Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Cine sînt noii membri ai cabinetului de miniștri al Moldovei? Partea a 6-a. Ministru – doctor în științe și pur și simplu doctor

24 iun. 2019,, 18:08   Politică
29062 6

În guvernul Sandu, fotoliul ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale este ocupat de Ala Nemerenco, medic de profesie. Este al șaptesprezecelea ministru al sănătății în istoria Moldovei independente. Și una dintre cele șase femei-membre ale noului guvern (inclusiv primul ministru Maia Sandu și bașcanul Găgăuziei Irina Vlah). Are de condus departamentul în perioada unei crize acute - în anii din urmă, în Moldova deficitul de cadre calificate de medici și asistente medicale a luat proporții amenințătoare.

Vom menționa că Ala Nemerenco a mai candidat la funcția de ministru al Sănătății – în 2016 fusese propusă în funcție de Ion Sturza, care candida la funcția de prim-ministru. Însă Sturza așa și nu a mai devenit premier, iar Ala Nemerenco a ocupat acest fotoliu peste trei ani și jumătate.

Noua șefă de la sănătate are o biografie profesională și o carieră impresionantă. Este doctor în medicină, docent la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) ”Nicolae Testemițanu”, expert internațional în domeniul ocrotirii sănătății, consultant OMS.

O carieră clasică

Ala Nemerenco s-a născut în s.Soloneț, Soroca, într-o familie de intelectuali. După ce a absolvit, cu medalie de aur, școala medie nr. 2 din Fălești, și-a continuat studiile la Universitatea de stat de medicină și farmacie, în 1982 a absolvit cu succes facultatea de medicină generală. Ulterior, (2003-2007) a obținut studii postuniversitare, și-a susținut teza de doctorat în sfera medicinii sociale și managementului, apoi a făcut masteratul la Școala de management și sănătate publică.


Cariera Alei Nemerenco s-a dezvoltat conform variantei clasice de formare profesională– de la medic primar la ministru. Și-a început activitatea profesională ca medic-terapeut la Spitalul Clinic Republican, apoi între anii 1985 - 1995 a practicat medicina generală la policlinica nr.8 din Chișinău. În perioada anilor 1995 - 1998 în aceeași policlinică a stat în fruntea secției medicină generală, iar între anii 1998 - 2000 a fost director adjunct al Asociației teritoriale a medicilor din sectorul Centru, mun. Chișinău.

În 2000, Ala Nemerenco trece la Universitatea de stat de medicină și farmacie ”N.Testemițanu”. Muncește acolo la crearea Clinicii universitare primare, care, în opinia specialiștilor, în scurt timp a devenit un model al clinicilor de acest tip și una dintre cele mai moderne și cunoscute instituții medicale de stat din țară. Între anii 2002 - 2012 și 2015-2016 este director al acestei clinici.

Plus la funcțiile de bază, Ala Nemerenco a îndeplinit și un șir de funcții administrative: a fost specialist principal în domeniul medicinii de familie la Ministerul Sănătății (2006-2010, 2011); membru al Comisiei de atestare a medicilor de familie, membru al Senatului USMF ”N.Testemițanu”.

De la Harvard la Consiliul Municipal

Noul ministru al sănătății a avut un șir de stagii peste hotare. Este vorba despre Universitatea de medicină din Virginia de Est, SUA (2001 și 2002 ), Universitatea din Lund, Suedia (anul 2003), universități din Israel și Japonia (a.2007 ), Universitatea Harvard, SUA, (2008), Școala de sănătate publică de la Haga, Olanda (anul 2009).

Ala Nemerenco a activat și pe post de consultant în diverse proiecte internaționale. Între anii 2012-2015 a condus proiectul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în oficiul din Republica Moldova, ca expert internațional prestează servicii de consulting guvernelor Albaniei, Georgiei, Kazahstanului și Kîrgîstanului. A fost invitată să ocupe funcția de consilier al ministrului român al sănătății în guvernul Cioloș (2016-2017).

Are în activ participarea la proiectele de creare a Clinicii în cadrul parteneriatului USAID, a Centrului universitar de reabilitare, a Centrului de medicină chineză tradițională în parteneriat cu guvernul RPC, a Centrului universitar de simulare în instruirea medicală și multe alte programe.

În anul 2015 activitatea profesională a fost completată și cu cea politică. Nemerenco a participat la alegerile locale în echipa ex-premierului Iurie Leancă și a fost aleasă în Consiliul municipal Chișinău pe listele Partidului Popular European din Moldova (PPEM). De atunci, în CMC a îndeplinit funcția de președinte al Comisiei protecție socială, sănătate, educație, cultură, mass-media și relații interetnice.

În septembrie 2015, a fost aleasă vicepreședinte al PPEM, iar în vara lui 2016 (în mai puțin de un an) a părăsit formațiunea politică, dar a rămas consilier municipal din partea platformei PPEM-Iurie Leancă. Potrivit A. Nemerenco, această decizie a fost influențată de ”activitatea într-un șir de structuri de sănătate de nivel internațional”. La întrebarea postului de radio Europa Liberă privind activitatea pe post de președinte de comisie CMC, Ala Nemerenco a răspuns că îi este foarte dificil să îndeplinească inițiativele înaintate. Cauza, potrivit ei, constă în faptul că în Consiliul municipal există numeroase interese, de aceea apar numeroase sarcini pe care și le propun diferite partide și fiecare dorește să le realizeze”.

Opinia proprie

Deoarece cunoștea sistemul ocrotirii sănătății din interior, Ala Nemerenco nu a susținut orbește orice reforme în domeniu. A avut propria opinie în fiecare caz aparte. Spre exemplu, a avut o atitudine critică față de recenta reformă a asistenței medicale primare, care presupune implementarea practicii libere a medicilor de familie.

În comentariul pentru Noi.md, Nemerenco regreta că autoritățile RM au copiat orbește această reformă de la alte țări și au încercat să o implementeze în realitățile noastre, fără a ține cont de faptul dacă ea va prinde la noi sau nu. ”Dacă ținem cont de finanțarea insuficientă pentru fiecare pacient, de deficitul medicilor de familie, mai ales în localitățile sătești, de fragmentarea asistenței medico-sanitare primare în cabinetele împrăștiate ale medicilor de familie, pierderea controlului asupra multor chestiuni din sfera medicinii de familie, apare un risc întemeiat în privința implementării modelului dat în Republica Moldova, iar în pierdere vor fi toți cetățenii ei. Mai mult, trecerea la o asemenea formă de practică va aprofunda și mai mult criza existentă în sfera completării cu medici de familie, nu va spori calitatea serviciilor medicale, ci doar nemulțumirea pacienților. Îndeosebi va avea de suferit populația rurală, care și fără asta este privată de accesul la servicii medicale de calitate”, - aceasta a fost opinia Alei Nemerenco în chestiunea dată.

În 2015 era foarte acută problema salarizării medicilor-rezidenți și Ala Nemerenco s-a implicat activ în discuții. Pe atunci, fiind în fruntea Clinicii universitare primare, ea a ieșit cu inițiativa ca și spitalele să achite rezidenților salarii, iar poziția și-a argumentat-o prin faptul că aceasta va contribui la o mai mare implicare a tinerilor specialiști în activitatea de muncă.

”Sporirea veniturilor medicilor rezidenți este o inițiativă foarte bună, deoarece după șase ani de studii la universitate ei nu pot supraviețui doar cu bursa de 1000 lei/lună. Ar însemna că trebuie să le ajungă 30 lei/zi ca să se îmbrace, să se hrănească, să achite serviciile și după caz - chiria locuinței, și să mai întrețină familia. Ține de domeniul fantasticului”, - a comentat ea pentru portalul sanatateinfo.md.

Ala Nemerenco a criticat dur și declarațiile mincinoase ale fostei conduceri a Ministerului Sănătății privind sporirea cu 20% a salariilor medicilor, în rezultatul căreia salariul lor mediu ar fi de cca 10 mii lei.

Cifrele aduse de conducerea ministerului au trezit un val de nemulțumire printre medici. Pe rețelele sociale a fost lansată campania ”Aripile arse”, în care participanții relatau despre veniturile reale ale medicilor și cauzele exodului medicilor moldoveni peste hotare. Și-a făcut public salariul lunar real și medicul Ala Nemerenco. Potrivit ei, după achitarea impozitelor el este de 4046 lei, iar salariul multor medici abia de trece de 5 mii lei.

”Îi chem pe toți medicii să participe la campanie și să anunțe deschis ce salariu primesc. Doar așa, împreună, ne vom isprăvi și vom obține o remunerare normală a muncii noastre”, a scris pe pagina sa socială Ala Nemerenco.

Obligația personală

Fiind numită ministru al sănătății, dar anterior prezentării sale oficiale în fața colectivului, pe pagina sa de Facebook, Ala Nemerenco și-a exprimat opinia privind situația rezidenților angajați în prezent la Agenția națională de sănătate publică. Ea a menționat, că ei nu și-au ridicat salariile încă din aprilie, deși în calendar avem deja luna iunie.

Ministrul a reușit să afle că salariul nu a fost plătit și rezidenților de alte specialități. Mai mult, așa și nu au fost achitate mijloacele acumulate în rezultatul recalculării pentru perioada decembrie 2018 – martie 2019, în conformitate cu Legea ”Privind sistemul unic de salarizare în sfera bugetară”. Ministerul de finanțe nu a alocat acești bani și toată lumea este în așteptare. Asta vorbește despre un singur lucru – haznaua e goală”, a concluzionat ministrul A.Nemerenco.

Iar în scurt timp ea a mers, cum se spune, în popor. Prima vizită în noua sa calitate a făcut-o la colegii din Bălți în ajunul Zilei lucrătorului medical. A fost nevoită să vorbească nu numai despre sarcinile ordinare ale medicinii, dar și despre politică, -spre exemplu, să explice că actuala guvernare a fost aleasă de popor și este legitimă. ”Pentru sistemul ocrotirii sănătății avem niște priorități, pe care le iau ca pe obligații personale. Una din ele este depolitizarea sistemului medical și sporirea salariilor. Fiecare este de acord cu faptul, că nici un doctor, nici un lucrător medical nu poate trăi cu un salariu care este inferior coșului de consum”, a citat-o pe Nemerenco publicația bălțeană ESP.

În ziua în care a fost prezentată oficial colectivului ministerial, Ala Nemerenco a trasat prioritățile mandatului său: cadrele medicale și pacienții. La moment, sarcina nr.1 este menținerea în țară a medicilor-specialiști calificați. Pacienților noul ministru le promite să studieze situația și să asigure accesul la medicamentele ieftine și să obțină ca oamenii să nu plătească mai mult ca sumele cotizate pentru asigurarea medicală.

Dacă ținem cont de faptul că șefa cabinetului de miniștri intenționează să despartă ministerul pentru a separa problemele muncii și protecției sociale într-o structură aparte, noul șef de la sănătate își va putea concentra maxim efortul asupra ramurii sale.

Creionări la portret

În încheiere, să mai adăugăm niște detalii la portretul Alei Nemerenco. Este autoarea a peste 60 de articole și lucrări publicate în Republica Moldova și peste hotare, inclusiv șase publicații sub egida OMS. Are scrise 11 manuale, materiale didactice, compendii și protocoale.

Pentru profesionalism și succesele obținute i-au fost conferite diverse premii. În 2010 a fost distinsă cu Ordinul Gloria Munci. În 2005, organizația suedeză ”1000 de femei pentru pace” a nominalizat-o la Premiul Nobel și a primit medalia For Excellence a Departamentului Forțelor Armate și a celor Aeriene din Carolina de Nord, SUA, iar în Republica Moldova i-a fost decernat Premiul VIP în medicină. În 2007 a primit Premiul VIP ”Omul anului”. În anii 2008 și 2011 i-au fost decernate Diplomele de gradul I ale guvernului RM.

Este căsătorită, crește doi copii. Plus la limba maternă, vorbește fluent engleza și rusa, franceza o cunoaște la nivel mediu. Acum însă este foarte important să găsească limbă comună cu oamenii de care depind direct schimbările spre bine în medicină.

Lidia Ceban

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?