Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Este posibilă o nouă versiune a Imperiului Britanic?

28 feb. 2023,, 09:07 (reactualizat 28 feb. 2023,, 18:00)   Analitică
4806 0

Vizita recentă în țara noastră a ministrului Forțelor Armate ale Marii Britanii, James Heappey, a provocat interesul pentru această țară și, mai ales, pentru politica sa externă și secretele diplomației. Unii cred că Marea Britanie nu va deveni niciodată o superputere și acel puternic Imperiu, "stăpîna mărilor", care a fost cîndva. Alții cred că experiența acumulată de-a lungul mai multor secole permite acestei țări să urmeze o politică care o avantajează, rămînînd în aparență în umbră, dar conducînd, de fapt, multe procese.

"Lovește mai tare decît capacitățile tale"

Strategia de politică externă a Regatului Unit a constat întotdeauna din două componente — continuitatea, care poate fi urmărită pe perioade lungi de timp și variabilitatea, adaptarea constantă la condițiile unei noi ere istorice. În primul caz, ne referim la astfel de trăsături fundamentale ale strategiei diplomatice a Ministerului de Externe britanic precum profesionalismul serviciului diplomatic, natura globală a intereselor țării, rolul său special în sistemul relațiilor internaționale, principiul intereselor permanente și aliaților temporari, precum și principiul "divide și conduce". Partea opusă a strategiei de politică externă este capacitatea de a demonstra flexibilitate, manevră tactică constantă, adaptare la schimbarea geometriei în relațiile internaționale. În a doua jumătate a secolului XX, exemple vii ale acestor calități a devenit conceptul "relații speciale" cu Statele Unite și sloganul "strike harder than your capabilities" (Lovește mai tare decît capacitățile tale).

În ciuda tuturor discuțiilor precum că, după sfîrșitul Războiului Rece, în prim plan a ieșit factorul "puterii moi" (influență economică, financiară, culturală, informațională), a cărui corectitudine nu are dubii, însă factorul "dur", presiunea puternică nu a dispărut nicăieri — el a devenit mai puțin vizibil, dar mai sofisticat. "Presiunea moale" este mai eficientă atunci cînd este susținută de un potențial militar gata de utilizare.

Nici Pax Americana, nici multipolaritatea nu corespund opiniei majorității britanicilor cu privire la scenariul dorit al dezvoltării mondiale. Marea Britanie încă nu este pregătită să devină o putere europeană obișnuită.


Prin ce este instructivă istoria politicii externe moderne a Marii Britanii? Să-și atingă scopul acolo unde alte țări de același calibru nu reușesc, "să lovească mai tare decît capacitățile sale" - acesta este principiul implementat cu succes de Anglia. Londra a reușit să minimizeze consecințele negative ale prăbușirii Imperiului Britanic, să se retragă cu cele mai mici pierderi de pe pozițiile sale anterioare în sistemul relațiilor internaționale. Marea Britanie și-a menținut statutul internațional ridicat, bazîndu-se nu numai pe adevăratele pîrghii de influență în lume, ci și pe atributele unei mari puteri. Marea Britanie este sigură că, după ce a pierdut statutul de imperiu, continuă să rămână o "putere a axei". Ea a demonstrat arta de a juca cu atuuri precum "relații speciale" cu Statele Unite, membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU, potențial nuclear, diferite forme de presiune și influență "moale" asupra fostelor teritorii controlate.

Este instructiv faptul că Marea Britanie, atît înainte, cît și după pierderea imperiului și statutului de putere globală, a urmat principiul "aliați temporari și interese permanente", nu și-a asumat angajamente pe termen lung privind participarea în alianțe unde nu era vital pentru ea.

Ambiții nefondate?

Este puțin probabil că Marea Britanie va putea juca un rol semnificativ în formarea ordinii mondiale a viitorului sau va crea forțe armate aflate în stare permanentă de pregătire pentru luptă. La o astfel de concluzie a ajuns analistul independent Evghenii Savcenko, analizînd două documente strategice adoptate de autoritățile britanice în 2021. Se crede că aceste documente-cheie urmează să formeze politica externă și militară a țării atît pe termen scurt, cît și pe termen lung. Este vorba despre ”Global Britain in a Competitive Age” (Strategia de politică externă, un document cu caracter general) și ”Defence in a competitive age” (Strategia de apărare).

În general, noua strategie vizează angajamente mai active de asigurare a securității (inclusiv prin consolidarea rolului țării pe scena mondială). Cu toate acestea, ținînd cont de problemele Marii Britanii în sine, de dinamica situației actuale din lume și de consolidarea poziției Chinei, o creștere a activității în politica externă pare puțin probabilă", crede Savcenko.

Documentul intitulat ”Global Britain in a Competitive Age” este de natură generală. Acesta descrie viziunea Guvernului în privința a patru domenii principale pe care le consideră cele mai importante: știință și tehnologie, ordinea internațională deschisă a viitorului, securitatea, precum și capacitatea sistemului de a se adapta la tulburările interne și externe. Documentul proclamă necesitatea menținerii ordinii internaționale actuale, ceea ce presupune păstrarea de către Occident a poziției de lider, în ciuda faptului că o astfel de poziție slăbește. Este subliniată și poziția de conducere a Marii Britanii în lume (ceea ce, potrivit expertului, în mod clar nu este adevărat).

El a observat în ”Global Britain in a Competitive Age” și anumite contradicții. Deci, pe de o parte, este subliniată necesitatea menținerii ordinii internaționale actuale, dar, pe de altă parte, se declară așa-numita "nouă abordare", care (spre deosebire de documentele similare anterioare) presupune adaptarea la schimbările din politica mondială, dar nu și păstrarea ordinii mondiale formate după sfîrșitul ”războiului rece”.

Astfel de schimbări, așa cum este indicat în document, sînt determinate de factori geopolitici și geoeconomici, inclusiv creșterea activității Chinei pe scena mondială și intensificarea importanței regiunii Indo-Pacific, confruntarea sistemică dintre regimurile democratice și autoritare, schimbările tehnologice rapide.

În același timp, Guvernul britanic consideră că, în condițiile actuale, prioritară este promovarea intereselor poporului britanic pe arena internațională. Aceste interese includ: asigurarea suveranității, securității și bunăstării. Prosperitatea viitoare, potrivit Cabinetului de Miniștri al Marii Britanii, depinde de intensificarea cooperării economice cu regiunile în curs de dezvoltare dinamică ale lumii, inclusiv regiunea Indo-Pacific, Africa și țările din Golful Persic, dar accentul va continua să fie pus pe regiunea Euro-Atlantică.

Documentul stabilește 4 sarcini, iar organul responsabil de implementarea lor este numit de Ministerul Afacerilor Externe al Marii Britanii:

* menținerea avantajului strategic prin dezvoltarea științei și tehnologiei;

* formarea ordinii internaționale a viitorului;

* consolidarea securității (inclusiv în străinătate);

* formarea capacității sistemului de a face față tulburărilor interne și externe.

În documentul, de asemenea, este subliniat faptul că îndeplinirea acestor sarcini nu poate fi realizată fără cooperarea cu partenerii, însă, în practică, relațiile Londrei atît cu partenerii din Occident, cît și din afara acestuia, tind să se înrăutățească (ultimul exemplu este participarea la blocul AUKUS, fapt ce a provocat o reacție negativă din partea Germaniei și Franței). Astfel, spune în concluzie expertul, în prezent este greu de vorbit despre o cooperare deplină între Marea Britanie și alți actori importanți ai politicii mondiale în domenii de interes pentru Londra, precum și despre faptul că premisele unei astfel de cooperări ar putea fi stabilite în viitorul previzibil.

Deși noua strategie are un caracter consecvent vizavi de documentele anterioare, aceasta implică și o serie de modificări. Inclusiv:

* participarea la formarea ordinii mondiale a viitorului;

* îndepărtarea treptată față de Europa (cu acordarea asistenței în asigurarea securității acesteia);

* rolul principal în rezolvarea problemei schimbărilor climatice (această prevedere nu este dezvăluită în detaliu);

* dezvoltarea activă a științei și tehnologiei, a industriei spațiale;

* păstrarea dominanței Marii Britanii în spațiul cibernetic (adică însuși faptul unei astfel de dominații este prezentat ca fiind indiscutabil și nu este justificat);

* opunerea rezistenței Chinei și amenințărilor statului (state threats);

* crearea forțelor armate aflate în stare permanentă de pregătire pentru luptă;

* asigurarea rezistenței țării la tulburările externe și interne.

Multe dintre aceste puncte vor necesita finanțare semnificativă, însă trebuie remarcat faptul că nici Statele Unite, cu resursele sale enorme, nu pot obține rezultate în rezolvarea anumitor sarcini, de exemplu, în confruntarea cu China.

Prin urmare, este îndoielnic cel puțin faptul că Marea Britanie va putea lua orice parte semnificativă în formarea ordinii mondiale a viitorului sau va crea forțe armate aflate în stare permanentă de pregătire pentru luptă.

Făcînd totalul revizuirii documentului ”Global Britain in a Competitive Age”, Evghenii Savcenko trage următoarele concluzii. Versiunea actuală a documentului doctrinar de un asemenea nivel, în general, nu se deosebește semnificativ de alte asemenea acte și are următoarele proprietăți:

* caracter demonstrativ și declarativ, o serie de teze ambigue, contradictorii și repetitive, ceea ce indică asupra unor neconcordanțe în elaborarea sa;

* legătura cu starea actuală de lucruri pare slabă, în timp ce realitatea relațiilor internaționale nu corespunde în mod clar cel puțin unei părți din tezele conținute în document, în timp ce unele dintre ele sînt deja depășite;

* caracterul simplificat al etapelor sau măsurilor propuse.

Potrivit analistului, pare puțin probabil ca noua strategie de politică externă a Marii Britanii, obiectivele și scopurile acesteia să fie puse în aplicare în forma sa actuală. Nu există nicio îndoială", scrie el, "că autoritățile țării vor continua să depună eforturi pentru dezvoltarea științei și tehnologiei, sporind finanțarea. În ceea ce privește formarea ordinii mondiale a viitorului și consolidarea securității, atunci, după cum se poate observa, aceste sarcini în sensul larg se reduc la adaptarea politicii externe a Marii Britanii la politica externă a Statelor Unite, chiar și în detrimentul slăbirii relațiilor cu UE și cu alte țări. În același timp, deteriorarea relațiilor cu China, unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Marii Britanii, va avea, fără îndoială, un impact negativ atît asupra economiei naționale, cît și asupra comerțului extern al țării.

Toate cele sus-menționate nu ne permit să spunem că Marea Britanie poate pretinde la poziții de lider în noua ordine internațională", a conchis Savcenko.

Cel mai periculos jucător?

Însă alți experți, dimpotrivă, numesc Marea Britanie cel mai periculos jucător de pe arena internațională, inclusiv periculos pentru cei mai apropiați aliați ai săi.

Acest punct de vedere este susținut de istoricul Igor Șișkin. În sprijinul versiunii sale, el atrage atenția asupra unor fapte.

La 11 ianuarie a acestui an, Marea Britanie a semnat un acord militar cu Japonia, care permite desfășurarea reciprocă a forțelor armate pe teritoriul celuilalt. Este evident că acest acord vizează în primul rînd China.

Tot în ianuarie, Londra a hotărît să transfere 14 tancuri Challenger în Ucraina. Potrivit lui Igor Șișkin, prin această decizie Londra a arătat tuturor un exemplu de acrobație. "Pe cîmpul de luptă, aceste tancuri nu rezolvă prea multe, dar din punct de vedere politic, efectul este mare. Cu o ușoară mișcare a mîinii, Marea Britanie a împins Uniunea Europeană spre un nou tip de confruntare cu Rusia, mai periculoasă. Uniunea Europeană a înțeles demult Faptul că trebuie să furnizeze arme grele Ucrainei. Dar una e să înțelegi și alta să iei o decizie. Mult timp nu a îndrăznit. Dar iată că Marea Britanie face primul pas și arată tuturor aliaților săi occidentali că se poate".

La aceasta putem adăuga un alt eveniment, destul de recent. Pe 8 februarie, în timpul vizitei președintelui Ucrainei la Londra, autoritățile britanice au promis, în calitate de sprijin militar, că vor trimite avioane de luptă în Ucraina. Cu toate acestea, avînd în vedere că Marea Britanie nu are o flotă suficientă de avioane de luptă pentru a o împărți cu Ucraina, este puțin probabil ca Londra să furnizeze personal avioane de luptă, dar își poate convinge partenerii occidentali să facă acest lucru. Cel mai probabil, acum Londra va exercita presiuni asupra aliaților europeni pentru ca decizia cu privire la livrarea avioanelor de luptă să vină, de exemplu, din partea francezilor sau a cancelarului german Olaf Scholz, care anterior, de fapt, a fost presat în problema trimiterii tancurilor Leopard.

"Această abilitate deosebită de a provoca agravări politice majore reprezintă întreaga politică britanică. În aceasta constă pericolul său", este convins Șișkin.

Măiestria n-o poți ascunde

Șișkin nu este de acord cu cei care spun că Marea Britanie este atît de slabă, încît nu este capabilă să construiască o nouă versiune a Imperiului Britanic. Poate că într-adevăr nu are suficiente resurse și forțe - militare, economice, dar o măiestrie a avut și are. Și încă care – una înmulțită cu secole de experiență.

În plus, există și elita britanică, care deține o astfel de măiestrie. Precum și capacitatea de a stabili obiective și de a atinge aceste obiective. În plus, există poporul britanic, care a demonstrat capacitatea de a lupta pentru interesele Marii Britanii, care sînt determinate de această elită britanică. Marea Britanie nu a devenit pur și simplu o superputere la vremea sa – ea a obținut acest statut ca urmare a unei lupte de secole. Ea a învins aproape toate puterile continentale care au încercat să obțină statutul de lider în comunitatea occidentală, iar în secolul al XIX-lea devenise cu adevărat o superputere. Fapt care a apărut ulterior în denumirea "Imperiul Britanic". Elitele britanice și poporul britanic au creat un stat care nu avea egal în istoria omenirii: aproximativ un sfert din teritoriul lumii era controlat de acest imperiu. De asemenea, ea controla toate mările și oceanele și aproximativ unul din cinci locuitori ai planetei plătea, într-un fel sau altul, tribut în haznaua londoneză.

Da, ea a fost învinsă. Dar a luptat pentru interesele sale pînă la urmă. Să ne amintim de începutul secolului al XX-lea", propune istoricul. Germania, al doilea Reich provoacă Imperiul Britanic. Din punct de vedere economic, ea începe s-o ajungă din urmă pe Marea Britanie și, în multe privințe, deja o depășește. Ce să facă ea în astfel de condiții? Să caute un compromis reciproc avantajos? Să ajungă la un acord privind împărțirea sferelor de influență? Nu, britanicii aleg o altă cale: să lupte și să-și distrugă adversarul.

Și ei provoacă Imperiul German să dezlănțuie Primul război mondial. Și, conform rezultatelor Primului război mondial, aproape că și-au atins scopul. Imperiul German, ca concurent, a fost învins, Imperiul Rus, ca obstacol în calea imperiului britanic pe drumul către dominația mondială, a fost învins – nu pe cîmpul de luptă, ci prin Revoluția din februarie, haosul care a urmat și războiul civil. Franța a fost atît de slăbită, încît s-a transformat într-un apendice, Austria-Ungaria, care teoretic ar fi putut pretinde la o unificare a Europei continentale și ar fi putut reprezenta o amenințare pentru Marea Britanie, a fost ștearsă de pe harta lumii.

Dar, deși i-a învins pe toți din punct de vedere politic, din punct de vedere economic pe toți i-au învins Statele Unite ale Americii. Centrul financiar al lumii s-a mutat acolo. Iar în Est, Uniunea Sovietică se ridica ca o negare a civilizației occidentale în general.

Și ce a făcut Marea Britanie? A urmat din nou calea verificată: a provocat cel de-al Doilea Război Mondial, sperînd să devină principalul beneficiar - crede Igor Șișkin.

Dar de data aceasta nu a reușit și Imperiul Britanic, după un timp, a ordonat să trăiască mult. Dar faptul că Imperiul Britanic a pierit nu înseamnă că a dispărut subiectul care l-a creat. Nu înseamnă că elita britanică a decăzut și nu este capabilă de nimic. Nu înseamnă că poporul britanic nu este capabil să apere interesele țării lor, așa cum le formulează elita britanică. Da, a existat un șoc post-imperial. Dar acum Marea Britanie începe să-și recapete pozițiile. Iar planul strategic "Marea Britanie globală" este planul de a readuce Marea Britanie în rolul de superputere.

"Europa este prietenul nostru, dar..."

Și atunci apare întrebarea: cum poate realiza acest lucru, în ciuda faptului că, odată cu prăbușirea Imperiului, a pierdut resurse, o mare parte a economiei, dar și capacitățile militare?

Dar Marea Britanie mai are o forță pe care nu a pierdut-o. Aceasta este capacitatea de a organiza confruntări între oponenții tăi, de a-i provoca pe alți să se distrugă reciproc. Și ea înțelege perfect că "Marea Britanie globală" – noul aspect al Imperiului Britanic – este posibilă nu datorită faptului că se va dezvolta brusc (economic, militar etc.). Acest lucru este ireal. Dar acest lucru este posibil datorită slăbirii puternice a tuturor celorlalte centre ale puterii. Dar cum poate realiza acest lucru? Există o singură cale: de a provoca o confruntare între acestea. Să le forțeze să-și ardă resursele - militare, economice... Să le forțeze să se ardă în războaie în care se vor distruge reciproc.

Și de îndată ce a aprobat conceptul de "Marea Britanie globală", a pornit imediat pe calea provocării confruntărilor. Rețineți că Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană. De ce? Printre numeroasele explicații, Igor Șișkin atrage atenția asupra unei versiuni foarte interesante. Politicianul, susținătorul Brexitului, Nigel Farage, a declarat: "Uniunea Europeană este fără noi, este Europa continentală. Uniunea Europeană declară că intenționează să se extindă, dar unde poate să se extinde Europa continentală? Doar spre est. Iar la est este Rusia. Asta înseamnă că Europa continentală va comite din nou Drang nach Osten. Vrem noi să luptăm împreună cu europenii împotriva Rusiei? Nu, nu vrem!”.

Aceasta nu este doar o previziune că Europa continentală va intra într-un conflict cu Rusia, ci este și o prognoză pentru Uniunea Europeană. Este ceea ce intenționa să facă Marea Britanie cu Uniunea Europeană.

Puterea economică a Uniunii Europene este incomparabilă cu cea a Marii Britanii. Dar Uniunea Europeană, care a intrat într-o luptă cu Rusia, chiar dacă va cîștiga, nu va mai fi la fel cum era în momentul Brexitului. Și Șișkin a propus să ne amintim cine a început să toarne cel mai activ "gaz pe foc" în relațiile dintre Europa și Rusia. Cazul Skripal, "Noviciok"…

Cazul Skripal, în opinia sa, este în general o operațiune realizată extraordinar. "Cît de abil au provocat întreaga Europă (apropo, și Statele Unite, Trump în mod clar nu-și dorea să agraveze relațiile cu Federația Rusă) să pornească această agravare!", este uimit istoricul.

Și se întreabă: "Cine a implicat activ Finlanda și Suedia în confruntarea militară cu Rusia și cooperarea militară cu NATO? Cine, din 2014, a protejat cel mai mult autoritățile de la Kiev? Cine a început să construiască prima bază NATO la Marea Neagră în Ucraina? Intenționa Londra să-și creeze propria sferă de interese economice în această regiune dintre vechea Europă și Rusia? Puțin probabil. Acest lucru nu i-ar fi dat prea multe avantaje. Dar controlul acestui coridor între Rusia și Uniunea Europeană, provocarea confruntării lor - îi convenea foarte mult". El a reamintit și despre provocarea în Marea Neagră a distrugătorului britanic, care a intrat în apele teritoriale pe care Rusia le consideră ale ei, iar ei le considerau ucrainene și practic au provocat o confruntare, dar, din nou, nu s-a ajuns la acest lucru. A intrat, a obligat Rusia să folosească arme și a plecat.

Adică, Londra mereu a crescut tensiunea.

Dar acum Marea Britanie nu are nevoie atît să distrugă Rusia, cît să slăbească cît mai mult UE. Da, Uniunea Europeană înțelege că pentru ei este vitală victoria asupra Rusiei, dar Marea Britanie îi ajută să depășească frica. Iar istoria cu cele 14 tancuri este un exemplu clar în acest sens. La fel și cu avioanele luptătoare – ei vor face primul pas, ar mai departe: "Înainte, europeni, dezlănțuiți un adevărat război acolo!”.

"SUA este aliatul nostru, dar..."

Dar Marea Britanie are nevoie să slăbească doar UE? Nu, - răspunde Igor Șișkin, - doar din faptul că Uniunea Europeană va slăbi, Marea Britanie nu va deveni o forță globală. Mai sînt și Statele Unite. Este clar că ele nu vor intra în conflict direct cu Rusia. Britanicilor le va fi aproape imposibil să-i provoace. Și cum să procedeze în acest caz?

Aici deja este nevoie de China. Și aici apare acel acord Londra-Tokyo privind cooperarea militară. Sau mai bine zis, privind rezistența împotriva Chinei. Iar dacă vom privi din nou în istorie, atunci ne vom amintim că experiența interacțiunii dintre japonezi și britanici în această direcție este pur și simplu colosală. Căci reformele occidentale din Japonia au fost făcute după tiparele Marii Britanii. Și anume Marea Britanie a reprezentat pentru japonezi un model la sfîrșitul secolului al XIX-lea, cînd și-au reconstruit țara. Iar războiul ruso-japonez a fost războiul Marii Britanii împotriva Rusiei cu mîinile japonezilor. Britanicii păreau să stea de-o parte. Și atunci ei au obținut rezultatul de care aveau nevoie.

Ne putem aminti și despre interacțiunea dintre Marea Britanie și Japonia în cel de-al Doilea război mondial. Da, ei s-au aflat pe părțile opuse ale baricadei, dar Beijingul își amintește bine despre un astfel de document interesant precum acordul Arota–Craigie încheiat în 1939. În el, de exemplu, se spunea: "Guvernul Majestății Sale din Regatul Unit recunoaște pe deplin situația actuală din China, unde au loc operațiuni militare pe scară largă și consideră că, atît timp cît o astfel de situație va continu, forțele armate japoneze în China au nevoi speciale pentru a-și asigura propria securitate și pentru a menține ordinea publică în zonele aflate sub controlul lor și vor trebui să suprime sau să elimine orice astfel de acțiuni sau cauze care îi împiedică sau care sînt în avantajul adversarilor". În 1939, pentru a încuraja Japonia la război nu numai împotriva Chinei, ci și a Uniunii Sovietice, plata pentru aceasta a fost acordul Arota-Craigie, în care Marea Britanie recunoștea toate teritoriile cucerite de Japonia în China și recunoaște dreptul Japoniei de a întreprinde pe aceste teritorii orice acțiuni menite să asigure securitatea și ordinea.

Procesul de asigurare a securității trupelor japoneze a dus la distrugerea a 35 de milioane de chinezi. Cu aprobarea tacită a Marii Britanii.

Și acum, în condițiile în care China a devenit o mare putere economică și poate contesta hegemonia americană, cînd relațiile dintre SUA și China au devenit foarte tensionate, cînd Statele Unite au un interes imens ca China să nu mai fie prima economie din lume, anume în acest moment Londra încheie un acord cu vechiul său aliat privind cooperarea militară – în general, fără a ascunde că este împotriva Chinei.

Un alt detaliu interesant. Dacă Statele Unite au spus în repetate rînduri că nu vor lupta împotriva Rusiei, atunci despre China au spus cu totul altceva. Același Biden, într-unul din discursurile sale, a spus că, dacă China va încerca să preia Taiwanul, SUA își vor trimite trupele și vor lupta direct împotriva chinezilor.

Dar ceva nu a mers încă bine în privința Taiwanului. Și aici apar britanicii. Desigur, cei mai loiali aliați ai Statelor Unite. Și ei fac acest lucru doar pentru a ajuta americanii în viitoarea confruntare cu China. Aceasta este versiunea oficială.

Dar, reflectă istoricul, oare nu s-ar putea întîmpla ca aceștia să înceapă să învîrtă aceeași spirală cum au făcut pe teritoriul Ucrainei și în Europa de Est, pentru a începe confruntarea între Uniunea Europeană și Rusia? Și, avînd acum un acord cu japonezii, iar ținînd cont de relațiile foarte "tandre și prietenoase" dintre Japonia și China și ținînd cont de dorința neîndoielnică a Japoniei de a reveni la rangul de superputere și de cursul său recent adoptat oficial pentru înarmarea activă a armatei sale, atunci britanicii se află din nou exact acolo unde au nevoie.

Din nou, printr-o ușoară mișcare a mîinii –poate începe oricînd o confruntare între chinezi și japonezi și SUA. Ei vor fi nevoiți să intre în lupta cu China. Iar Regatul Unit este departe.

"A treia parte care se bucură"

Iată așa o imagine. Aici, lasă europenii continentali se se macine cu rușii, acolo – americanii cu japonezii și chinezii se se distrugă reciproc, iar britanicii se află pe poziția de "partea a treia care se bucură”.

Drept urmare, ei capătă șansa să devină un adevărat Imperiu Britanic într-o nouă înfățișare. Să obțină un rol global nu datorită faptului că va cîștiga un teritoriu de la care va primi tribut. Dar datorită faptului că toți ceilalți vor slăbi atît de mult, încît britanicii vor putea să-și impună propriile reguli ale jocului și să joace pe contradicții. Și cel mai important - vor avea rolurile principale, nu secundare. Și acesta este deja un pas uriaș înainte.

Șișkin prognozează că Marea Britanie acum va provoca și în continuare va escalada situația pînă la o confruntare directă între Federația Rusă și UE, dar ea însăși nu va intra în luptă. În același timp, ea nu este interesată de faptul că acum Uniunea Europeană, sau Statele Unite împreună cu Uniunea Europeană, să distrugă Rusia. Căci dacă Rusia se va prăbuși acum, atunci Europa va primi resursele rusești și va deveni principalul beneficiar al acestei înfrîngeri. Iar combinarea resurselor, potențialului industrial al Europei continentale cu resursele Federației Ruse în viitor va oferi un astfel de salt Europei unite, încît aceasta va crește de cîteva ori.

Are Marea Britanie nevoie de asta? Nu. Marea Britanie are nevoie ca ambele părți să slăbească. Asta înseamnă că ne așteptăm la o creștere suplimentară a gradului de escaladare. În ce parte a Europei se va întîmpla acest lucru?

Cristina Agatu

5
1
0
0
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?