Halloween: de la sacru la infernal

Străvechea sărbătoare Halloween din nou devine obiect de discuții în societate. Ea este percepută neunivoc. Unii o percep ca pe o relicvă a trecutului, ce nu corespunde culturii creștine. Alții o consideră o festivitate sacră. Dar există și persoane, care văd în ea trăsături satanice, și totuși îi admiră sensul și esența infernală.

Punctul de vedere al savanților

Inițial, această sărbătoare reprezenta unul dintre principalele momente ale temporalității anuale și ale ciclului temporal anual. Rădăcinile ei zac departe în antichitatea lumii celte. Un șir de cercetători presupun, că bazele ei provin din antichitatea indo-europeană, în care două ramuri ale indo-europenilor, cea de est (indo-arienii și indo-iranienii) și cea de vest (reprezentanții culturii Kurgan), plecați spre Europa, încă nu erau corodați nici geografic, nici religios și lingvistic.

Ciclul anual și sărbătorile, care-l sistematizau, erau unite de două aspecte. Primul – semnificația sacră, care reprezenta corelația timpului cu anumite simboluri și personaje sacre, și al doilea – semnificația economică, care ținea de ciclul lucrărilor agricole.

Etnograful german Wilhelm Mannhardt a fost printre primii, care a observat obiceiurile și datinile calendaristice, agricole. În Rusia, de această chestiune s-au ocupat I.M.Sneghiriova și A.V.Terescenco. O importanță deosebită în domeniul acestor cercetări o au lucrările eminentului etnograf și folclorist scoțian J. Fraser. În lucrarea-i fundamentală «Ramura de aur» el a studiat scrupulos vechile datini și obiceiuri precreștine, și a consacrat mai multe capitole «sărbătorilor focului». Acolo el a descris esența diferitor sărbători și ale romanilor, și ale germanilor, și ale celților.

Fraser a creat un adevărat concept al propriei viziuni asupra istoriei sacre și a celei agrare. Conform lui, omul antic se credea în stare să influențeze natura și ciclurile ei temporale. Lumea magică a antichității era construită pe încrederea în puterea magică a vînătorului, preotului, agricultorului de a-și păstra puterea asupra naturii. Treptat, procesiunile ritualice sacre ale anticilor care aveau scopul de a influența ploaia, ninsoarea, seceta, s-au transformat în cicluri temporale, marcate de sărbători speciale. Una dintre acestea este Halloween.

Ulterior, potrivit lui Fraser, oamenii au trecut de la ”epoca magiei” la ”epoca religiei” – atunci peste aceste sărbători s-au suprapus ideile, ritualurile și datinile religioase. Au apărut zeitățile, personificate în roade și care corespundeau ciclurilor agrare temporale. Spiritele și demonii au devenit patronii recoltelor și ai vînătorii. La noi au ajuns mărturii despre «mama pîinii», «cîinele mare», «stăpînul grînelor». În Rusia, țară ortodoxă, chiar și la începutul sec. ХХ țăranii îi lăsau zeului slav Veles un stog de spice, pentru ca el să asigure viitoarea roadă bogată.

Ulterior cercetările lui Mannhardt și Fraser au fost dezvoltate de Wilhelm Wundt, reputat filozof și etno-psiholog german. În lucrarea-i fundamentală «Mit și religie» el a arătat rolul mare al ”demonilor fertilității” în dezvoltarea viziunilor religioase, credința în care ținea de viziunile și practica rituală a agrarienilor și a comunității lor.

Flamandul Arnold von Gennen avea un alt punct de vedere asupra datinilor calendaristice. El le-a consacrat lucrarea «Ritualurile trecerii». Savantul flamand credea, că reprezentanții societății arhaice se temeau de tot ce era nou: trecerea, mutarea dintr-o locuință în alta, schimbarea stării civile (căsătorie, naștere, moarte etc.). Ei decorau aceste puncte de trecere cu rituri similare. Orice tranziție le provoca groază și stres sacru, căci în virtutea anumitor condiții de trai ei nu aveau siguranța viitorului. De aceea ei încercau să lege etapele vieții omului cu ritmurile naturii și ale Universului, cu ajutorul festivităților sacre, care garantau comunității ajutorul străbunilor, a zeilor și a spiritelor mistice ale naturii. Așa a apărut Anul Nou, Marele Yul la scandinavi, Beltane (sărbătoarea începutului de vară la celți, marcată pe 1 mai – n.r.) și, desigur,Halloween.

În acest context, vom aminti de lucrările etnografului rus A.N.Veselovschii, care credea, că la bază stă ritualul coral al agrarienilor, din care apoi s-a evidențiat mitul, care a și dus la apariția festivităților ritualice și a ideilor religioase, ajunse temelia ciclului anual și a viziunilor temporale asupra lumii. În lucrarea «Весенняя обрядовая песня на Западе и у славян » ideile sale au dezvăluit esența legăturii dintre ciclul agrar și cel ritualic.

Vom aminti și despre lucrările filozofului și istoricului olandez Johan Huizing, care privea istoria și cultura umană ca pe un joc. Johan Huizing credea, că pe om îl caracterizează nu faptul că el are rațiune (Homo sapiens), căci noi nu o prea avem, și nu faptul că el este iscusit (Homo faber), căci și multe animale posedă iscusință. Aprecierea cea mai corectă a omului și a societății umane , în opinia lui Huizing, este faptul că el joacă (Homo ludens). Anume jocul este factorul principal al culturii și civilizației umane. Jocul întrerupe, ca o lume sacră, omogenitatea spațiului și a timpului, desparte omul de rutina și de viața zilnică. Huizing privește jocul ca pe un rit sacru nu numai în sfera religiei, dar și la război sau în instanță. Potrivit savantului olandez, anume din joc au apărut datinile ritualice ale ciclului anual, cum ar fi Beltane, Marele Yul și Halloween. El menționează, că ceremoniile și sărbătorile religioase au loc în paralel cu acțiunile interpreților principali. Tot ei – actori, bufoni și clovni, care completează această acțiune sacră cu elementele jocului, glume, mascaradă. Posibil, acestea se fac nu de dragul oamenilor, ci de dragul străbunilor și a demonilor naturii, pentru a înveseli și îmbuna lumea mistică de care depinde nu numai bunăstarea economică, dar și viața societății arhaice.

Enigmaticii druizi

Acum, că am examinat aspectul istoriografic al problemei, să trecem concret la celți. Cunoaștem destule despre antichitatea acestui grup etnic de europeni. Ține de faptul, că după predicile Sf. Patrik irlandezii medievali au acceptat creștinismul, dar au păstrat canonul păgîn și toată mitologia druizilor (la popoarele celtice – preoți) antici. De altfel, și druizii au acceptat creștinismul, iar mulți dintre ei au devenit preoți, care în viața lor de zi cu zi au păstrat vechile viziuni păgîne, ritualurile și datinile celților. Anume de aceea secole în șir biserica irlandeză nu s-a supus pontifului roman și a păstrat o anumită identitate și unicitate religioasă. Mulți cercetători ai creștinismului chiar o considerau ortodoxă, căci călugării irlandezi, druizii de fapt, au fondat mănăstirile timpurii din nordul Rusiei.

Informațiile despre credințele celților au ajuns la noi și din alte surse. Irlanda niciodată nu a făcut parte din Imperiul Roman, ea și-a păstrat independența și tronul sacru în capitala Tara. Însă o altă parte a lumii celte – galii, care au luptat mult cu Roma și odată chiar au luat-o, erau cunoscuți istoricilor și persoanelor publice romane. E cazul să ne amintim de lucrarea lui Galius Julius Caesar «Notițe despre războiul galez», unde împăratul și conducătorul de oști roman dezvăluie viziunile, datinile și traiul galilor celți, care populau actuala Franță. Să ne amintim și de lucrările poetului roman Lucian, care descrie principalele zeități celte: Teutat, Iisus, Taranis, Cernunnos. Ce-i drept, acestea au fost descrise în conotația negativă, caracteristică romanilor în raport cu celții. Dar aceste nume de zeități au fost confirmate de arheologii contemporani, căci ulterior ele au fost depistate pe monumentele arheologice și artefactele acelei epoci.

Acum – pe scurt despre viziunile preoților celți, ale druizilor, care ne vor ajuta să înțelegem esența sărbătorii Haloween. Caesar face mărturii interesante despre ea. El spune următoarele:«ei le vorbesc multe elevilor lor despre astre și mișcarea lor, despre măreția lumii și a pămîntului». În acest context îl putem cita pe pămînteanul nostru, marele cărturar religios și vizionar sacru Mircea Eliade. El scrie: «Druizii au compus un ciclu de 19 ani solari, care cuprind 235 luni, ceea ce a permis împăcarea a două sisteme calendaristice (al lunii și al soarelui). Scepticism a provocat și spusele lui Strabon despre cunoștințele astronomice ale geto-dacilor. Dar… săpăturile arheologice au descoperit rămășițele a două ”sanctuare calendaristice” la Sarmisegetusa și Costești, centrele ceremoniale ale Daciei. Persecutarea druizilor în timpul împăraților August, Tiberiu și Claudiu avea scopul subminării identității galilor… Dar numai în Irlanda principalele structuri religioase ale druizilor s-au păstrat și în epoca medievală. Iar din sec. ХII geniul creator al celților se va manifesta încă odată în tema literară privind căutările Graalului». («Istoria credinței și a ideilor religioase», v. II).

Prezintă interes comparația actuală a credințelor și viziunilor druizilor și geto-dacilor, căci Mircea Eliade confirmă veridicitatea acestor cunoștințe în baza comparării cu Dacia. El găsea foarte apropiate aceste popoare, și dacă dacii aveau cunoștințe despre astre, druizii desigur le aveau și ei. Apropo, aceste două sisteme religioase aveau nu numai zei comuni (spre exemplu, Gebeleisis la geto-daci și Belenos la celți), dat și doctrina comună despre metempsihoză sau reincarnare, precum și credința în nemurirea omului. Lucian scria: «Celții cred că spiritul conduce corpul și pe cealaltă lume ». Pomponius Mela și Timagenes, citați de Ammianus Marțelinnus, concretizau că potrivit doctrinei druizilor«sufletul este nemuritor». Așa se explică atitudinea emoționantă a celților și druizilor față de sărbătorile tranziției sezoniere și ale focului, din care face parte și Haloween.

Deoarece unii scriitori antici pomenesc, vorbind despre celți, despre metempsihoza orficilor (urmașii doctrinei mistice despre Orfeu – n.r.) și a pitagoricilor, mulți savanți contemporani au conchis, că acești autori greco-latini vorbeau despre credințele druizilor în limba lui Pitagora, și astfel au ”născocit” o doctrină nouă, necunoscută celților. Însă în sec. V î.e.n. Herodot explica în același fel (adică, prin influența pitagoricilor) credința geților în ”nemurirea” sufletului; și istoricul grec nu nega această credință. În fapt, autorii antici făceau trimitere la Pitagora anume pentru că închipuirile geților și ale celților despre suflet aminteau conceptul orfic-pitagoric».

Ce sărbătoreau celții?

Acum, că am clarificat subtextul istoric și sacru al sărbătorilor și credințelor celte, să revenim la Halloween. Din timpuri străvechi popoarele Europei și Asiei împărțeau anul în două jumătăți. O putem vedea chiar și în baza celui mai vechi monument literar al Europei - «Odiseea» marelui Homer. .

Și celții împărțeau anul în două jumătăți. Perioada rece – între Haloween și Samhain (sărbătoarea încheierii recoltării), și cea caldă - de la sărbătoarea luminilor Bela-Beltein. Istoricul rus B.A. Rîbacov vede aceleași păreri și în cultura Tripolie, cu milenii înainte de era nouă și de venirea indo-europenilor din Est în Europa. El crede, că ornamentul ceramicii pictate tripoliene oferă tabloul stabil al închipuirilor cosmogonice , precum și ale celor despre ciclurile temporale.

Aspectul cel mai interesant al închipuirilor cosmogonice ale celților este a.n. Stonehenge, amplasat în Anglia, între Bristol și Salisbury. Este o construcție din epoca Eneolitică, care constă din megaliți și este considerat cel mai vechi, în Europa, cromlex pentru observarea fazelor timpului și a răsăritului și apusului Soarelui și a Lunii. De facto, acest genial complex arhitectural celtic este cea mai veche construcție astronomică a continentului. Putem vorbi chiar despre universalitatea acestei construcții din epoca de bronz și despre legătura ei cu alte regiuni din Europa.

La popoarele arhaice, interacțiunea cercetărilor și a viziunilor este depistată chiar și în baza faptului, că un complex asemănător, și anume sanctuarul-calendar, exista și la geto-daci. El era amplasat în apropiere de vechea capitală Sarmisegetusa, fiind construit conform aceluiași principiu al potrivirii a două structuri din piatră în formă de cercuri, ca la Stonehenge. (38 perechi de pietre verticale cu un megalit central în mijloc).

Așa dar, legătura calendarului cu viziunile sacre și lucrările agricole, pe fondalul cercetărilor astronomice serioase, varsă lumină peste sărbătorile celților. Noi cunoaștem deja, că la 1 noiembrie celții sărbătoreau Anul Nou. Se numea Samhain și semnifica revenirea bovinelor și a lucrătorilor de la pășuni.

Cu privire la Halloween, vom menționa, că transferarea lui în ziua precedentă este o distorsionare deplină a esenței inițiale a sărbătorii, care se numea «Luminile ajunului Zilei tuturor sfinților». De fapt, Halloween, Samhain și Luminile ajunului Zilei tuturor sfinților este una și aceeași sărbătoare. Doar că păgînii, precum societatea Wikka, o marcau la 31 octombrie, după ce biserica catolică a stabilit la 1 noiembrie propria Zi a sfinților, iar la 2 noiembrie este marcată Ziua morților sau pomenirea adormiților.

Vom mai menționa și faptul, că Samhain era sărbătoarea de început a unui nou an. În Irlanda și Scoția uneori era numită ”sărbătoarea morților”: se credea, că în acea noapte mor oamenii care și-au încălcat tabuurile. Sărbătoarea începea în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, considerată ultima zi a culesului recoltei. Putem presupune, că este mărturia anticității sărbătorii, că rădăcinile ei se trag din antichitatea indo-europeană, în care indo-arienii și indo-iranienii încă nu erau despărțiți de europenii antici.

Noi judecăm despre asta reieșind din următoarele. La finele lui octombrie – începutul lui noiembrie o parte din popoarele indiene sărbătoresc anul nou. El cade în luna numită karttika (balanță). În calendarul național al Indiei karttika este a opta lună din an, care începe la 23 octombrie și se termină la 21 noiembrie. În Gujarat, karttika este prima lună a anului. Ea este numită așa, pentru că în acest timp Luna se află în apropiere de constelația Krittika (Pleiadele), în care fiecare dintre cele șase stele este considerată mama lui Kartikey, zeului războiului.

Atunci este sărbătorită ziua Dybali, ziua luminilor lui Bela, regele Bali, regele epocii de aur, care vine în lumea noastră din Patala, lumea de jos. Al-Biruni scrie în lucrarea «India», că indienii sărbătoresc această zi foarte activ, căci se crede că ea reîntoarce epoca de aur, în care a guvernat regele Bali. Plus la toate, la iranieni și kalashii din Afganistan și Pakistan Samhain se reflectă în chipul lui Yima, regele Epocii de aur . Reiese, că este o sărbătoare în cinstea regelui-zeu, shahenshahul din dinastia lui Yima Paradat, cunoscut în India ca Yama, zeul lumii de dincolo. Iată, deci esența cultului luminilor și a morților la celți și conotațiile și miturile indo-europene comune. În Est – ziua luminilor Bela, în Occidentul celtic - sărbătoarea Luminile ajunului Zilei tuturor sfinților, sau Haloween.

Cea mai veselă noapte a anului

Ce mai cunoaștem despre această sărbătoare? Ea este, desigur, arhaică, și se trage, posibil, din antichitatea protoindoeuropeană. Ea a supraviețuit cel mai îndelungat timp în Irlanda, Țara galilor și pe insula Man. Anume aici limba celților și dreptul celților s-au opus cel mai îndelung cotropitorilor sași.

În nordul Țării galilor se obișnuia, ca în ajunul Zilei tuturor sfinților fiecare familie să aprindă un rug mare. Îl așezau pe locul cel mai vizibil, alături de casă, iar după ce el se stingea fiecare arunca în cenușă o piatră albă, marcată special. Apoi toți, îl jurul rugului, un își spuneau rugăciunea și mergeau la culcare. Și chiar dacă în conștiința țăranilor Ziua tuturor sfinților era înconjurară de aura misterului și a fricii, nu predominau trăsăturile sumbre. Din contra, era o sărbătoare destul de pitorească, cu distracții vesele, ceea ce făcea ca noaptea ei să fie cea mai veselă din an. În munții Scoției rugurile confereau sărbătorii un pitoresc deosebit. În ultima zi de toamnă copiii adunau papură, butoiașe cu smoală, fire lungi și subțiri, puneau toate acestea în vreascurile pregătite pentru rug. Seara era aprins rugul. Locatarii fiecărei case își aprindeau propriul rug, și era o chestiune de onoare ca el să fie cel mai mare. Raioane întregi erau luminate de focurile, care se întindeau le-a lungul coastei Golfului Irlandez.

Iată ce scrie despre Haloween cunoscutul cercetător scoțian J. Fraser în lucrarea «Ramura de aur»: «Pe insula Man participanții procesiunii mergeau peste tot și interpretau în graiul manilor o piesă, care începea cu cuvintele: «Azi este seara Anului Nou — Gonunnaa». Locuitorii Irlandei antice de fiecare dată, în Ziua tuturor sfinților, aprindeau ruguri și de la focul lor sacru se aprindeau toate celelalte lumini. Acest obicei ne arată, că Ziua tuturor sfinților era prima zi a anului, căci este firesc să presupunem, că noul foc era pus în ziua noului an, pentru ca influența lui benefică să se extindă pe următoarele 12 luni.

Încă o dovadă a faptului, că celții marcau începutul noului an la 1 noiembrie, o putem găsi în diversele modalități de a ghici, la care popoarele celte apelau în acea zi pentru a afla ce le așteaptă în anul următor. Iar începutul anului este cel mai potrivit pentru a ghici viitorul. Ziua tuturor sfinților, în închipuirea celților, era momentul cel mai benefic pentru predicții și farmece, în acest sens el depășea mult ziua lui Beltan. Deci, avem motive să conchidem, că celții își începeau anul în ajunul Zilei tuturor sfinților, și nu la 1 mai.

Aceeași concluzie ne-o sugerează încă o circumstanță semnificativă: la celți, ajunul Zilei tuturor sfinților se asocia cu morții. Nu doar printre celți, ci și în toată Europa ajunul Zilei tuturor sfinților, mai exact – noaptea care semnifica trecerea de la toamnă la iarnă, era cum se vede timpul în care sufletele morților revin la locuințele de altă dată pentru a se încălzi la foc și a savura bucatele pregătite pentru ele la bucătărie sau în camera comună de către rudele iubitoare ».

Vedem, deci, că la început sărbătoarea Samahn, sau Halloween, nu conținea nimic negativ. Era o sărbătoare veselă de Anul Nou și de ajun al lui. La fel și în alte tradiții. Să ne amintim de Marele Yul la scandinavi, de Mitra romanilor și a iranienilor antici. Sărbătoarea Kolyada la slavi sau Karachiun (denumirea Kolyada sau Noaptea de Crăciun în vestul Ucrainei), în Slovacia și Cehia. Din aceeași serie face parte Crăciunul moldovenesc și românesc. Da, în Moldova există propria sărbătoare națională de An Nou, și eroul ei. Se numește Moș Crăciun. Toate aceste sărbători ale ciclului de anul nou și esența lor este similară arhaicei sărbătoriri de Haloween. Numai că la celți era de 1 noiembrie. La alte popoare europene – în decembrie. Anume la 25 decembrie se năștea soarele nou, iar cu el veneau sufletele strămoșilor. Subliniem: ale strămoșilor, nu ale demonilor.

O sărbătoare întoarsă pe dos

Vedem, așa dar, că la început Haloween era un eveniment fericit și vesel în viața popoarelor celte și în ciclul lor anual de gospodărire. Dar ce avem azi?

Pe valul dezumanizării și degenerării societății postmoderniste, această sărbătoare a început să se transforme în contrariul său. Au înșeuat-o reușit tot felul de comunități infernale, uneori chiar satanice, care au transformat ziua veselă de altă dată în noaptea demonilor și monștrilor din lumea cealaltă. Cultul morții, a jocurilor și mascaradelor satanice a astupat esența sărbătorii și a transformat-o în anul nou satanic, într-un show cu măști pentru demoni, în care măștile reflectă doar partea întunecată a sufletului și a firii omenești.

Poate că e cazul să concretizăm problema măștilor. În literatura specială există o clasificare a măștilor, propusă de etnograful german Richard Andre. Bazată pe funcții și scopuri, această clasificare împarte măștile în cele de cult, militare, funerare, judiciare, de dans și teatrale. Fără a intra în amănunte, vom menționa, că din această clasificare lipsesc măștile infernale și satanice. Însă din careva motive azi anume această parte întunecată a admiratorilor Haloweenului a ieșit în prim-plan. Nici de Ziua luminilor, nici de Ziua tuturor sfinților nu exista nimic asemănător, iar azi anume partea întunecată și ritualul cel mai negru au devenit esența acestei festivități.

Anume preoția neagră și aristocrația neagră a acestei lumi preferă această sărbătoare. Ea a devenit una de cult, a transformat Ziua tuturor sfinților în Ziua tuturor sfinților satanei.

Desigur, putem înțelege comunitatea creștină, care respinge acest vechi An Nou, chipurile celtic, acum desfigurat diabolic. Putem înțelege clerul ortodox, care critică acest diabolism. Noi trebuie să ținem minte, că desacralizarea este începutul dezumanizării, începutul involuției (degradare, mișcare înapoi) umane. Pentru că au posibilitatea să distrugă tradițiile, aceste persoane care pregătesc venirea cneazului întunericului parcă întorc pe dos vechile tradiții sacre și le transformă în contrarii. Iată esența forțelor infernale, care fără a putea crea, distorsionează tot ce este bine, bun și luminos.

În încheierea studiului nostru vom menționa, că tradiția sacră, înțelepciunea sacră nu înseamnă doar posibilitatea de a cugeta și a înțelege. Conform înțelepciunii antice, trebuie să fii ceva cognoscibil și să te transformi, pe tine și lumea înconjurătoare, spre mai bine și luminos. Sărbătoarea care , reieșind din înțelepciunea celtă și tracă , a stat la baza dorinței dea fi, sub ochii noștri s-a transformat într-o orgie care neagă viața și dorința de a fi și a trăi. Asta te pune pe gînduri. Cu privire la societatea noastră și, desigur, cu privire la esența societății din Vestul sălbatic, la sacralitatea infernală și întunecată, ce domnește azi în lume. La spusele anticului istoric roman Cornelius Nepot, care ne-a atenționat: «soarta noastră depinde de moravurile noastre ».

În încheiere, o întrebare către părinții, directorii de școli, autoritățile centrale și locale, care fără a înțelege ce fac încurajează festivitățile de acest gen: ”Nouă, la ce ne trebuie acest Haloween?”.

Veaceslav Matveev