Cine sînt noii membri ai cabinetului de miniștri al Moldovei? Partea a 3-a. Ministrul cu experiența unui judecător european

Cine sînt noii membri ai cabinetului de miniștri al Moldovei? Partea a 3-a. Ministrul cu experiența unui judecător european

În noul guvern condus de Maia Sandu, fotoliul de ministru al Justiției a fost ocupat de Stanislav Pavlovschi – vicepreședinte al Partidului ”Platforma Demnitate și Adevăr”, expert al proiectelor UE în domeniul justiției, fost judecător moldovean la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) .

Modificarea configurației politice a puterii îi va permite să aplice experiența și cunoștințele acumulate pe parcursul celor 40 de ani de carieră, aici în Moldova. Are în față o sarcină complicată – să dea un nou impuls procesului de reformare a justiției, pentru ca și cetățenii, și partenerii externi să simtă aceasta și să fie mulțumiți.  

În același timp, în opinia unor experți, nu trebuie să desconsiderăm factorul politic al acestei numiri, care așa sau altfel poate ține de contextul electoral: funcția de ministru este necesară pentru a fi mereu la vedere, a-și spori popularitatea în rîndurile electoratului. Dar pentru ca acest scenariu să funcționeze, e nevoie să fie obținute succese semnificative în restabilirea ordinii în domeniul justiției.  

De la justiție la politică  

Una dintre primele decizii luate de Partidul Socialiștilor și blocul ACUM, care la 8 iunie au semnat acordul temporar privind colaborarea politică, a fost cea de formare a guvernului în frunte cu Maia Sandu. În noul cabinet, funcția de ministru al Justiției i-a revenit lui Stanislav Pavlovschi, de 64 ani, care pe parcursul ultimilor ani a criticat în mod consecvent politica autorităților moldovenești în frunte cu PDM.    

În februarie 2015, pe fondalul scandalului bancar-financiar, cunoscut ca ”jaful secolului”, în Moldova a apărut Platforma civică ”Demnitate și Adevăr”, printre membrii-fondatori ai căreia era Stanislav Pavlovschi. Platforma și-a propus să realizeze următoarele scopuri: combaterea corupției, înlăturarea ”hoților” de la putere și menținerea vectorului european al Republicii Moldova.  

În decembrie 2015, pe Olimpul politic moldovenesc apare Partidul ”Demnitate și Adevăr”, al cărui președinte devine Andrei Năstase, iar unul dintre vicepreședinți – Stanislav Pavlovschi. În prima declarație a partidului se spunea despre situația politică complicată și necesitatea creării ”unei forțe de alternativă în lupta cu oligarhia”.

De altfel, cea mai mare parte a biografiei sale de muncă absolventul Institutului de drept din Harkov Pavlovschi a consacrat-o sectorului justiției. Experiența lui de muncă în domeniul dreptului numără cca 40 de ani. A început ca anchetator în cadrul procuraturii raionale Criuleni, apoi a trecut la Procuratura Generală, unde a ocupat postul de șef adjunct al departamentului investigații. Pavlovschi a activat ca procuror pînă în  2001 – atunci Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei l-a ales în funcția de judecător CEDO.  

La Curtea de la Strasbourg Pavlovschi a făcut dreptate pînă în aprilie 2008, fiind înlocuit după expirarea mandatului de Mihai Poalelungi – actualul președinte al Curții Constituționale, care pe atunci era vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție. ”În cei șase ani și jumătate de muncă la CEDO eu am reușit să fac suficient de multe. Am început de la zero și am creat practica juridică pentru aproape toate articolele de bază din Convenția Europeană”,  spunea atunci Stanislav Pavlovschi.  

După expirarea mandatului de judecător CEDO, a revenit în Moldova, a obținut licența de avocat și a început să apere drepturile omului, inclusiv să consulte cetățenii în problemele apelării la CEDO. Concomitent, pe parcursul acestor ani, Pavlovschi a activat ca expert specializat și consultant într-un șir de proiecte din domeniul justiției, inclusiv în alte țări finanțate de UE, Comisie Europeană și alte structuri.   

După ce el a început să combine munca cu activitatea politică, în spațiul informațional au apărut zvonuri despre plecarea lui din Moldova. Fostul judecător CEDO a venit cu explicații. El a spus că nu și-a putut găsi un job în Moldova și a fost nevoit să-l caute în alte țări. Din acest motiv, a lucrat un timp la Baku pe post de consultant în lupta cu corupția, în cadrul unui proiect în domeniul justiției, finanțat de UE. Împreună cu alți trei specialiști din SUA, Albania și Bulgaria, a ajutat autorităților naționale din Azerbaidjan să perfecționeze sistemul juridic.   

Noi sarcini și decizii de personal   

Modificarea configurației puterii politice îi va permite lui Stanislav Pavlovschi să aplice în Moldova experiența și cunoștințele sale, acumulate pe durata îndelungatei sale cariere în sectorul justiției. Evident, noua putere a ținut cont de calitățile profesionale ale fostului judecător CEDO și în aceste vremi deloc simple i-a propus să conducă domeniul dat. Are în față o sarcină dificilă – să dea un nou impuls procesului de reformare a justiției, pentru ca și cetățenii, și partenerii externi să simtă aceasta și să fie mulțumiți.  

În opinia unor experți, nu trebuie să desconsiderăm factorul politic al acestei numiri, care așa sau altfel poate ține de contextul electoral. Astăzi nimeni nu poate prezice ce termen i-a fost hărăzit guvernului Sandu și cînd vor avea loc alegerile anticipate în Moldova. Posibil, Pavlovschi ca și alți colegi ai săi din guvern, va juca un rol important în campania electorală. În acest context funcția de ministru al justiției este necesară pentru a fi mereu în față, pentru a spori popularitatea în rîndul electoratului. Dar pentru ca acest scenariu să funcționeze, trebuie obținute succese semnificative în restabilirea ordinii în domeniul justiției.  

Odată investit în funcția de ministru, Pavlovschi va trebui să formeze o echipă nouă, căreia să-i poată încredința realizarea sarcinilor puse. Experții contactați de Noi.md presupun, că cel mai probabil el va asigura o anumită consecutivitate în activitatea Ministerului justiției și va renunța la remanieri cardinale de cadre în subdiviziunile departamentului. În același timp, ar putea fi demiși din funcții șefii unor direcții și structuri departamentale importante, care au fost niște favoriți politici sau nu și-au putut demonstra profesionalismul.  

Probabil își va păstra fotoliul Nicolae Eșanu, actualul secretar de stat, care a reușit să se mențină în funcție la schimbarea mai multor miniștri și configurații ale puterii. La 8 iunie, în timp ce Curtea Constituțională (CC) lucra în regim non-stop și anula deciziile parlamentului practic imediat după adoptarea lor, Eșanu a fost primul și poate unicul demnitar de acest rang, care și-a asumat curajul de a critica în mod public acțiunile judecătorilor. ”Sper sincer că a fost spartă pagina oficială a CC și noi nu am ajuns să fim martori cum CC privește televizorul și declară neconstituționale deciziile parlamentului, care din cîte înțeleg încă nu au fost perfectate în formă scrisă”, a scris Eșanu pe pagina sa de pe o rețea socială.  

Deocamdată Stanislav Pavlovschi nu face comentarii publice privind numirea sa în noua funcție, dar din declarațiile lui din ultimii ani se știe, că el în mare parte nu este de acord cu situația din domeniul justiției. Pavlovschi și-a începul misiunea după ce Victoria Iftodi – ministrul interimar al justiției în guvernul Filip – i-a transmis conducerea. Iftodi a apărut pentru prima oară la minister în anii în care el era judecător la Strasbourg. În perioada  2003–2006 a ocupat diferite funcții de conducere în cadrul ministerului, iar acum15 luni a revenit în fotoliul de ministru după demisia lui Alexandru Tănase. A fost o candidatură de compromis, ce nu a trezit careva pretenții ale președintelui Igor Dodon, care a semnat imediat decretul de numire a ei.    

Să nu ne așteptăm la o minune

În opinia experților, în funcția de ministru Stanislav Pavlovschi va trebui, în pofida vastei sale experiențe teoretice și practice, să-și recucerească credibilitatea și să fie foarte atent în acțiunile și declarațiile sale, deoarece fiecare declarație sau acțiune va fi supusă unei minuțioase analize critice din partea societății civile și a oponenților politici.   

Experții cred că în scurt timp Pavlovschi va prezenta un document conceptual, în care vor fi expuse direcțiile strategice  și prioritățile reformării continue a justiției. Potrivit lor, acesta trebuie să conțină măsurile urgente care urmează a fi luate în sistemul judiciar în cel mai scurt timp. Probabil, noul ministru va pune accent pe combaterea comportamentului corupt, sporirea responsabilității judecătorilor și a eficienței și transparenței în sectorul justiției, pe aplicarea mai largă a standardelor europene .  

Nu exclud că ministrul Pavlovschi, la fel ca alți predecesori ai săi, va readuce pe ordinea de zi chestiunea revenirii la instanțele specializate. Anterior el susținea poziția, conform căreia în anumite condiții specializarea judecătorilor  din instanțele de prim nivel (pentru  problemele minorilor,  de familie,  crimă organizată și fapte de corupție) ar putea deveni una dintre direcțiile reformei. ”Înainte de asta ar trebui să evaluăm necesitățile societății moldovenești și a sistemului judiciar, deoarece crearea instanțelor specializate cere modificări în legislație, instruirea specialiștilor, crearea unei anumite structuri organizaționale”, menționa fostul judecător al CEDO.

Stanislav Pavlovschi consideră că sistemul judiciar moldovenesc are multe neajunsuri, unul dintre care este frica judecătorilor de a lua, în instanță, o decizie sau alta. Potrivit lui, aceasta se referă la calitățile personale ale judecătorilor: ”Potrivit lui Antonin Scalia, judecător al Curții supreme din SUA, să fii un judecător bun și fidel înseamnă să ei decizii care nu întotdeauna îți plac. Dacă judecătorului în plac toate deciziile pe care le ia, înseamnă că el face ceva greșit. Mie îmi plac foarte mult aceste cuvinte, pentru că ele corespund total poziției mele personale. Cu regret, uneori unii judecători de la noi  uită de lege și încep să-și formuleze deciziile judiciare reieșind din înțelegerea despre ce este mai puțin periculos pentru ei. Eu aș numi acest fenomen lipsă de fermitate în luarea deciziilor”.

Experții au menționat de multe ori că reforma în domeniul dat nu poate fi făcută doar prin acțiuni administrative. În ultimii ani, în Moldova au fost luate numeroase măsuri de însănătoșire a sectorului judiciar și s-au făcut multe lucruri, care puteau fi făcute la  nivel legislativ. Astăzi principala problemă este aplicarea prevederilor legislative în practică de către oamenii care muncesc în sistemul judiciar și în organele de drept.   

”Să nu ne așteptăm la o minune, calea transformărilor în sfera justiției este foarte lungă. În principiu, sistemul judiciar și de drept este un diagnostic al stării societății în general. Starea lucrurilor depinde de numeroși factori, de la instruirea cadrelor: cum funcționează școala, universitatea, toate instituțiile implicate în acest lanț, pînă cînd persoana devine judecător ori procuror. Sectorul justiției nu va deveni ideal, dacă toate aceste etape nu vor deveni corespunzătoare. Totuși, conducerea departamentului poate îmbunătăți starea de lucruri în multe aspecte, dacă va exista o voință politică clară și o susținere în parlament”, menționează unul dintre experții noștri, fost membru al Consiliului suprem al magistraturii.

Victor Surujiu

 

 

 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load