Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Cine și de ce închide economia sau Terapia de șoc globală a început! Partea 2

6 ian. 2022,, 10:00 (reactualizat 6 ian. 2022,, 10:00)   Analitică
5844 2

(Sfîrșit. Începutul citiți pe 05.01.2022.)

Lipsa acută de benzină într-o țară producătoare de petrol precum Marea Britanie, creșterea anormală a prețurilor la gaze în Europa, creșterea pretutindeni a prețului produselor alimentare înseamnă criză economică? Sau este rezultatul unor înțelegeri viclene și din culise între cei mai mari azi pentru a conduce economia globală și finanțele mîine?

Opinia și judecățile despre procesele care au loc a împărtășit în cadrul unei emisiuni pe canalul analitic День ТВ, omul de știință rus, doctorul în științe economice, profesorul, publicistul Valentin Katasonov.

Elita mondială se grăbește să realizeze "marea resetare"

Faptul că astăzi are loc o așa-numită criză economică globală nu este o surpriză, ea era așteptată de mult timp. Aici trebuie remarcat un alt moment: în a doua decadă a acestui secol, economia mondială s-a aflat într-o stare de depresie permanentă. Nu a existat nici o redresare sau o creștere economică. Am observat că în al patrulea trimestru al anului 2019, economiile unor țări, de exemplu, a Italiei, Japoniei, au demonstrat deja o recesiune economică și destul de accentuată. Aici a avut loc o dereglare a ciclului capitalist clasic, alcătuit din patru etape. Să zicem a existat criza din 2008-2009, iar după criză, conform acestei teorii, urmează depresia sau stagnarea. A fost crize și în 2010, 2011 și 2012. Toată lumea aștepta ca după stagnare, să vină a treia etapă – a renașterii. Iar etapa renașterii așa și nu a venit. Nu a venit după depresie, care a durat un deceniu întreg.


Acesta este un semn clar că capitalismul s-a depășit, s-a distrus complet. De aceea, elita mondială se grăbește. Se grăbește să treacă la un alt model de societate. Klaus Schwab a numit-o condiționat capitalism incluziv. Acesta este un oximoron: capitalismul prin definiție nu poate fi incluziv. Dar "intelectualii" nici măcar nu observă aceste absurdități, folosind în mod activ această expresie. Mai degrabă, aceasta este o nouă ordine sclavagistă. Așadar, nu există nici un fel de criză economică, dar există o distrugere planificată a economiei. În același timp, prioritățile politicilor economice ale tuturor țărilor sînt reduse la soft-izarea accelerată a economiei și, în general, a tuturor aspectelor vieții, pentru a scăpa de numerar cît mai repede posibil și a trece în totalitate la modalități de plată și decontare fără numerar, adică pentru a plasa omenirea sub control deplin etc. (Soft-izarea este procesul de dezvoltare accelerată a factorilor nemateriali de producție în toate domeniile activității – n. red). Adică, toate prioritățile, din păcate, și în Rusia, sînt subordonate realizării acelor obiective și sarcini care rezultă din "marea resetare".

"Milionul de aur" vs. 999 milioane

Cred că majoritatea forțelor productive ale economiei mondiale va fi pur și simplu distrusă. Va rămîne o anumită parte a forțelor productive pentru a deservi populația, care va fi mult mai mică decît astăzi. Asta în condițiile în care vom continua să dormim. Pentru că, în general, acum are loc o adevărată revoluție mondială. Și dacă nu vor există obstacole în calea implementării planurilor "marii resetări", atunci pe planetă ar trebui să rămînă un miliard de oameni, așa cum se spunea mai devreme – "miliardul de aur". Dar "de aur" va fi doar un milion. Iar 999 de milioane de oameni, vorbesc condiționat, desigur, vor deveni milioane "murdare" care vor trebui să deservească "miliardul de aur". Și, desigur, aceste 999 de milioane "murdare" vor trebui să se afle într-un lagăr de concentrare electronic.

Trebuie să ne trezim pentru a schimba situația

Ce sfat le-aș da oamenilor? Pe scurt: să se trezească. Desigur, cuvintele nu sînt foarte convingătoare și nu ajung întotdeauna la om. Dar eu întotdeauna am crezut și continui să cred că istoria umană este totuși condusă de Dumnezeu. Și omul trebuie să înțeleagă întotdeauna gîndul lui Dumnezeu. El poate merge împotriva acestui gînd, el poate urma acest gînd. Iar eu cred că, pînă la urmă, oamenii vor începe să se trezească și să înțeleagă de ce s-au întîmplat toate acestea. Principalele motive se află, desigur, nu în unele planuri insidioase ale celor din culise, a unor bill gates și klaus schwabs. Ei nu sînt altceva decît executori, ei sînt, ca să spunem așa, biciul lui Dumnezeu, trimis ca să trezească oamenii.

Apropo, se trezesc chiar și acei oameni care nu s-au gîndit niciodată la asta. De exemplu, Michael Eden, despre care am scris recent un articol. Aceasta este o figură destul de cunoscută astăzi. Michael Eden treizeci și doi de ani a lucrat în domeniul virologiei și farmacologiei, jumătate din acest timp fiind președintele filialei engleze a companiei Pfizer pe probleme ale științei. Recent, Michael Eden a organizat o lecție video de o oră cu denumirea "Porțile iadului", unde trece pe neașteptate de la problemele medicale la probleme metafizice, gîndind în felul următor: priviți, cu două-trei generații în urmă a existat aproximativ aceeași situație, legată, totuși, nu de pandemie și vaccinare. Atunci, în 1933, la putere a venit Adolf Hitler. El a infectat Germania cu discursurile sale fierbinți în doar cîteva luni. 90 sau 99 la sută dintre germani l-au urmat pe Fuhrer. Jumătate din Europa l-a sprijinit de fapt pe Adolf Hitler, este suficient să ne reamintim de acordul de la Munchen din 1938, susținut de elitele britanice și franceze. Dar și mulți europeni obișnuiți credeau că Hitler este un fel de Mesia care va opri declinul Europei. "Și ce sa întîmplat?, întreabă Michael Eden. "Zeci de milioane de jertfe umane". El spune că, în calitate de medic și specialist care înțelege totul la nivel micro, din păcate, nu poate explica acest lucru oamenilor. Acest lucru ar trebui să-l explice filozofii, spune el, oameni care dețin arta retoricii, care cunosc logica, oameni care înțeleg ce înseamnă religia. Aș spune că anume acești oameni ar trebui să continue ștafeta noastră. Noi totuși ar trebui să încercăm să schimbăm situația și să împiedicăm punerea în aplicare a acestor planuri.

Sinergia rusească împotriva terapiei de șoc

Mă interesează nu atît soarta economiei. Mă interesează soarta oamenilor, pentru că, de fapt, s-a ordonat ca oamenii să fie trimiși pe cealaltă lume. Și eu reies anume din asta, pentru că ce fel de economie poate exista fără oameni și nu pentru oameni? În fiecare stat, aceleași obiective pe care le-am enumerat sînt realizate în felul lor: al doilea obiectiv este dezindustrializarea, distrugerea rămășițelor economiei rusești sau sovietice. Dezindustrializarea a trecut deja, dar încă nu a trecut în totalitate. Aceasta înseamnă că Rusia va rămîne probabil ca sursă de materii prime, resurse naturale și resurse energetice pentru a deservi miliardul rămas. Acestea sînt planurile lor. Dar pentru a le împiedica planurile, spun oamenii deștepți, puneți-vă în locul lor. Imaginați-vă, chiar vor da ei dovadă de slăbiciune? Vor trage cumva de timp? Ei vor acționa după principiul "terapiei de șoc". De aceea oamenii ar trebui să se trezească și să înceapă să lupte. În general, în istoria noastră rusească au existat momente cînd părea că gata, acesta e sfîrșitul. Dacă veți citi despre Perioada Tulbure, începutul secolului al 17-lea, vă veți îngrizi. Dar, totuși, apare providențial Patriarhul Filaret, care vine cu îndemnul de a lupta împotriva intervenționiștilor, apar Minin și Pojarski și, în general, vedem că se întîmplă un miracol, aș spune, sinergia unui miracol divin și a energiei umane.

Viitorul monedelor mondiale este "cifra"?

Pentru a băga în totalitate oamenii în lagărul de concentrare electronic, este necesar de eliminat toate lacunele. Una dintre aceste lacune sînt banii în numerar, de aceea ei trebuie să dispară. În ultimii ani, se duce o discuție foarte activă despre monedele digitale ale băncilor centrale. Tema principală a celui de-al doilea deceniu al acestui secol sînt criptomonedele. Astăzi, în majoritatea țărilor lumii, criptomonedele emitenților privați sînt scoase în afara legii: se curăță drumul pentru monedele digitale ale băncilor centrale. Sincer vorbind, cînd am auzit pentru prima dată despre aceste monede digitale, nu mi-am dat seama ce fel de a cincea roată la căruță mai erau și acestea? Există bani în numerar, există bani fără numerar, dar asta ce mai înseamnă și de unde a părut? Dar dintr-o dată chinezii au divulgat secretul. Ei au anunțat mai devreme decît alții că încep pregătirile pentru proiectul yuanului digital. S-a scăpat cu vorba unul dintre liderii Băncii Populare Chineze. El a spus: yuanul digital va înlocui yuanul în numerar. Și aici totul a mers conform planului. În general, anume în această direcție se îndreaptă totul.

Dar aici există o nuanță foarte interesantă. Este vorba despre faptul că lobby-știi eliminării numerarului au fost bancheri, mai ales după criza financiară din 2008-2009, pentru că după aceasta capitalismul a încetat să mai fie capitalism. Am vorbit deja despre depresie, care a durat un deceniu întreg. Un alt argument în favoarea faptului că capitalismul moare este aceea că multe instrumente financiare au început să aibă randamente zero, chiar negative. Iar pentru o bancă comercială, aceasta este, de fapt, moartea sau începutul morții, deoarece banii în conturile de depozit ar trebui să crească, nu să se topească. Și dacă nu cresc, atunci are loc convertirea lor din forma fără numerar în numerar. Începe evadarea în cache. De aceea, bancherii au spus: trebuie să facem tot posibilul pentru a scăpa de cache cît mai curînd posibil, vom bloca clienții în acest circuit de circulație fără numerar.

Astăzi, contururile proiectului monedei digitale a Băncilor Centrale devin deja clare. Și în acest concept băncile comerciale nu mai au loc. De fapt, pentru toate persoanele fizice și juridice conturile vor fi deschise în banca centrală. Adică băncile comerciale - a cincea roată la căruță, nu mai sînt necesare. Unele bănci comerciale încep să simtă acest lucru, încep să se îngrijoreze, încercînd să găsească alte platforme. Ele înțeleg deja că astăzi rolul principal aparține nu banilor ca instrument, și banii nu sunt nici măcar un scop, nu sînt un instrument, ci doar cifre. Exemplul Statelor Unite arată foarte clar că centrul adevăratei puteri s-a mutat de pe Wall Street pe Silicon Valley. Cînd președintele Trump a venit la Casa Albă, el, simțind bine aceste momente, a început în primul rînd negocierile nu cu bancherii de pe Wall Street, ci cu directorii companiilor IT din acest Silicon Valley. Dar nu a reușit să se înțeleagă cu ei. În prezent, cu parada comandă anume companiile IT, nu băncile. De aceea, unele bănci de pe Wall Street, de exemplu, JPMorgan Chase, încearcă să se diversifice cumva, să se împrietenească cu companiile IT. În Rusia, după cum se știe, reprezentantul JPMorgan Chase este domnul Gref și noi vedem după exemplul lui Gref cum Sberbank încearcă, de asemenea, să stăpînească subiectul digital.

Nota redacției: Dar ce crede conducerea Republicii Moldova despre acest lucru? Și se gîndesc ei oare în general la aceste teme, fiind implicați în agitația zilnică?

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?