Criza energetică stiri: 766
Preşedintele stiri: 3228
Puterea stiri: 7216
Obiectiv european stiri: 287

Economia interzisă, sau Cine tăinuiește rețeta minunii economice

26 mai. 10:00 (reactualizat 26 mai. 13:02)   Analitică
5242

La nivel mondial, ideile economiei de piață suferă eșec, iar construirea unei minuni economice în baza economiei de piață libere în țările mari este imposibilă fără rolul important al statului în economie, protecționism și planificare.

Despre aceasta scrie în noua sa carte «Economia interzisă. Ce a făcut ca occidentul să fie bogat, iar Rusia – săracă» Dionis Captari, jurnalist rus, scriitor, publicist, prezentator TV, autor de cărți și articole.

Autorul cărții explică cum de un șir de țări au făcut un puternic salt industrial, care a devenit o minune economică, povestește cum au utilizat țările occidentale un set de instrumente bazate pe rolul important al statului în economie, protecționism și planificare, și care este rețeta reală a unei minuni economice.

Pornind de la ideile autorului «Economiei interzise», să cugetăm și noi asupra acestui subiect.

Japonia. De la outsideri - la lideri


În cunoscutul film fantastic «Înapoi în viitor» este o scenă interesantă, în care un savant, autorul mașinii timpului, în a.1985 își vede prietenul din a.1955, și ultimul este mirat că piesa necesară în reparația mașinii este produsă în Japonia. În conștiința publicului, Japonia anului 1955 este percepută univoc drept o țară înapoiată din punct de vedere tehnologic. Iar în anii 80 ea este lider mondial în dezvoltare, robotizare, etc. Desigur, este doar o ilustrare, însă ea este confirmată pe deplin de cifrele economice. Avem numeroase ghiduri, date statistice, lucrări consacrate istoriei economiei, care arată progresul incredibil obținut de Japonia într-o perioadă foarte scurtă – de 20 de ani.

Să ne amintim starea în care se afla Japonia după cel de-al Doilea Război Mondial. În a.1946 avea o industrie mai mică de o treime din cea antebelică, din anii 1934-1936. Țara a suferit grav în urma bombardărilor SUA. Japonia întotdeauna a dus lipsa materiilor prime, de aceea guvernul nipon a făcut rezerve strategice în eventualitatea unui război sau a oricăror altor calamități. Dar ele au fost furate. Au furat rezerva strategică a propriei țări, după care o vindeau pe «piața neagră».

Guvernul pune sarcina modernizării țării, dar pentru aceasta e nevoie de echipamente. Căci echipamentele existente nu erau bune de nimic. În timpul războiului uzinele lucrau la limita posibilităților, strungurile se uzau, și era imposibil ca ele să fie renovate. Cele mai mari state ale lumii luptau contra Japoniei, și era foarte greu să depășești această blocadă. Dar într-un timp foarte scurt Japonia se transformă în țara despre care se fac filme, în care-s arătate întreprinderile japoneze – total robotizate, automatizate. Semănau cu o scenă dintr-un film despre viitorul îndepărtat.

S-a mizat pe imixtiunea statului în economie

Cum a reușit Japonia să se ridice, pe ce principii s-a bazat? Primul. Guvernul nipon a elaborat un plan de transformări social-economice. Au fost selectate ramurile prioritare ale economiei și planificată dezvoltarea lor. Al doilea. Au fost introduse măsuri protecționiste largi. Adică, statul promova o politică activă de amestec în economie, de reglementare a proceselor și de stimulare conștientă, direcționată a unor ramuri concrete.

Noi însă, ce am tot auzit pe parcursul anilor 90 ? Că piața va pune lucrurile la locul lor, că statul nu trebuie să se amestece în economie, că piața însăși va face totul. Japonia a procedat în mod strict contrar. Au fost create diverse structuri publice de pronosticare a conjuncturii economice, de planificare.

Deseori persoanele cu viziuni liberale spun: cum puteți ști care va fi cererea pieței? Doar piața o poate ști. Doar omul, cu propria rublă, leu, yen, dolar, poate veni și face comanda. Dar această teză e lesne de infirmat. În special, prin însuși faptul că Japonia a putut determina cu succes care anume va fi cererea, ce anume va fi popular, demonstrează că așa ceva e posibil.

Dar putem aborda problema și altfel. Dacă țara este dependentă de importuri, se știe ce anume achiziționează ea. Deci, se știe dinainte de ce are nevoie consumatorul. Consumatorul a votat cu banul său pentru achiziționarea mărfurilor străine. Dar trebuie să se mizeze pe cumpărarea mărfurilor proprii. Pentru un set întreg de mărfuri este clar ce trebuie să fie produs. Da pentru a prognoza viitorul a fost nevoie de eforturile specialiștilor din sectorul public, în colaborare cu mediul de afaceri. Așa s-a reușit stabilirea unei interacțiuni a mai multor cercuri: sindicale, obștești, de afaceri, publice. Împreună, se așezau la masă și elaborau aceste planuri.

Mai departe. Cu toții ați auzit, probabil, că micul business este locomotiva economiei și că el trebuie dezvoltat cu orice preț. Iar în perioada sovietică, în toate republicile, inclusiv la noi, se construiau companii-monștri. Deci, acestea trebuie divizate, ca să poată concura între ele.

În Japonia s-a procedat invers. Au încercat să concentreze maxim producerea, capitalurile, eforturile în punctele de creștere, în corporații gigantice, comunități ale corporațiilor, grupuri industriale etc., capabile nu numai să înlocuiască importurile, dar principalul – să se extindă cu succes pe piețele mondiale.

În economiile mari micul business nu este o locomotivă. Este un supliment plăcut, comod, care în mare parte este alimentat de marile afaceri. Desigur, în perioada sovietică duceam lipsa micului business. Dar anume locomotivă în marile state industriale el nu poate fi niciodată. Drept dovadă, să ne amintim de cele mai renumite branduri mondiale – Boeing, Apple… Orice automobile, computere – ele nu-s branduri ale businessului mic. Ele reprezintă corporațiile mari.

Economiștii cunosc noțiunea de efect al proporțiilor. Mai simplu spus, în cazul loturilor mari de produse prețul de cost al fiecărei unități scade. Producerea acestor bunuri în loturi mici este scumpă, da în loturi mari – avantajoasă. Astfel compania care , să zicem, scoate pe piață un număr colosal de biciclete, poate menține prețuri relativ mici, la fel și în cazul automobilelor, computerelor, telefoanelor, etc. În plus, doar o companie mare își poate promova eficient marfa pentru exporturi.

Efectul proporțiilor acționează în cazul unei game largi de mărfuri total diferite. Este aplicabil și în agricultură. Anume de aceea prelucrarea unor suprafețe mari este mai rentabilă ca divizarea lor în gospodării mici.

Da, în acest caz Japonia a procedat invers – terenurile moșierilor au fost divizate și împărțite. Poate, au existat dedesubturi mai puțin economice, mai mult – sociale. Principalul e că direcția prioritară în dezvoltarea Japoniei nu este agricultura, da industria. Anume în industrie are loc concentrarea producției în punctele de creștere, cea mai mare producere posibilă în cele mai mari loturi posibile.

Ce altceva au mai făcut japonezii? ? Au introdus taxe impuse pentru importul de mărfuri, și astfel au redus competitivitatea producătorului străin, iar pentru producătorul propriu, plus la creditele avantajoase și înlesnirile fiscale, au oferit diverse înlesniri pentru exporturi. Dacă exporți, dacă vinzi, dacă ieși pe piața mondială, ai înlesniri mari pentru aceasta.

Aici din nou vedem implicarea statului. Nouă ni se spunea: dacă întreprinderea activează prost, este doar vina ei că nu s-a înscris în piață, și deci trebuie să se salveze singură. Da în Japonia în spatele businessului mare se află statul, care are capacitatea de a acumula mijloace bugetare enorme. Adică, statul oferea subvenții, din buget erau alocați suplimentar bani pentru renovarea fondurilor întreprinderilor, erau oferite (și se oferă) credite avantajoase practic fără procente.

Plus la asta, în Japonia a fost aplicat controlul monetar. Controlul asupra businessului bancar, pentru ca împrumuturile să nu fie foarte scumpe. Și aceasta este o măsură administrativă. Economiștii liberali o ironizează, numind-o «administrare manuală». Chipurile, piața trebuie să regleze totul de una singură. Totuși, în țările care au devenit lideri mondiali, s-a procedat altfel.

Taiwan. Cum a fost redusă sărăcia

De la Japonia, să trecem la alte țări. Spre exemplu, Taiwan. O țară mică, colonie niponă pînă la mijlocul anilor 40. Japonezii promovau acolo conștient politica de reținere a dezvoltării economice, pentru a-i conferi țării statutul de anexă agricolă și de materii prime. Taiwanezilor le erau impuse numeroase restricții, pentru a nu le permite să dezvolte propriile afaceri. Propriu zis, industrie nu exista, iar cea care exista era orientată spre necesitățile imperiului nipon.

Adică, situația era gravă. Ce au făcut taiwanezii? În mare parte, au luat ca bază modelul nipon, dar au adăugat specificul propriu. Lideri au devenit marile corporații ale statului, din nou – nu micul business. Au fost create diverse organizații analogice Biroului nipon de planificare și altor entități, specializate în anumite direcții prioritare de avansare, selectate de guvern.

Cu privire la specificul propriu. Guvernul taiwanez a observat diferența mare dintre veniturile a 20% de populație bogată și 20% de populație săracă. De aceea autoritățile au început să implementeze conștient o politică menită să reducă această diferență, și ea s-a redus de la 15 la 5%.

Care era sensul? Păturile largi ale populației bogate pot cumpăra mai multe mărfuri, anume de producție autohtonă – căci producătorii autohtoni erau apărați prin măsuri protecționiste. Pentru ei erau introduse tot felul de înlesniri, iar pentru cei străini – nu. De aceea mărfurile străine, ajunse pe piața din Taiwan, se pomeneau din start în condiții dezavantajate, fapt care stimula dezvoltarea producerii taiwaneze. Erau stimulate exporturile. Exista și un control monetar, care limita ratele creditelor și depozitelor, sectorul bancar era și el controlat riguros de stat. Băncile era privite nu ca o afacere de sine stătătoare, care stabilește de sine stătător condițiile de creditare, ci ca o parte foarte importantă a infrastructurii economiei, menită să finanțeze dezvoltarea ei.

În rezultat, Taiwan a făcut saltul economic, intrat în istorie ca «Minunea taiwaneză». Și doar după ce Taiwan a crescut impunător din punct de vedere economic, după ce a fost creată industria, politicile și abordările au început să se schimbe. Necesitatea protecționismului a dispărut.

Vlasilav Bordeianu

(Va urma la 27.05.2022)

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Moldova, împreună cu Ucraina, a primit statutul de țară candidată la UE. Cum, în opinia dumneavoastră, se va schimba viața moldovenilor?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав