Compania publică ”Teleradio Moldova”, plină peste cap de probleme

Compania publică ”Teleradio Moldova”, plină peste cap de probleme

Noua putere legislativă are numeroase întrebări față de politica Companiei publice ”Teleradio-Moldova”. Primele persoane din companie au fost acuzate de faptul, că în ultimii ani televiziunea publică a fost transformată în proprietatea partidului aflat la guvernare și servea nu cetățenii Moldovei, pe banii cărora este întreținută, ci PDM-ul.

O confirmă și primele enorme, acordate președintelui TRM, directorului postului ”Moldova-1” și producătorului general pentru campania electorală.  

Chemați la raport

Pentru a audia raportul de activitate al Televiziunii publice privind cheltuirea mijloacelor bugetare și pentru a lua cunoștință cu poziția conducerii ”Teleradio-Moldova” și a Consiliului de observatori ai TRM în multe chestiuni care au trezit revolta deputaților, membrii Comisiei parlamentare cultură, educație, știință, tineret, sport și mass-media au convocat o ședință specială, la care au fost invitați președintele ”Teleradio-Moldova” Olga Bordeianu, președintele Consiliului de observatori al TRM, Nicolae Spătaru, și directorul postului TV ”Moldova-1”, Ecaterina Stratan.  

Nicolae Spătaru, care a prezentat un scurt raport privind activitatea TRM, a decis că e momentul potrivit să se plîngă de problemele cu care se confruntă  compania publică Teleradio-Moldova.  

”Foarte bine că am fost invitați la ședința comisiei parlamentare de profil, deoarece există probleme, pe care Teleradio-Moldova nu le poate soluționa de sine stătător. Spre exemplu, imobilele în care este amplasată compania publică, vechi și prost organizate, care nu au fost reparate capital de cca 60 de ani. Arhiva televiziunii, care este un patrimoniu al poporului, riscă să fie pierdută pentru totdeauna din cauza lipsei încăperilor amenajate și a condițiilor corespunzătoare. O altă problemă importantă – salariile mici ale angajaților”, a spus N. Spătaru.    

Problemele ce țin de deficitul mijloacelor financiare au provocat discuții aprinse între membrii comisiei parlamentare și conducerea TRM. Deputații au dorit să afle de ce administrația TRM ridică prime de 20 mii lei, în timp ce nu se ajung bani pentru întreținerea companiei publice și majorarea salariilor angajaților.  

Maria Ciobanu, membră a comisiei, a cerut explicații: cum pot fi acordate prime în suma veniturilor de doi ani ale pensionarilor pentru, chipurile, ”reflectarea imparțială și echidistantă a campaniei electorale”, dacă în ultimii ani politica postului TV s-a axat, în fond, pe reflectarea rezultatelor  activității reușite a partidului aflat la guvernare, iar reprezentanții formațiunilor politice de opoziție nu erau bineveniți în emisiuni? În opinia M. Ciobanu, conducerea  companiei publice a gestionat ineficient bugetul, fapt confirmat și de încălcările depistate de auditul Curții de Conturi, pentru care administrația TRM ar fi trebuit să demisioneze imediat.    

”Eu cred că Dvs. nici nu cunoșteați, de fapt, competențele Consiliului de observatori al companiei publice de radio și televiziune și ați lăsat totul baltă. Și cele două doamne de la conducerea TRM și a televiziunii au făcut tot ce au dorit și au transformat instituția publică într-o organizație de partid. Iar la 8 iunie, în timp ce țara era prinsă în evenimente importante, oamenii erau scoși la proteste și în orice clipă erau posibile situații imprevizibile, în loc să reflecte aceste evenimente, deoarece compania publică este finanțată din bani publici, „Moldova-1” a ales să difuzeze cîntece și dansuri, să demonstreze o fericire totală.  Consiliul de observatori a observat că ”Moldova -1” demult nu mai este o companie publică și că acolo s-a instaurat o cenzură dură. O confirmă faptul că nici un lider al opoziției nu avea acces la emisiunile postului TV, că noutățile cu durata de 10-12 minute reflectau politica unui singur partid, că directorul televiziunii își permitea să selecteze candidații care au voie să participe la discuțiile televizate din cadrul emisiunilor sale, deoarece așa fusese ordinul. Totuși, putem înțelege aceste două doamne - conducătoare : contra unei remunerări generoase, ele erau fidele celor care le plăteau.  De aceea au făcut totul pentru ca instituția dată să nu mai fie una publică, să transforme postul TV într-un bun privat”, i-a spus deputata M. Ciobanu președintelui Consiliului de observatori al TRM, N. Spătaru..     

Însă Nicolae Spătaru crede că ”Moldova-1” merită să fie în continuare o televiziune publică, dat fiind că și statistica confirmă că la emisiunile postului TV erau invitați și reprezentanții partidului de la guvernare, dar și cei ai opoziției. Cică, uneori numărul participanților din partea opoziției era chiar mai mare ca cel al partidului aflat la putere. Însă președintele Consiliului de observatori al TRM a fost învinuit că s-ar ascunde după termenul ”opoziție”, deoarece Republica Moldova are numeroase partide înregistrate și oricare dintre ele poate fi numit de opoziție față de partidul aflat la guvernare.    

Ratingul redus al ”tribunei holdingului”

Și Corneliu Popovici,  Consilier prezidențial pentru educație, cultură și știință, a menționat caracterul tendențios al reportajelor incluse în blocurile de știri ale postului ”Moldova-1”. Ca exemplu, a amintit de felul cum a fost reflectat protestul din fața președinției. Jurnaliștii televiziunii publice, în loc să pună pe post opiniile tuturor părților implicate, au sonorizat doar una – cea care era interesată să submineze autoritatea șefului statului.  

Președintele comisiei, Adrian Lebedinschii, a vorbit despre ratingul redus al televiziunii naționale – de 0,95% în țară. El consideră insuficient și procentul telespectatorilor postului public de televiziune - 3,59%. ”Este foarte puțin pentru o televiziune în care statul investește milioane de lei”, se arată convins A. Lebedinschi.  

Membrul comisiei Lilian Carp a spus că actuala conducere a contribuit la faptul, că ”Moldova-1” dintr-o televiziune publică  ”a devenit încă o tribună a holdingului”. În opinia sa, ”М1” a căzut atît de jos, încît în blocurile de știri includea subiecte pregătite și transmise de posturile TV apropiate democraților, folosea materialele video și fotografiile făcute de acestea. Carp a mai menționat că oricum nu s-ar justifica conducătorii TRM, opoziția nu era binevenită în emisiunile postului ”Moldova-1”. Deputatul este revoltat de faptul că pentru decizia blocului ACUM de a crea o coaliție cu PSRM, acesta a fost numit trădător, iar majoritatea parlamentară creată a fost acuzată de uzurparea puterii. L.Carp a exprimat conducerii TRM neîncredere privind gestionarea banilor companiei, dar și administrarea postului ”Moldova-2”. Cu privire la cel de-al doilea post TV, alesul poporului a menționat că ”azi nimeni nu înțelege ce fel de post TV este acesta și unde se duc banii”.

Crema pentru administrație

Și ex-directorul ”Moldova-1”, Adela Răileanu, membra Comisiei cultură, educație, știință, tineret, sport și mass-media, a avut numeroase întrebări. Ea a menționat că a fost ”entuziasmată” de felul cum a fost reflectată campania electorală de către instituția publică ”Teleradio-Moldova”. Au mirat-o și sumele primelor ridicate de conducătorii TRM, a trezit nedumeriri și activitatea Consiliului de observatori, metodele de selectare a angajaților și un șir întreg de alte momente.  

”Conducerea companiei a scos crema, nu contează cu ce eforturi – principalul, toate s-au făcut strict conform ierarhiei. Președintele TRM, Olga Bordeianu, a ridicat o primă de 20 mii lei, directorul ”Moldova-1” - 20 mii lei, producătorul general – 20 mii lei, nepoata directorului ”М1” – 7500 lei. Oare ceilalți angajați care au participat nemijlocit la reflectarea campaniei electorale, au văzut asemenea prime? Ce sumă a primit, să zicem, specialistul IT, care a elaborate și a asigurat funcționarea programului de cronometrare a mesajelor în timpul emisiunilor? Eu am verificat… zero! Dar mai există și prime lunare, achitate în conformitate cu ordinele interne doar unei categorii de angajați loiali puterii, despre care, sper, încă vom afla”, crede A.Răileanu. 

Deputații au pus foarte multe întrebări: și despre principiul de concediere a angajaților la optimizarea companiei; cine, în afară de conducere, a mai ridicat prime și din ce mijloace au fost achitate acestea; cine achita publicitatea evenimentelor organizate de I. Șor, unul dintre figuranții principali în dosarul privind furtul miliardului; care era prețul unui minut de publicitate în perioada electorală, ce sume de bani au fost acumulate, cum au fost gestionați acești bani; de ce nu toți candidații la funcții de conducere au fost selectați prin concurs; ce măsuri au fost luate în urma auditului Curții de Conturi etc.  

Opinia conducerii

Conducerea companiei ”Teleradio-Moldova” și a postului TV ”Moldova-1” are propria opinie în fiecare caz aparte. Potrivit Olgăi Bordeianu, președinta TRM, prime pentru campania electorală au ridicat nu numai conducătorii, dar și zeci de angajați. 

”Dacă vorbim despre prime, trebuie să examinăm problema din punctul de vedere al veniturilor companiei. Venitul comercial rezultat din publicitatea electorală a fost de 4,5 mln. lei. Anume din aceste mijloace au fost achitate prime în sumă totală de 220 mii de lei. Acestea au fost achitate nu doar administrației, au beneficiat de prime cca 60 de angajați care au participat la organizarea și reflectarea campaniei electorale. Dacă e să calculăm în procente, sumele primelor nu au depășit 7% din venitul comercial total. Mărimea primelor altor angajați varia între 12 și 18 mii de lei, în funcție de aportul în campania electorală. Fiecare subiect electoral pus pe post a costat între €1500 și €2500. Publicitatea ”Partidului Șor” era achitată ori din bugetul formațiunii politice, ori din mijloacele Fondului Miron Șor”, consideră O.Bordeianu.  

Iar cu privire la ratingul ”Moldova-1”, președintele TRM consideră că 0,95%, este un rezultat foarte bun pentru o televiziune publică. 

”Dacă analizăm topul posturilor TV din alte țări, vedem că foarte rar o televiziune publică ocupă locul 3-4 în ratingul local al mass-mediei vizuale din țară. Televiziunea națională are alte scopuri, mai ample, ele urmăresc nu sporirea numărului de vizionări, dar promovarea culturii, a intereselor publice, alte direcții”, își argumenta O. Bordeianu opinia. 

Nici Ecaterina Stratan, directorul  ”Moldova-1”, nu este de acord că postul a reflectat tendențios evenimentele și a ignorat participarea  reprezentanților formațiunilor politice de opoziție la emisiuni. 

”Noi am analizat și am alcătuit statistica participării, în perioada campaniei electorale, a reprezentanților partidului puterii și a opoziției la emisiunile postului TV ”Moldova-1”. Deci, opoziția a participat la 57 emisiuni, partidul puterii împreună cu Partidul popular european din Moldova - la 29, președintele țării – la 5. Avem scrisori oficiale – invitații expediate Maiei Sandu și lui Andrei Năstase, cu numerele de ieșire și de intrare, dar ei trimiteau alte persoane care să participe la emisiuni. În plus, toate monitorizările au apreciat ”Moldova-1” ca pe o televiziune care a reflectat evenimentele imparțial și echidistant și în timpul campaniei electorale, dar și pe parcursul întregii perioade, inclusiv la 8 și 9 iunie 2019. Noi am consacrat 9,5 ore de emisie formării coaliției majoritare în parlament și am transmis în direct depunerea jurămîntului de către membrii cabinetului de miniștri”, a spus E. Stratan. 

Privind învinuirile de atitudine părtinitoare față de protestatarii din fața președinției, aduse de Corneliu Popovici, Ecaterina Startan a spus că la acel moment reportajul era obiectiv, iar lipsa punctului de vedere al reprezentanților acestei instituții de stat a fost motivată de faptul că ei nu au reacționat prompt la solicitarea unui comentariu. Cică, dacă am fi așteptat reacția sau comentariile președinției, reportajul ar fi fost pus pe post doar peste cîteva zile, iar sarcina unei televiziuni este de a informa operativ telespectatorul. 

Discuția a durat aproape o oră și jumătate,  ntr-un final majoritatea membrilor Comisiei parlamentare de profil au ajuns la concluzia, că actualii conducători – președintele TRM și cel al Consiliului de observatori, precum și directorul ”Moldova-1”- nu mai pot conduce aceste instituții audiovizuale și au votat pentru demiterea lor. Respectiva decizie a comisiei va fi transmisă spre examinare parlamentului pentru verdictul final.   

Președintele Comisiei parlamentare, Adrian Lebedinschii, a informat că ”Teleradio-Moldova” va fi supusă unor controale repetate. În acest scop, comisia a adresat Curții de Conturi și Inspecției financiare recomandarea să verifice, în cadrul controlului, cum au fost îndeplinite recomandările auditului precedent, efectuat de Curtea de Conturi.   

Înțelegere și cenzură

Anterior, situația de la ”Teleradio-Moldova” a fost discutată și la ședința Comisiei parlamentare de profil, care a audiat raportul conducerii Consiliului coordonator al audiovizualului (CCA). Președintele CCA, Dragoș Vicol, a fost criticat pentru lipsa de reacție a autorității de supraveghere a audiovizualului. Șeful CCA și-a spus punctul de vedere în cazul tuturor învinuirilor, a expus poziția consiliului în această privință și a recunoscut că la ”Moldova-1” cenzura există.  

„Este evidentă această cenzură la ”Moldova-1”, ea trebuie corectată prin instrumentele de care dispunem. Există o axiomă legiferată, legislația în vigoare stipulează că Consiliul audiovizualului nu se poate implica în politica redacțională a vre-unui post TV. Noi putem doar să depistăm încălcările. Însă așa și nu există determinarea clară ce este cenzura, cum poate fi ea perfectată juridic cu ajutorul elementelor de care dispune Consiliul”, a spus D.Vicol.  

 Dar Dragoș Vicol nu este de acord cu învinuirile aduse de membrii comisiei parlamentare, precum că CCA a luat apă în gură și nu a luat nici un fel de măsuri în privința postului TV ”М-1”. Potrivit lui, la 2 iulie punctul de vedere al CCA a fost sonorizat de membrul Consiliului, Olga Guțuțui. Postul TV ”Moldova-1” a fost sancționat în conformitate cu legea, care prevede  penalități în creștere. Prima sancțiune – avertizarea publică.  La 10 iunie, în ședința consiliului, aceasta i-a fost administrată postului ”Moldovа-1”, iar la 2 iulie – aplicată.  

”Există o procedură care trebuie respectată indiferent de condițiile climaterice, situația din țară etc. Consiliul asta a făcut, iată de ce a fost nevoie de timp pentru ca reacția să devină publică. Chiar dacă situația de la ”Moldova-1” este clară, legea cere să fie cerută și opinia conducerii companiei TRM. Cu 10 zile înainte de ședință, noi trebuie să prevenim compania-infractoare, iar reprezentanții ei trebuie să se prezinte la ședință. Pentru ca CCA să reacționeze mai operativ la circumstanțele de forță majoră, e nevoie ca legislația să fie modificată și să fie prevăzută respectiva dispoziție. La 14 iunie eu am adresat forțelor politice chemarea să nu limiteze accesul jurnaliștilor care își îndeplinesc obligațiunile profesionale. Iar pe jurnaliști i-am chemat să reflecte diverse puncte de vedere, chiar dacă abordează probleme acute”, a spus D.Vicol.  

Lidia Ceban

(Va urma la 22.07.2019)

 

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load