Giscard d'Estaing. Omul care a încercat să salveze lumea ce pleca în trecut

«În orice partid, cu cît este mai inteligentă persoana, cu atît mai puțin ea aparține propriului partid » (Stendal)

Fără înțelegerea rolului personalității în istorie, este imposibilă formarea civilizației și a culturii. Uneori, acest rol este de neprețuit. Deosebit de acut o resimțim după ce lumea este părăsită de personalități proeminente, cum a fost, fără doar și poate, Valerie Giscard d”Estaing.

Ostaș și apărător

Scriitorul englez Thomas Carlyle scria: «oamenii remarcabili, orice am spune despre ei, întotdeauna formează o societatea foarte utilă. Chiar și la cea mai superficială abordare a unei personalități remarcabile, noi avem ceva de cîștigat din tangența cu ea. Ea este sursa luminii vitale, prezența căreia întotdeauna ne influențează benefic și plăcut. Este lumina care înseninează lumea, luminează întunericul din ea; ea nu este o simplă lampă aprinsă, mai degrabă – un astru care strălucește ca un dar ceresc; sursă de perspicacitate naturală, originală, de bărbăție și noblețe eroică, care își difuzează peste tot razele , în lucirea cărora spiritul se simte bine ».

Anume din această categorie a făcut parte renumitul politician francez Valerie Giscard d”Estaing, președinte al Franței între anii 1974 și 1981, decedat recent.

Nu orice politician sau președinte este o personalitate semnificativă. El poate avea activitate publică, dar ca personalitate să nu aibă valoare. Istoria cunoaște multe cazuri de acest fel. Însă în acest caz avem exemplul unei personalități cu adevărat excepționale în istoria Europei, care s-a manifestat în multe sfere sociale.

Ex-președintele Franței Giscard d”Estaing a decedat la 2 decembrie,2020 în urma consecințelor coronavirusului. În condoleanțele exprimate familiei fostului șef de stat, Emmanuel Macron a menționat, că cei șapte ani în care el a condus Franța, țara s-a transformat: «Acest remarcabil slujitor al poporului a fost inspector financiar, primar, deputat francez și european, ministru, șef al unei regiuni, membru al Consiliului constituțional, academician și președinte al republicii. Astfel, a muncit 65 de ani în interesul națiunii, la toate nivelurile serviciului public. Oricare ar fi fost funcția sa concretă, el mereu a slujit Franței».

Ce știm noi despre acest eminent președinte francez? S-a născut într-o familiei de aristocrați la 2 februarie,1926 în orașul Koblenz (Germania). Din start, a avut o carieră de succes. În tinerețe, în a. 1944, a participat la eliberarea Parisului și l-a sprijinit activ pe generalul de Gaulle, iar în aprilie,1945 în grad de brigadier al escadrilei 2, a participat la parada consacrată eliberării Parisului. Pe parcursul carierei militare s-a manifestat ca un ostaș curajos și un apărător al Franței. După demobilizare, a susținut cu succes examenele la școala națională de administrare, deschisă recent, după care a început adevărata sa carieră politică.

Politican și președinte

La 17 decembrie,1952 în primăria sectorului 8 din Paris, s-a căsătorit cu Anne-Aimone Sauvage de Brunt. În acea perioadă viitorul președinte francez se implică activ în viața politică. Fiind ministru al finanțelor, elaborează importanta Lege Pompidou –Giscard. Tot în această perioadă formează activ spectrul de centu-dreapta al vieții politice franceze. Vine cu idei politice care contrastau și cu tabăra dreptei, și cu forțele de stînga din republica a cincea.

În 1956 Valerie Giscard d”Estaing devine deputat în parlamentul Franței, în 1962- ministru de finanțe. Între anii 1969 - 1974 este ministru al economiei și finanțelor în guvernul gaullist al lui Georges Pompidou. În a. 1974 devine președinte al republicii franceze și peste niște ani începe distanțarea sa strategică de gaulliști și liderii mișcării de dreapta ai Franței: formează centrul politic al vieții social-politice franceze. Acel centru stabil, polul de atracție al celor de dreapta și de stînga, care nu a mai existat în Franța. De facto, în realitățile de atunci era manifestarea ideilor Căii a Treia, aplicate în specificul istoric francez .

El scria în acea perioadă: «Pe atunci noi aveam două scopuri: restabilirea păcii și formarea treptată a Europei ca putere mondială, și economic, și politic vorbind, aducerea ei la nivelul Statelor Unite, dar și a Uniunii Sovietice».

Politica președintelui Valerie Giscard d”Estaing avea un specific anume. Giscard d”Estaing nu făcea parte din cercurile politice de dreapta, ceea ce crea condiții pentru apropierea activă de URSS. Avea relații calde cu Moscova – întrevederi dese cu conducerea sovietică, cu secretarul general al CC al PCUS Leonid Brejnev. Cu acesta stabilise un contact personal și o înțelegere bună. S-a apropiat de URSS și a început să promoveze o politică constructivă și stabilă în această direcție. Concomitent, a încetat să finanțeze activ Africa franceză și s-a concentrat pe treburile Franței și a continentului european. Dar a stopat destrămarea rămășițelor imperiului colonial francez prin păstrarea unui șir de regiuni ecumenice în sfera de influență a Franței. În general, perioada guvernării sale s-a evidențiat printr-o anumită duritate în administrarea țării. Deseori a fost acuzat de metode autoritare de soluționare a problemelor politice și de renunțarea la compromisuri. Această circumstanță l-a îndepărtat de mulți adepți de drept ai generalului de Golle.

Pe post de președinte al Franței, Valerie Giscard d”Estaing creează o forță politică nouă – partidul de centru-dreapta, care a jucat un rol important în Istoria Nouă a Franței.

Uniunea pentru democrație franceză (Union pour la Démocratie Française) începea la 1978 ca un grup de sprijin al lui Valerie Giscard d”Estaing în opoziție cu gaulliștii de pe flancul drept. Ulterior această mișcare a format un partid francez mare, care a atras întregul electorat centrist și de centru-dreapta. Astăzi liderul lui este Francois Bayrou.

Partidul a fost creat în baza unei mișcări social-politice vaste. În componența lui au intrat forțe ca Partidul republican al Franței, Centrul democraților sociali, Partidul radicalilor socialiștilor, inclusiv radicalii de dreapta, partidul social-democraților. Sprijinul social al acestei mișcări a devenit marea elită industrială și financiară, burghezia influentă, înalți oficiali de stat, burghezia mică și mijlocie, precum și elita intelectualității tehnico-științifice. Credo-ul politic și economic de bază al acestei forțe politice a devenit poziția: «Franța trebuie guvernată de pe poziții centriste ».

Pentru acea perioadă era o poziție corectă, căci republica franceză din a doua jumătate a sec. XX era extrem de polarizată. O rupeau în bucăți contradicții politice opuse, idei, forțe politice incapabile de orice compromis.

Sprijinind activ elita franceză și strategia oligarhiei financiar-industriale, în anii 80-90 această forță politică se impune ca o alternativă a politicii următorului președinte francez – socialistul Francois Mitterrand. Strategia ei se bazează pe așa numitul liberalism avansat, combinat simultan cu a.n. reformism burghez. Pe toată perioada existenței acestei forțe politice între ea și Uniunea de susținere a Republicii (adică, adepții generalului de Golle) au existat divergențe politice serioase, ceea ce nu le-a permis să fuzioneze într-un tot întreg.

Revenind la președinția lui Valerie Giscard d”Estaing vom menționa, că el a făcut multe lucruri importante și semnificative pentru republica franceză și Europa în general. El și administrația sa au dotat Franța cu noi autostrăzi, CEA, uzine noi și întreprinderi ale CMI. Produsul brut al Franței din acea perioadă i-a permis să devină a patra putere din lume, prin devansarea Marii Britanii, împinse pe locul cinci. Pe timpul lui Valerie Giscard d”Estaing Franța se plasează în fruntea proceselor politice din Europa. Britania se mai afla în cadrul proiectului ei atlantic, colabora activ cu SUA și Comunitatea națiunilor sale. RFG, departe de speranța reunirii cu RDG, era puternică în plan economic, dar politic ceda mult în fața republicii franceze. Așa dar, vedem rolul de lider al Franței. Ea era puternică și prosperă, grație politicii președintelui francez al UDF.

În această perioadă în Europa încep și transformările geopolitice importante, care ulterior au stat la baza creării UE. În această perioadă Valerie Giscard d”Estaing este cel mai convins lobby-ist al mișcării paneuropene și al creării unei Europe Mari.

Paneuropeanul

În a.1981 Valerie Giscard d”Estaing candidează pentru al doilea mandat de președinte, însă este învins de socialiștii lui Francois Mitterrand. El l-a acuzat de aceasta pe Jacques Chirac, un gaullist de dreapta, care i-ar fi luat voturile alegătorilor de dreapta și centru-dreapta. Creștea puterea socialiștilor formați din secțiile internaționalei socialiste, mișcările de stînga și cele anarhiste, și în a.1971 UDF este îndepărtat de la conducerea celei de-a cincea republici. Începe epoca socialiștilor și a carismaticului lider Francois Mitterrand, care a schimbat din rădăcini peisajul social-politic al Franței. Și în Europa încep procese semnificative, perestroica, căderea lagărului socialist, reunirea Germaniei și ascensiunea pe continent a acestui rival istoric al Franței . Începe epoca Europei Unite, în formarea căreia un rol semnificativ l-a jucat Valerie Giscard d”Estaing .

În această perioadă a activității sale Valerie Giscard d”Estaing scria: «În realitate există două Europe: una constă din 28 de țări, este o zonă extrem de birocratizată a comerțului liber, și alta – zona euro, care tinde spre integrarea economică a Europei, pentru a deveni o putere mondială. Două proiecte diferite. Europa care constă din 28 de țări mereu va fi proiectul tehnic al Pieței mari, ea trebuie să treacă prin următoarele alegeri europene și să suporte furia populației. Ea este foarte vulnerabilă, și se află în pericol. Cealaltă Europă, zona euro, dimpotrivă, va trebui să continue proiectul marii integrări, de la ultimul acord corect – Maastricht , în perspectivă să tindă spre nivelul mondial, chiar dacă în acest răstimp lumea a suferit schimbări profunde. Ea nu are de ales. Acum 20 de ani, Franța, Germania și Italia erau puterile economice din primul eșalon. Acum ele cad tot mai jos în ratingurile mondiale. Noi trebuie să ne unim pentru a redeveni o putere economică globală, competitivă cu China și SUA. Dacă nu o vom face, economia se va dezvolta în alte țări. Azi noi conducem importurile mondiale, dar trebuie să ținem minte, că aceste importuri prejudiciază piața națională a muncii ».

În timp ce își concentra puterile asupra formării Europei unite, el nici nu-și putea închipui realitățile pe care Europa va trebui să le trăiască pe viitor.

El se consideră patriot al federației europene unite și adept al ideilor mișcării paneuropene, create la începutul sec. ХХ de eminenta personalitate publică Coudenhove-Kalergi. Contele Coudenhove-Kalergi avea propriul plan de unificare a Europei, a federației viitorului, pe care l-a expus în lucrările sale conceptuale, mai ales – în cartea-manifest «Paneuropa», editată în a. 1923.

Contele Coudenhove-Kalergi introduce și definiția culturii europene: «Cultura europeană este cultura rasei albe, apărute în baza lumii antice și a creștinismului. <...> Individualismul elenistic și socialismul creștin reprezintă cei doi poli ai culturii europene Mai departe el scrie: ««Europa ca noțiune politică include toate statele democratice care există în Europa continentală, inclusiv Islanda, asociată personal cu Danemarca. Politic, partea europeană a Turciei se referă la Asia».

În baza celor expuse mai sus, putem conchide că ideologii Europei unite nu vedeau, în perspectivă, acea Europă, pe care azi o construiesc noii ei apologeți. Ideile libertare, migrarea și eroziunea vechilor valori europene – este un cu totul alt proiect. Și Coudenhove-Kalergi, și Valerie Giscard d”Estaing nu erau adepții nimicirii Vechii Europe. Aristocrați ca origine și intelectuali creștini ca esență a ideilor lor, ei au fost adversari ai pozițiilor politice extreme și de dreaptă, și de stînga. Ei doreau să creeze în Europa o temelie conservativă stabilă pentru viitoarea federație profund creștină umanistă.

Valerie Giscard d”Estaing își concentrează atenția și activitatea asupra ideilor Europei Unite. El tinde să creeze un spațiu politic foarte puternic, la fel ca SUA, RPC, Rusia. Giscard d”Estaing a subliniat mereu esența ideologică profund creștină a acestui spațiu politic. El respingea ideea intrării în Europa a Turciei și altor state ne-europene. El chema să nu fie examinat factorul geografic, spațiul politic european fiind văzut ca o continuitate indispensabilă a vechii Europe și a civilizației ei.

Figură publică

Chiar și după ce a încetat să fie șef al statului, Valerie Giscard d”Estaing desfășoară o activitate politică și publică activă. Din a. 1988 el este președinte neschimbat al partidului său. Deputat în parlamentul Franței, președintele comisiei pentru afaceri externe al Adunării naționale (1988-1989). Din iunie, 1989 – deputat în Parlamentul european, unde este președinte al fracțiunii liberalilor, democraților și reformatorilor. În această perioadă apar cărțile sale «Democrația franceză», «Puterea și viața» ș.a.

Participă la ședințele Consiliului constituțional al Franței. Din a. 2001 se află în fruntea convenției speciale instituite pentru a elabora proiectul Constituției europene, devine un adversar activ al accederii Turciei în UE. În a. 2003 este ales membru al Academiei franceze. În 2007 îl susține pe Nicolas Sarkozy în alegerile prezidențiale din Franța.

Concomitent, este unul dintre principalii lobby-iști în crearea G7 (grupul statelor mondiale cu cea mai puternică și mare economie). Drept că pentru această uniune geopolitică el s-a pronunțat încă la mijlocul sec.XX.

Plus la toate, în această perioadă marele politician este și unul dintre principalii lobby-iști în crearea Uniunii Europene ca structură geopolitică integrată. E de menționat, desigur, că a fost membru permanent al clubului Bilderberg. La fel cum altă dată construia relații prietenești cu URSS, continuă asta și în raport cu Rusia, pe care a vizitat-o de multe ori. În a.2014 sprijină alipirea Crimeii de Federația Rusă. Continuă să scrie lucrări politice și romane, cele mai importante opere ale sale din această perioadă fiind «Memoriile».

La fel de activ se manifestă la nivel geopolitic mondial, stimulează crearea structurilor supra-statale, internaționale și supra-naționale, atlantice, care au devenit un factor important în formarea politicii mondiale, a globalismului total. La finele sec.XX globalismul lui Valerie Giscard d”Estaing și lobby-ul în folosul ideii unei Europe unite devine axa și esența activității sale politice și intelectuale.

Marele fiu al Franței

Știrea despre decesul lui a pus în mișcare Franța, pe care a slujit-o cu fidelitate.

Publicația La Croix îl numește pe Valerie Giscard d”Estaing fondator al Europei, cu o soartă dificilă și scrie despre totalurile vieții acestui politician: «Sala gloriei europene găzduiește un politician și un inițiator irepetabil al proiectului comunitar european. Spre deosebire de strămoșii săi, părinții-fondatori, Valerie Giscard d”Estaing nu a fost alarmat de perioada postbelică și importanța construirii unei Europe pașnice. Totuși, el a lăsat în urma sa o lucrare politică semnificativă».

Încă niște opinii despre marele fiu al Franței. Președintele Macron, apreciind acest politician, a menționat : «El a oferit Franței direcțiile de dezvoltare, care și acum determină pașii noștri. Slujitor al statului, politician al progresului și al libertății, plecarea sa este doliul poporului francez… Condus de inegalabilii Maupassant și Baudelaire, Valerie Giscard d”Estaing a fost un scriitor. Autor de schițe, romane, memorii, în a.2003 el a fost ales în Academia franceză și niciodată nu a contenit să cultive dragostea pentru limba noastră ».

Cu dispariția lui Valerie Giscard d”Estaing Franța «pierde un om de stat care a decis să se deschidă în fața lumii », a declarat ex-președintele Francois Olland , care a menționat liderul «adevărat european», care «nu întotdeauna a fost înțeles ». Germania deplînge moartea lui Valerie Giscard d”Estaing , a cărui prietenie cu fostul cancelar Helmut Schmidt a fortificat semnificativ tandemul franco-german. «Franța pierde un om de stat, Germania – un prieten, iar noi toți – un mare european», — așa a reacționat cancelarul german Anghela Merkel la moartea fostului președinte francez.

Marine Le Pen, șefa partidului «Association nationale» a apreciat înalt aportul acestui politician la formarea lumii moderne: «Președinte al Franței într-o epocă de criză, el a fost arhitectul noilor libertăți sociale și adeptul înflăcărat al progresului tehnic ». Și a adăugat: «În a. 2018 el e recunoscut, că cea mai mare greșeală a sa a fost să permită reunirea familiilor ». (Probabil, este vorba despre reunirea familiilor imigranților – n.r.).

Să totalizăm cele spuse

Valerie Giscard d”Estaing a fost un mare politician european, care și-a păstrat independența politică. El chiar era un idealist politic conservator, reprezentant al vechii aristocrații europene, care considera că în baza blocului de state poate fi creat un spațiu european unic, că Franța este în continuare o putere importantă în lume,și că ea este capabilă să joace un rol decisiv în soluționarea multor probleme mondiale. Valerie Giscard d”Estaing a fost un om cumsecade și un politician cumsecade, care înțelegea nocivitatea ideilor extreme de dreapta și de stînga, și tindea să creeze o axă politică, statală și intelectuală a unei Franțe, care să nu se arunce în extremele revoluționare ale confruntărilor politice.

Valerie Giscard d”Estaing cu adevărat a fost un politician de nivel paneuropean, un politician nesubordonat cercului Rotschild și aristocrației negre, un politician care tindea să adapteze vechile valori conservatoare la realitățile prezentului și cele ale viitorului. În mare parte, i-a reușit. El a știut să înscrie valorile conservative, aristocratice și creștine în peisajul ideologic al Franței secolului XX. El a știut să păstreze Franța ca o putere mare și influentă în lume, a știut să-i ofere un potențial economic, politic, militar, cosmic și un stimulent istoric. El a știut să ofere influență acestui stat important , iar noilor generații politice – acea carte blanche, care i-a permis Franței să-și păstreze rolul istoric în lumea modernă.

Este interesant faptul, că acest aristocrat european nu a fost un politician profund occidental, căci avea relații bune, de durată cu Uniunea Sovietică, ulterior – cu Rusia, și din acest punct de vedere seamănă cu marele său predecesor și concetățean, generalul de Gaulle. Încercările lui de a păstra, în condițiile ”războiului rece”, relațiile bune dintre Franța și URSS, costă scump. Plus la toate, el a putut contribui la ameliorarea tensiunilor mondiale și concomitent – a păstrat potențialul politic, militar,economic al Franței.

Fiind un intelectual de nivel înalt, el nu a devenit la fel cu acei, care conduc lumea cu prețul reducerii spiritualității, a moralei și inteligenței. Iată de ce memoria Franței și a Europei îl va păstra ca pe unul dintre cei mai actuali din punct de vedere filozofic, multilateral dezvoltați și importanți lideri din spațiul intelectual și politic european.

Veaceslav Matveev