Despre lege, drepturi și reguli

Prin implementarea conceptului său de «ordine mondială, bazată pe reguli», Occidentul urmărește scopul să ducă discuțiile asupra subiectelor-cheie în formatele comode lui, unde disidența nu este invitată. Articolul lui Serghei Lavrov, ministrul afacerilor externe din FR, a fost pregătit pentru ziarul «Коммерсантъ» și revista «Россия в глобальной политике» și a apărut simultan în ambele publicații. Îl propunem și atenției cititorilor noștri.

Discuția sinceră și în linii mari – constructivă, la summit-ul președinților Vladimir Putin și Joseph Biden din Geneva, la 16 iunie 2021 s-a încheiat cu înțelegerea de a începe un dialog concret cu privire la stabilitatea strategică – cu constatarea foarte importantă despre inadmisibilitatea unui război nuclear, precum și cu înțelegerea oportunității consultărilor în problemele securității cibernetice, a activității misiunilor diplomatice, soarta cetățenilor Rusiei și ai SUA , care își ispășesc pedeapsa într-un șir de conflicte regionale.

Liderul rus a conturat clar, inclusiv în spațiul public, că rezultatul în toate direcțiile este posibil doar prin găsirea unui echilibru reciproc acceptabil de interese bazate pe o paritate strictă. În cadrul negocierilor, obiecții nu au răsunat. Însă imediat după încheierea lor oficialii americani, inclusiv participanți la întrevederea de la Geneva, au început să transmită insistent abordările anterioare: cică, noi «i-am indicat Moscovei, am prevenit-o, i-am înaintat cerințe ». Și toate aceste «preveniri» au început să fie însoțite de amenințări : dacă Moscova «în luni numărate» nu va accepta «regulile de Joc», care i-au fost dictate la Geneva, ea va fi supusă unor noi presiuni.

Desigur, trebuie să vedem cum anume se vor desfășura acele consultări privind concretizarea abordărilor înțelegerilor făcute la Geneva. Vladimir Putin a menționat la conferința de presă: «Avem la ce lucra». Și totuși, anchilozata poziție precedentă a Washingtonului, sonorizată imediat după încheierea negocierilor, este foarte grăitoare, mai ales că țările europene, care au prins starea de spirit a «marelui frate», imediat au început să o sprijine. Esența tezelor expuse: acceptăm normalizarea relațiilor cu Moscova, însă doar după ce ea își va schimba comportamentul.

Face impresia, că acest cor de susținere a solistului a fost pregătit din timp și că anume acestei pregătiri i-a fost consacrat șirul de evenimente occidentale de nivel înalt, care s-au desfășurat nemijlocit în ajunul întrevederii președinților rus și american: summit-ul «G7» la Cornwall și cel al NATO la Bruxelles, precum și întrevederea lui Joseph Biden cu Charles Michel, președintele Consiliului Europei, și Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.

Aceste ședințe au fost pregătite minuțios, așa că nu încape îndoială: Occidentul a vrut să fie clar pentru toți – el este mai unit ca niciodată, și pe arena internațională va face doar ceea ce consideră că e corect, iar pe ceilalți – Rusia și China în special, - îi va impune să urmeze cursul respectiv. În actele de la Cornwall și Bruxelles a fost consfințită promovarea conceptului de « ordine mondială, bazată pe reguli », în opoziție cu principiile dreptului internațional, consfințite în Statutul ONU.

Occidentul se ferește să descifreze propriile «reguli», dar și să răspundă la întrebările despre oportunitatea lor, dacă există mii de instrumente ale dreptului internațional, acceptate de toți și care conțin angajamentele clare ale statelor și mecanisme transparente de verificare a îndeplinirii lor. «Farmecul» acestor «reguli» este anume lipsa lucrurilor concrete: cum numai cineva acționează împotriva voinței Occidentului, acesta momentan declară că «au fost încălcare regulile» (fără a invoca fapte) și anunță că are «dreptul să sancționeze infractorul».

Adică, mai puține lucruri concrete – mai multă libertate samavolniciilor pentru a descuraja concurenții prin metode necinstite. În Rusia năprasnicilor ani nouăzeci asta se numea «acțiuni conform conceptelor».

Șirul de summit-uri G7, NATO și SUA-UE a însemnat, conform participanților, revenirea SUA în Europa și consolidarea Lumii Vechi sub aripa noii administrații de la Washington. Majoritatea membrilor NATO și ai UE au perceput-o ca pe o ușurare, și au făcut comentarii exaltate. Baza ideologică a reunificării «familiei occidentale» a devenit declararea valorilor liberale ca «stea călăuzitoare» în dezvoltarea omenirii. Washingtonul și Bruxellesul, fără modestie falsă, s-au auto-întitulat «ancora democrației, păcii și securității» opusă «autoritarismului în orice formă », și au declarat, printre altele, că intenționează să sporească sancțiunile în scopul «sprijinirii democrației în lumea întreagă ». Pentru aceasta, a fost stabilit scopul implementării ideii americane de a convoca «un summit pentru democrație ». Participanții acestui summit urmează să fie selectați de Occident, care va stabili și sarcinile care vor sta în fața lor, și puțini dintre invitații selectați în mod special vor dori să le conteste. Se mai spune că «țările-donatoare de democrație» își vor asuma «angajamente sporite » în vederea instaurării «standardelor democratice» și vor elabora propriile mecanisme de control asupra acestor procese.

Mai e nevoie să menționăm și noua Cartă Atlantică anglo-americană, aprobată pe marginea summit-ului G7din 10 iunie, curent de Joseph Biden și Boris Johnson și prezentată drept versiunea actualizată a documentului cu același titlu, semnat de Franklin Roosevelt și Winston Churchill în a. 1941, care a jucat un rol important în căutarea contururilor ordinii mondiale postbelice.

Dar nici Washingtonul, nici Londra nu au pomenit măcar despre un fapt istoric foarte important: acum 80 de ani, la Carta «originală» au aderat URSS și un șir de guverne europene în exil, datorită cărui fapt ulterior ea a devenit una dintre bazele programatice ale coaliției anti-hitleriste și este considerat unul dintre «prototipurile» Statului ONU.

Noua Cartă Atlantică este concepută tot ca un «punct de reper» în construirea noii ordini mondiale, dar presupune în exclusivitate «reguli» occidentale. Redacția ei are o încărcătură ideologică orientată spre aprofundarea diferențelor dintre « democrațiile liberale» și toate celelalte state, are scopul legitimizării «ordinii bazate pe reguli ». Noua cartă nu amintește despre ONU sau OSCE, ea fixează dur fidelitatea Occidentului colectiv față de angajamentele NATO ca «unic centru decizional legitim » (anume așa, încă în a.2014, a caracterizat Anders Fogh Rasmussen, ex-secretar general NATO, importanța Blocului Nord-Atlantic). Este clar că această filozofie este pusă la baza pregătirii acestui «summit pentru democrație».

Ca obstacol principal în calea realizării cursului anunțat în cadrul summit-urilor din iunie, au fost numite Rusia și China - «purtători ai autoritarismului ». În linii mari, există două grupuri de pretenții – interne și externe. Dintre cele externe – Beijingul este acuzat de promovarea prea insistentă a intereselor sale economice (proiectul«Centura și calea»), intensificarea forței militare și tehnologice în vederea sporirii propriei influențe. Rusia este acuzată de «politică agresivă» într-un șir de regiuni, astfel fiind prezentată linia Moscovei de contracarare a tendințelor ultra-radicale și neonaziste în politica țărilor vecine, care suprimă drepturile rușilor, dar și a altor minorități naționale, dezrădăcinează limba, educația, cultura rusă. Nu le este pe plac și faptul, că Moscova apără țările devenite victime ale aventurilor occidentale și supuse terorismului internațional cu riscul pierderii statalității, cum a fost cazul Siriei.

Totuși, principalul patos al abordărilor anunțate de occident se concentrează pe ordinea internă din țările «nedemocratice» și pe decizia de a le schimba conform propriilor tipare, a atinge așa schimbări în organizarea vieții societății, care ar corespunde viziunilor Washingtonului și ale Bruxellesului asupra democrației. De aici – cerințele față de Moscova și (dar și față de toți ceilalți) de a urma rețetele occidentale privind drepturile omului, societatea civilă, opoziția, mass-media, funcționarea structurilor publice, interacțiunea dintre ramurile puterii. Prin proclamarea «dreptului» său de a se amesteca în treburile interne ale altor țări în scopul impunerii democrației așa cum o înțelege el, Occidentul pierde interesul pentru discuții cum numai noi propunem să discutăm sarcinile democratizării relațiilor internaționale, inclusiv renunțarea la aroganță și dorința de a lucra în baza principiilor recunoscute ale dreptului internațional, nu conform «regulilor».

Sporind sancțiunile și alte măsuri de presiune ilegală asupra guvernelor suverane, Occidentul impune totalitarismul în afacerile mondiale, ocupă o poziție imperială, neocolonialistă în raport cu alte țări: la voi acasă implementați modelul democrației care îmi place mie, iar în afacerile externe nu vă neliniștiți pentru democrație, noi le vom rezolva pe toate, fiți cuminți, că de nu – vă pedepsim.

Politicienii rezonabili din Europa și America înțeleg impasul spre care duce acest curs lipsit de compromisuri. Ei încep să cugete pragmatic, - deocamdată nu în spațiul public, - și recunosc că în lume există mai multe civilizații, că Rusia, China și alte state mari au propria istorie milenară, propriile tradiții, propriile valori, propriul mod de viață. Este lipsită de perspectivă discuția despre aceea, cine are valori mai bune sau mai proaste, trebuie doar să recunoaștem existența altor – comparativ cu cele occidentale – forme de organizare a societății, să le primim în sine, să le respectăm. Peste tot există probleme cu aceleași drepturi ale omului, dar e timpul să renunțăm la poziția propriei superiorități: chipurile, noi în Occident le vom soluționa pe toate, deoarece la noi e democrație, da voi mai aveți de crescut, voi aveți nevoie de ajutor și noi asta vom face.

Pe fondalul transformărilor profunde pe arena internațională, care îi afectează pe toți și urmările cărora deocamdată nimeni nu le poate anticipa, apare întrebarea: care este forma de guvernare cea mai eficientă nu pentru mesianism, da pentru a opri și elimina amenințările care nu cunosc hotare și afectează toți oamenii, indiferent de locul lor de trai. Treptat, în știința politică este introdusă tema comparării instrumentelor de care dispun «democrațiile liberale» și «regimurile autocrate» (este interesant, că deocamdată timid, dar apare și termenul «democrații autocrate »).

De aceste cugetări utile, bineînțeles, trebuie să țină cont și politicienii serioși, aflați la guvernare. Să cugete, să analizeze evenimentele este foarte util. Formarea lumii multipolare este o realitate. Încercările de a o ignora, de a se autoafirma drept «unic centru decizional legitim», nu vor apropia reglementarea problemelor adevărate, nu născocite, pentru soluționarea cărora este nevoie de un dialog reciproc respectuos cu participarea țărilor de frunte și cu respectarea intereselor tuturor celorlalți membri ai comunității mondiale. Asta presupune bazarea necondiționată pe normele și principiile general recunoscute ale dreptului internațional: respectarea egalității statelor suverane, neimplicarea în treburile interne ale lor, reglementarea pașnică a litigiilor, recunoașterea dreptului popoarelor de a-și determina soarta de sine stătător.

Occidentul colectiv istoric, care a dominat timp de cinci sute de ani peste toți, nu poate să nu conștientizeze, că această epocă pleacă definitiv, însă dorește să-și mențină pozițiile, să stopeze artificial procesul obiectiv de formare a lumii policentrice. De aici și încercarea de a fundamenta ideologic noua citire a multilateralismului – așa cum se manifestă în inițiativa franco-germană de promovare a «multilateralismului eficient », întruchipat nu în multilateralitatea universală a ONU, ci în idealurile și acțiunile UE, și care trebuie să fie un exemplu pentru toți ceilalți.

Prin implementarea concepției privind «ordinea mondială bazată pe reguli», Occidentul urmărește scopul să ducă discuțiile asupra subiectelor-cheie în formatele comode lui, unde disidența nu este invitată.

El înjgheabă «platforme» și «chemări» pentru grupuri înguste, spre a coordona rețete pe care ulterior să le impună tuturor celorlalți. Printre exemple - «chemarea la securitatea spațiului cibernetic », «chemarea de a respecta dreptul umanitar internațional», «parteneriatul în sprijinul libertății informației». În fiecare dintre aceste formate – zeci de țări, minoritatea comunității internaționale. Asta în timp ce pe toate temele numite există platforme universale de negociere în sistemul ONU, dar acolo desigur pot fi exprimate puncte de vedere alternative, de care trebuie să se țină cont, trebuie căutat un consens, însă pentru Occident important e să-și impună propriile «reguli».

Concomitent, pentru fiecare dintre aceste «formate ale părtașilor» UE creează propriul mecanism de sancțiuni orizontale – evident, tot fără a ține cont de Statutul ONU. Schema este următoarea : participanții la «chemări» și «parteneriate» decid în cercul lor îngust cine le încalcă cerințele într-un domeniu sau altul, iar UE le aplică acestora sancțiuni. Foarte comod : tu ești cel care acuză, tu ești cel care pedepsește, și nu trebuie să mergi la Consiliul de securitate ONU . Iată și explicația : noi avem «alianța celor mai eficienți multilateraliști», de aceea îi învățăm pe alții să însușească experiența avansată. Dar cu privire la faptul, că e nedemocratic și contravine principiilor adevăratului multilateralism, președintele Franței Emanuel Macron a explicat în discursul său din 11 mai,curent : multilateralismul nu înseamnă necesitatea de a obține unanimitate și poziția «codașilor» nu trebuie să fie un obstacol pentru «avangarda ambițioasă» a comunității mondiale.

E de subliniat: regulile în sine nu conțin nimic rușinos. Din contra: Statutul ONU este un cod de reguli, însă aprobate de toate țările lumii, nu în cadrul unor «găști».

Apropo, un detaliu interesant: în limba rusă «право (drept)» și «правило (regulă)» – au aceeași rădăcină. Pentru noi, regula adevărată, corectă este inseparabilă de drept. În limbile occidentale e altfel. În engleză, spre exemplu, dreptul – “law”, da regula – “rule”. Este o diferență? “Rule” – nu e despre drept, ci e mai mult despre ce fel de decizii ia cel care conduce, administrează. Vom mai menționa, că din aceeași rădăcină cu “rule” – “ruler”, care are și sensul de linie, șir. Reiese, că prin conceptul său de «reguli» Occidentul vrea să-i alinieze pe toți la bunul său plac, într-un șir.

Vorbind despre tradițiile lingvistice, ideologice și despre sentimentele diferitor popoare, e bine să ne amintim cum îndreptățește Occidentul extinderea nelimitată NATO spre Est, spre hotarele cu Rusia. Amintindu-le de asigurările date URSS că așa ceva nu va fi, ni se răspunde: ei, au fost doar promisiuni orale, nimeni nu a semnat vre-un act. În Occident nu prinde rădăcini obiceiul rusesc: batem palma – fără careva acte - și respectăm cu sfințenie înțelegerea.

Șirul eforturilor de înlocuire a dreptului internațional cu «regulile» occidentale – o linie periculoasă de revizuire a istoriei și a totalurilor Războiului al doilea Mondial, a deciziilor Tribunalului de la Nurnberg – temelia actualei ordini mondiale. Occidentul refuză să sprijine la ONU rezoluția rusească privind inadmisibilitatea eroizării nazismului, respinge propunerile noastre de a acuza demolarea monumentelor eliberatorilor Europei. Se dorește și uitarea evenimentelor din perioada postbelică , cum ar fi Declarația privind acordarea independenței țărilor și popoarelor colonizate , adoptată de ONU în a.1960 la inițiativa țării noastre. Fostele puteri coloniale vor să șteargă aceasta din memorie , înlocuind-o cu niște ceremonii născocite în grabă – de genul îngenuncherii înainte de competițiile sportive, pentru a sustrage atenția de la responsabilitatea lor istorică pentru crimele colonialismului.

«Ordinea, bazată pe reguli», – este întruchiparea dublelor standarde. Dacă e convenabil – dreptul popoarelor la autodeterminare este recunoscut a fi o «regulă» absolută. Din acest șir fac parte Malvinele, aflate la 12 mii km de Marea Britanie, foste proprietăți coloniale îndepărtate, păstrate de Paris și Londra în pofida numeroaselor decizii ONU și a Tribunalului internațional, pe care nimeni nu intenționează să le elibereze, dar și Kosovo «independentă» la fel – contrar rezoluției CS ONU. Dar dacă principiul autodeterminării contravine intereselor geopolitice ale Occidentului, - ca în cazul exprimării libere a voinței locuitorilor din Crimeea privind soarta comună cu Rusia, – despre aceasta se uită și alegerea liberă a oamenilor este acuzată cu furie, ei fiind pedepsiți prin sancțiuni.

Conceptul «regulilor» se manifestă nu doar în atentatele la dreptul internațional, dar și la însăși firea omului. În școlile multor țări occidentale programele de studii în conving pe copii, că Isus Hristos era bisexual. În Europa iluminată, încercarea politicienilor raționali de a-i îngrădi pe copii de propaganda agresivă LGBT se ciocnesc de proteste militante. Se întreprinde un atac asupra tuturor religiilor mondiale, asupra codului genetic al principalelor civilizații ale planetei. SUA conduc imixtiunea deschisă a statului în treburile bisericii, luptă deschis pentru scindarea ortodoxismului mondial, în valorile căruia ele văd un obstacol spiritual puternic în calea concepției liberale a permisivității nelimitate.

Uimește insistența, chiar încăpăținarea cu care Occidentul își implementează «regulile». Clar că există considerații politice interne, alegătorii trebuie să vadă «duritatea» politicii externe în raport cu «adversarii autoritari » în ajunul ciclurilor electorale următoare (în SUA ele se repetă peste fiecare doi ani ).

Și totuși – «libertate, egalitate, frăție» – tot din frazeologia occidentală se trag. Nu știu dacă e corect din punct de vedere politic (în «contextul de gen») să utilizezi acum în Europa termenul «frăție», însă la «egalitate» nimeni încă nu a atentat. Și dacă propovăduiește egalitatea și democrația în interiorul statelor, dacă cere ca ele să-i urmeze exemplul, Occidentul, cum am mai spus, categoric nu dorește să discute sarcinile privind asigurarea egalității și democrației în treburile internaționale.

Această abordare este evident străină idealurilor libertății. În spatele sentimentului propriei superiorități se ascunde slăbiciunea, teama de a discuta deschis nu cu cei care doar aprobă și țin linia, da cu oponenții, purtătorii altor convingeri și valori – nu ultraliberale, nu neocone, ci a tradițiilor și credinței asimilate cu laptele matern, moștenite de la multe generații de strămoși.

Este mult mai complicată acceptarea competitivității ideilor despre dezvoltarea lumii, ca alcătuirea, într-un cerc îngust (unde nu există discuții principiale, și deci nu are cum se naște adevărul) a unor rețete pentru întreaga omenire. Dar obținerea unor înțelegeri pe platforme universale fac aceste înțelegeri mai sigure, mai stabile și mai verificabile.

Conștientizarea acestui fapt evident își face cu greu drum în elitele occidentale, învăluite de complexul exclusivității. Cum am mai menționat, imediat după întrevederea lui Vladimir Putin și John Biden la Geneva, liderii UE și NATO s-au grăbit să declare că în abordările lor față de Rusia nu s-a schimbat nimic. Mai mult, s-ar putea ca relațiile cu Moscova să se înrăutățească în continuare.

Asta în timp ce politica UE tot mai des este determinată de minoritatea rusofobă, ceea ce s-a văzut perfect la summit-ul UE din Bruxelles, la 24–25 iunie, curent unde au fost discutate perspectivele relațiilor cu Rusia. Inițiativa Angelei Merkel și a lui Emmanuel Macron cu privire la invitarea lui Vladimir Putin a fost respinsă înainte de a se naște. Observatorii au menționat, că SUA, prin însuși faptul summit-ului ruso-american din Geneva, au dat parcă undă verde acestei inițiative, însă cei din țările baltice și polonezii au curmat «activitatea artistică» a Berlinului și Parisului ( iar ambasadorii Germaniei și Franței la Kyiv au fost chemați la MAE al Ucrainei pentru explicații privind această «activitate artistică»). În rezultatul discuțiilor de la Bruxelles, Comisiei Europene și Serviciului European pentru Acțiune Externă li s-a încredințat elaborarea unor noi sancțiuni contra Moscovei – deocamdată fără a indica careva «păcate», așa, ca o rezervă. La dorință, se poate născoci ceva.

Nici NATO, nici UE nu intenționează să-și schimbe politica de subordonare a altor regiuni ale lumii, fiind proclamată o misiune mesianică globală auto-atribuită. Alianța Nord-Atlantică se implică activ în realizarea strategiei americane din «Regiunea Indo-Pacificului»(cu scopul evident de a stopa China), care subminează rolul central al ASEAN în arhitectura cooperării Asia-Pacific, construită timp de decenii. Și UE elaborează programe de «valorificare» a spațiilor geopolitice vecine (și nu prea), fără a consulta conținutul lor cu țările invitate. Anume acesta este caracterul «Parteneriatului estic» și a programului aprobat recent de Bruxelles în privința Asiei Centrale. Asemenea abordări diferă radical de felul cum lucrează uniunile de integrare cu participarea Rusiei – CSI, CSST, CЕEA, ȘCO, care dezvoltă relațiile cu partenerii externi în exclusivitate pe o bază paritară de comun acord.

Aroganța în raport cu alți membri ai comunității mondiale lasă Occidentul pe «partea eronată a istoriei ».

Țările serioase, care se respectă, niciodată nu vor permite să li se vorbească prin ultimatumuri și vor insista doar pe un dialog egalitar în examinarea oricăror probleme.

Cu privire la Rusia, demult e timpul să se înțeleagă: sub speranța de a juca cu noi într-o singură poartă a fost trasă linia. Toate declarațiile capitalelor occidentale că ar fi gata să normalizeze relațiile cu Moscova, dacă aceasta se va căi și-și va schimba comportamentul, și-au pierdut orice sens și faptul că din inerție unii continuă să ne înainteze cerințe unilaterale nu face cinste capacității lor de a evalua adecvat realitatea.

Cursul spre o dezvoltare independentă, de sine stătătoare, spre apărarea intereselor naționale - dar fiind gata pentru a se înțelege cu partenerii externi pe principii de paritate – demult formează baza tuturor actelor doctrinare ale Federației Ruse în sfera politicii externe, a securității naționale și apărării. Dar, reieșind din acțiunile concrete ale occidentului în ultimii ani (inclusiv reacția isterică la apărarea de către Moscova a drepturilor rușilor după ce SUA, NATO au sprijinit sîngeroasa lovitură de stat din Ucraina în a.2-14), se pare că acolo au crezut că toate acestea nu-s așa de grave: ei, și-a proclamat Rusia principiile – fie și așa. Trebuie să mai punem presiuni, să mai punem accent pe interesele elitelor, să sporim sancțiunile financiare și altele - și Moscova se va cuminți, va înțelege că fără «să-și schimbe comportamentul» (adică, fără să se supună Occidentului) va suporta dificultăți tot mai mari în propria dezvoltare. Chiar și după ce noi am spus ferm, că percepem această linie a SUA și a Europei ca pe o nouă realitate și de aceea ne vom construi activitatea în economie și alte sfere reieșind din inadmisibilitatea dependenței de partenerii care nu inspiră încredere, acolo oricum se crede că într-un final Moscova «își va lua de seamă» și de dragul unor avantaje materiale va ceda. Subliniez încă odată ceea ce a spus de multe ori președintele Vladimir Putin: cedările unilaterale din anii 1990 nu au mai fost și nici nu vor mai fi niciodată. Vreți colaborare, recuperarea veniturilor pierdute și a reputației de afaceri – trebuie să ne înțelegem cu privire la pașii pe care avem să-i facem în căutarea soluțiilor echitabile și a compromisurilor.

Este de importanță principială ca Occidentul să înțeleagă, că o asemenea viziune asupra lumii s-a înrădăcinat ferm în conștiința poporului rus, reflectă viziunile majorității absolute a cetățenilor Rusiei. Acei oponenți «ireconciliabili» ai autorităților rusești, care mizează pe occident , văd toate problemele Rusiei în «antioccidentalism» și cer să facem cedări unilaterale, de dragul anulării sancțiunilor și obținerii unor bunuri materiale ipotetice, constituie un segment marginal al societăți noastre. Pe 16 iunie, curent, la Geneva, în cadrul conferinței de presă Vladimir Putin a explicat pe înțelese ce scopuri urmărește sprijinul acordat de Occident acestor cercuri marginale.

Ei merg împotriva continuității istorice a poporului care întotdeauna, mai ales în vremurile complicate, a dat dovadă de maturitate, respect față de propria țară, capacitatea de a raționa de sine stătător – cu deschidere către restul lumii pe principii reciproc avantajoase și de egalitate. Anime aceste calități ale rușilor , după confuzia și oscilațiile din anii nouăzeci, au stat la baza concepției politicii externe a Rusiei din sec. XXI . Ei știu să aprecieze acțiunile propriei conduceri de sine stătător, fără sufleori din afară.

Cu privire la perspectivele de a continua afacerile pe arena internațională, desigur că lideri au existat și vor exista mereu, dar ei trebuie să-și confirme autoritatea, să propună idei, să tragă după sine – dar prin forța convingerii, nu prin ultimatumuri. O platformă firească pentru elaborarea unor înțelegeri general acceptabile este, printre altele, «Grupul celor 20», care unește marile economii vechi cu cele noi, inclusiv G7 și BRICS, și adepții. Un mare potențial de consolidare are inițiativa rusească de formare a Marelui parteneriat euro-asiatic, prin unirea eforturilor tuturor țărilor și organizațiilor de pe continent. Pentru o discuție onestă pe marginea problemelor-cheie ale stabilității globale președintele Putin a propus convocarea unui summit al liderilor celor cinci membri permanenți ai CS ONU, care poartă o responsabilitate deosebită pentru menținerea păcii și stabilității în lume.

Printre sarcinile democratizării relațiilor internaționale și afirmarea realităților ordinii mondiale policentrice este reforma Consiliului de securitate ONU, care trebuie consolidat din contul țărilor Asiei, Africii și Americii Latine, și astfel să fie curmată supra-reprezentarea anormală a Occidentului colectiv în acest organism principal al națiunilor Unite.

Indiferent de ambițiile și amenințările cuiva, țara noastră va continua să promoveze cursul suveran, independent al politicii externe și în același timp – întotdeauna va propune o agendă de unificare în treburile externe, bazată pe diversitatea realităților culturale și civilizaționale ale lumii moderne. Confruntarea, oricare ar fi motivația ei, nu este alegerea noastră. Vladimir Putin a subliniat în articolul «Быть открытыми, несмотря на прошлое» din 22 iunie, 2021 : «Noi nu ne putem permite să cărăm povara neînțelegerilor, nemulțumirilor, conflictelor și greșelilor din trecut », – și a chemat să asigurăm securitatea fără linii de demarcare, un spațiu unic de cooperare egală și dezvoltare universală. Această abordare este dictată de istoria milenară a Rusiei și corespunde în măsură deplină sarcinilor zilei de azi în dezvoltarea ei. Vom continua să contribuim la crearea unei așa culturi de comunicare interstatală, care s-ar baza pe valorile supreme ale echității, și ar permite țărilor mici și mari să se dezvolte liber și pașnic. Mereu vom fi deschiși pentru un dialog sincer cu toți cei care manifestă disponibilitatea reciprocă pentru găsirea unui echilibru de interese – în baza solidă, de neclintit a dreptului internațional. Iată regulile noastre.