X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Cheltuieli ”secretizate”. Serviciul pază de stat va fi reformat din nou

3 mar. 2021,, 18:00   Analitică
11049 5

Prima reformă, anunțată de președinta Maia Sandu, este reorganizarea Serviciului pază de stat (SPS).

În februarie, angajații instituției, care în ajun marcase 29 ani de la fondare, au fost informați despre schimbările care vor avea loc. În prezent se află în stadiu de pregătire propunerile pentru reformarea SPS și a sistemului de control asupra utilizării bunurilor statului. Șefa statului crede că anterior angajații își permiteau numeroase cheltuieli excesive din bugetul instituției în care actele privind alocarea banilor deseori au parafa ”secret”.

Mulți experți privesc destul de sceptic aceste inițiative, și cred că o mare parte a pretențiilor au un subtext politic și menirea să demonstreze activitatea anticorupție în zona de responsabilitate a președintei, care în virtutea împuternicirilor limitate nu oferă prea multe direcții de activitate. Practica anilor precedenți arată că deseori asemenea inițiative nu au o finalitate , deoarece infracțiunea nu există, ilegalitatea deciziilor nu este confirmată.

Unitatea de elită și «tutelații» ei

În sistemul de securitate, paza de stat este acceptată ca o unitate de elită, din care visează să facă parte mulți ofițeri. În același timp, deseori munca în acest departament implică riscuri pentru viață și o dedicație majoră. În mare parte, activitatea SPS reprezintă secret de stat. În cei 29 de ani de la fondare, SPS a întreprins numeroase eforturi pentru a moderniza instituția, serviciul s-a dezvoltat în paralel cu cerințele timpului și mofturile clasei politice.


Sarcina prioritară a acestei instituții autonome speciale este monitorizarea și evaluarea permanentă a factorilor de risc care pot amenința sau amenință securitatea primelor persoane în stat, a obiectelor de însemnătate publică, precum și a oaspeților VIP străini în timpul aflării lor în țara noastră. De regulă, primele persoane au cel puțin două gărzi de corp, iar în timpul călătoriilor și a evenimentelor publice numărul acestora este semnificativ.

În RM printre persoanele de rang înalt, care au dreptul la protecția statului, se numără președintele țării, spicherul parlamentului, primul ministru și, pentru o anumită perioadă după expirarea mandatului, ex-președinții, spicherii și primii miniștri. Pe parcursul mandatului primelor persoane, de pază beneficiază și membrii familiilor lor. Dacă ”tutelatul” SPS pleacă peste hotare, paza lui este asigurată în colaborare cu serviciile speciale ale părții-gazdă, care au obligațiuni analoge.

«Numărul ofițerilor care asigură paza președintelui în acțiune, permanent și ocazional, nu poate fi dezvăluit - informația este confidențială, ține de securitatea președintelui. Totuși, această cifră nu depășește numărul gărzilor de corp care asigură securitatea președinților anteriori. Ziua, în timp ce președintele lucrează, securitatea lui desigur este asigurată de mai multe persoane. Dar și pe timp de noapte există colaboratori care păzesc locuința președintelui și în caz de necesitate se pot implica. Măsurile de securitate acționează non-stop », - a menționat reprezentantul instituției în discuția cu corespondentul Noi.md.

Sursa noastră a menționat, că Maia Sandu beneficiază de același volum de servicii de pază, ca și predecesorul ei. Președinta nu poate renunța total la ele, chiar dacă își dorește să o facă - așa cere legea. Dar printr-o notă scrisă în adresa directorului SPS, orice persoană de rang înalt, inclusiv șeful statului, poate renunța la paza oferită pentru un termen limitat, cu excepția stărilor de urgență, de asediu sau de război. Primele persoane în acțiune folosesc această oportunitate extrem de rar, nu a devenit o excepție nici Maia Sandu – în primele două luni de activitate în funcția dată ea nu a dat asemenea dispoziții.

Din spusele interlocutorului nostru, dacă șeful statului va dori să se folosească de reședința din Condrița, paza va lucra în același regim. Anturajul președintelui nu apelează la serviciile SPS, cu excepția cazurilor în care apar informații că viața cuiva se află într-un pericol asociat cu activitatea șefului de stat. În aceste condiții poate fi luată decizia de a asigura paza persoanei.

La cererea în scris a instituțiilor interesate sau din proprie inițiativă șeful statului poate dispune oferirea pazei altor persoane de rang înalt sau membrilor familiilor lor. Aceasta are loc în caz că au fost depistate pericole sau există informații privind organizarea unor acțiuni care le pot amenința viața, integritatea fizică, libertatea de acțiune și sănătatea - cum a fost recent în cazul deputatului Ștefan Gațcan sau a procurorului general Alexandr Stoianoglo și familia sa. Lista clădirilor, reședințelor și obiectelor păzite de SPS este aprobată nemijlocit de președinte, prin decret.

În același timp, persoanelor VIP străine și membrilor familiilor lor în timpul aflării lor în Moldova paza le este asigurată în cazurile prevăzute de acordurile internaționale. La solicitarea în scris a instituțiilor interesate, directorul SPS poate dispune oferirea pazei de stat și altor persoane de rang înalt care vizitează Moldova, pe un termen de cel mult 30 de zile. Această decizie în mod obligatoriu este adusă la cunoștința președintelui.

Din noiembrie, 2018 SPS poate presta servicii de pază și securitate personală șefilor misiunilor diplomatice străine și a oficiilor consulare în Republica Moldova. Amendamentele la Lista serviciilor cu plată, prestate de SPS, îi permit să facă acest lucru permanent și în bază de contract, iar informația privind sumele contractelor peste confidențială și nu este divulgată. Unul dintre primii clienți VIP a devenit Derek J. Hogan, ambasadorul SUA în Moldova, care beneficiază de pază de stat pe parcursul ultimilor doi ani.

Ofițerii SPS și colaboratorii serviciilor speciale, sosiți în țară pe post de agenți de pază ai oamenilor de stat, se supun cerințelor legislative comune privind procedura de aplicare a mijloacelor speciale și a armelor. Decizia de utilizare a lor în cadrul legal o ia însuși colaboratorul. În cazuri stipulate expres el este în drept să utilizeze arma fără avertisment.

De la o reformă la alta

Pe parcursul activității sale, Serviciul pază de stat a trecut prin mai multe reforme. Împuternicirile lui se extindeau, autonomia sporea, iar colaboratorii au devenit funcționari publici cu statut special. Departamentul a obținut dreptul să ceară și să obțină cu titlu gratuit de la autoritățile publice, agenți economici și companii întreaga informație necesară îndeplinirii atribuțiilor lor oficiale. SPS are propriile distincții și însemne, simbolică corporativă, inclusiv steagul și stindardul directorului, propriul statut disciplinar, precum și criterii clare de selectare, numire și promovare a personalului. În scopul asigurării ordinii printre colaboratorii SPS, au fost introduse noi restricții și interdicții.

Din ianuarie, 2019 personalul SPS a obținut dreptul la compensații pentru închirierea locuințelor pe perioada activității profesionale. Prin introducerea noii înlesniri sociale autoritățile sperau să reducă fluctuația cadrelor și să asigure ofițerilor SPS drepturi egale cu cele ale altor categorii de angajați cu statut special. Dacă colaboratorului nu-i poate fi oferită o locuință de serviciu, lui i se cuvine o indemnizație lunară pentru chirie, în mărimea stabilită de guvern. Conform estimărilor, în acest scop se alocă anual cca 3 milioane de lei.

În cazul ofițerilor SPS și a familiilor lor acționează regulile privind asistența medicală și tratamentul sanatorial al militarilor și membrilor familiilor lor. În acest caz, asistența medicală este acordată în instituțiile medicale ale Ministerului apărării.

Cu regularitate, se transforma și uniforma angajaților SPS, schimbările țineau de designul vestimentației și de culorile acesteia. Astfel, recent culoarea neagră a fost înlocuită cu albastru închis în variantele de vară, iarnă, precum și în cea a uniformei de gală. Noile cerințe erau implementate treptat, pe măsură ce expirau termenele de acțiune ale uniformei de tip vechi. S-au schimbat și regulile privind asigurarea angajaților SPS cu muniții.

Înainte de a. 2016 SPS se afla în subordinea exclusivă a președinților. În decembrie, 2016, înainte ca Igor Dodon să preia postul de șef al statului, democrații în regim de urgență au inițiat redenumirea SPS în Centrul pentru apărare și protecție de stat și trecerea instituției ”sub aripa” Serviciului informații și securitate. Însă într-un final au decis să treacă SPS în subordinea guvernului. Respectivul proiect de lege «în scopul consolidării controlului asupra sistemului național de securitate » a fost elaborat de un grup de deputați din care făceau parte liberalii, democrații și parlamentarii neafiliați.

Experții locali și cei străini ai criticat această inițiativă și au menționat că limitarea atribuțiilor președintelui după alegerea sa de întregul popor nu se înscrie în practica democratică normală, iar modificarea legislației pentru o anumită persoană este inadmisibilă, căci președinții se schimbă, iar legile se adoptă pentru mulți ani. În iunie,2019 după ce s-a schimbat configurația puterii, majoritatea parlamentară a întors Serviciul în subordinea președinției. Președintele din nou acea dreptul să numească directorul instituției și adjunctul acestuia, să stabilească prin decret structura și efectivul SPS, gradele speciale pentru conducători și angajați.

La finele anului trecut majoritatea parlamentară a adoptat legea privind trecerea Serviciului pază de stat de la președinție «sub aripa» parlamentului, pe motiv că ar exista riscuri pentru securitatea națională, dat fiind că noul președinte deține o a doua cetățenie. Însă legea a fost imediat contestată de deputații partidului «Acțiune și solidaritate», care au obținut suspendarea ei în așteptarea verdictului final al Curții Constituționale.

Anul trecut deputatul partidului «Platforma Demnitate și Adevăr» Iurie Reniță și deputatul partidului «Acțiune și solidaritate» Lilian Carp au elaborat și prezentat amendamentele legislative, care propun ca SPS să treacă în subordinea guvernului cu o reducere semnificativă a statelor de personal. «Într-o republică parlamentară această structură nu are temei, inclusiv juridic, să se supună președintelui RM, care conform Constituției are prerogative predominant protocolare», - a declarat Reniță în acest context. După victoria Maiei Sandu în prezidențiale, deputații partidelor de dreapta nu au mai abordat această temă.

Reprezentanții conducerii SPS cu regularitatea ajungeau în centrul atenției mass-media. Unul dintre directori, pomenit de mai multe ori în spațiul public în contextul unor istorii dubioase, a fost Igor Bodorin, care a ocupat această funcție între anii 2007 și 2013, dar a fost nevoit să demisioneze după un șir de publicații despre relația sa nemijlocită cu Ilan Șor. Potrivit datelor mass-media, Bodorin supraveghea serviciul de securitate a trei bănci, controlate pe atunci de Șor, prin care a fost efectuat «jaful secolului»: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. Bodorin a fost schimbat de Victor Țarină, numit de președintele Nicolae Timofti.

În decembrie, 2016, prim-ministru fiind Pavel Filip, SPS a trecut din subordinea președinției în subordinea guvernului și în fruntea instituției a venit Anatolii Golea, șeful pazei premierului. «Am ales o persoană pe care o cunosc mai bine și în care am încredere», - a argumentat atunci Filip. Golea și-a îndeplinit atribuțiile pînă în iulie, 2019, după care parlamentul a votat pentru revenirea SPS în subordinea președinției.

După aceasta președintele Igor Dodon a numit noul director al departamentului – pe Iaroslav Martin. Acesta a fost demis de Maia Sandu imediat după intrarea sa în funcție. Sandu a motivat această demitere prin existența unor probleme vechi și a menționat că este în curs o anchetă, detaliile căreia încă nu pot fi divulgate.

Prin decret prezidențial, vicedirector al instituției a fost numit Vasile Popa, un ofițer cu o experiență de 17 ani în SPS, fost bodyguard al ex-premierului Vlad Filat, care pe parcursul ultimilor ani a asigurat securitatea M. Sandu, însoțind-o la evenimente, inclusiv în cadrul campaniei electorale prezidențiale. Soția sa, Zinaida Popa, este consilier municipal pe listele PAS, care pînă în decembrie, trecut a fost condus de Maia Sandu.

Procuratura va verifica cheltuielile SPS

În prezent, în cadrul SPS activează o comisie specială, care pregătește propuneri de reformare a lui. Pentru SPS va fi elaborată o nouă structură, în scopul optimizării cheltuielilor și sporirii eficienței instituției. Noua administrație a SPS anunță că restructurarea face parte din prioritățile activității acestei instituții pentru a. 2021. Anterior, despre încălcările în activitatea SPS și despre necesitatea reformării lui a declarat președinta Maia Sandu. În opinia ei, necesită a fi perfecționat mecanismul de control asupra utilizării bunurilor mobile și imobile a SPS în scopuri personale.

Sandu crede că anterior colaboratorii își permiteau numeroase cheltuieli excesive din bugetul instituției. Ea are întrebări și față de legalitatea administrării activelor SPS, care dispune de un staff propriu, construit recent, în care este amplasată sala de ședințe, poligonul de tragere, sala de antrenamente, punctul medical, centru de monitorizare video, sala de reabilitare psihologică.

Plus la serviciile de pază contra plată oferite șefilor misiunilor diplomatice acreditate în Moldova, SPS își completează bugetul și prin prestarea unui șir de servicii comerciale. Printre acestea – cursuri teoretice și practice de tragere, cu utilizarea unui simulator electric și a armelor de foc, testarea și perfecționarea profesională a cadrelor specializate, tragere cu arme de foc în sala de trageri a SPS, testarea și reglarea armelor personale, șofatul în condiții extreme. În plus, în garajul SPS îți poți vopsi mașina, o poți spăla în condiții de auto-deservire sau cu ajutorul personalului tehnic. Directorul SPS dispune de mijloacele acumulate în baza devizelor de venituri și cheltuieli aprobate .

Serviciul are în arsenal peste 50 de unități de transport, înclusiv automobile luxoase de protocol și mașini blindate în valoare de 300 mii euro. Numărul exact al mașinilor, la fel ca și multe alte detalii, este ținut în secret. La necesitate, acestea pot fi utilizate nu numai pentru transportarea persoanelor VIP din Moldova, dar și a oaspeților sus-puși de peste hotare, a președinților altor țări. Pe parcursul ultimilor ani, în special în epoca guvernărtii alianței proeuropene, a fost renovat aproape întregul parc de automobile. În a. 2012 el a fost completat cu trei Mercedes-uri de clasa S, predestinate conducerii de vîrf a republicii – președintelui, primului ministru și președintelui parlamentului, pentru care s-au cheltuit peste 5 mln. de lei (102 mii euro per unitate).

În jurul achiziționării mijloacelor de transport pentru SPS mereu se iscau scandaluri. Într-un caz, experții au aflat că cca 80% din mijloacele fondului de rezervă al guvernului au fost cheltuiți în secret pentru cumpărarea automobilelor. Documentul prin care au fost alocați banii era secretizat. Ulterior s-a aflat că SPS a cumpărat de la uzina producătoare din Germania 8 automobile Volkswagen Touareg în sumă de peste 5 mln. lei (43 mii euro per unitate). Conform datelor SPS, automobilele erau necesare pentru a asigura securitatea în timpul vizitelor oaspeților sus-puși din străinătate.

Serviciul cheltuiește cu regularitate milioane de lei pentru achiziționarea echipamentelor, dar de cele mai multe ori detaliile acestor achiziții nu-s publicate, pe motiv că informația este secretă. Din datele noastre, printre principalele articole de cheltuieli este dotarea încăperilor cu mijloace tehnice performante, cumpărarea mijloacelor de protecție pentru angajați, renovarea bazei tehnice a securității informaționale și a tehnicii speciale. Acum administrația președintei intenționează să verifice legitimitatea acțiunilor SPS în partea material-tehnică.

În acest context, în februarie reprezentanții Serviciului pază de stat au depus un șir de plîngeri la Procuratura generală. Una dintre adresări se referă la mașinile de serviciu, care, chipurile, ar fi fost utilizate în scopuri personale sau chiar transmise altor persoane peste hotare. Alta solicită «explicarea și stabilirea legalității cazurilor de utilizare personală a activelor încredințate », precum și «tragerea la răspundere a persoanelor care au participat la schemele ilegale ». Este vorba, printre altele, de exploatarea în scopuri personale a tehnicii, folosirea cartelelor pentru combustibil, repararea mașinilor personale din banii instituției.

O altă adresare ține de un teren cu suprafața de 1,5 ha de pe str. Vasile Lupu,28 din Chișinău, alocat în scopul construirii locuințelor pentru cca 100 de colaboratori al Serviciului. Noua conducere a SPS vrea să elucideze toate circumstanțele în care acest lot a fost transmis în gestiunea instituției în a. 2017, iar peste trei ani – înstrăinat fără coordonările necesare în asemenea cazuri. Printre «prioritățile curente» SPS numește rambursarea acestui teren și investigarea cazului pentru a stabili dacă există abuzuri, delapidări, îmbogățiri ilicite prin aceste tranzacții.

Mulți experți privesc cam sceptic aceste inițiative, și cred că în mare parte pretențiile au un caracter politic și menirea de a demonstra că în zona de responsabilitate a președintei, care în virtutea împuternicirilor limitate nu oferă prea multe direcții de activitate, au loc acțiuni îndreptate împotriva corupției. Practica anilor precedenți arată că deseori asemenea inițiative nu au o finalitate , deoarece infracțiunea nu există, ilegalitatea deciziilor nu este confirmată. Spre exemplu, în toamna trecută ex-premierul Ion Chicu anunța că terenul de pe str. Vasile Lupu a fost înstrăinat în cadrul unei licitații cu respectarea tuturor procedurilor, iar banii obținuți în sumă de cca 70 mln. lei au ajuns în buget.

În același timp, Maia Sandu își dorește ca reforma și investigația inițiată de ea să fie de succes. «Noi știm că din păcate Serviciul a fost folosit în interese înguste, nu naționale. Mulți angajați se arată nemulțumiți de faptul că oamenii erau promovați fără merit, în baza unor indicații politice. Există lucruri, care nu-și au locul în structura care trebuie nu doar să asigure protecția persoanelor oficiale și a instituțiilor publice, dar și să insufle tuturor cetățenilor țării noastre sentimentul de siguranță. Și eu, și colegii mei vom susține reformarea instituției pentru ca să fie promovați doar cei care merită și pentru ca nimeni să nu-i impună să acționeze contrar legii », - a menționat președinta.

Victor Surujiu

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?