Istoria conspirologică a Europei. Originile misterului tainic și tradiția uciderii dragonului

Memoria omului este de scurtă durată. În procesul mișcării sale firești în timp, el uită multe, modifică multe – propria evaluare și relevanța în timp, multe din cele trecute omul le aruncă, renunță conștient la ele ca la un bagaj inutil. Se referă și la straturile formatorii, dar și la cele elementare ale memoriei noastre sociale. Treptat, în procesul formării și deformării istoriei umane au fost ascunse principiile originare ale puterii sacre. În ele își au originea coliziunile conspirologice ale omenirii.

La poluri diferite

Ca știință despre laturile tăinuite ale puterii, conspirologia întotdeauna a purtat în sine cunoștințele despre ordinele tainice. Drept uniuni mistice de bază, conspirologia a desemnat două ordine: ordinul Dragonului verde ( sau Ordinul celor 72) și ordinul Sion, a cărui ramură, la un moment dat, au devenit cavalerii templului.

Aceste două poluri au marcat două forțe, care în lucrările multor istorici și cugetători au fost considerate opuse între ele. Preoții antici, misticii medievali le identificau cu aceste ordine, mai exact, mulți cercetători le corelau cu un pol sau cu celălalt, ca fiind întruchiparea clară a uneia sau a celeilalte constante metafizice.

Polul Nordului sacru, polul lui Odin și al Dragonului verde, în lucrările unor cercetători, ținea de zeul Luminii al Egiptului antic și cei 72 de ajutori ai lui, care l-au ucis pe zeul Osiris. În alte lucrări acest ordin era ordinul lui Osiris însuși. Din timpuri străvechi, lui i se opunea ordinul Sion și preoții lui tainici, ulterior bastionul lor a fost denumit prioratul Sion. Acesta era corelat cu sîngele lui Hristos și a regilor din dinastiile pozitive, care erau purtătoarele lui. La anumite etape, de el a fost atașat ordinul templierilor, pe care i-a expulzat vechea creștinătate, și de cavalerism. Devenind tabăra marginalilor luptei conspirologice, ei s-au autodesemnat drept părți ale Dumnezeului adevărat, suprem, conform doctrinelor gnostice. Așa cred mulți istorici. Desigur, adevărata istorie, adevărata stare a lucrurilor este ascunsă de timp și de o oarecare curățare, pe care o parte sau alta încearcă să o niveleze reieșind din propriile interese și paradigme.

Și ordinul Dragonului verde -72, și prioratul Sion își au tradiția din înțelegerea diferită și din polurile diferite ale mitului inițial formator al egiptenilor antici despre Osiris, Isis, fiul lor Horus și Seth, care li se opunea, și în tradiția egipteană este fratele lor. Vom menționa, că în alte tradiții Seth și Osiris nu-s frați. Astfel, Zarathushtra vedea în ei doar doi poli opuși ai ființării.

Zervaniștii, adică adepții vechii învățături religioase și filozofice iraniene, care vedeau timpul ca substanță primară, îi numesc frați pur filozofic, căci doar timpul - Zervan, - îi unește, originile lor fiind diferite, iar ei aveau principii volitive diferite. În Egipt ei erau frați drepți, și chiar dacă erau oponenți, frați erau oricum și aveau dreptul la putere. Asta este foarte important, căci Egiptul recunoaște un anumit drept la putere pentru rău, Iranul – nu. Iată diferența celor două complexe inconștiente.

Originile – în miturile egiptene antice

Pentru a înțelege esența ciocnirilor și confruntărilor conspirologice medievale, e necesar să înțelegem pe ce se bazează istoria tainică a Europei de la templieri la teutoni și masoni – mitul egiptean antic. E necesar, pentru a înțelege esența mitologiei formatoare a celor două ordine total opuse - ordinul Dragonului verde și prioratul Sion.

Cinci zei au stat la originea viziunii mitologice egiptene despre lume – Isis, Osiris, Nephthys, Typhon-Set, Horus. Conțineau oare cu toții principiile puterii? Și cui i-a aparținut inițial puterea? Inițial ea era la Osiris, ucis apoi de Seth și cei 72 de ajutori ai săi. Ordinul Sion aici vede bazele ordinului Dragonului și ale ordinului celor 72. Fiul lui Osiris încearcă să recapete puterea, lupta dintre Horus și Seth cunoaște succese alternative, în cele din urmă Horus îl învinge definitiv pe Seth, pe care îl castrase în trecut. Iar Seth îi smulge lui Horus un ochi și îl înghite. Și aici există semnele unor cunoștințe inițiatice, criptate.

Așa dar, la început puterea aparținea lui Osiris, simbolul lui era Orion. Soția sa Isis simbolizează rătăcirea și rezistența. Ca o vacă cosmică, ea îi alimentează pe cei care mențin rezistența și voința de a lupta, în același timp Horus crește și se include în luptă. Nu ne propunem să povestim miturile, nu ținem o prelegere despre mitologie, încercăm să developăm tradiția și principiile puterii, principiile inițiale care, în opinia noastră, se trag de la Dumnezeu-omul și-s specifice numai rasei umane. Dar ce vedem în acest caz? Vedem o contradicție inițială, preistorică, între putere și tradiția sacră de la Osiris la rebelul Seth. Dar Seth, alias Typhon, este genetic străin omului, căci el este un zmeu, un dragon. Să ne amintim de cultul crocodilului în Egipt, care reprezintă înțelegerea diferită a aceluiași proces

Deci, lupta are loc între Osiris, iar după plecare lui pe ceea lume – între Isis și Horus pe de o parte, și Serh-Typhon de pe alta. Unii – cu chip de om. Cealaltă ramură poartă în sine simboluri de alt ordin – draconice. Reiese, are loc lupta omului cu dragonii, și inițial puterea aparține omului, puterea este un om deosebit, cu har (adică fericire divină) și sînge deosebit, de o natură deosebită.

Aici nu tronul conferă puterea, ci Osiris însuși, sîngele lui și fiul lui, drept că există și judecata zeilor. Dar există și oponenți, ei au propriul punct de vedere, propria școală privind dreptul la putere, și ei la fel își justifică drepturile. Nu vom dezbate aici lucruri evidente, că Osiris este Ahuramazda, Veles, că există analogii ezoterice, mitologice,epice și componenta pozitivă a acestui panteon nu este pusă la îndoială.

Un altfel de Dragon

Altceva ne interesează. De ce cugetători ca istoricul și conspirologul francez Jean Robin corelează ordinul Dragonului verde cu rasa indo-europeană și polul drept al societății? De ce acest ordin este legat de ordinul medieval al Sf. Gheorghe Biruitorul? Nu este clar nici de ce unii istorici leagă cu nerușinare, doar ca să le facă pe plac celor ce dețin puterea, acest ultim ordin curat cu cele orientale – ordinele chineze, nipone, tibetane ale dragonului. În opinia noastră, acestea-s structuri inițiatice total diferite, care reflectă ideologii și viziuni asupra lumii diferite. Apropo, total opuse reciproc.

Să vedem ce avem la zi, din punct de vedere istoric. Ce știm despre ordinul Dragonului, din punctul de vedere al lui Robin și a altor cugetători radicali? În opinia lor, acest ordin a apărut în Egipt, se trage de la Seth, alias Typhon, alias Pyphon. El este forța care se opune lui Osiris și fiului acestuia, Horus. Lupta lor trece prin toată istoria tainică, exoterică a lumii. Este extrem de important că cei care niciodată n-au îngenuncheat în fața Taurului cosmic – simbolul lui Isis și a armatei lui Osiris, Horus, veșnicii iudei - țin partea dușmanilor dragonului. Asta chiar dacă, în drumul său prin pustiul Sinai, Moisei ducea un toiag pe care era un zmeu de aramă, cel care i-a salvat pe iudeii aleși de Dumnezeu.

Un alt autor, care contrapune ordinul Dragonului verde, chipurile, ca structură a forțelor lui Seth cu cei 72 de ajutori ai săi, forțelor ordinii și viziunilor mistice ale iudeilor, a fost Jacques Turnbeak. Părerea lui coincide cu cea a lui Robin, că cei 72 erau dragoni, ostași ai lui Seth, care se opuneau nu doar tradiției iudeo-creștine, dar cel mai important – se opuneau venirii lui Mesia.

Dar din alte materiale ale istoriei noastre conspirologice, cunoaștem un șir de legende și mituri despre venirea lui Mesia și despre ordinul Sion. Conform lor, venirea lui Mesia este pregătită de ordinul Sion și de întreaga tradiție iudaică.

Ce este, în acest caz, ordinul Dragonului verde, este el o filială a Ordinului celor 72 , sau poate a frăției șarpelui? Ține el de problemele lumii semite sau nu? Este o întrebare serioasă și dificilă.

Dar, dacă Ordinul Dragonului verde este ceva radical în tradiția mondială sacră și, posibil, în mișcările de extremă dreaptă care stau în spatele ei, de ce atunci el a integrat în structurile sale cele mai liberale familii aristocratice? Azi ordinul este condus de principele Steward, regele exilat. Din componența lui fac parte 24 familii aristocratice, dintre care multe – dinastii guvernatoare. Multe dintre acestea, cum ar fi Habsburgii, ani în șir au condus procesul construirii umaniste a Europei. Cei din familia Steward întotdeauna au fost masoni. Lotaringii și Luxemburgii pretind că-s purtătorii sîngelui lui Hristos, adică într-o oarecare măsură ar fi semiți. Și vor să ne spună, că acestea-s forțele opoziției sistemice față de viitorul Mesia?! Este altceva, că există ordinul Dragonului , dar în ce măsură el și ordinul Dragonului verde constituie aceeași structură conspirologică? Sau structuri diferite totuși? Este o întrebare foarte importantă, răspunsul fiind ascuns de privirile cititorilor interesați, căci nimeni nu poate defini clar nucleul acestor organizații. Este dificil și să facem legătura între Orientul Depărtat și ordinele europene mistice. E dificil să legi ideile budiste ale dragonilor verzi de ideile ultra-creștine ale ordinului creat de Sigismund, dar mi-te să le legi de mișcările neo-politeiste.

Misterul inițierii

Să trecem la rădăcina problemei. În opinia noastră, în Europa există un singur ordin al Dragonului, și el nu are nimic cu Egiptul și cultul lui Seth. Este ordinul dragonului Sf. Gheorghe Biruitorul. Ordinele estice nu au nimic comun cu el. Dar cum este el legat de istoria Europei, unde se pare a fost ascuns secole în șir, cu Scoția, cu loja Dragonului verde din Boston, cu dinastia Romanov? Pentru început, să descriem ordinul în sine, de la formarea lui.

Nu este scopul principal al lucrării, dar pentru că există puține informații să încercăm a-i evidenția ideologia. Principalul e că ordinul, oricare ordin ca sursă a puterii, este secundar comparativ cu tronul papei, sau cu puterea regală, princiară sau împărătească, dar totuși el este o sursă a puterii, o formă de manifestare și formatare a ei. În general, ordinul este o structură secundară, conform vechiului sistem politic european. O structură importantă, dar nu autosuficientă, căci deasupra ei întotdeauna există ceva, un principiu monarhic mai important.

Rădăcinile ordinelor erau văzute în inițierea ostașilor, în acest context ele țineau de tainele uniunilor secrete ale bărbaților antici, criticate de Zarathushtra cu multe secole înainte de Hristos. Putem presupune, că predica lui Hristos, prezisă de Zarathushtra, avea ca scop combaterea cercului tainic al celor care se opuneau lumii umane, manifestate, a muncitorilor, interpreților, comercianților, poeților. Căci după inițiere, în opinia savantului Mircea Eliade, ostașul avea conștiința modificată, la fel cum altă dată un șaman intra în transă și lăsa să intre în el spiritul altei ființe. Cu acea diferență, că ostașul lui Hristos o făcea spre binele cauzei lui Hristos și spiritul care intra în el era, conform eticii ordinului, un spirit sacru care cobora asupra persoanei. Toate acestea îl înălțau pe ostaș, și el devenea ceva mai mult ca un simplu om. El devenea o cetate a forțelor lui Dumnezeu în această lume manifestată.

În linii mari, zicea filozoful olandez Johan Huizinga, chiar dacă acest element creștin era așa de puternic, că dădea viață acestor structuri, totuși ordinele țineau direct de uniunile inițiatice germane precreștine ale bărbaților. La început ele apăreau fiind influențate de tronul papal, apoi în timpul cruciadelor în Palestina și-au asumat obligația să lupte cu sarazinii și necredincioșii. Ulterior în Europa, mai ales în cea occidentală, au apărut noi ordine, uniuni ale aristocraților-ostași – de la Ordinul Lîna de Aur, creat de ducii de Burgundia, la ordinele forțelor de orientare națională. Ciulinul în Scoția, Calatrava în Castilia și Aragon, Lebăda Albă în Bavaria. Cele mai renumite – teutonii, ioaniții și templierii.

Ordinul întotdeauna considera prioritară limitarea, religia, inițierea spirituală și desigur misterul, lupta dintre zeul soarelui și dragon era,de fapt, acest mister enigmatic. Acest mister era unul formator în așa măsură, că impunea reactualizare și angajament. Acest mister era perceput ca bază a evlaviei acestui ordin, și numai în măsura în care aceasta se reactualiza, ea oferea beneficiile purificatoare ale misterului și ale sanctuarului care dădea sens subiectului în acțiune.

Ordinul era uniunea acestor subiecți, uniți de mister ca lege, persoane care și-au schimbat statutul social prin limitarea voinței, care era îndreptată spre îndeplinirea misiunii salvatoare de apărare a lumii creștine, al cărei dușman (și asta este principalul) era definit clar numai în acest ordin.

În continuare vom încerca să analizăm legătura dintre Ordinul Dragonului creat în Regatul Sîrb, reînviat de împăratul Imperiului Roman al națiunii germane Sigismund de Luxemburg, și tradițiile apolinice, baalice și mitraice de ucidere a dragonilor din vechiul Orient și din antichitate. Vom urmări legătura lor cu Ordinul Sf. Gheorghe Biruitorul, care ucide Dragonul, ca unul dintre cele mai serioase mistere și sisteme secrete de ascultare ale cavalerismului medieval.

Veaceslav Matveev

(va urma)