Elena Voloșanca: renașterea europeană și Moldova

Elena Voloșanca: renașterea europeană și Moldova

Continuăm studiul vieții și activității Elenei Voloșanca – fiica domnitorului moldovean Ștefan Cel Mare și a cneaghinei kievene Evdochia.

Vă reamintim că domniţa Elena a fost, de facto, cocîrmuitoare a Moscoviei, ea fiind soția moștenitorului tronului Ivan cel Tînăr și mama țareviciului încoronat Dmitri (1498), ea mai purta și titlul de cneaghină de Tver pe timpurile în care Marele Cnezat al Tverului nu era inferior celui al Moscovei ca titulatură și statut, dat fiind faptul că tronul lui era tot pristol de mare cneaz, doar că cu sediul la Tver. În anul 1482, după ce solii moscoviți s-au întors din Moldova, aducînd-o cu ei pe Elena, a și început soarta tragică, dar măreață a cneaghinei Elena în îndepărtata Moscovie.

Cum s-au ciocnit două simboluri

Nunta ei cu Ivan cel Tînăr a avut loc în ianuarie 1483. În căsătorie, Elena l-a născut pe fiul Dmitri (unele surse pomenesc și despre al doilea ei fiu, Ivan, născut la 1485, data decesului fiind necunoscută, e posibil, să fi decedat în fragedă copilărie).

Țareviciul Ivan a jucat un rol important în formarea Marelui Cnezat al Moscoviei. Acestui personaj și rolului său în eliberarea de sub jugul tătaro-mongol îi vom consacra un studiu aparte. Deocamdată vom spune următoarele. El era fiul lui Ivan III, Mare cneaz și țar al Moscoviei și al Mariei Borisovna — fiica cneazului de Tver Boris Alexandrovici, prima soție a Marelui cneaz al Moscoviei.

Maria Borisovna se trăgea dintr-un vechi neam de mari cneji ai Tverului, statutul cărora era egal cu cel al Moscoviei. Străbunii ei deţineau gramote de domnie, de Mari cneji de la Hoarda de Aur. Adică erau primii oameni în cnezatele rusești. Tverul propriu-zis era un cnezat uimitor și puternic, primul care s-a ridicat contra jugului mongol. Pe atunci Tver era bogat, deși se istovise în luptele cu tătarii și Moscova.

Maria Borisovna a fost logodită cu Ivan III de mică, în anul 1447, pe atunci tatăl lui, Vasili Tiomnîi găsise ajutor și azil la Tver în timpul unor confruntări interne. Ulterior, la 4 iunie 1452, Maria și Ivan s-au cununat. Din căsătoria cu Ivan III, la 15 februarie, 1458 s-a născut unicul ei fiu — Ivan cel Tînăr și fiica, care în călugărie a purtat numele de Alexandra.

Marea cneaghină a murit la 22 aprilie, 1467, probabil, fiind otrăvită. A fost înhumată în Kremlin, Mănăstirea de maici din Voznesensk.

Conform letopisețelor, fiul ei a fost un politician și un cîrmuitor ferm și puternic. În anul 1485 Ivan cel Tînăr devine Mare cneaz de Tver, însă în 1490 pe neașteptate se îmbolnăvește de ”dureri în picioare” și moare subit. Mulți cercetători, inclusiv autorul materialului dat, înclină să creadă că moarta sa a fost rezultatul unui complot. Intenționăm să consacrăm un studiu aparte lui Ivan III, primul dintre Marii cneji care a fost supranumit țar al Moscovei.

Să revenim însă la fiica domnitorului moldovean și să remarcăm că istoria marilor personalități este istoria faptelor lor mărețe, dar și a faptelor întunecate ale oponenților lor istorici. Pentru cneaghina Elena un asemenea oponent a fost Sofia Paleologu - fiica despotului Moreei și nepoata ultimului cîrmuitor al Bizanțului Constantin XII, numit adesea Dragoș. Stranie coincidență: pe împăratul Constantinopolului, al Imperiului Romeilor și Grecilor, al celei de-a doua Rome, contemporanii îl numeau Dragon.

După moartea lui Constantin nepoata lui, educată în Italia pe banii pristolului papal, s-a confruntat cu fiica domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare. Istoria ne uimește prin alegoriile ei semantice și mitologice. Taurul moldovenesc – simbolul hiperboreeanului Apollo-Belen în spațiul îndepărtatei Moscovii s-a ciocnit cu veșnicul său oponent Dragon, fie și în persoana principesei Sofia (Zoia) una dintre ultimele moștenitoare ale ”tronului lui Dragon”. Da, anume așa numeau tronul din Constantinopol gnosticii - dualiști medievali, bogomilii moștenitori ai misteriilor iraniene și confrații lor francezi catarii. Se știe că Iranul (statul Persan) îl ura pe Alexandru cel Mare, care a distrus Imperiul zoroastrian al Dinastiei Achemenizilor. El a ars capitala, a răstignit pe cruci magii și preoții iranieni, dar cel mai important lucru a distrus marea colecție de texte sacre - «Аvesta», scrise în antichitate cu litere de aur pe 12 mii de piei de bou. Ei bine, cel pe care noi îl cunoaștem în calitate de Alexandru Macedon era numit de iranieni Iskander de Rumi. De Roma, deci. Zoroastrienii au avut întotdeauna această atitudine față de Roma, anume ea a influențat atitudinea bogomililor și a catarilor față de Roma.

Menționăm că Constantinopolul a fost reincarnarea rolului politic al vechii Rome. Chiar dacă pe atunci lumea o percepea ca pe o Romă creștină, bogomilii și catarii considerau că e cetatea lui satan. La fel și templierii, rămășițele Ordinului Templierilor, care au mers nu numai în Scoția și Portugalia, dar și în terenurile carpatice de est. (Despre rolul acestor tradiții sacre, rolul misteriilor bogomililor și a cavalerilor templieri în soarta regiunii carpatine în general și cea a Moldovei în particular am vorbit în alte capitole). Fără îndoială, aceste tradiții sacre făceau parte din investitura neamului Mușatinilor, adică a familiei lui Ștefan cel Mare, urmașul lui Bogdan Întemeietorul. Anume Bogdan a instalat pe stema Moldovei propriul simbol al taurului, analogul lui Bafomet al templierilor, ”zeul-taur” care purta în sine simbolul Soarelui și al sacrei puteri solare.

Cu aceste idealuri în suflet a sosit cneaghina Elena în Moscovia. Desigur, era determinată să-și ajute tatăl în cauza dificilă de confruntare cu Imperiul Otoman. Dar și idealurile spirituale ale familiei, care secole în șir a păstrat în investitura neamului vechile taine mistice ale magilor din Carpați, și cunoștințele bogomililor, și simbolurile templierilor, ostașii lui Hristos, pe care regele Franței și pristolul papal i-au supus represiunilor fără temei. Nu există îndoieli. Iată de ce pelicula ”Sofia”, turnată în Rusia și consacrată cneaghinei Sofia Paleologu, distorsionează total imaginea cneaghinei moldovence. În acest film toate au fost întoarse cu susul în jos și această nedreptate istorică trebuie corectată.

Menționăm în acest context structura mistică a principalului mit indo-european în confruntarea istorică dintre Elena și Sofia. Mitul mereu a străpuns esența istoriei, esența investiturii generice și regale. El a devenit și esența confruntării dintre Elena și Sofia, confruntare în care Sofia s-a manifestat ca o intrigantă bizantină perfidă. Ea nu doar a nimicit-o pe cneaghina Elena, neamul ei, viitorul Moscoviei, dar cel mai important lucru e că a lovit în Moldova noastră. Căci domnitorul Ștefan, după a aflat despre soarta fiicei sale, a căzut la pat și nu şi-a mai revenit după această nenorocire. Rămasă singură în fața turcilor și a vasalilor lor, fără vreo susținere, Moldova a fost nevoită să plătească bir Porții.

Soartă vitregă sau rea voință?

Ce înțelegem noi din situația în care s-a pomenit cneaghina Elena?

Prin căsătoria dinastică Moldova a fost prima, care a recunoscut eliberarea Cneazatului Moscovia de sub jugul Hoardei de Aur. Căsătoria lui Ivan cel Tînăr cu fiica domnitorului moldovean a contribuit la fortificarea alianței militaro-politice dintre Marele Cnezat Moscovei și Principatul Moldovei, a fost un progres enorm, care a pus bazele blocului militar și politic așa de important pentru rezistența în fața expansiunii militare a turcilor. S-ar părea că nașterea fiului Dmitri e un alt semn bun și zălogul viitoarelor succese. Dar… aici intervine soarta vitregă. În anul 1490 cneazul se îmbolnăvește subit, din Veneția este chemat medicul Levi Jidovin (așa era el numit în Moscovia), care însă nu a putut determina cauza bolii și în scurt timp moștenitorul tronului a murit. Ivan III ordonă executarea medicului pentru lecuirea nereușită.

Aici menționăm o circumstanță importantă. Există o ipoteză privind otrăvirea lui Ivan cel Tînăr de către slugile Sofiei Paleologu. Multe surse rusești susțin că există această teorie, însă ea nu are confirmări documentare. Ce fel de confirmări documentare? «Noi, Sofia Paleologu cu vracii și sfetnicii noștri, slugile de la curte am otrăvit-o pe cneaghina de Tver Elena»? E cel puțin naiv. Unde mai pui că de atunci multe surse istorice și letopisețe au fost curățate și modificate după placul urmașilor Sofiei.

Moartea lui Ivan cel Tînăr distruge toate planurile ”curții din Tver” a Elenei, care vedea în junele Dmitri viitorul monarh rus. Începe epoca confruntării dintre două forțe, care luptau pentru viitorul Cneazatului Moscovei.

Epoca dată este importantă pentru înțelegerea dezvoltării statalității moscovite, de aceea necesită un studiu fundamental aparte. Căci cneaghina Elena, care a avut un rol-cheie, dar foarte tragic, a fost o persoană așa de specială, neobișnuită și dezvoltată, că e de mirare de ce nici azi despre ea nu s-a scris vreo lucrare istorică serioasă. Viața ei este demnă și de creații poetice sau în proză, căci ea a fost neobișnuită, nobilă, dar cel mai important– neînțeleasă nici de contemporani, nici de urmași. Însă în poveștile populare rusești s-a păstrat chipul Elenei Preaînțelepte, care a venit de peste mări și țări şi s-a măritat cu țarul rus. Despre asemănarea dintre Elena Voloșanca și Elena Preaînțeleapta, vorbește detaliat studiul pe cale îl găsiți la http://xlt.narod.ru/texts/tale.html.

Reieșind din aceste circumstanțe, noi, conaționalii ei, nu trebuie să uităm de marea cneaghină, fiica demnă de faptele și succesele tatălui său - domnitorul moldovean, apărătorul Europei, marele conducător și cavaler medieval, ideal al armatelor moldovenești, al acelora care cugetă și respiră cu sentimentul de dragoste pentru Patria lor.

Acest studiu despre soarta tragică și măreață a Elenei trebuie completat cu o digresiune istorică, care ne va arăta la nivel factologic și istoric esența acelei epoci, a opiniilor și ideilor religioase, pe care ea le-a dus în îndepărtatul Mare Cnezat al Moscovei.

Vom începe cu faptul că pentru soarta Europei acele vremi erau un fel de Rubicon. Un punct al bifurcării istorice. Atacurile turcilor distrugeau treptat estul ortodox al Europei. A început și distrugerea statelor catolice. Ungaria se ținea din răsputeri. Acesta va cădea ulterior, în anul 1526, după Bătălia de la Mohács. Trosnește din încheieturi Austria. După nimicirea armatei de cruciați a cavalerilor europeni, în anul 1444 la Varna, în fața atacurilor serioase ale turcilor mai rezista doar Moldova și uniunea dinastică a Poloniei cu Lituania. În aceste state exista o ideologie politică antiturcă fermă.

Anume din Marele Cnezat Lituanian provenea soția lui Ștefan cel Mare, Evdochia. Ea era sora cneazului de Kiev Simion Olelicovici.

Și despre ea am dori să relatăm ceva mai amănunțit, căci despre viața și faptele tatălui Elenei Voloșanca se cunosc multe lucruri, dar despre mama ei mult mai puține.

Nunta lui Ștefan cel Mare și a cneaghinei Evdochia a avut loc la 5 iulie, 1463 la Suceava, în urma unui șir de negocieri dinastice. Tînărul domnitor moldovean era la începutul marelui său drum prin viață. Cel care urma să ducă faima steagului de luptă al moldovenilor avea doar 25 de ani, iar mireasa era o copiliță blondă și frumoasă. Evdochia era rusoaică, creștin ortodoxă. Bunelul ei, marele cneaz de Kiev Vladimir Oligherdovici a fost primul în familie, care s-a creștinat. Din puținele date de care dispunem, știm că ea a avut cu Ștefan trei copii: doi fii (Alexandru și Petru) și o fiică.

FrumoasaEudochia a murit la 4 ani după căsătorie, în anul 1467 și nu se cunoaște, dacă a fost rezultatul nașterii complicate sau al vreunei boli. Mormîntul ei a fost descoperit în timpul săpăturilor de la Biserica Mirăuților.

Viața Eudochiei a fost scurtă și semnificativă. Multe dintre faptele mărețe ale soțului său nu i-a fost dat să le vadă. Dar ea a făcut principalul – a lăsat-o în urma sa pe acea, viața căreia va fi demnă de numele marelui ei tată și apărător, cea care va reflecta în opiniile sale tainele mistice ale timpului, taine în care erau inițiate foarte puține minți curioase ale Europei și Asiei, pe minunata Elena.

Epoca titanilor și a geniilor

Pentru Europa, epoca în care a trăit cneaghina Elena era timpul unor mari zguduiri politice. Era timpul în care multe dinastii mari treceau în neființă, timpul descoperirilor geografice și al noilor realizări ale omenirii. Era Epoca Renașterii, timpul titanilor Renașterii, timpul în care cugetarea spirituală europeană, arta și cultura reveneau la moștenirea antică.

Începuturile au fost puse de înfloritoarea pe atunci Florență, condusă de dinastia Medici, care era atrasă de moștenirea antică a Romei, Greciei și Egiptului. Marele moldovean Mircea Eliade scria în acest context: «Cosimo Medici i-a comandat marelui umanist florentin Marsilio Ficino (1433-1499) traducerea listelor de lucrări ale lui Platon și Plotin, pe care le-a adunat ani în șir. Însă prin anul 1460 ducele a cumpărat manuscrisul "Corpus hermeticum" și a considerat că traducerea lui în latină este mai necesară... Traducerile în latină ale lui Marsilio Ficino , cele mai importante dintre care "Corpus hermeticum" și lucrările lui Platon și Plotin, au avut un rol important în dezvoltarea gîndirii religioase în Epoca Renașterii și au determinat victoria neoplatonismului în Florența și fascinația pentru hermetică în Europa. Deja primii umaniști italieni Petrarca (1303-1374) și Lorenzo Valla (1405-1457) au pus bazele noilor opinii religioase, au negat scolastica și au revenit la învățăturile Părinților Bisericii. Umaniștii credeau că fiind creștini credincioși și cunoscători ai moștenirii antice, ei pot mai bine ca clerul să cunoască și să demonstreze înțelegerea similară a naturii divine și umane în creștinism și în religiile precreștine. Însă conform lui Charles Trinkaus, idealul renăscut homo triumphans nu neapărat provine de la păgîni, mai degrabă urmează tradițiile Părinților Bisericii».

Deosebirea principială a artei, științei, filozofiei renascentiste de cea medievală era întruchiparea naturii umane, nu a celei divine, a existenței. De aici principiul fundamental al filozofiei renascentiste – antropocentrismul, conform căruia omul este centrul și scopul suprem al Universului.

Renașterea europeană a fost precedată de cea estică - în Iran, China, Armenia, Georgia. Multe personalități ale renașterii estice au avut un aport semnificativ în dezvoltarea tezaurului literar, filozofic și științific al lumii.

Revenind la renașterea europeană vom mai spune că ea a fost nu doar un mare fenomen progresist de la finele Evului Mediu, ci o adevărată revenire la antichitate. În mare parte, era o veritabilă reincarnare a păgînismului antic și a bazelor lui materiale. Pictura din epoca Renașterii este pătrunsă de simboluri, pe care viitorii cercetători le vor dezlega. Treptat, zeii antici ai Mediteranei reveneau la viața obișnuită a aristocratului și burghezului medieval.

Desigur, toate acestea erau condiționate nu doar de descoperiri simbolice, dar și de formarea unei noi imagini filozofice a lumii și deci influențau credința și teologia acelor timpuri. Giotto, primul pictor al Renașterii, mai crea în cadrul bazelor creștine ale religiei. Însă chiar și geniul Boccaccio în ”Decameron” îl consideră cel care «a întors spre lumină» (ritornata in luce) arta picturii. La fel și Petrarca, care «a îmbrăcat din nou muzele în frumusețea lor antică ». Marele cugetător Lorenzo Valla, vorbind despre arta Renașterii, menționa înviorarea din sculptură și arhitectură, după secole de stagnare. Pentru Petrarca acele timpuri au însemnat întoarcerea la clasicii antichității. Pentru Boccaccio, Villani, și Savonarola – întoarcere la natură și stihiile naturale. Locul ortodoxiei în artă este preluat de panteism, care nu este doar de origine antică, el are rădăcini orientale puternice, care leagă tablourile filozofice ale renașterii cu ecourile budismului și hinduismului. La fel și arhitectura, în care lucrările lui Brunelleschi și Philarete erau orientate total spre natură și stihia naturală.

Desigur, legătura cu valorile creștine s-a păstrat. Și termenul ”Renaștere” ca venire a epocii luminii în locul epocii somnului medieval, a fost împrumutat din Biblie. Un progres important al Renașterii a fost justificarea filozofică a gîndirii libere și a individualismului laic. Această epocă a titanilor a stat la baza viitorului umanism, care va forma chipul istoric al Timpurilor Noi. Apar idei cu adevărat titanice, iar pentru ortodoxia veche – eretice. Spre exemplu, Pico della Mirandola, nr.2 ca importanță la Academia din Florența, demonstra că Dumnezeu încă nu l-a creat pe om definitiv, că omul pentru a deveni cu adevărat om trebuie să se creeze el însuși. Aceasta contrapunea radical ideile umaniștilor Renașterii ideilor bisericii catolice și celei ortodoxe.

Și alte fenomene sociale mai apar în același timp. Omul nu mai este doar călugăr sau cavaler religios, el devine o personalitate liberă. Tratatul scriitorului italian Baldassarre Castiglione «Curteanul» descrie un om diferit de idealurile personalității medievale. Este o persoană educată, care știe să lupte cu sabia, dansează grațios, vorbește respectuos, ştie să cînte la instrumente muzicale și, desigur, gîndește liber. Tratatul se termină cu un panegiric pentru Amor, ceea ce îl deosebește de idealurile teologice ale Evului Mediu creștin. În panegiric anume Amor este arătat ca un aducător de bunuri și satisfacții, inclusiv al mîntuirii spirituale. Nu este acesta un platonism veritabil?

În acele timpuri complicate, dar interesante, se formează și alte idei mistice și filozofice, care în vremile medievale ar fi fost imposibile. În Europa, astrologia, magia, alchimia cuceresc masele. Însuși Marsilio Ficino – cunoscut savant și filozof, conducătorul Academiei lui Platon, se manifestă ca astrolog și alcătuieşte horoscoape pentru Lorenzo Medici. În timpul războiului dintre Florența și Pizza, două republici aristocratice puternice de pe peninsula Apenină, ambele părți beligerante recurgeau la serviciile astrologilor și era deja în anul 1362. În acea perioadă Europa asimilează multe cunoștințe demult uitate în occident. Ea le descoperă repetat, ceva vine din occident, ceva din Palestina. Astfel, templierii inițiați într-un șir de misterii orientale în Palestina, aduc în Europa cunoștințe teologice oculte, iar bogomilii și catarii, prin Balcani, duc aceste cunoștințe în Italia, Bosnia, în sudul Franței.

Veaceslav Matveev

(va urma)

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load