TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

De ce plîng chitarele?

Acest articol al scriitorului și publicistului rus Serghei Belchin a fost publicat în ajunul alegerilor prezidențiale din Moldova și, s-ar părea, nu mai este actual. Rezultatele alegerilor le cunoaștem. Însă autorul, pentru care Moldova, cum o recunoaște el însuși, ”nu este străină, căci și-a trăit aici jumătate din viață”, ridică în articol niște întrebări, care nu se limitează la agenda electorală de moment. Alegerea despre care scrie autorul articolului va sta în fața locuitorilor Moldovei încă mult timp. Îl propunem atenției cititorilor Noi.md .

***

”De ce plîng chitarele”este un vers dintr-o piesă moldovenească populară altă dată. O interpreta formația ”Noroc”, o cunoștea și plăcea întregii țări sovietice. De ce plîng chitarele astăzi, ce îi întristează pe locuitorii Moldovei?

Acum în Moldova au loc alegerile prezidențiale. Tensiunea intelectuală și emoțională seamănă cu o tranzacție, mai exact - o încercare de ”a nu vinde prea ieftin”. Există doar două variante – pentru ”aceea” sau pentru ”acesta”. Peste bieții alegători au fost vărsate cascade de cugetări, avertismente, pronosticuri, amenințări, promisiuni, demascări. Nu este de invidiat persoana care judecă rațional, încearcă să analizeze totul și să facă o să alegere asumată: ea nu are nici un sistem de coordonate, nici careva parametri de măsură, nici niște legități fiabile sau măcar niște relații cauzale plauzibile. În rezultat, ea nu poate face o alegere conștientă, căci logica te duce într-un impas: variante bune nu există. Măcar aruncă cu moneda sau întreabă soacra, în încercarea de a obține, barem, cel mai mic folos în această situație: să-i faci soacrei o plăcere.

Pentru mine Moldova nu este străină. Este,fără îndoială, a doua mea patrie: mi-am trăit acolo jumătate din viață. Și acum – cu inima și sufletul, în vise și aievea - urmăresc evenimentele, simt pe propria piele problemele la zi și încerc să găsesc răspunsuri la întrebări. Inclusiv la cele care țin de alegeri, deși nu am cetățenia Moldovei.


În Rusia, situația social-politică din Moldova este discutată rareori. Acum, în preajma alegerilor, ceva mai des. Eu nu particip la tot felul de mese rotunde consacrate acestei teme – și pentru că nu mă invită nimeni. Și slavă Domnului: nu mă incomodează careva piedici de genul relațiilor amicale sau de etică corporativă. Solitar, vorbesc doar despre aceea, pentru ce mă doare sufletul, ocărăsc doar ceea ce nu-mi place. Iar mie nu-mi plac multe din cele ce se scriu azi despre situația din Moldova: din noțiunile folosite de ”explicatori” e dificil sau chiar imposibil să tragi concluzii practice și să obții o recomandare emoțională confortabilă. ”Votează cu inima” – nu este o cacealma, ci un instrument de alegere eficient. Dar glasul inimii , - chiar dacă e a ta, – e dificil să-l auzi. Însă eu voi încerca să privesc situația cu ochii ”oamenilor simpli”, metamorfozat în două tipuri de cetățeni ai republicii: moldovean și rus.

Pentru început voi fi în rolul unui moldovean get-beget, ai cărui strămoși au trăit aici sute de ani, a cărui limbă este moldoveneasca (româna – nu voi face aici careva precizări sau diferențe). Mă voi închipui în trei generații concomitent: moșneag care ține minte cum era ”la români”, o persoană matură, care și-a trăit jumătate de viață pe timpurile sovietice , și un reprezentant al generației tinere, formate deja în Moldova independentă. Ce variante ale viitorului posibil voi lua în calcul, la ce voi cugeta și de ce mă voi teme? Desigur, la fel ca și ceilalți, eu-moldoveanul voi cugeta asupra dilemei: ”să fiu cu România” sau ””să fiu cu Rusia”.

Dacă ”cu România”… apar, desigur, niște amintiri despre lipsa de respect a românilor față de basarabeni în perioada interbelică, dar face oare să le luăm în calcul? Timpurile s-au schimbat… În schimb, întreaga Europă, întreaga Uniune Europeană devine marea noastră țară . UE – uitați-vă! – trăiește bine, prosper. Acolo totul este ”mai bun”. Și noi vom deveni parte din ea, la fel ca alte foste țări socialiste. Ce pierdem? Rusia? Dar ea, de fapt, este departe și nu prea are legătură cu noi. Ce mai pierdem? Transnistria? Unu – nu e deloc sigur, căci și cei de acolo ar putea dori ”să devină Europa”, dar chiar de o pierdem – nu-i mare scofală. Cei care vor dori, se vor muta încoace, ceilalți – să se chinuie în continuare cu toate problemele lor, la fel ca toate aceste republici nerecunoscute. Iar noi vom deveni un popor român unit și peste o generație ne vom omogeniza în plan politic, și economic, și cultural. Dar dacă ”cu Rusia”?.. Posibil, se vor deschide perspective economice, industria și agricultura moldovenească vor avea piețe de desfacere în Rusia. Ar fi bine, desigur. Dar noi nu vrem să devenim o parte a Rusiei, nu vrem să le suportăm iarăși gîndirea imperială, să fim din nou fratele mai mic. Ne temem că limba și cultura noastră din nou vor ajunge să existe doar la bucătărie. Unde mai pui, că Rusia mereu se ceartă cu Occidentul. Împotriva ei mereu se impun sancțiuni, deci – ele vor fi și împotriva noastră. Da dacă mai pierdem și regimul fără vize? Pe de altă parte, dacă economia va începe să se dezvolte normal, noi și în patria noastră vom putea trăi bine. Rusa nu trebuie să o studiem, căci o cunoaștem și așa… Mai pe scurt, nu este clar cu cine să votăm: și o variantă are plusuri-minusuri, și cealaltă.

Acum voi juca rolul cetățeanului rus (rusofon) al Moldovei. Unii dintre aceștia s-au născut aici, alții au venit în perioada sovietică. Mulți nici pe departe nu-s ruși etnici , provin din familii mixte. Vorbitorii de limbă rusă s-au acomodat și acestui mod de viață. Unii au învățat puțin româna, însă la nivel de trai nu au nevoie de ea. Dacă nu faci o carieră administrativă, poți trăi și lucra folosind limba rusă. Așa că , - spun ei, - situația noastră de azi nu este cea mai proastă . dar în același timp, pentru ”rușii simpli”- cetățeni ai Moldovei, Rusia este în continuare țara pe care o iubesc, cu care se laudă, la care speră. Pentru generația mai veche cultura rusă mai este un habitat mintal, despre perioada sovietică, în fond, au amintiri pozitive... Tineretul este altfel în multe privințe, dar ”nucleul cultural” este rusesc. Cultura lui – tinerească – este altfel, ea este internațională, polilingvă, însă rusa este axa care o menține. Iar Rusia – o noțiune unificatoare pozitivă. În majoritatea lor, vorbitorii de limbă rusă nu vor să devină parte a României: ei au ce pierde, regimul lingvistic va deveni mai rigid, în multe cazuri va fi imposibil să te descurci în rusă. Există pericolul să-ți pierzi locul de muncă, afacerea, piețele, relațiile stabilite deja… Așa că pentru majoritatea vorbitorilor de rusă alegerea este evidentă: votul ”pentru el”, în speranța că cel puțin va fi menținută situația actuală, da poate că se vor îmbunătăți și relațiile cu Rusia.

Desigur, în aceste propoziții numărate nu se reflectă întregul spectru de idei, sentimente, senzații, temeri și speranțe, pe care le resimt în prezent cetățenii raționali ai Moldovei. Dar nu descrierea deplină a acestor emoții și idei este scopul meu! Nu vreau nici să le clasific în ”corecte” și ”incorecte” . Contează realitatea minților divizate, care azi este complicată și contradictorie. Eu vreau să înțeleg ambele părți și să spun că în ambele poziții există sens, rațiune. Nu trebuie să încercăm a găsi ceva comun, de compromis, ceva ce menține și semnificația valorilor, și perspectiva formării ulterioare a națiunii politice ”moldoveni”, compusă din grupuri etnice diferite. Eu vreau să depistez ceva ce este ”cel mai important”, un oarecare parametru asupra căruia merită să cugetăm.

În anii din urmă, dacă revăd chișinăuieni cunoscuți – moldoveni și ruși – la întrebarea ”cum merg treburile” primesc același răspuns:”Normal: fiica e în America, fiul – în Anglia”. Succesul a început să fie măsurat într-un singur mod: copii noștri au șters-o în țări ”normale”. Părinții mei și ai celor de-o seamă cu mine aveau alte motive de a se mîndri: fiul a fost înmatriculat la universitate, fiica a devenit pictoriță, soția a luat doctoratul… Sensul vieții era altul.

Și care este azi sensul vieții? Doar ”s-o ștergi”? Doar să ”supraviețuiești”? Sau chiar să te îmbogățești? – Ei, există și de aceștia în Moldova… La Chișinău, un întreg raion cu vile scumpe este numit ”Valea hoților”.

Da, multe s-au schimbat. Și sensurile vieții depind de circumstanțe, de perioada istorică. Una e perioada de dezvoltare a țării tale, alta – cea de decădere. În perioada decăderii în prim plan ajunge – trebuie să ajungă! – acel sens principal, valoare principală, care se pomenește în pericol. Important e să găsești această valoare, să o recunoști. Ea nu este evidentă, și iată ce vreau să spun în acest context.

Statul este o formă de existență a poporului. Cu pierderea formei, dispare și conținutul, ”sensurile” lui. Eu nu am fost niciodată adeptul ideii independenței de stat a republicilor unionale – ca și a oricărei părți din URSS, inclusiv Rusia. Destrămarea URSS este tragedia mea personală. Dar au trecut trei decenii... Și noi trăim în lumea în care trăim. Există statul Moldova! Și azi – în perioada incertitudinilor – anume aceasta trebuie să fie valoarea supremă pentru cetățenii lui! Iar tot ce amenință existența lui, este răul suprem.

De trei decenii în Moldova este implementată insistent valoarea supremă : etnia română. Introducerea ”Istoriei românilor” în școli, în loc de ”Istoria Moldovei”, este o transformare profund gîndită a codului cultural, a acelui ”inconștient colectiv”, care lent, dar foarte eficient dirijează conștiința - și cea colectivă, și cea personală. Doctrinele și strategiile politice își găsesc sprijin anume pe acest segment al conștiinței. În mintea celor care se bazează pe dimensiunea etnică (”românească”) a vieții Moldovei nu apare teama de a pierde statalitatea: în închipuirea lor, nu va exista vre-o pierdere, teritoriul se va lărgi și va fi redenumit, va avea loc includerea într-o tendință istorică diferită, dar conexă. Unirea cu România nu este percepută ca ceva inadmisibil, ci transferă problema în regimul evidenței contabile a consecințelor secundare. În acest spațiu are loc acea tranzacție, despre care am vorbit la început…

În mentalitatea vorbitorilor de limbă rusă nu există nimic asemănător. Ei nu studiază ”istoria slavilor” sau ”istoria rusolingvilor”, conștiința lor nu este atacată de mențiunile privind ”etnia divizată” (deși fiecare cetățean al Moldovei, vorbitor de limbă rusă, - rus, bulgar, ucrainean, chiar și găgăuz – este reprezentantul unor etnii divizate ).

De facto, acești ”vorbitori de rusă” par a fi unicul sprijin al statalității Moldovei. Să critice ei oricum starea reală a lucrurilor, guvernul, parlamentul etc. – totuși, ei nu doresc pierderea statalității. Ei pledează ca în țară să fie schimbate, îmbunătățite multe lucruri, dar nu-s de acord să distrugă statul sau să-l asimileze cu un altul.

Acum alegerea trebuie făcută între ”aceea” și ”acesta”… Alegerea între păstrarea statului și perspectiva dezvoltării lui, și calea pe care pierderea statalității devine foarte posibilă. Urmările acestei pierderi ar putea fi foarte triste pentru cei implicați în acest proces. Cu siguranță va fi dezghețat conflictul Transnistrean, ceea ce se poate solda cu vărsări de sînge. E dificil să prezicem acțiunile Rusiei în caz că unirea cu România ar putea deveni reală. Acea indiferență, - dureroasă pentru mine și nu numai – cu care Rusia promovează o politică externă neînțeleasă față de Moldova, poate fi înlocuită cu decizii și acțiuni luate de Statul major al FA ale FR, nu la paradă, alături de Putin. Dar chiar dacă asta nu va avea loc, și cei din Statul major vor decide că acest teritoriu nu are importanță militară, așa că ei nu vor împiedica extinderea României spre est, Rusia va lua în mod automat decizii economice cu caracter de sancțiuni, ceea ce desigur va duce la scăderea nivelului de trai.

În ce constă «avantajul» alegerii «cu Rusia» pentru moldoveni? Eu cred, că păstrarea propriei statalități – moldovenești – le va oferi moldovenilor destule foloase și mîndrie istorică. Pentru clasa politică –evidente oportunități de statut, existența în spațiul guvernelor de state, nu a celui de conducători municipali și județeni. Pentru cetățenii simpli vor fi păstrate posibilitățile avantajoase de a interacționa cu toți – și în Vest, și în Est. Statutul neutru, politica de prietenie bazată de centrism moldovenesc, asentimentul civic, gradul înalt al administrării statale, individualitatea statului – iată resursele pentru dezvoltarea și creșterea bunăstării chiar și în epoca distrugerii multor paradigme consacrate. Este falsă alternativa impusă conștiinței publice ”cu Europa” sau ”cu Rusia”. Calea corectă este ”cu Moldova”.

Cetățenii Moldovei care votează azi ”pentru el”, - poate, nu cel mai strălucit politician din propria istorie (să recunoaștem, după Ștefan Cel Mare de aceștia dacă și au existat, numele lor nu ți le amintești imediat) – aleg oportunitatea unei perspective unice de dezvoltare – dezvoltarea statului european neutru cu o climă binevoitoare - din punct de vedere geografic, dar și politic, - și cele mai bune perspective economice. Cealaltă alegere înseamnă închiderea multor oportunități, incorporarea într-o soartă străină pe post de resursă pentru scopuri străine (ca regulă - neevidente), apariția unor conflicte și a instabilității interne. Această alegere – ”pentru ea” – poate lesne deveni ireversibilă, după care nimic nu va mai putea fi corectat. Cealaltă alegere – ”pentru el” – desigur, nu va transforma dovleacul într-o trăsură aurită, dar va deschide ferestrele oportunităților, după care totul va depinde de acțiuni, strategii concrete, etc. Posibilitatea alegerii se va menține. Inclusiv a alegerii noilor președinți, parlamente, etc.

«De ce la 17 ani flăcăul noaptea nu are somn…» – intonez în continuare melodia frumoasă și tristă a lui Mihai Dolgan. Flăcăul are deja nu 17, da 70 de ani și alta este tristețea lui. Noi am fost uniți, în pofida greșelilor – a celor proprii, dar și a celor comise de conducătorii statului nostru comun. Dar noi cîntam în două limbi, iubeam și ne iertam reciproc vorbele și faptele penibile, neînțelegerile, neatenția față de particularitățile etnice ale fiecăruia… Noi am trăit vieți lungi, acum multe lucruri le înțelegem altfel și această înțelegere ne oferă destulă bunătate și folos, nu ofensele și reproșurile la care ne îndeamnă politicienii de orice culoare. Noi putem forma o imagine a viitorului pentru statul Moldova, în care nu există supărări și pretenții interne, în care contradicțiile servesc doar cauzei dezvoltării, nu autodistrugerii. Azi este important să păstrăm statalitatea, să nu pierdem ”controlul volanului ”, și să mergem mai departe, nu să zburăm în șanț, la marginea istoriei.

Serghei Belchin

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load