta și guvernul va fi format din triumviratul partidelor «Frații Italiei»,«Liga»și «Italia, înainte!»,la moment primul îl depășește ferm (cu peste 23 %), în ceea ce privește sprijinul cetățenilor, pe liderul Mateo Salvini (cu cca 15%). La coadă este partidul lui S.Berlusconi, cu un rating de 8-9%. Între partide există divergențe, cum ar fi, spre exemplu, abordarea problemei privind livrarea armelor sau majorarea bugetului militar, dar în întregime toate partidele de dreapta susțin sancțiunile și au o atitudine critică față de acțiunile Rusiei în Ucraina.

Iar coaliția celor de centru-stînga s-a destrămat în rezultatul crizei provocate de «Д5З» și nu mai poate fi reanimată: Partidul democrat «Mișcarea celor cinci stele» este numit în exclusivitate «iresponsabil». E. Letta deja a declarat, că nu poate exista o coaliție cu cele trei partide responsabile pentru criză («Д5З», «Liga» și «Italia, înainte!», care la 20 iulie au refuzat să sprijine guvernul). De aceea PD (ratingul căruia oscilează în jur de 22%), va trebui să caute unire cu partidele mici, cum este «Acțiunea» lui C.Calenda, «Italiaviva» lui M.Renți ș.a., ratingul cărora nu depășește 5%. Așa că e puțin probabil ca el să concureze serios cu dreapta.

Schimbarea guvernului și pozițiile slăbite ale celor de centru-stînga pot submina pozițiile Italiei în UE, unde negociator principal era M.Draghi, iar eurofili principali - reprezentanții PD. În caz că la putere ajunge guvernul de centru-dreapta, nu este clar cine va dialoga cu UE, care va fi dinamica alocării de mijloace UE și realizarea reformelor prevăzute de «Planul național de reconstrucție și dezvoltare». Este evident că la moment nimeni dintre liderii dreptei nu se bucură de încrederea UE, dacă ținem cont că în trecut «Liga» a avut relații bune cu «Единая Россия», iar după a. 2014 liderul ei M. Salvini l-a susținut deschis pe V.Putin, și de dezagreabilitatea lui în UE pentru politica de migrație pe care a promovat-o fiind ministru de externe. Relații prea calde cu V.Putin a avut și S.Berlusconi. Unicul lider de dreapta, care încă nu a avut relații defăimătoare, este probabil Georgia Meloni, dar conservatismul ei valoric nu se încadrează în actualul curent european. În același timp, coaliția celor de centru-dreapta, dacă va ajunge la putere, va fi nevoită să respecte poziția UE și să mențină vectorul euroatlantic, dat fiind că în prezent economia țării este dependentă de ajutoarele din UE și de sprijinul aliaților în domeniul securității energetice pe fundalul reducerii livrărilor din Rusia.

Merită atenție și factorul președintelui țării Sergio Matarella, care în anii din urmă devine un echilibrator tot mai important în politica italiană, și selectează pentru funcția de prim-ministru candidați acceptabili la Bruxelles. Dacă va învinge dreapta, această sarcină va fi una netrivială.

În Rusia, mulți așteaptă ca venirea dreptei la putere în urma alegerilor anticipate să influențeze cursul Italiei în raport cu Moscova. Credem că un atare optimism nu este întemeiat. Evenimentele din Ucraina au influențat puternic percepția Rusiei de către Italia, inclusiv a adepților acestor partide. Societatea s-a divizat în două părți egale privind livrarea de arme Ucrainei, dar atitudinea de condamnare a OMS ruse este consensuală, de fapt. Cca 40% dintre cetățeni cred că Rusia a căutat doar un motiv pentru a invada Ucraina, 29% cred că NATO cu adevărat a amenințat Rusia, dar asta nu îndreptățește invazia, și doar 8% cred că amenințarea NATO justifică invazia. Cca 34% cred că Rusia trebuie slăbită la maxim, chiar cu prețul prelungirii conflictului, și 35% sprijină ideea că acțiunile militare trebuie curmate imediat, inclusiv prin cedarea unor teritorii de către Ucraina. Puțin probabil că o atare stare a societății italiene, unite în aprecierea evenimentelor care au loc, dar scindată în privința a ceea ce este de făcut, să permită noului guvern schimbarea cardinală a vectorului politicii externe în raport cu Moscova. Vom mai spune aici, că din punct de vedere pragmatic (caracteristic întotdeauna pentru Italia) ajutorul financiar al UE și calitatea de membru al ei, cu toate avantajele și bonusurile, depășește mult volumul comerțului cu Rusia chiar și în timpurile de dinaintea sancțiunilor.

***

Criza politică în Italia este un fenomen destul de obișnuit: puțini dintre prim-miniștrii din perioada celei de-a Doua Republici s-a menținut la putere mai mult de un an și jumătate. Actuala criză politică se suprapune pe un șir de alte crize, ce țin de securitatea energetică și alimentară, și de cea mai puternică turbulență internațională după Doilea Război Mondial. Epocile schimbărilor mereu au necesitat lideri puternici și creativi, capabili să unească în jurul lor grosul societății. În Italia, la orizonul politic actual de aceștia nu se văd, dar asta nu înseamnă că ei nu vor apărea în viitorul apropiat. În pofida vulnerabilității aparente în fața provocărilor interne și externe, care scutură politica italiană mai des, poate, ca pe alte state din Europa, țara își continuă dezvoltarea progresivă. Schimbarea frecventă a guvernelor și a liderilor nu împiedică prea tare dezvoltarea inovațională și tehnologică,evoluția instituțiilor socio-economice. Stabilitatea instituțională a statelor democratice le permite acestora să depășească cu brio schimbarea primelor persoane ale statului, ceea ce altora le pare un semn al declinului profund. Între timp, societatea învață să trăiască în continuare, fiind orientată nu spre personalități, ci spre instituțiile funcționale.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Experții vorbesc despre un posibil deficit de apă în Moldova. Ce ar trebui să facem?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав