Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

Democraţii au hotărît să se „activizeze”. PDM va pretinde la funcția de premier sau speaker?

6 mai. 2020,, 20:04   Analitică
16726 1

Lunea trecută, cercurile politice şi cirumpolitice din Moldova s-au încordat. Toată lumea aştepta ce vor gotărî democraţii la şedinţa fracţiunii lor.

Şedinţa deputaţilor PDM a durat circa şase ore. Insiderii ne anunţau că atmosfera în sală era fierbinte, că fracţiunea s-a divizat în două grupuri de idei. Una, cică, insista pe ieşirea PD de la guvernare şi ruperea acordurilor de coaliţie cu socialiştii. Alta - că PD trebuie să se menţină la guvernare, să nu admită organizarea alegerilor parlamentare anticipate, dar în acelaşi timp să-şi activizeze eforturile.

În rezultat, democraţii au decis să rămînă. Puterea nu se va schimba.

PAS şiDA au vrut să revină

Recent, în emisia unui post TV, liderul PAS Maia Sandu a dat de înţeles, că opoziţia prooccidentală îi convinge activ pe democraţi să formeze un nou guvern – fără socialişti. Din declaraţia ex-premierei, opoziţia a încercat să-i convingă pe democraţi că alianţa lor cu PSRM „aduce prejudicii ţării şi proceselor democratice” şi că „există posibilitatea formării unui nou guvern fără socialişti, dar cu ajutorul voturilor Partidului Democrat”.


În principiu, „prelucrarea”democraţilor durează de ceva luni, cu varii succese. La totalizarea rezultatelor politice ale 2019 experţii spuneau, că în primăvara lui 2020 SUA vor dori să obţină în Moldova majoritatea de guvernare PDM-PAS-Platforma DA şi, posibil, partidul „Şor”. Însă în martie PD a preferat să facă coaliție cu Partidul Socialiştilor.

Actualele reglări politice în jurul creditului rusesc au activizat acţiunile „subversive” ale opoziţiei de dreapta. Niciun alt împrumut făcut de Moldova nu a provocat un asemenea agiotaj, ca cele 200 mln.euro, cerute de Chişinăul oficial de la Federaţia Rusă cu titlul de împrumut.

În afară de ostilitatea evidentă a opoziţiei prooccidentale faţă de creditul „din Rusia” şi aliatul socialiştilor PDM a avut nişte obiecţii faţă de condiţiile împrumutului. Deputaţii PDM au cerut ca Ministerul Justiţiei să le explice un şir de prevederi ale acordului de împrumut cu FR, au cerut dezbaterea chestiunii în cauză în cadrul coaliţiei, înainte ca documentul să fie propus spre ratificare în parlament şi au propus introducerea în proiect, înintea ratificării, a unui amendament, pentru ca posibila garantare a creditelor private din contul bugetului de stat să fie aprobată doar prin decizia parlamentului.

Mai pe scurt, creditul rusesc a provocat tensiuni în coaliţia de guvernare. În aceeaşi zi, preşedintele Igor Dodon a spus că există probabilitatea organizării alegerilor parlamentare anticipate în acest an, iar comentatorii politici au primit-o ca pe un semnal dat de şeful statului aliaţilor din PDM, care în cazul unor alegeri anticipate ar putea să nu mai acceadă în parlament.

În aceste condiţii, formaţiunile politice de dreapta şi-au activizat eforturile în vederea destrămării coaliţiei PSRM-PDM. Înainte de ratificarea în parlament a acordului de credit cu Rusia, Maia Sandu a invitat, prin intermediul reţelelor sociale, conducerea sau întreaga fracţiune a Partidului Democrat la negocieri, pentru a discuta „riscurile mari” pentru Republica Moldova, ce ţin de creditul rusesc. Ce-i drept, la ora fixată democraţii nu s-au prezentat. Cei din PD au declarat că deputaţii lor „sunt ocupaţi”.

După care a devenit cunoscut faptul că PAS încearcă să „convingă PDM că alianţa cu socialiştii aduce prejudicii Moldovei”, îndeamnă democraţii să intre în coaliţia prooccidentală şi să formeze un nou guvern. Iar vicepreşedintele partidului Platforma DA, Alexandru Slusari, a prezis, că alianţa dintre PSRM şi PDM „nu va dura mult timp”.

A fost scenariul Washingtonului?

Dacă ar fi să reieşim din declaraţiile precedente ale opoziţiei, demiterea guvernului Chicu şi formarea noului cabinet de miniştri era preconizată ceva mai tîrziu – după depăşirea crizei pandemice. Dar, reieşind din declaraţiile Maiei Sandu, în ultimul timp PAS a încercat să forţeze procesul (cum se vede, Platforma DA a luat poziţia de observator).Unii experţi bănuiesc, că nu fără sprijinul SUA.

Dacă Washingtonul chiar a stat în spatele actualelor încercări de resetare a coaliţiei de guvernare în Moldova şi a crizei Partidului Democrat, momentul a fost ales foarte reuşit. În coaliţia PSRM-PDM s-au iscat anumite neînţelegeri, chiar dacă punctul maxim al epidemiei cu coronavirus încă nu a fost atins, în ţară nu se observă salturi bruşte de infectare cu virusul COVID-19; pachetul măsurilor anti-criză este adoptat şi funcţionează deja (recent, guvernul a apobat al treilea pachet de măsuri în susţinerea cetăţenilor şi a businessului), este creat un anumit „airbag”.

Cel mai probabil, Moldova nu va mai primi creditul rusesc (reieşind din repartizarea forţelor în Curtea Constituţională), dar creditul urgent de la FMI în sumă de 235 mln. dolari deja a ajuns în conturile trezoreriei şi asta fără obişnuitul memorandum cu angajamentele asumate de guvern. A fost deschis accesul la cele 100 mln. euro, oferite de Ungaria în conformitate cu acordul de parteneriat strategic, semnat în martie. Apar şi alţi donatori internaţionali. Iar deficitul bugetar prognozat, cel mai mare din istoria independenţei Republicii Moldova, nu-i sperie pe partenerii de dezvoltare.

În general, principalele măsuri „antiincendiare” guvernul Chicu le-a îndeplinit, deci poate fi un moment benefic pentru venirea guvernului Sandu-2 însoţită de anunţul triumfal privind sprijinul financiar din partea partenerilor occidentali.

“Eu cred că dacă Maia Sandu ar obţine majoritatea în parlament şi ar crea guvernul, ea s-ar isprăvi cu problemele curente, ce ţin de epidemia de coronavirus şi problemele economice. Însă nu graţie calităţilor sale de lider, care nu-s foarte multe, dar pentru că Occidentul şi-a asumat soluţionarea problemelor pe care guvernul Moldovei, condus de Sandu, nu le-ar fi putut soluţiona. De aceea PAS a demonstrat în ultimul timp o anumită încredere în forţele proprii şi a blocat creditul rusesc, pentru că dacă s-ar fi aflat la guvernare, nu ar fi avut nevoie de creditul rusesc – Occidentul le-ar fi dat şi mai mulţi bani. Aşa că totul depindea de poziţia pe care o va ocupa Partidul Democrat”, a declarat analistul politic Corneliu Ciurea.

Preţul coaliţiei

Că în cazul formării alianţei prooccidentale, Maia Sandu îşi va tinde la funcția de prim-ministru, comunitatea experţilor nici nu pune la îndoială acest lucru.

1.Aceasta este unica funcţie înaltă la care putea aspira noua majoritatea de guvernare, dacă ar fi fost creată. Teoretic, preşedintele parlamentului ar putea fi eliberat anticipat din funcţie, însă din motive înţelese Maia Sandu nu poate pretinde la acest fotoliu şi, practic, demisia speakerului în actualul legislativ este ireală.

Conform Constituţiei, preşedintele parlamentului este ales cu votul majorităţii deputaţilor aleşi (51 voturi), însă demiterea lui este posibilă numai cu voturile a 2/3 dintre deputaţi (67-68 voturi). Şi chiar dacă fracţiunea Partidului Democrat ar fi fost pătrunsă masiv de vorbele liderei PAS despre nocivitatea relaţiilor de coaliţie cu PSRM, voturile deputaţilor PDM, PAS, Platformei DA, partidului „Şor” şi grupului de deputaţi independenţi Pro Moldova nu ar fi fost de ajuns pentru a o elibera pe Zinaida Greceanîi din funcţia de preşedintă a parlamentului.

2. Ambiţiile Maiei Sandu şi aspiraţiile ei în alegerile prezidenţiale nu i-ar fi permis să cedeze unui potenţial aliat postul de prim-ministru. Un premier care a depăşit toate crizele curente, toate problemele şi dificultăţile, şi a obţinut un sprijin fără precedent din partea partenerilor occidentali – nu este acesta scenariul perfect pentru cursa prezidenţială?

Însă, în opinia experţilor, în cazul formării coaliţiei prooccidentale, nici democraţii, nici Platforma DA nu ar fi fost de acord să cedeze liderei PAS funcţia de prim-ministru. Despre aceasta a spus deschis şi Alexandru Slusari, vicepreşedintele partidului Platforma DA, în timp ce prognoza în emisie directă apropiata destrămare a coaliţiei PSRM-PDM. El a spus că „următorul guvern trebuie să fie unul anti-criză şi ar fi bine ca el să fie condus de o persoană imparţială, tehnocrată”. O poziţie perfect logică, dacă ţinem cont de înaintarea anticipată a liderului Platformei DA, Andrei Năstase, pentru cursa prezidenţială.

Pe de altă parte, crede politologul Vitalie Andrievschii, nici Maia Sandu „nu ar fi putut să se impună să voteze, spre exemplu, pentru candidatura lui Pavel Filip la funcţia de prim-ministru, - iar PDM, cel mai probabil, anume în aceste condiţii ar fi acceptat intrarea în coaliţie cu partidele de dreapta”. Iată de ce înainte de şedinţa „decisivă” a fracţiunii PD, comentatorii politici nu se arătau convinşi de faptul că PDM va accepta să părăsească acordul de coaliţie cu PSRM.

“Eu nu exclud că în spatele activismului actual al opoziţiei se află Occidentul, americanii în special, care din start nu au fost mulţumiţi de raportul de forţe şi ar dori să schimbe configuraţia politică în Moldova. Dar democraţii (foarte mulţi dintre ei) deja au reuşit să obţină ceva putere, pe care nu doresc să o piardă, iar Maia Sandu nu le va propune aşa ceva – prea multă lume se va îmbulzi la împărţirea puterii în cazul creării coaliţiei proeuropene. În afară de PAS şi PDM, partea lor de plăcintă o vor revendica Platforma DA, grupul Candu sau partidul lui Şor, care la fel ar fi fost atraşi la formarea noii majorităţi parlamentare. Pe ce pot conta democraţii în această adunătură, mai ales pe fundalul acordului socialiştilor de a le ceda funcţia de premier sau cea de preşedinte a parlamentului? Da, după alegerile prezidenţiale, dar acest proces poate fi accelerat”, - a declarat politologul Vitalie Andrievschii.

Nici analistul politic Corneliu Ciurea nu crede într-o posibilă resetare a puterii.

“Ei încă nu-mi pot închipui dezvoltarea unui asemenea scenariu, în pofida unei anumite speculații şi tensiunii în jurul creditului rusesc. Democraţii nu au uitat cine le-a creat probleme din punctul de vedere al securităţii personale (ceea ce este important) după formarea alianţei situative PSRM-blocul ACUM. La sigur, nu socialiştii. Democraţii nu puteau să nu vadă cum procedează Maia Sandu cu aliaţii săi şi cum abordează angajamentele asumate, motiv din care chiar şi Platforma DA se distanţează de ea. Maia Sandu este un politician care nu ştie să negocieze, să susţină un proces normal de negocieri. Ea a demonstrat aceasta de multe ori. În asemenea condiţii este foarte dificil să te aliezi cu ea. Iar democraţii sînt pragmatici. Ei au experienţă politică, şi înţeleg perfect lucrurile. Iată de ce e puţin probabil ca ei să se alieze cu Maia Sandu”, a prognozat C.Ciurea în ajunul şedinţei fracţiunii PDM.

Suflul nouînseamnă cerinţe noi?

Aşadar, în pofida “оpiniilor separate” a deputaţilor săi, PDM a decis să nu iasă din alianţa cu PSRM, dar să-şi schimbe cardinal poziţia.

“Eu cred că PD trebuie să fie mai activ, deoarece participarea partidului nostru la coaliţie trezeşte multe critici şi noi trebuie să avem o poziţie clară în această privinţă ”, a declarat Pavel Filip, preşedintele PDM, după 6 ore de şedinţă a fracţiunii. Iar unul dintre deputaţii democraţi a declarat poetic despre un „suflu nou” în poziţia formaţiunii politice.

Experţii cred că „suflul nou” al Partidului Democrat va însemna noi cerinţe faţă de partenerii din PSRM.

“Mi se pare că ei vor folosi această variantă ca pe o încercare de a pune presiune pe socialişti, pentru a obţine mai multe avantaje – un mic şantaj, aşadar. Cred că acum ei îl vor folosi mereu, căci vor păstra uşa întredeschisă spre Maia Sandu”, - crede C.Ciurea.

Iar politologul Vitalii Andrievschii crede că acum democraţii îşi pot revendica postul de prim-ministru sau cel de preşedinte al parlamentului.

“Acum PDM împarte cu PSRM responsabilitatea pentru administrarea ţării, dar nu împarte cu el şi puterea – democraţii nu dispun de o importantă funcţie de demnitate publică. Postul de preşedinte al ţării şi cel de preşedinte al parlamentului aparţine socialiştilor, primul ministru este un tehnocrat apartinic. Cred că democraţii vor cere ca Zinaida Greceanîi să părăsească de bună voie funcţia de spicher, dat fiind că va fi problematic să adune 67 voturi pentru a o demite sau vor cere să le fie cedată funcţia de prim-ministru. Dar e puţin probabil ca Igor Dodon să cedeze PDM funcţia de premier – pentru el este suficient de comodă conlucrarea cu apartinicul Ion Chicu. Cred că socialiştii, cel mai probabil, vor accepta să cedeze funcţia de preşedinte al parlamentului”, crede expertul.

În opinia lui Vitalii Andrievschii, democraţii la sigur au deja un pachet de cerinţe faţă de PSRM, iar la „întîlnirea cea de taină” a celor trei lideri ai Partidului Democrat cu „o persoană din anturajul lui Dodon” la hotelul „Luna”, în ajunul şedinţei fracţiunii PDM, cel mai probabil, s-a discutat deschis şi democraţii au prezentat ceea ce doresc să obţină, aşa că discuţia a influenţat şi decizia fracţiunii PDM”.

Deşi coaliţia PSRM-PDM s-a menţinut, experţii cred că acum socialiştii nu vor mai avea „existenţa confortabilă” de mai înainte. Nici opoziţia de dreapta nu le va permite să se relaxeze. Vicespicherul Alexandru Slusari a declarat recent, că după încetarea regimulu stării de urgenţă (expiră la 15 mai) opoziţia de dreapta va iniţia o moţiune de cenzură guvernului Chicu. Pentru democraţi, este momentul potrivit să-şi revendice funcția de premier.

Cu toate acestea, PAS încă mai speră că, dacă nu acum, atunci puțin mai tîrziu PDM își va schimba părerea despre o cooperare privind crearea unei coaliții. Partidul Maiei Sandu "este gata de o alianță și cu dracu" (cuvintele vicepreședintelui Mihail Popșoi), pentru a scăpa de președintele Igor Dodon. Așa că presiunea asupra Partidului Democrat se pare că va continua.

Xenia Florea

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?