Cine controlează mass-media mondială ”independentă”? Operațiunea CIA ”Zeflemistul”

Vă propunem atenției articolul scriitorului și publicistului rus Victor Astahov, în care autorul cercetează detaliat gradul de libertate și independență a mass-mediei mondiale.

Despre "libertatea de exprimare" în SUA și în lume

Înainte de apariția internetului, mai exact – înainte ca el să fie utilizat masiv (începutul secolului curent), orice informație nedorită pentru difuzare putea fi lesne tăinuită de publicul larg prin secretizarea ei în arhivele statului. Ceea ce reușea să se ”scurgă”, putea fi ”curățat” rapid, iar poporului să i se explice în ziare, la TV sau radio, că toate-s doar intrigi ale dușmanilor care vor să submineze sistemul socialist (în URSS) sau temeliile democrației și sistemul capitalist (respectiv, în SUA).

Anume așa a fost în cazul cărții Deborei Devis "Ecaterina cea Mare: Katharine Graham și imperiul ei Washington Post" (Katharine the Great: Katharine Graham and The Washington Post), tipărită în SUA încă în a. 1979.

Titlul cărții: " Ecaterina cea Mare: Katharine Graham și imperiul ei Washington Post ", evident, vorbește despre proprietara publicației Washington Post Katharine (Ecaterina) Graham, care a preluat administrarea ziarului de la soțul său Philip Graham, după ce acesta s-a sinucis în a.1963. Dar să nu credeți că Katharine a moștenit ziarul de la soț, ea însăși fiind ceva de genul unei văduve întreținute. Istoria este puțin altfel.

Înaintea lui Philip Graham, ziarul a aparținut lui Eugene Isaac Meyer, tatăl Katharinei Graham. Între anii 1930 și 1933 Eugene Isaac Meyer a fost membru al consiliului director SFR și președinte al Sistemului Federal de Rezerve (!), iar în a. 1946 a devenit primul președinte al Băncii Mondiale, fiind pomenit în articolul (Coronavirusul COVID-19 – balonul de probă). Adică, tatăl Katharinei nu era un băietan oarecare, el a prezidat SFR. Adică, a lucrat nemijlocit în interesul acelor băieți (acționarii SFR), care ”ascuțeau” serviciile speciale în interese proprii.

Așa că nu este nimic uimitor în faptul, că autoarea cărții, Debora Devis, o numește pe Katharine Graham Ecaterina cea Mare. Fata are origini respective. La fel, nimic uimitor în faptul, că Philip Graham, ca șef al Washington Post, a fost printre primii care a atras atenția CIA în scopul recrutării. Adică, totul a fost servit și organizat de tatăl Katharinei Graham. Iar însăși Katharina Graham, după suicidul soțului, desigur că a continuat colaborarea fructuoasă cu CIA.

Imediat după apariția cărții Deborei Devis "Ecaterina cea Mare: Katharine Graham și imperiul ei Washington Post", la insistența guvernului SUA, editura a fost nevoită să retragă din comerț tirajul de 20000 de exemplare de carte și să-l distrugă.

Totul – conform principiilor de bază ale societății americane libere! Dar pentru că o parte a tirajului a reușit, totuși, să ajungă la cititori și să producă în societate efectul unei bombe explodate, autoarea – Debora Devis – a fost supusă persecuțiilor. Ordinul a venit chiar ”de sus”.

Dar era îndepărtatul an 1979! În prezent, SUA au mers mult mai departe în ce privește respectarea drepturilor omului și a ”libertății de exprimare”. Mai ales după 9/11. Acum tot mai des omoară, bagă la pușcărie, lecuiesc forțat, ca în cazul Susanei Lindauer (angajată în aparatul Congresului SUA, care a spus adevărul despre 9/11 și despre care am pomenit în articole mai vechi), sau în cel mai bun caz – lipsesc de perspectivele unei cariere, uneori chiar și de un loc de muncă și deci – de mijloace de existență.

Așa a fost, desigur, nu numai soarta cărții Deborei Devis, însă noi o folosim ca exemplu, deoarece această carte este sursa principală a celor despre ce vom vorbi în continuare.

Prăbușirea conceptului de etanșare

Cu apariția internetului tăinuirea (etanșarea) informației a devenit mai complicată, acum știrea poate înconjura lumea în secunde numărate, fiind păstrată pe numeroase servere.

Desigur, se poate încerca prevenirea scurgerilor de informații, însă practica arată că informația, aidoma apei, odată și odată începe să se scurgă, să facă spărturi și să spele grajdurile lui Augias. Nu degeaba în toate eposurile, miturile antice și poveștile rusești apa este imaginea informației.

Cum atunci să lupți cu scurgerile de informații, cu apariția conținutului nedorit în mass-media, în special în internet?

Pentru a rezolva aceste probleme a fost inițiată operațiunea "Zeflemistul" (Operation Mockingbird).

Aceasta a fost una dintre cele mai mari operațiuni secrete ale CIA din SUA. Secrete nu pentru publicul larg ( asta-i de la sine înțeles), ci pentru guvernul SUA. Asemenea operațiuni CIA a avut multe, le are și în prezent.

Istoria apariției operațiunii Zeflemistul

Despre timpul în care a fost concepută această operațiune nu există date exacte, dar mărturii indirecte indică finele anilor 1940 – începutul anilor 50. E logic. Dat fiind că în SUA internetul, mai exact – prototipul lui Teletype era în lucru încă din anii1930 și în a.1938 rețeaua teletype a depășit 21 mii de mile și a cuprins mai toate statele. Adică, deja în anii 30 existau posibilități potențiale și perspective de dezvoltare a unor rețele similare. Respectiv, la formarea direcțiilor de activitate, noua și principala structură de informații a SUA - CIA, formată în a. 1947 , a ținut cont de aceasta. Adică, limitarea difuzării informațiilor nedorite era deja pe ordinea de zi.

Conform unei versiuni, elaborarea și începutul operațiunii Zeflemistul ține de numele lui Cord Meyer Jr., care a venit la CIA în a. 1951 și imediat a pregătit conceptul Zeflemistului. Iar Allen Welsh Dulles, despre doctrina căruia am scris în articolul (A existat oare planul Allen Dalles?), venind în a. 1953 în fruntea CIA, a purces la realizarea practică a proiectului Zeflemistul.

Conform altei versiuni, începutul operației ține de numele lui Frank Gardiner Wisner și se referă șa finele anilor 1940 .

Așa sau altfel, era perioada postbelică, în care americanii îi eliberau din închisori pe criminalii naziști condamnați la detenție pe viață și creau cu ajutorul lor CIA, NATO, BND-ul german și alte organizații și servicii speciale - și publice, și internaționale.

În a. 1948 Frank Wisner a fost numit șef al Departamentului proiecte speciale CIA. În scurt timp acesta a fost redenumit în Departamentul coordonare politică (Office of Policy Coordination) și a devenit una dintre subdiviziunile-cheie CIA pentru operații secrete.

În această funcție, Wisner urma să pregătească un proiect, orientat spre: "propaganda, lupta economică, acțiuni preventive directe ce includ măsuri de sabotaj, anti-sabotaj, lichidare și evacuare; diversiuni contra statelor ostile, inclusiv sprijinirea grupărilor ilegale de rezistență și a elementelor anticomuniste locale din țările amenințate din lumea liberă (David Wise and Thomas Ross. Invisible Government. 1964).

Scopul operațiunii Zeflemistul era stabilirea controlului CIA asupra mass-mediei din SUA și alte țări ale lumii (!) prin crearea unei rețele ramificate de agenți în toate publicațiile, agențiile de informații, la radio și TV, precum și în studiourile cinematografice mondiale (în special la Hollywood).

Cinematografia mondială și Hollywoodul ca principal furnizor de produse cinematografice lucrează nu pentru a distra oamenii, da pentru a modela viziunea lor asupra lumii.

În lumea contemporană cinematografia este instrumentul principal de formare a viziunii asupra lumii și a reacțiilor comportamentale.

Desigur, nu este unica funcție a Hollywoodului, însă e una dintre cele de bază. Ba chiar cea mai de bază. Livrarea informației necesare unui anumit auditoriu al celor inițiați e deja secundară.

Despre profiturile industriei cinematografice să nu mai vorbim, căci spre mirarea multora Hollywoodul toarnă destul de multe filme care nu recuperează costurile. Nu le recuperează, nu le vor recupera niciodată și nici nu au o asemenea sarcină, căci scopul principal al acestor filme este anume formarea unei anumite opinii, a unei anumite viziuni asupra anumitor chestiuni și în general stabilirea unor anumite standarde ale viziunii asupra lumii. În popularizarea unor așa filme se investește mult mai mult ca în crearea filmului propriu zis. De regulă, aceste filme au ca țintă nu spectatorul adult, ci auditoriul format din tineri și copii. Adică, este orientarea spre pregătirea opiniei publice ”necesare” nu la moment, ci pe viitor (10, 20, 30 de ani, adică perioada schimbării unei generații).

Desigur, Hollywoodul este și o mare ”spălătorie” mondială, dar aceasta este o temă aparte.

Mass-media mondială "independentă"

Ne amintim din articolele privind ”suveranitatea” Germaniei (De ce Germanie merge strict în fairway-ul Washigtonului ?) și ( De ce în Rusia nu devine mai bine?) că una dintre prevederile așa numitului Act al cancelarului era punctul despre controlul american asupra mass-mediei din țară, inclusiv cinematografia. Adică, în Germania chestiunea privind agenții americani în mass-media a fost soluționată la nivelul acordurilor secrete, fixate în acel Act al cancelarului la crearea RFG.

Unul dintre cele mai vechi holdinguri media din Germania - Bertelsmann, care a fost pomenit în articolul (Coronavirusul (COVID-19) – balonul de probă), face parte din primii cinci media-giganți ai lumii. Dar noi înțelegem, că agenda holdingului este orientată nu spre interesele Germaniei. Nici măcar spre interesele SUA. Bertelsmann, ca și alți media-giganți (Time Warner, Walt Disney, Viacom, Rupert Murdoch's News Corp., CBS Corporation și NBC Universal), deservește interesele acționarilor SFR și la fel ca alții îndeplinește sarcina de ”îngunoiere” a spațiului informațional, pusă în cadrul operațiunii Zeflemistul.

Un exemplu perfect al unei astfel de "îngunoieri" este postul rusesc РЕН ТВ, în capitalul social al căruia Bertelsmann deține 20%. Alte posturi TV rusești nu fac excepție și se înscriu perfect în sistemul media mondial.

Acestor companii le aparțin mii de rețele televizate, posturi TV și Radio, edituri, ziare și reviste, site-uri de știri, case de discuri și studiouri cinematografice. Aceste companii formează viziunile noastre asupra lumii, iar agenda lor comună este formată cu participarea nemijlocită a Pentagonului și CIA.

Drept ilustrare vom aduce un fragment din lucrarea reputatului filozof Alexandr Zinoviev "Occidentul. Fenomenul occidentalismului " (a.1995). Vom aminti, că între august,1978 și iulie, 1999 Alexandr Alexandrovici a locuit în Europa, fiind mega-popular în anii 80. Cărțile sale erau editate în germană, franceză, engleză, toată mass-media europeană îl invita să comenteze fiecare ”strănut” din Uniunea Sovietică. În lucrarea sa el arată cum funcționează mass-media mondială și vorbește direct despre existența unei ”mîini invizibile”, care o conduce : "Formal, nu există un centru unic de administrare media. De facto însă, el funcționează așa de parcă primește instrucțiuni dint-un oarecare centru conducător, de genul CC al PCUS. Aici există propria ”mînă invizibilă”. Științific, ea nu este studiată. Date despre ea rareori ajung în presă. Ea este formată dintr-un număr mic de persoane, care sancționează recomandările elaborate de un cerc larg de politicieni, businessmeni, jurnaliști, consilieri etc.., și trimit semnalul activităților coordonate ale mediei în anumite probleme. Există numeroși angajați experimentați ai instituțiilor media, care imediat ghicesc noile dispoziții și chiar întrec "instanța superioară". Și atunci intră în funcțiune o armată enormă de executori pregătiți să îndeplinească orice sarcini în spiritul noii dispoziții. Între oamenii care formează acest mecanism au loc numeroase contacte. Mai toată activitatea acestui mecanism decurge ca un fel de autoorganizare funcțională (așa numesc eu acest gen de organizare), și nu ca un sistem de ordine și rapoarte privind executarea lor, fixate documentar. Un astfel de mecanism este ascuns și invulnerabil în fața atacurilor din afară ". (vezi A.Zinoviev. Occidentul. Lucrări alese (culegere). – М.: Litres, 2018).

(Va urma la 15.12.2021)