Criza lumii occidentale. Partea 1

În Europa și la general - în lumea atlantică, situația se schimbă fulgerător. Și nu spre bine. În regiune există mai multe probleme globale, provocate artificial, dintre care principala este afluxul de imigranți și ca urmare – schimbarea la față a lumii occidentale, din punct de vedere etnic, rasial și religios.

Organizațiile acestei migrări explică importanța fenomenului, pentru Europa, prin forța de muncă ieftină și rezolvarea problemelor demografice pe continentul unde ani în șir rata mortalității o depășește pe cea a natalității.

Un pericol mai mare ca ciuma

Iată unele fapte și cifre, făcute publice de site-ul noi.md. La moment, în Franța coeficientul natalității este de 1,8, în Anglia - 1,6, în Germania - 1,3, în Grecia - 1,3, în Italia - 1,2, în Spania - 1,1. În UE, natalitatea medie este de 1,38 copii la o familie. În sudul Franței, care istoricește este una dintre cele mai populate regiuni creștine din lume, azi numărul moscheilor îl depășește mult pe cel al bisericilor. În Franța, musulmanii constituie 30% dintre copiii care nu au împlinit 20 de ani, iar în așa orașe franceze mari, ca Nisa, Marsilia, Paris și altele această cifră a ajuns la 45%. În a. 2027 fiecare al cincilea francez va fi musulman. Dacă tendința se va păstra, peste doar 35 de ani Franța va deveni o republică islamică. O situație similară vedem și în Marea Britanie. În ultimii 30 de ani acolo populația asiată s-a majorat de la 82 mii la 2,5 mln. – de 30 de ori! Astăzi în țară funcționează peste 1000 de moschei, multe dintre care anterior au fost biserici. În Olanda, arabii constituie 50% dintre nou-născuți . Și în doar 12 ani, jumătate din populația Olandei va deveni musulmană. În Belgia, 50% dintre nou-născuți și 25% din populație îs musulmani. Guvernul Belgiei a confirmat, că către a. 2025 o treime din copiii europeni se vor naște în familii musulmane. Macron le-a înaintat musulmanilor din Franța un ultimatum. Guvernul Germaniei a declarat public, că scăderea natalității nemților nu mai poate fi oprită. Mulți savanți nemți vorbesc cu îngrijorare despre faptul, că prin a. 2050 în Germania islamul va deveni religia predominantă.

Să apelăm la unul dintre cugetătorii și specialiștii fundamentali în această problemă. Patrick Buchanan, fost speechwriter al președintelui SUA Richard Nixon, scria în acest context: «Occidentul moare. Popoarele Occidentului nu se mai reproduc, populația țărilor occidentale scade fulgerător. Chiar de la Moartea Neagră, care în sec. XIV a cosit o treime din Europa (se are în vedere pandemia de ciumă – n.r.) noi nu ne-am confruntat cu un pericol mai mare. Actuala criză amenință cu nimicirea civilizației occidentale. Azi în 17 țări europene mortalitatea depășește mult natalitatea, aici cererea pentru sicrie este mai mare ca cea pentru leagăne. Este vorba despre Belgia, Bulgaria, Ungaria, Germania, Danemarca, Spania, Letonia, Lituania, Portugalia, Rusia, România, Slovacia, Slovenia, Croația, Cehia și Estonia. Și Moldova noastră face parte din această listă. Catolicii, protestanții, ortodocșii – cu toții participă la grandioasa procesiune funerară a civilizației occidentale. Se pare că noul hedonism nu dă explicații la ce bun să ne mai continuăm viața. Primele lui fructe par otrăvitoare. Oare chiar această nouă cultură ”a eliberării”, care s-a dovedit a f foarte atrăgătoare pentru tineretul nostru, de facto va deveni cancerigenul cel mai mortal? Și dacă Occidentul se sufocă în încleștarea ”culturii morții”, cum s-a exprimat odată Papa de la Roma și cum ne confirmă statistica, va avea oare civilizația occidentală parte de o moarte lipsită de glorie?»


De facto, sub ochii noștri moare civilizația europeană, Europa valorilor creștine supreme, Europa economiei dezvoltate, Europa culturii , științei,artei profunde. Noi pierdem iremediabil acea Europă, pe care au cunoscut-o strămoșii noștri.

Iată cum apreciază situația creată politiciana franceză Marie Le Pen: «Pentru că iubim Europa, noi spunem că UE duce continentul nostru spre nimicire». După care, Marie Le Pen și-a chemat adepții să răstoarne această uniune și a menționat: « Nimeni dintre noi nu este xenofob. Noi ne împotrivim Uniunii Europene pentru că considerăm catastrofală această organizație. Proporțiile migrației devin insuportabile, culturile noastre dispar. Nouă ne place diversitatea. Dar mie îmi place ca olandezii să fie olandezi, cehii - cehi, francezii – francezi. Iar italienii - italieni ».

Un proces realizat manual

Este evident, că azi Europa este populată artificial cu imigranți din țările Orientului Apropiat și Africa de Nord. Cu starea de spirit și acțiunile lor, ei o demoralizează din interior. Menționăm, că nu este vorba despre un proces spontan. El este provocat de schimbări profunde ale lumii – geopolitice și revoluționare. Orientul Apropiat, Maghreb, toată Africa de Nord suportă o restructurare politică și religioasă globală. Toate aceste schimbări survin ca urmare a unui plan de destabilizare socială și politică, bine pus la punct. Planul de transformare a Orientului Apropiat și a Africii de Nord în unul dintre cele mai explozive puncte din lume, și astfel – de creare a condițiilor pentru strămutarea forțată a imigranților într-un loc mai bun – pe continentul european.

Mai este o circumstanță importantă, dar pe care cercetătorii o menționează rareori. Sub ochii noștri, are loc nimicirea treptată a populației indo-europene (albe). Anume acelei populații europene, care a format vechiul continent. Acest proces , realizat manual, are ca scop crearea unei asemenea situații în Europa, în care europeanul nu va mai fi stăpîn în propria casă. Mai mult – el va fi alungat în subsol, se va teme să-și practice tradiționalele valori religioase, culturale,politice.

Agenția de informații Bloomberg a publicat materialul comentatorului său politic Leonid Berșidschii «Europe Is Not Ready for the Next Migration Surge» — «Europa nu este gata pentru următorul val de migrație». El spune următoarele: «Conform datelor ONU, 83% dintre imigranții sosiți în septembrie se trag din Siria, Irak, Afganistan. Adică, din țări de unde majoritatea celor care au dorit și au putut să fugă, au făcut-o demult. Situația se poate agrava rapid, dacă în Orientul Apropiat va izbucni un nou război. Libanul suprapopulat cu refugiați sirieni pare a fi unul dintre cele mai verosimile ”puncte fierbinți” în condițiile intensificării rivalității dintre Arabia Saudită și Iran. Noul val de refugiați ar putea distruge cu ușurință barierele slabe, construite de Europa în calea lui. Nici Turcia, ale cărei relații cu Europa nu-s cele mai bune, nici Libia nu vor putea stăvili următorul val de migrație. Însă alte țări europene nu doresc să-i primească pe imigranți; trei din cele patru țări ale așa numitului grup Visegrad – Polonia, Cehia și Ungaria – manifestă o intransigență deosebită și astfel creează cea mai serioasă, poate, sciziune a UE. Toate încercările de a le certa și a le face să primească un număr mai mare de persoane, nu au avut rezultat, și Comisia Europeană a dat în judecată aceste țări , spre a le forța să îndeplinească regulile de redistribuire a refugiaților (aprobate de UE în a.2015)».

Deci, analiștii de peste ocean se rată alarmați de situația din Europa. Ce nefericire! Unele țări europene se comportă așa de rău! Europenii nu doresc să-și schimbe modul de viață, valorile și tradițiile! Ce comportament rău au unii europeni – în casa lor sunt aduși străini, în interesul cărora ei trebuie să renunțe la viața lor obișnuită, și să tacă în caz că aceștia le violează fiicele, le bat rudele și vecinii, da ei se împotrivesc! Și au obiecții. Ce țări rele!

Dacă anterior în lume Europa era unul dintre locurile cele mai liniștite și mai confortabile pentru trai, astăzi teroarea, violența, omorurile și arderea bisericilor creștine și a sinagogilor evreiești a devenit mai că o rutină zilnică.

Așa este realizat complotul plănuit contra civilizației europene. La început a fost scindarea vechii lumi europene în Europa și spațiul euro-asiatic. Apoi – în civilizația europeană veche și civilizația nord-americană. Scopul era foarte simplu: despărțirea și confruntarea reciprocă a acestor regiuni, a valorilor lor religioase, culturale, politice. Pentru îndeplinirea sarcinii de izolare a fiecărei regiuni, în punctele de scindare geopolitică și a spațiilor social-politice mari au fost create artificial niște zone de conflict. Treptat aceste spații au început să se dușmănească reciproc, și de facto s-au autoizolat. Un exemplu convingător este Europa, aflată în confruntare cu civilizația Rusiei, cu lumea euro-asiatică. După care au fost puse bazele unei provocări geopolitice colosale. Această provocare se numește migrarea din Orientul Apropiat spre continentul european, realizată manual.

Aici trebuie să menționăm o altă circumstanță importantă, care uimește cercetătorul atent. Avem o situație paradoxală. Din regiunile fierbinți ale lumii, pe continentul european se refugiază în fond oameni tineri, voinici, buni de recrutare. Adică, se refugiază nu femei și oameni în etate neajutorați, da cei care, s-ar părea, trebuie să lupte cu arma în mîini pentru patria lor.

Este interesant și faptul că în Europa vin, în fond, adepți ai islamului. Și chiar dacă ni se spune că războiul din Siria a creat această destabilizare și a contribuit la împingerea spre Europa a unor mase enorme de populație, mai avem o întrebare. De ce în Europa se refugiază reprezentanții religiei musulmane, care ajunși în țara de reședință încep să manifeste lipsă de respect pentru valorile europene tradiționale, de la creștinism la umanism? De ce nu se refugiază în Europa creștinii sirieni și egipteni, maroniții, nestorienii, populația armeană și evreiască din țările Oroientului Apropiat și Maghreb ? Oare ei nu suferă de haos și teroare, să fie ei făcuți din alt aluat ? De ce nu fug în Europa zoroastrienii iranieni, afgani, pakistanezi, sau necredincioșii? De ce nu fug în Europa reprezentanții minorităților religioase protestante, mandenii, asirienii, berberii? Putem concluziona că în Europa conștient este strămutată anume populația islamică, mai exact – tineretul islamic, care în următorii 30 de ani va putea lua arma și crea focare de instabilitate pe vechiul continent.

UE este împotriva vechii Europe?

Marii strategi politici și persoanele aflate la putere în Occident sînt persoane culte și cunoscătoare. Ei știu perfect în ce situație se află lumea islamică politică și cea religioasă. Ei înțeleg de minune că azi această lume ridică capul și se fortifică. Crește și aruncă lumii creștine mănușa provocării sale istorice.

De fapt, este o asmuțire artificială a două lumi polare. O contrapunere geopolitică a două civilizații diferite, care se complică prin faptul, că una dintre aceste lumi este în decolare, într-o ascensiune pasionară. Iar alta – în căderea formării sale istorice. În paralel cu această politică de migrație are loc marginalizarea conștientă a Europei. Deformarea valorilor ei creștine patriarhale tradiționale, căci cum am mai spus, azi în Europa se impun artificial niște valori inacceptabile pentru lumea tradițională, idealuri destructive, care distrug și statul, țara, societatea, dar și familia. Idealuri ce deformează relațiile sociale și de gen, tradițiile culturale, destabilizează elitele politice ale țărilor europene.

În acest context, la summit-ul dreptei europene din Praga, Marie Le Pen, lidera partidului francez «Frontul național», a declarat că UE ”își pierde respirația” și că a sosit timpul ”să fie distrusă din interior”.

Să-i concretizăm ideea. «UE își pierde respirația. Sper că noi o vom detrona din interior. Noi trebuie să ne comportăm ca niște cuceritori », — a declarat Le Pen și a adăugat, că UE este o instituție catastrofală, din vina căreia continentul european merge spre moartea sa. «Popoarele europene trebuie să se elibereze de cătușele UE», — a subliniat Le Pen în fața jurnaliștilor.

Au susținut-o și alți politicieni de dreapta. Spre exemplu, Geert Wilders, liderul «Partidului libertății» din Olanda, Lorenzo Fontana, euro-deputat din partea partidului italian «Liga Nordului», Georg Mayer de la Partidul austriac al libertății, precum și membrii fracțiunii ”Europa națiunilor și libertăților” (ENF) formate recent în baza partidelor de extremă dreaptă din Parlamentul European, din care face parte Polonia, Belgia, Marea Britanie și Germania.

În baza cercetărilor și a discursurilor cercurilor de dreapta și a celor conservatoare din UE în adresa Bruxellesului oficial, putem trage o concluzie conceptuală: impunerea noilor valori, formarea proceselor de migrație, negarea temeliilor creștine ale vechii Europe are loc de sus, de pe culmile piramidei politice a UE. Această impunere conștientă a noilor valori, destructive în raport cu vechea Europă, este opera acelor cercuri elitare, care și-au pus ca scop distrugerea temeliilor creștine ale lumii occidentale. A cercurilor ezoterice și politice, hrănite de cei din spatele cortinei, care își văd menirea în distrugerea temeliilor de bază ale continentului european. Pentru ce? Probabil, lozinca ” divide et impera” este în continuare populară printre potentații acestei lumi.

De aceea oamenii modulează procesul de implementare conștientă a ideilor destructive, străine vechii Europe. Acești oameni, care formează noi spații politice în Europa, înțeleg perfect ce anume poartă în sine provocarea fundamentalistă islamică.

Un nou centru de influență

Desigur, azi islamul este una dintre cele mai pasionare confesiuni. Mai mult, spre deosebire de islamul care a existat cu secole în urmă, cel de azi este alimentat de elite foarte culte, de dezvoltarea economiei reale, de dezvoltarea înaltă a ideilor social-politice serioase. Cele mai bogate țări islamice pot concura azi cu reprezentanții lumii occidentale, atlantice. Cu SUA, Britania, Canada, Franța, Germania și altele.

Aici vom menționa următoarele.

1. Azi islamul nu mai este o periferie a lumii, el este unul dintre cele mai importante centre civilizaționale, care influențează enorm formarea situației geopolitice în lume. Asta în timp ce în acest islam perfect civilizat, există un partid ultra-radical, care tinde să-și difuzeze valorile religioase în baza jihadului, și vede în civilizația creștină europeană principalul său dușman. Apropo, aceeași atitudine o are el și față de civilizația euro-asiatică rusească, dar acolo situația este diferită, deoarece conducerea mai inteligentă și mai flexibilă a Rusiei a găsit limbă comună cu elitele islamice.

2. Conducerea Rusiei se opune acestei expansiuni, ea dezvoltă valorile spirituale statale și religioase ale țării sale. Ea reiese din faptul, că dacă în ajunul celui de-al doilea Război Mondial spațiul geopolitic era controlat, ca regulă, de imperiile europene, iar un așa spațiu ca ”Lumea a treia” nici nu era luat în seamă, după destrămarea sistemului colonial mondial vechea lume europeană s-a comprimat pînă la dimensiunile Europei, Americii de Sud și de Nord.

Vechiul Occident, și Europa, și America, este redus la zero sub ochii noștri. Iată de ce această lume atlantică, prosperă altă dată, Occidentul în întregime, nu mai prezintă vreun pericol serios pentru lumea islamică și elitele ei. Mai mult, dacă ținem cont de faptul, că lumea creștină, în special vechea Europă, este controlată de cluburile, lojele, structurile anti-tradiționale și anti-creștine, care subminează valorile europene (prin extindere – atlantice) conservatoare, lumea islamică se poate lesne isprăvi cu Europa.

J.M.Roberts în lucrarea sa «Istoria Europei» scrie că islamul din start a fost o religie a cotropirilor, și cu adevărat – de la apariția sa, religia musulmană a fost una războinică, care împărțea lumea în «credincioși» și «necredincioși». Adică, cei supuși voinței lui Allah, și cei care cred într-un alt Dumnezeu. Și deoarece politica începe cu definirea inamicului, islamul mondial demult l-a definit în persoana creștinătății și a civilizației occidentale în general.

O jucărie în mîini străine

Ieșit din Arabia de Vest în primul mileniu al erei noastre, islamul a cuprins întregul Orient Apropiat și Africa de Nord, Asia Centrală, chiar și India și alte regiuni ale continentului euro-asiatic. În prezent el este o forță geopolitică foarte puternică.

Dar cu toată bogăția sa spirituală, bazată pe moștenirea colosală a străvechii civilizații iraniene, această forță nu poate căpăta măcar aparența unei stări de spirit umaniste. Ea continuă să privească spațiul înconjurător ca pe o sferă a expansionismului propriu. De facto, islamul, cu regret, are scopul alipirii unor noi și noi regiuni la propria civilizație, și își vede în asta misiunea istorică și spirituală. De aceea, volens nolens, el se pomenește o jucărie oarbă în mîinile celor din spatele culisei globale.

În acest context, alipirea Europei la lumea islamică și dizolvarea populației europene creștine în masa imigranților este scopul principal al acestor forțe. Anume așa, în opinia noastră, trebuie privite aceste procese geopolitice. Căci ele-s subvenționate de anumite cercuri, situate mult mai sus de posibilitățile elitelor islamice. Și a celor sunnite, și a celor șiite. Aceste elite, care au scopuri mistice profunde, nu de ordin economic – scopuri profund ezoterice, văd în consecință formarea unei piramide social-politice total noi. A unei noi ordini mondiale, bazate pe tradiții sacre distrugătoare. Pe tradiții profund anti-creștine, anti-spirituale și satanice în esența lor. Acestor forțe li-i străin și islamul tradițional, și creștinismul tradițional, și iudaismul tradițional, deoarece ele au fost formate de o lume diferită de cea umană, și-s pline de spirit anti-uman, de idei și ritualuri anti-umane. Însă scopul lor principal este nimicirea lumii tradiționale umaniste, care a structurat și reformat ecumenul uman pe parcursul ultimilor 4000 de ani, în baza revelațiilor de o importanță spirituală colosală ale lui Zarathushtra, Hristos, Moise, Buddha, Mahomed.

Veaceslav Matveev

(Va urma)

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load