Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Descifrîndu-l pe Kissinger

30 iul. 2018,, 18:37   Externe
8590 2

Boris Mejuev

Edward Luce, redactorul versiunii americane a ziarului Financial Times, a decis să afle ce crede patriarhul de 95 de ani al geostrategiei americane Henry Kissinger despre întrevederea lui Donald Trump cu Vladimir Putin și despre situația din lume în general.

Luce știa, desigur, că cel mai renumit consilier al elitelor globale, la toate întrebările directe, preferă să răspundă maximum de evaziv, căci accesul la cele mai importante figuri din politica mondială nu presupune un grad înalt de publicitate, și totuși a ales să discute cu acesta. Într-adevăr, chiar dacă Kissinger se exprimă extrem de rar direct și categoric, dar mai interesante și mai valoroase sînt puținele lui declarații individuale, iar în spatele fiecăreia se află o experiență politică incomparabilă, cu o durată de jumătate de secol.

Kissinger a acceptat să discute cu jurnalistul într-un restaurant francez aflat la mică distanță de oficiul Kissinger Associates, unde în 2016 a fost și autorul acestor rînduri, e adevărat – în lipsa șefului instituției. Din dialogul jurnalistului cu gurul geopolitic a rezultat un lung eseu al lui Luce. Cea mai mare parte a materialului revine descrierii bucatelor savurate de Kissinger și intervievatorul său. Pe parcursul discuției, despre politică s-a vorbit extrem de puțin, despre Trump și Putin – doar cuvinte numărate, pe care Luce le-a smuls din interlocutor cu cleștele. Între altele, noi am aflat că ex-secretarul de stat scrie o carte despre politicienii remarcabili ai timpului său, că abia a finalizat capitolul despre Richard Nixon și a purces la scrierea unui eseu despre Margaret Thatcher.

Așadar, despre recentele evenimente s-a spus puțin, dar ceva interesant am reușit totuși să aflăm în urma acestui straniu dineu. Kissinger a susținut ideea unui summit și a recunoscut că el personal a luptat ani în șir pentru această idee. Dialogul cu Rusia este important, deoarece ea este principalul participant la evenimentele care au loc în lume: eroul eseului a spus că, dacă în lume are loc ceva, Rusia o va concepe sau ca pe o amenințare, sau ca pe o oportunitate pentru a-și atinge scopurile. De aceea, Rusia nu poate fi ignorată.

Cu privire la greșelile Occidentului în raport cu Rusia, cea mai gravă a fost presupunerea naivă cum că Rusia se va comporta în conformitate cu regulile stabilite de Occident și că evoluția istorică în cadrul căreia NATO se mișca victorios spre est nu se va ciocni de vreo realitate alternativă: din spusele lui Kissinger, „de ceva diferit de lumea vestfaliană”. Kissinger afirmă că nu-l consideră pe Putin asemănător cu Hitler, ci mai degrabă el are ceva ”din Dostoievski”.


Aici există și o doză de adevăr. Da, Occidentul nu trebuie să se aștepte că Rusia se va transforma într-o Suedie sau Spanie, sau Canada, adică într-o formațiune postimperială fără pretenții de independență istorică, dat fiind că în școli nu a fost anulată citirea lui Tolstoi și Dostoievski, iar clasica rusă în genere – de la Lomonosov la Maiakovski – nu a fost trimisă în arhive, deoarece tot ce este important în cultura autohtonă respiră ideea rusă deosebită, închipuirea că, așa sau altfel, Rusia va avea un rol deosebit în istorie. La Dostoievski această credință este mai mare, la Turgheniev – mai mică, dar dacă această credință lipsește total, în locul ei vedem o întunecime și o dezamăgire totală – ca la Cehov, spre exemplu. Așa că Putin are ceva ”din Dostoievski”, cum are și orice alt mare om de stat rus, indiferent de preferințele lui literare și concepțiile filozofice.

Dar Kissinger utilizează acest termen pentru a sublinia că Rusia este altfel, că ea nu corespunde actualului Occident; desigur, termenul ”vestfalian” nu poate fi acceptat în sensul lui inițial, cel care se referă la lumea apărută după Tratatul de la Westfalia din 1648. Pentru Kissinger „lumea vestfaliană” este alianța elitelor euro-atlantice, care au convenit să considere interesele ei mai importante decît interesele altor țări, popoare, confesii. Aceasta este o suveranitate limitată de un consens elitar supranațional. În acest consens, desigur, nu se înscrie „Dostoievski”, cum nu s-ar fi înscris nici timpuriul „Thomas Mann”, nici „Joseph de Maistre” sau „Adam Mickiewicz”.

Însă în prezent nu se înscrie anume Rusia — o realitate diferită, neconformă Occidentului, care trebuie nimicită. Adică ”nu Hitler”, nu Germania nazistă. O realitate neplăcută, care distruge toate închipuirile despre schemele istorice liniare, și totuși de neînlăturat. O altă civilizație, cu care trebuie să dialoghezi nu în numele unei ”Americi suverane”, dar în numele unei Euro-Atlantici integrate cu valori, care totuși (important pentru Kissinger) a păstrat parteneriatul comercial-economic cu China.

Dar ex-secretarul de stat al SUA crede că Trump face cu totul altceva, și anume se ceartă cu Europa și demonstrează un scepticism evident privind UE și NATO. Kissinger admite totuși că politica lui Trump este un fel de ”resetare” a sistemului mondial: eliberat de iluzii și așteptări false, sistemul se va corecta și întări, dar, desigur, după plecarea lui Trump.

Din discuția cu jurnalistul se poate înțelege că, dintre toți politicienii de azi, lui Kissinger cel mai mult îi place Emmanuel Macron, ca stilistică și orientare politică. Iar calitățile politice ale Angelei Merkel le apreciază pozitiv, dar mai mult decît calm.

Despre Trump Kissinger vorbește foarte evaziv: consideră că este unul dintre oamenii care periodic apar în istorie pentru a indica încheierea unei epoci și a ne obliga să renunțăm la noțiunile învechite. Nu înseamnă că el însuși își înțelege rolul și reprezintă în sine o alternativă rațională. Pur și simplu, așa a fost să fie.

Încă două momente importante ale dialogului. Kissinger continuă să creadă că în secolul următor China va juca un rol deosebit și se arată nemulțumit de felul cum merg treburile în administrația Trump, unde lipsesc dezbaterile pe marginea chestiunilor importante și unde în prezent nu există oameni cu vederi globale asupra situației, cum era regretatul Zbigniew Brzezinski, a cărui deces anul trecut a fost suportat cu greu de Kissinger.

Cum pot fi unite aceste imagini răzlețe într-un tablou unic? Unu – aprecierea caustică a treburilor din noua administrație, dată de Kissinger, denotă slăbirea evidentă a unor figuri cum este ginerele lui Trump, Jared Kouchner, cu care, în 2017, ex-secretarul de stat avea relații bune. Acum, se pare, mizele lui Kouchner scad și cu ele – influența lui Kissinger. Doi – indicarea lui Macron drept cel mai de perspectivă politician al Europei vorbește despre faptul că gurul geopoliticii nu este entuziasmat de Brexit; apropo, Kissinger s-a arătat foarte sceptic cu privire la aptitudinile de diplomat ale lui Boris Johnson. Trei – Kissinger este cu ambele mîini pentru negocierile cu Rusia, dar crede că acestea nu trebuie să fie un dialog a doi dușmani ai globalismului pe bază ideologică comună, ci o interacțiune dintre liderii a două civilizații nu prea compatibile. Ar trebui să vorbim anume despre ”destinderea” a două sisteme, nu despre o apropiere ideologică în baza dragostei pentru suveranitate. Adică, Kissinger ar prefera ”realismul civilizațional” oricărei alte ”filozofii a relațiilor bilaterale” în cazul în care ar opera cu termenul ”civilizație”. Dar termenii nu joacă un rol prea mare – esența este cam una și aceeași. Însă deja este evident că, dacă în anii imediat următori Rusia va fi nevoită să conlucreze anume cu Trump, nu realismul lui Kissinger va sta la baza acestei conlucrări. Din punctul meu de vedere, este mai degrabă un minus, nu un plus, dar asta e realitatea și nu o putem ignora.

„Trăim timpuri foarte sumbre” – această constatare a lui Kissinger a fost evidențiată de autor în titlul articolului. Lumea a refuzat să stea în confortabilul ”sfîrșit al istoriei” cu o singură superputere și interacțiunea elitelor, care se înțeleg înde ele în secret pentru propriile popoare. Ceva nu a mers. Și acum trebuie să așteptăm vremea adunării pietrelor, care va veni după epoca degradării și a distrugerilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?