Civilizația americană. Situația din cercurile republicane ale SUA (Partea 2)

Civilizația americană. Situația din cercurile republicane ale SUA (Partea 2)

Situația din SUA continuă să alarmeze prin incertitudinea sa. Criza politică din această țară atinge cota sa maximă.

«Un guvern deconectat»

Președintele SUA Trump continuă să insiste asupra edificării unui zid cu Mexicul, care ar trebui să limiteze afluxul de imigranți din sud. Însă forțele, care stau în spatele acestui proiect de migrație nu se opresc aici. Astăzi, acestea sînt concentrate, în fond, în jurul congresmenilor democrați și a conducerii Partidului Democrat. Acolo este pedalată intens soluționarea problemei de migrație în favoarea sporirii migrației din țările Americii Latine. Criza a atins apogeul și chiar a stopat activitatea funcționarilor publici. În SUA această criză este numită shutdown, adică «închidere» sau «deconectare». Sistarea activității Guvernului SUA va apare numai în cazul în care Congresul nu va reuși să coordoneze finanțarea activității organelor statului. Anume aceasta are loc în prezent. Pe perioada sistării, organele de stat se închid și trimit sute de angajați în concedii din cont propriu. De altfel, conform informațiilor recente, shutdown-ul a fost temporar stopat. Guvernul și unele Departamente federale vor funcționa pînă pe 15 februarie. Iar Trump nu exclude că va introduce pe viitor totuși în țară starea de urgență, pentru a obține mijloacele necesare construirii zidului.

De obicei, sistarea nu atinge activitatea celor mai importante organizații și Departamente vitale pentru asigurarea securității statului, cum ar fi armata, spre exemplu. Însă deoarece Congresul stabilește cheltuielile bugetului, este posibilă stoparea finanțării și activității oricărei organizații a statului. Apare întrebarea firească: ce urmează?

Pentru a înțelege situația, vom examina situația politică din actualele state nord-americane. Să vedem ce s-a întîmplat în această țară în deceniile din urmă și ce a modificat așa de radical aspectul ei politic, economic și social. Oare evenimentele ultimilor ani nu reprezintă o subminare sistemică a structurii politice americane profund conservatoare? A structurii, care a început cu un proiect protestant, dar se termină cu antipodul acestuia – transformarea SUA într-un jandarm mondial, care se opune radical proiectului inițial al părinților-fondatori, George Washington și Thomas Jefferson, care au tins să aducă valorile libertății și a ordinii spirituale.

Cei de dreapta și cei de stînga

Istoric, SUA au fost parte a unui mare ”proiect protestant”, atunci mase enorme de protestanți, care nu s-au regăsit în Europa, au început să se mute pe Continentul american. În marea majoritate, ei erau anglo-saxoni, protestanți germani și suedezi, adică reprezentanți ai curentelor religioase, care se opuneau tronului papal și dominației conservatismului catolic. Ulterior, în rezultatul Războiului cu Anglia, ei au obținut independența și au format propriul stat. Apoi, la acesta au fost alipite teritorii noi, după războaiele cu regatul Spaniei și cu Mexicul, precum și achizițiile teritoriale din anii războaielor lui Napoleon (statul Louisiana). Vom remarca și extinderea spre vestul sălbatic, cotropirea preriilor vaste, care anterior aparțineau populației autohtone din America. Toate acestea au corectat puțin proiectul protestant și au modificat aspectul național, demografic și de rasă al SUA.

La început, țara era unită de ideile părinților-fondatori. La baza lor stăteau ideile revoluționarilor masoni scoțieni, care nu i-au iertat Angliei și Dinastiei Hannover distrugerea vechilor tradiții britanice. Țara creată de părinții-fondatori era pe atunci exemplul celui mai mare proiect progresist. Multă lume vedea în el creația puritanismului și a protestantismului, întruchiparea idealurilor masoneriei scoțiene, opuse modelului adaptiv al lojelor masonice londoneze. Oricum, țara s-a consolidat în jurul ideilor progresului și libertății și a devenit, în prima jumătate a secolului XIX, unul dintre cele mai libere state din lume. Aceasta în timp ce păstra tradițiile conservative sănătoase, tradițiile creștinismului protestant și ale umanismului. Către mijlocul secolului al XIX-lea în țară a apărut, mai exact, a ieșit la iveală criza socială. Aceasta se numea luptă contra robiei și Război civil. Ea a schimbat aspectul vechilor State nord-americane.

După care în SUA, cercurile de dreapta s-au concentrat în jurul Partidului Republican, apărut în procesul luptei cu robia, iar cercurile politice din sud, care i se opuneau, în jurul Partidului Democraților. Ce-i drept democrații, care la început au fost Partidul Sudului, a confederaților, aveau în componența lor și politicieni de dreapta, însă către anii 80 ai sec. al XX-lea această fracțiune a dispărut din peisajul politic și în SUA a început formarea unui alt peisaj politic. Pe dreapta - republicanii, care și-au propus scopul să dezvolte relațiile de piață în conformitate cu etica protestantă. Pe stînga – democrații, care doreau socializarea economiei. Republicanii erau patrioți și naționaliști, democrații îți doreau activizarea politicii externe a SUA, în conformitate cu proiectele globaliste ale celor din spatele cortinei mondiale.

Schimbarea combinației de forțe

Această combinație era caracteristică pentru SUA în cea de-a doua jumătăți a sec. al XX-lea, anume sub aceste lozinci au trecut anii războiului rece cu URSS, care a început după discursul din Fulton al premierului britanic Winston Churchill și odată cu venirea la putere, în SUA, a administrației Truman.

{{340543}}Apoi, cu venirea democraților la putere, în anii de președinție a lui John Kennedy, administrația SUA a ocupat poziții destul de constructive în problemele dezamorsării tensiunii globale. Dar relațiile cu Uniunea Sovietică erau complicate. Ceea ce nu putem spune despre republicani, care în anii președinției lui Dwight Eisenhower chiar au putut să-l invite în SUA pe Nikita Hrușciov, prim-secretar al CC al PCUS și șef al Guvernului URSS, și să influențeze semnificativ nu numai convingerile acestuia, dar și peisajul politic mondial. Președintele Richard Nixon a efectuat ulterior și o vizită în URSS. În mare parte aceste succese au fost meritul lui Henry Kissinger – secretarul de stat al SUA în administrațiile lui Nixon și Gerald Ford.

Pe timpul lui Ford, Kissinger și Rockefeller și-au concentrat întreaga putere și au modificat semnificativ combinația de forțe politice și în SUA, și în lume. Spre exemplu, anume acestor oameni, precum și lui J. Bush Sr., lumea le datorează creșterea rolului RPC, ieșirea din ONU a Republicii Chineze (Taiwan), unde în anul 1949 s-a stabilit vechiul Guvern al Chinei în frunte cu Partidul Guomindang (prescurtat GMD). Pe timpul președintelui Ford puterea a aparținut echipei lui Kissinger și patronului său Nelson Rockefeller. Acesta provenea din familia unor miliardari americani, una dintre cele mai bogate din țară, numele căreia a devenit nominal. Ani în șir el a fost politician și businessman american, apoi în anii 1974-1977 – vicepreședinte al SUA.

Este interesantă istoria obținerii acestei funcții. După demisia lui Richard Nixon, în anul 1974, președinte devine Gerald Ford, al doilea vicepreședinte. Acesta a ajuns vicepreședinte pentru că vicepreședintele ales Spiro Agnew a fost nevoit să demisioneze înaintea lui Nixon. În conformitate cu amendamentul 25 la Constituția SUA, Congresul trebuia să numească în funcția vacantă de vicepreședinte candidatura prezentată de președinte. Ford l-a ales pe Rockefeller, care un timp îndelungat fusese guvernator eficient al celui mai mare stat, New York. Membrii ambelor camere din Congres erau interesați nu de aptitudinile politice ale candidatului, care erau incontestabile, ci de faptul dacă activitatea sa nu va fi influențată de apartenența la elita financiară și de averea personală enormă. După lungi dezbateri, la 19 decembrie, 1974 Camera reprezentanților și Senatul l-au numit pe Rockefeller în funcția de vicepreședinte. El a fost cel de-al doilea și deocamdată ultimul vicepreședinte, care a obținut funcția în conformitate cu amendamentul 25, după însuși Ford. Treptat, Ford a pierdut orice control asupra administrației și a început să fie discreditat. Chiar și soția sa spunea că soțul ei este așa de prost încît nu poate merge și rumega gumă de mestecat concomitent.

De la «elefanți» la «ulii»      

Anume atunci, în anii șaptezeci, în interiorul Partidului Republican au început să aibă loc lucruri, care au influențat viitoarea combinație de forțe în această formațiune politică. Aici își are rădăcinile interesul principal al studiului nostru. Azi republicanii se află la putere și pentru noi este foarte importantă istoria formării lor. Să ne amintim istoria Partidului Republican de la izvoarele lui încoace.

Cea de-a doua denumire purtată de unul dintre principalele partide politice din SUA - Marele Partid Vechi (Grand Old Party, GOP). Simbolul neoficial al acestuia este elefantul (semnifică forța), culoarea neoficială – roșie. Partidul a fost fondat la 28 februarie, 1854 la Ripon, statul Wisconsin, prin unirea Partidului Pămîntului Liber cu fracțiunea «Conștiința» din Partidul Whig. Era partidul unirii oponenților sclaviei și a adepților extinderii competențelor guvernului central, care reflecta interesele industriașilor din Nord (yankees) în opoziție cu elitarul Partid Democrat, care se baza pe proprietarii de sclavi din Sud. Anume acest partid a fost inițiatorul anulării sclaviei în SUA, anume acesta s-a făcut auzit în anii președinției lui Abraham Lincoln, cel care a eliberat continentul nord-american de vestigiile medievale ale sclaviei. După victoria obținută în Războiul civil, acest partid s-a aflat la putere timp de 50 de ani, fiind înlocuit în epoca democratului Woodrow Wilson. Ulterior, el a început să piardă rolurile-cheie și pe timpul lui Franklin Delano Roosevelt, în anii 30 ai secolului trecut și ai celui de-al Doilea Război Mondial, le-a cedat democraților puterea. Pe timpul lui Eisenhower a devenit o fortăreață a opoziției față de politica URSS. În acei ani activitatea lui ținea de senatorul Joseph McCarthy și de Barry Goldwater, cei mai influenți politicieni de dreapta din istoria SUA. În perioada anilor 1940-1960 s-a amplificat mișcarea pentru drepturile civile ale afro-americanilor, față de care republicanii au avut o atitudine rece și au început implementarea Strategiei Sudului, despre care vom mai vorbi. Anume în acei ani în spectrul ideologic republicanii și democrații s-au schimbat definitiv cu locurile, fiind partidul cel mai conservativ și, respectiv, cel mai liberal.

În anii «războiului rece», în materie de anticomunism și persecuție a stîngii politica internă a Partidului Republican era mai agresivă (a apărut chiar și o mișcare numită ”McCarthyism”), iar candidații acestuia, de regulă, erau consideraţi ”ulii” ai politicii externe, în special Barry Goldwater. Acest politician american, candidatul Partidului Republican la funcția de președinte SUA în alegerile din anul 1964, senator al statului Arizona, era un politician și o personalitate neechivocă. De numele său este legată apariția liniei politice, care a format imaginea tradițională a republicanilor. Volens nolens, Barry Goldwater a format linia partidului spre conservatismul dur și anticomunism.

În acești ani opinia publică a început să asocieze republicanii cu ideile reacționare, naționaliste. Într-o confruntare dură cu politica Moscovei, ei au început să se orienteze spre militarism și o politică externă rigidă. Ei au început să formeze imaginea politicianului american de dreapta, reacționar-protestant, tradiționalist, conservator, care într-o mînă ține Biblia, iar în cealaltă – sabia complexului militar-industrial american. În anii activității intense a lui Goldwater s-au format politicienii, care ulterior, în anii 80, au format baza echipei lui Ronald Reagan și Bush Sr. Anume acești politicieni au condus Partidul Republican în a doua jumătate a sec. XX. Anume lor le datorează SUA victoria în Războiul Rece cu URSS. Orice n-am zice, ei au fost actori politici puternici și activi, un fel de „ulii” politici, care nu se temeau nu că de URSS, dar nici de diavol în persoană. Anume lor le aparțin cuvintele: «Măcar și cu diavolul, dar împotriva bolșevicilor».

Șirul de scandaluri și crize

Însă după așa-zisul scandal „watergate” situația s-a schimbat. La mijlocul anilor 1970 Partidul Republican s-a pomenit în pragul unei crize politice mari, care ținea de demisionarea vicepreședintelui Spiro Agnew, acuzat de evaziune fiscală și corupție, apoi și a președintelui Richard Nixon, în urma scandalului ”Watergate”. Nu ne vom opri acum la acest scandal, care ține de interceptarea telefoanelor și a camerelor video din hotelul Watergat, vom spune următoarele. Acest scandal nu numai că a demolat întreaga echipă a lui Nixon, politica și planurile sale, el a schimbat radical combinația de forțe și în Partidul Republican, și în SUA. Politicienii vechi au plecat, alte persoane au venit la putere. Erau oamenii lui Henry Kissinger și Nelson Rockefeller, a cărui familie demult își dorea acest lucru. Scopul era nu doar controlul financiar asupra SUA și a civilizației atlantice în general, dar și înmulțirea banilor, a petrolului, a complexului militar-industrial la puterea reală, pentru a deveni un adevărat Mesia al ordinii capitaliste mondiale. Practic, le-a reușit, mai ales, că ei controlau și așa organisme internaționale influente ca Comisia Trilaterală și Clubul Bilderberg.

Însă în scurt timp Rockefeller a decedat, iar dividendele reale le-a acumulat Kissinger și oamenii lui. Anume atunci la putere au început să acceadă personalități stranii: foști marxiști, troțchiști, politicieni și cugetători de extrema stîngă. Pe timpul lui Reagan influența lor era nesemnificativă, însă pe timpul lui Bush Sr. ei au început să monteze o nouă imagine a politicianului american de dreapta și toată politica externă a SUA. Putem conchide că întreaga responsabilitate pentru aceste schimbări cardinale în Partidul Republican îi aparține acestei echipe marxiste de ”neoconși”, de facto, politicii lui Kissinger. Vechii politicieni nu se înscriau în noul lui curs, erau conservatori - tradiționaliști educați de ideile tradiționale creștine și anticomuniste.

Cunoscutul istoric și militant rus Veaceslav Nikonov scria în lucrarea sa fundamentală «Ot Eisenhowera do Nixona: iz istorii respublicanskoi partii SŞA» (De la Eisenhower la Nixon: din istoria Partidului Republican al SUA”: «Partidul republican a pus în prim-plan conceptele ”eliberării popoarelor subjugate”, care au intoxicat situația internațională pentru mult timp. «Marele Partid Vechi» a promis «să pună capăt politicii negative, neînsemnate și amorale de restricționare, care aruncă numeroși oameni sub dominația despotismului și a terorismului nerușinat ». Ideologul acestei politici era același Barry Goldwater. În pofida ambiguității sale, el a știut să găsească limbă comună cu cei mai radicali politicieni din SUA - democrații din Sud. Atunci în sud anume democrații se aflau în extrema dreaptă. În anul 1964 ei au susținut politica lui Barry Goldwater – unicul aliat al cauzei lor istorice cu rădăcini în politica confederaților-conservatori din Sud. Printre aceștia erau marii democrați de extremă dreapta guvernatorul de Arkansas și Mississippi Orval Faubus și Paul Johnson. În tabăra lui Goldwater s-a pomenit și Strom Thurmond, liderul creștinilor de extrema dreaptă din Sud, fost șef al ”Partidului Drepturilor Statelor”. Acesta era așa de captivat de noul curs al Partidului Republican, care începea să devină de extremă dreaptă încît în septembrie 1964 a declarat că trece în tabăra republicanilor: «Democrații au lăsat poporul în plata sorții. Ei au respins Constituția SUA. Ei duc spre instaurarea dictaturii socialiste în țară». Cu pumnii ridicați, acest politician de extrema dreaptă a chemat Sudul să adere la ”Marele partid vechi”. În așa-zisa ”Strategie de sud a lui Goldwater” a fost creată fracțiunea republicanilor conservatori de dreapta. Anume ea a fost ulterior distrusă de oamenii lui Kissinger. Ei au procedat cu Partidul Republican la fel ca democrații în anii 20-30 ai sec. ХХ-lea cu propriul partid – i-au distorsionat radical aspectul inițial.

O reacție forțată

De atunci în SUA s-a instalat sistemul bipartid: democrații (socialiști și libertarieni, adică liberalii de extrema stîngă) și republicanii – liberali de piață și imperialiști. Dar trebuie să înțelegem că în SUA vechea dreaptă și democrații din Sud, și yankees republicani de dreapta erau izolaționiști și patrioți. Scopuri imperiale aveau centriștii din Partidul Republican și democrații din Nord. Izolaționismul și patriotismul era apanajul acelora, care nu doreau să facă din SUA un jandarm mondial și să le vadă în serviciul ”aristocrației negre” mondiale. Însă în a doua jumătate a sec. al ХХ-lea ambele fracțiuni au fost distruse. Le-au înlocuit neoconservatorii – republicani și libertarieni, un fel de ”semisocialiști” din Partidul Democrat. Ultimii în persoana lui Bill Clinton, Albert Gore și Joseph Lieberman conduc și acum „Vechiul Partid al Sudului” american, altă dată Marele Partid al Confederaților.

Acum ceea ce este cel mai important. Anume această combinație a servit drept bază pentru apariția politicienilor-populiști de genul lui Donald Trump și Lyndon LaRouche - reacția elitelor americane la evenimentele celei de-a doua jumătăți a sec. XX-lea și la apariția neoconservatorilor-imperialiști și a troțchiștilor radicali, care îşi creează imaginea conservatismului tradițional, dar care nu au nimic comun cu el. Iată explicația actualei situații din SUA, despre care vom vorbi în următorul articol. În el urmează să descoperim tainele politicii americane de la finele sec. al XX-lea și originile problemelor actuale din viața social-politică a SUA.

(va urma)

Veaceslav Matveev

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load