Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Harry Shirman — legenda jazzului moldovenesc

31 mai. 2019,, 19:15   Societate
9354 1

Eseul despre remarcabilul jazman moldovean a apărut recent într-o publicație specializată din Rusia.

Autorul lui, Boris Turcinschi, povestește despre Harry Shirman, - muzicianul, a cărui creație ține de una dintre cele mai strălucite pagini din cultura jazzului moldovenesc. În acest an legenda jazzului nostru ar fi împlinit 100 de ani – el a plecat din viață cu doar doi ani înainte de centenarul său. Publicăm fragmente din acest eseu.

Principalul motiv

Așa a fost soarta mea muzicală: numele acestui om apărea adesea în relatările numeroșilor mei amici din Moldova. Prieteni apropiați mi-au fost: cunoscutul compozitor moldovean Valentin Dînga, ulterior artist al poporului din Republica Moldova, și vocalistul Israil Bicvan.

În îndepărtații ani 70 noi ne făceam serviciul în una din orchestrele militare din Odessa. Acești oameni au fost primii mei ghizi în istoria vastei și fascinantei lumi a muzicii moldovenești - și a celei populare, dar și a jazzului. Cu regret, Valentin Dînga a plecat din viață. Iar Israil este stabilit la New York. Recent primesc în Facebook o imagine a lui. Iar cu el… Cine să fie?.. Harry Shirman? Și mi-am amintit cele relatate de prietenii mei despre acest irepetabil muzician din Moldova.

Harry (Huna Aronovich) Shirman s-a născut la 4 noiembrie 1919 la Chișinău, gubernia Basarabia. Muzician pluriinstrumentalist (saxofonist, clarinetist și violonist), compozitor și dirijor din Moldova. S-a născut în familia croitoresei Țipa-Molki și a hămurarului Aron Abramovich Shirman, fiind mezinul între cei patru copii.


Vioara a studiat-o la Colegiul Imperial de muzică din Chișinău, apoi între anii 1932–1936 - la Conservatorul ”Unirea” din Chișinău, concomitent făcea parte din orchestrele hotelului ”Ambasador” (1934–1935) și a teatrului ”Alhambra„ (1936). În a.1936 familia se mută la București, unde Harry este violonist în orchestra lui Petru Lescenco în restaurantul ”Bulevard”, și în alte colective swing.

După 1940 revine la Chișinău, unde împreună cu Shico Aranov face parte din orchestra cinematografului ”Orfeu”, care evolua înainte de reprezentații și însoțea filmele fără sunet.

În anii Marelui război pentru apărarea Patriei a evoluat pe front, în componența orchestrei moldovenești de muzică ușoară condusă de Shico Aranov.

În 1948, după dizolvarea Moldgosjazului, este înmatriculat la Conservatorul de stat din Chișinău, clasa vioară, activează în orchestra simfonică de stat condusă de B.S.Miliutin.

Din 1953, Harry timp de trei ani conduce orchestra simfonică studențească de la conservator, precum și orchestra de estradă, iar împreună cu Shico Aranov face parte din orchestra cinematografului ”Родина” (ulterior ”Patria”).

Între anii 1956 - 1964 a fost conducătorul muzical al Moldgosjazului restabilit (Orchestra moldovenească de jazz condusă de Shico Aranov, ulterior - orchestra de estradă ”Bucuria”), pentru care a compus și a făcut aranjamentul mai multor compoziții (între 1962–1964 a fost și conducătorul orchestrei). Din 1964 este solist al orchestrei simfonice și de estradă a Comitetului pentru radio din Moldova, condus de Shico Aranov. După dizolvarea colectivului, Shirman se consacră muncii cu tinerii jazzmani. A organizat orchestra Institutului politehnic și pe cea a Colegiului de transport auto din Chișinău.

Viața și activitatea lui Harry Shirman nu poate fi despărțită de viața și activitatea altui muzician remarcabil, colegul și prietenul său Shico Aranov. Acești oameni aveau multe în comun, în special faptul că ambii erau talentați.

”Bucuria”

Shico Aranov – dirijor, compozitor, fondatorul și conducătorul primei orchestre de jazz din Moldova -”Bucuria”, artist al poporului din RSS Moldovenească.

Autor a 8 suite și12 fantezii pentru orchestra de estradă, a peste două sute de compoziții de jaz, a muzicii pentru scenete coregrafice, pentru peliculele cinematografice „Leana” (1955) și ”Motive moldovenești” (1959, împreună cu Vasile Zagorski)) ale studioului ”Moldova-film”, a mai multor șlagăre din anii războiului (inclusiv ”Я не вернуться не мог (Nu puteam să nu revin)...” pe versurile lui Constantin Slavin, 1943), a cîntecelor în limba rusă «”Аурика”, ”Ночь в Молдове”, ”У Днестра”, a numeroase piese de estradă în limba moldovenească. A stilizat în piese de jazZ numeroase melodii populare moldovenești, evreiești și rusești.

Orchestra de jaz a lui Shico Aranov, în toate ipostazele, era un big-band tipic, specializat în swing. Plus la operele lui Aranov, orchestra interpreta piese-canon ale jazului din creația lui Lui Armstrong, Glenn Miller,George Gherșvin. Anume orchestra lui Shico Aranov a interprett primele lucrări ale compozitorului începător Eugen Doga. Tot aici și-a început activitatea și un alt compozitor moldovean – Oleg Negruța.

Un timp îndelungat, conducător muzical al orchestrei a fost eroul eseului nostru tenorul-saxofonist și violonistul Harry Shirman, cu care Aranov a colaborat încă la București.

În această orchestră au apărut primele și cele mai reușite stilizări, sunetele proaspete ale muzicii populare reușeau să voaleze bucăți interesante de jazZ. Și o făceau cu măiestrie: Aranov și Shirman făceau aranjamente muzicale minunate.

Propriul drum, deosebit

Harry Shirman a scris o minunată carte biografică ”Pe valurile memoriei mele”. Am în față un teanc de aprecieri ale colegilor noștri. Harry este iubit în cercurile muzicale. Iată scrisoarea unui admirator al său din Chișinău: ”Dragă Harry, am citit memoriile Dvs. interesante, înduioșătoare… Fiecare pășește în viață pe propriul drum. Deci, important este drumul, cum să-l parcurgi… Dacă o faci cu plăcere, este drumul tău. Dvs. ați găsit propriul drum și nu ați greșit. I.Feldman, Chișinău ”.

Renumitul trompetist Arcadie Agașchin își amintește:

”Am început să muncesc la „Bucuria“ în a.1967, Harry Shirman deja muncea în orchestra radioului. Era deja un muzician cunoscut, îl priveam de jos în sus. Poseda perfect mai multe instrumente - clarinetul, saxofonul și vioara, nici nu știu în ce ordine să le pun, în sensul virtuozității lui Shirman. Totuși, muzicienii îl considerau, în special, saxofonistul nr.1 din Chișinău. Fiind un oraș foarte muzical, o asemenea apreciere vorbește despre multe!

Cum nu dai, acest om era o legendă a jazzului, multă lume își dorea să lucreze cu el. Și eu am avut norocul să evoluez cu el de mai multe ori. Pentru mine, pe atunci un muzician începător, - aveam doar 19 ani, - era grozav și onorabil !

Orchestra lui Shico Aranov, unde conducător muzical era Harry, a susținut mii de concerte în nemărginita URSS. De mai multe ori – în fața lui Stalin, ceea ce demonstrează popularitate și profesionalism.

Pot spune că activitatea mea la „Bucuria“ împreună cu acești super-muzicieni, a fost pentru mine o școală minunată. Era extrem de serios și responsabil să fii, la 19 ani, prim-trompetist al Orchestrei de jazz din Moldova, mi-a fost o carte de vizită pentru întreaga creație. Și îmi pare bine că unul dintre învățătorii și îndrumătorii mei a fost legendarul Harry Shirman”.

Cum a apărut jazzul la Chișinău

Din amintirile lui Harry Shirman:

”La finele anilor 30, la București, jazzul era la modă. Erau multe big-banduri talentate. Dar se făcea simțită apropierea războiului. Și mulți muzicieni au decis să se mute în Moldova. Printre ei – Shico Aranov și eu.

Tot timpul în care am colaborat cu Aranov, el era conducător artistic, eu – conducător muzical. Ne certam doar pe teme muzicale, dar mereu ajungeam la un numitor comun. Era o persoană inteligentă, un estet, o minte lucidă!”.

Celor doi oameni talentați nu le-a fost ușor să ”traseze” calea jazzului. Totuși, au reușit să obțină permisiunea șefilor de la Chișinău pentru a evolua în cinematograful ”Orfeu”. Pentru istorie, voi aminti unde se afla acesta: la început era amplasat la etajul doi al clădirii de la intersecția bd. Ștefan Cel Mare cu str. Pușkin. Oamenii veneau anumit la cinema, pentru că înaintea reprezentației acolo puteau asculta un jazz veritabil, muzică”.

Shico Aranov: coleg și prieten

Aranov a revenit la Chișinău înainte de război și evolua în cadrul orchestrei lui Charl Breitburd în cinematograful proaspăt deschis ”Orfeu”.

De fiecare dată, publicul îi aplauda frenetic, ceea ce în mare parte asigura cinematografului îndeplinirea planului. Orășenii veneau acolo nu doar de dragul filmului, dar mai ales pentru a schimba o vorbă în bufetul comod și a asculta muzică. Orchestra, a cărei popularitate creștea continuu, a fost transferată la filarmonica deschisă recent. Conducător artistic al Orchestrei de jazz din Moldova (Moldgosjaz) a fost numit Shico Aranov. Acest gest al noii puteri, prin care fusese legiferat jazzul, demonstra că tinerei republici nu-i este străină tendința de a fi la modă.

Aronov, care avea 35 de ani, s-a apucat entuziasmat de crearea unui program.

În 1943 jazzmanii au fost invitați la Kremlin. Nu era un caz unic. Au fost preveniți: va fi prezent însuși Iosif Vissarionovici! Muzicienii au urcat în autobuz pentru a merge la repetiție, însă personalul politicos i-a oprit. Au întrebat muzicienii și au notat în ce ordine ei, ”securiștii”, trebuie să aranjeze instrumentele muzicienilor în scenă, cum anume să pregătească scena propriu zisă și au plecat.

Cu două ore înainte de concert, artiștii noștri, cu pașapoartele deschise, au fost conduși pe scenă. Spre mirarea lor, toate instrumentele au fost plasate exact, chiar și costumele au fost netezite.

Stalin a fost primul care a aplaudat prestația colectivului condus de Shico Aranov, după care, vă dați seama… S-au alăturat toți. Și a urmat un val de ovații.

După concert, artiștii au fost hrăniți bine, tratați cu delicatese. A doua zi artiștii și familiile lor au primit haine clade. De la Moscova orchestra a mers prin unitățile militare și spitale. A înconjurat o jumătate de țară, a susținut 700 de concerte! Moldgosjaz preda în fondul apărării banii obținuți.

În 1945, orchestra lui Aranov evolua la Omsc. ”Țara era profund devastată, aceasta se resimțea chiar și acolo, departe în spatele frontului. Oamenii nu-și reveniseră din suferințe și iată – muzica lui Aranov, sclipitoare, frumoasă!”, povestește Vladimir Slivinschii, prezent la acel concert.

Compozitorul Vl.Slivinschii a auzit atunci cîntecul scris de Aranov ”Я не вернуться не мог” și peste ani a restabilit, din memorie, melodia lui. Zinovii Stolear, un popularizator al creației lui Aranov, maestru emerit în arte din Moldova, a aflat istoria acestei piese. Compozitorul a descoperit aceste versuri într-un fragment de ziar. Erau scrise de regizorul Constantin Slavin. Acesta, născut la Novorossiisc, le-a scris în 1943 după eliberarea orașului natal.

Cu piesa «Я не вернуться не мог» Moldgosjaz și-a deschis concertul susținut în primul oraș eliberat din Moldova — Soroca. Orchestra a intrat în acest oraș odată cu armata Frontului 2 Ucrainean. Pentru activitatea concertistică în anii războiului mulți muzicieni au fost decorați cu ordine și medalii...

Iată cum își amintește Harry Shirman turneele din anii războiului.

”...Traseul era spre Orientul Îndepărtat, mergeam pentru șapte luni cu concerte în fața armatei și a locuitorilor ținutului. La hotarul manciurian stătea o armată enormă, noi urma să-i ușurăm soarta cu distracții culturale. Era o sarcină dificilă. Pe timp de iarnă, în autobuze reci, la distanțe mari, în cluburi reci, aproape zilnic… În schimb, ce bucurie le aduceam oamenilor! Au fost multe orașe, nici nu le mai pot numi pe toate. La Habarovsc, în afară de concert, a avut loc un bal în fondul Armatei Roșii. Banii adunați au mers pentru construirea unui tanc din partea orchestrei de jaz din Moldova”.

Colectivul a existat pînă în toamna lui 1947, după care a revenit la Chișinău, noua capitală a RSS Moldovenești. De multe forțe și multă energie a fost nevoie pentru reorganizarea colectivului, care a fost numit ”Bucuria”. Erau puțini muzicieni de estradă, aceștia erau adunați din toată Uniunea Sovietică! Toate erau complicate atunci. Însă tinerețea noastră, entuziasmul, marea dorință au fost decisive. În scurt timp, noua orchestră de jazz a prezentat primul său program.

După război, în toată Uniunea atitudinea față de jazz s-a schimbat spre rău, așa a fost și în Moldova. Dar Aranov a știut să se impună în așa fel, că un timp îndelungat au fost evitate momentele periculoase.

În 1948, Moldgosjaz-ul a fost desființat. Autoritățile au ținut cont de experiența lui Aranov, de faptul că el cunoștea folclorul moldovenesc și i-au propus să conducă orchestra ansamblului de dans popular al RSS Moldovenești. La celebrarea jubileului de 70 de ani ai lui Stalin, la Moscova a fost invitată întreaga elită a țării. Printre oaspeți a fost și ansamblul din RSS Moldovenească.

Povestește Ion Furnică, artist al poporului din RSSM

Conducătorul Nicolai Bolotov a pregătit suita ”Bucuria” pe muzica lui Aranov. Dansatoarele din horă purtau panere cu struguri și alcătuiau din ele cifra 70. Și iarăși, ca și altă dată, Stalin s-a ridicat și a aplaudat, urmat apoi de întreaga sală.

Înainte de Festivalul IV al tineretului și studenților de la București, ansamblului din Moldova i-a fost pusă ”sarcina ideologică”: cu orice preț ”să-i bată” pe români!

Nu pentru prima oară, a fost invitat Igor Moiseev să monteze dansurile. Cu trei soliști ai ansamblului, acesta a mers într-o expediție folclorică în zona Prutului, unde era baștina dansatorilor (Spiridon Mocanu era din Cahul, Gheorghe Forțu și Ion Furnică – din s. Manta). Ca în vechime, aici băieții și fetele făceau duminica hore. După ce a asistat la una din ele, Moiseev i-a rugat pe dansatorii în etate să-și demonstreze capacitățile. Caracterul și desenul mișcărilor Moiseev nu doar că le-a memorizat pentru sine, el le-a atras atenția și dansatorilor din ansamblu asupra lor.

În pofida succeselor obținute de orchestră, în suflet Aranov continua să fie un jazzman. După ce jazul a fost din nou permis, el a mai făcut o încercare. Și orchestra ”Bucuria” i-a adus conducătorului nu numai bucurie, dar și o faimă legendară. În echipa nou-creată erau circa 30 persoane (inclusiv rechizitorii). Orchestranții, ca regulă, posedau mai multe instrumente. Asta permitea înlocuirile, fapt care îmbogățea muzica. Erau printre instrumente și unele exotice - bandanionul, maracasele (zornăitoarele), castanietele și tam-tamul.

Orchestra era compusă din muzicieni de mare clasă. Trompetistul Moisei Goldman, sax-tenorul și solistul Harry Shiman. Acompaniatoarea Sonea, sora lui Harry și soția lui Ruven Caplanski, volalistul și preferatul întregului colectiv. Efim Bălțan, absolvent al Institutului de muzică și pedagogie ”Gnesin”, care evoluase pe scena Teatrului de operetă din Moscova. Fiind un belcanto, Efim simțea piesele, cu ajutorul lui acestea deveneau șlagăre. Aranov o tutela pe Dorica Roșca — ea interpreta strălucit piesele moldovenești și de estradă, prelucrate de el. Îl admira pe trombonistul Ivan Dobrunov, care făcea aranjamente minunate. Îl adora pe dirijorul Ivanov, care timp de 20 de minute putea așterne pe foaie o orchestrare sau un preludiu.

Talentele erau căutate în toată Uniunea. În 1957 ”Bucuria” a sosit la Saratov. Genadii Dobrov, absolvent al conservatorului local, pe atunci lucra în orchestra care interpreta melodii înainte de rularea filmelor. Venit la cinema cu muzicienii, conducătorul ”Bucuriei” a audiat interpretarea saxofonistului și i-a propus să treacă în colectivul lui. ”Desigur, imediat am fost de acord”,— spune artistul emerit din RSSM Ghenadii Dobrov, acum de 70 de ani, — era o onoare să faci parte din orchestra lui Aranov. Chiar și o perioadă scurtă de activitate în acel colectiv implica o caracteristică amplă pentru un muzician - „aranovist“. Aceasta era un „permis“ de trecere în cele mai prestigioase colective”.

Ca regizor, Shico Beniaminovici era un nesecat fantezist. Spectacolul din scenă era mereu sărbătoresc și strălucit. Fiecare număr era oferit așa, că nici spectatorul care nu pricepea nimic în jazz nu simțea că spectacolul durează deja de trei ore...

În prima parte a spectacolului, muzicienii se prezentau în costume naționale; în cea de-a doua – în costume de concert cu papioane. „Scena nu iartă neglijența, - repeta Aranov. – Nu-i suficient să interpretezi ca un Zeu, trebuie să-ți pui la punct, în cele mai mici detalii, costumul, ieșirea în scenă și chiar maniera de a ține instrumentul„. În opinia lui, un jazzman este jazzman și în afara scenei. Îi aducea, ca exemplu, pe violonistul Naum Loznic și trompetistul Colea Grecu. La orice oră ei arătau ca actorii din filmele străine:în cămăși scrobite, cu butoniere și în costume fără urmă de cută. Dar însuși Shico Aranov! Chiar și în ultimele lui zile își păstrase reputația de bărbat elegant, stilat. Într-un costum la modă, cusut la comandă, într-un nor de parfum scump, Aranov era admirat și de femei, și de bărbați. În complicații ani postbelici, anturajul bine pus la punct îi crea ”Bucuriei” o aură aristocratică, muzicienii se simțeau regi.

Aranov a obținut de la ministerul culturii achiziționarea instrumentelor de la cei mai buni producători. În anii 50 ”Bucuria” avea cinci saxofoane de la compania franceză ”Selmer”, patru trompete, patru tromboane, instrumente de percuție ”Linux”. Iar în anii 60 Aranov a obținut permisiunea ca muzicienii să poată răscumpăra instrumentele franțuzești. În opinia sa, orchestranții au meritat acest drept.

***

Am fost de multe ori acasă la Harry, unde, la o ceașcă de ceai, el îmi povestea despre viața și creația sa, îmi arăta arhiva enormă de fotografii.

Chiar din prima zi de comunicare cu el am fost uimit de memoria perfectă a acestui om, care își amintea cele mai mici detalii din viața și activitatea sa, cazuri interesante care avuseră loc acum 60 de ani, povestea despre orchestra ”Bucuria”, turneele prin Uniunea Sovietică, muzicieni, pe fiecare dintre care îi ținea minte pe nume. Harry Șhirman m-a uimit și prin modul în care povestea aceste lucruri. Era un povestitor remarcabil, pe care îl puteam asculta la infinit.

Un om-legendă, cu adevărat.

Harry mi-a dat niște discuri cu înregistrările orchestrei ”Bucuria”, pe care eu le-am transcris în format digital, iar la unele din ele, cu permisiunea lui, am făcut spoturi video și le-am plasat pe YouTube.

Apartamentul lui Harry este un mic muzeu: pe pereți – numeroase fotografii, afișe din anii trecuți. Se simte atmosfera istoriei.

33 rotații

Înregistrări ale orchestrei ”Bucuria„ din acea perioadă s-au păstrat puține, poate o duzină. Două discuri de vinil (33 rotații), emise în anul 1964 de Fabrica de înregistrări Aprelevsc.

Înregistrările se făceau sub conducerea dirijorilor Sh.Aranov și H.Shirman.

Ce conțineau aceste discuri? ”Te salut, Chișinău”, muzică O. Negruți, versuri L. Deleanu, solistă D.Roșca. ”Undeva o vioară încet cînta”, muzică V. Vilinciuc, versuri L. Deleanu, solist I. Bass. ”S-a născut o nouă stradă”, muzică S. Șapiro, versuri E.Crimerman, solistă N. Truhtanova. ”Fetele din Chișinău”, muzică Sh. Aranov, versuri A. Busuioc, solist E. Bălțanu. ”Eu nu glumesc”, muzică Sh. Aranov, versuri E.Crimerman, solistă L. Ivanova. ”Floricica”, muzică V. Vilinciuc, versuri A. Busuioc, solist E. Bălțanu. ”Plouă mereu”, muzică S. Șapiro, versuri A. Busuioc, solist E. Bălțanu. ”Salut”, muzică V. Vilinciuc, versuri E. Crimerman, solist E.Bălțanu. ”Cine e de vină”, muzica Sh. Aranov, versuri E. Radov, solist E. Bălțanu.

Acest material sonor reprezintă plenar stilul și repertoriul orchestrei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?