Ce viitor european ne aşteaptă?

O cunoştinţă revenită din Suedia , - conceţeana noastră, plecată încolo acum zece ani, - a exclamat: «Ce bine e aici la voi, da voi nu vă preţuiţi fericirea! Suedia liniştită şi prosperă nu mai există, peste tot – imigranţi din Asia şi Africa, seara ni-i frică să ieşim în stradă. Da la voi aici e minunat! Toate-s dragi, apropiate. Ce vă trebuie vouă UE, la ce bun să pierdeţi ceea ce aveţi?»

Ea se încumetă să revină în Moldova, deoarece aici e mai liniştită viaţa.

Şi o familie stabilită de mulţi ani în Germania preconizează să revină la Chişinău – în caz că acolo se va înteţi criza migraţională.

Doresc să revină şi mulţi dintre conaţionalii noştri stabiliţi în SUA – prea neconfortabilă e acum viaţa în America, blagoslovită altă dată. Deja revin şi mulţi evrei moldoveni, care şi-au încercat norocul în Israel.

Tendinţa se schimbă, iar noi nici nu am observat. Ca şi mai înainte, urmăm calea „valorilor europene”, fără a înţelege că Europa de altă dată nu mai există, iar actualele valori europene au alt sens, diferit de cel pe care îl subînţelegem noi.

La sigur se potriveşte aceasta?

Ne-am deprins, că tot ce e mai bun în lume este concentrat anume în Europa. Cum spunea unul dintre liderii Partidului liberal, „Europa înseamnă bucurie, schiuri, munţi,soare... „

Ei bine, cu privire la bucurie, schiuri, munţi. Dacă mergeţi prin Bulgaria, înainte de a ajunge la staţiunea montană treceţi prin preajma satelor părăsite şi a ruinelor unor construcţii industirale cu acoperişul spart. Nu demunlt aici exista viaţă, oamenii creşteau vite, culegeau şi prelucrau produse agricole - munceau, adică. Acum – pustietate. În schimb, la intrarea în restaurantele din staţiunile montane stau bărbaţi în etate, cu priviri pierdute, care, ruşinaţi de postura lor, îi cheamă pe turişti să intre în local. Este evident, că această ocupaţie nu le este pe plac. Cine au fost ei altă dată? Poate, ţărani sau fermieri, care munceau acolo unde azi stau clădiri distruse şi ferme părăsite? Acum pentru ei nu există altă muncă. Europa nu are nevoie de agricultura bulgară.

La sigur ne dorim şi noi o asemenea soartă pentru fermierii şi ţăranii noştri?

Ce altceva mai face parte din pachetul „valori europene”? Siguranţa? Întrebaţi-i pe cei care au foast la Paris în a.2015, la Koln în 2016, la Viena şi Nisa în 2020. Terorismul a devenit un pericol aşa de mare şi puternic, că este imposibil să nu-l observi. Deja nu doar politicienii din Grecia, Ungaria, Italia se arată neliniştiţi de fluxul migranţilor musulmani, care schimbă din rădăcini viaţa obişnuită a popoarelor acestor ţări, dar şi liderii unor ţări ca Franţa şi Germania îşi exprimă marea nelinişte în acest context.

La sigur ne dorim să aderăm la aceste realităţi? Dorim ca pe străzile Chişinăului, Bălţilor, Orheiului cuiva să i se taie capul, să răsune împuşcături, explozii, să fie ucise, violate femeile noastre? De parcă nu ne-ar fi îndeajuns propriile probleme, ne mai trebuie şi acestea?

Şi ce mai urmează? Libertatea presei? Să fie oare acea presă liberă şi obiectivă, care relata detaliat despre demonstraţiile din Belarus (care nu face parte din UE) şi foarte rezervat – despre dezordinile şi acţiunile de protest din Polonia (care face parte din UE)? Nu este chiar presa obiectivă şi independentă, care în reportajele despre viitoarele alegeri prezidenţiale din Moldova o promova deschis pe „candidata europeană” Maia Sandu şi nu obosea să repete că „se pregătesc fraude”, fără a aduce ca dovadă măcar un fapt?

Educaţi de cultura occidentală europeană, ne-am deprins să credem că Europa este locul în care trăiesc cavaleri nobili şi doamne minunate, că acolo este cultivat respectul faţă de doamne, iar bărbaţii puternici îşi asumă responsabilitatea pentru propriile familii, pentru cei neajutoraţi, pentru neamul şi ţara proprie.

Şi ce vedem acolo acum? Acum în ţările occidentale homosexualitatea a deventi normă. Artişti populari, politicieni, oameni publici recunosc lejer că împărtăşesc dragostea unisex. Pe acest fondal adversarii relaţiilor unisexuale - numiţi şi homofobi - par nişte sălbatici înapoiaţi, retrograzi, oameni periculoşi care merită să fie blamaţi şi chiar persecutaţi.

Deşi iniţial societatea moldovenească respingea acest tip de relaţii şi credea că afişarea lor deschisă este indecentă, unde mai pui că la noi majoritatea locuitoriloe este creştin- ortodoxă şi adeptă a familiei tradiţionale, an de an moldovenilor le este impusă ideea că homosexualitatea este ceva normal şi corect. Deocamdată, la noi participarea la demonstraţiile de susţinere a comunităţii LGBT nu este obligatorie, dar e doar deocamdată.

Se schimbă şi rolul obişnuit al familiei, în care cei mai mici ascultau de sfaturile celor mai mari. În multe ţări europene, în special este vorba despre Europa de nord, din clasele primare este predată educaţia sexuală, micuţilor li se arată cum e corect să masturbezi şi să obţii un orgasm, iar părinţii nu au dreptul să interzică copiilor frecventarea acestor lecţii. Copii îşi pot alege şi schimba sexul fără acordul părinţilor. Şi dacă, reieşind din legile justiţiei juvenile, serviciile sociale vor decide că părinţii îşi educă copiii incorect, aceştea vor fi pur şi simplu luaţi din familie.

La sigur putem accepta, ca micuţul nostru iubit, căruia la supărare i-am dat una la fund, să fie luat de serviciile sociale şi plasat într-o familie unisex?

La sigur dorim ca micuţii noştri să privească la televizor emisiunea de seară, prezentată nu de Hriuşa şi Stepaşca, da de promovaţii Cacat şi Urina?

La sigur ne dorim ca la fraza „eu vorbesc cu o doamnă frumoasă” să obţinem replica „Acesta e sexism!”? La sigur vrem ca toate moldovencile să devină aşa, sau ne este suficientă o singură persoană?

Da cultura? Elaborează Europa nişte idei de creaţie noi?Unde-s filmele asemănătoare cu capodoperele create în sec.XX de cinematografia franceză sau italiană? Unde-s numele, ce pot fi complarate cu cele ale lui Bergman sau Felini? Unde-s scriitorii şi pictorii europeni care dictau tonul, stilul, direcţia artistică? Iar muzica? Nu mai vorbim despre cea clasică, să vorbim barem despre cea numită uşoară. Ne putem aminti despre interpreţi la fel de talentaţi şi cunoscuţi în lume, cum au fost francezul Joe Dassin, italianul Adriano Celentano, ABBA suedeză sau Betles-ii englezi? Că doar nu o poţi aprecia pe Concita Vurst – fiinţa bărboasă în rochie de damă – ca fiind o revelaţie creativă.

Sau noi chiar ne dorim ca interpreţii moldoveni să iasă în scenă în asemenea hal?

La sigur toate acestea ni se potrivesc ? În ce măsură toate acestea corespund codului mental şi cultural al poporului nostru? La sigur dorim să ne distrugem identitatea de dragul “pensiilor şi salariilor europene”?

De ce ei au nevoie de noi?

Să fie oare aşa de dulci, la drept vorbind, aceste renumite „salarii europene”? Înainte de destrămarea URSS Europa promova intens programelesociale, pentru ca popoarele ei să nu privească spre socialism, iar acum, după ce nu mai au cu cine concura, în multe ţări aceste programe sociale dispar rapid. În caz contrar, Franţa nu ar fi avut manifestaţii masive ale „jiletelor galbene”.

«Statul social din sec.ХХ nu mai există», — a declarat deschis regele Ţărilor de Jos Willem-Alexandru. – În locul lui trebuie să vină „societatea participării”, în care oamenii poartă păspundere personală pentru viitorul lor, dat fiind că „piaţa noastră a muncii şi serviciile noastre sociale nu mai corespund cerinţelor timpului”.

În Europa, practic, a fost distrusă clasa de mijloc – tocmai acea clasă, pe care se ţineau stabilitatea, prosperarea economică şi bunăstarea societăţii. Diferenţa dintre bogaţi şi săraci este tot mai mare, multe întreprinderi staţionează, are loc reducerea locurilor de muncă. Experţii nu obosesc să repete, că Europa trăieşte cea mai rea recesiune de după al doilea război mondial. Şi poate oare cineva spera că acolo ne vor aştepta cu braţele deschise şi „ne vor da de toate”?

Dacă vorbim despre UE, acolo cu siguranţă nu ne aşteaptă nimeni şi chestiunea privind intrarea Republicii Moldova în această comunitate nu este inclusă în agendă şi nici discutată. Atunci, despre ce fel de „viitor european” ni se tot spune?

Despre apropierea de UE? Dar Moldova acum zece ani a semnat Acordul de asociere cu UE. Ce am obţinut în acest deceniu? Cu venirea la putere, în a.2009, a alianţei de guvernare compusă din partidele ce mizau pe apropierea de Occident şi UE, în Moldova s-a instaurat un regim oligarhic totalitar cu lozinca “integrare europeană rapidă”. Toate sectoarele economiei au fost divizate şi supuse oligarhiei, sitemul judiciar şi justiţia s-au transformat în sluga unei singure persoane. Mult timp acest regim şi această persoană conveneau curatorilor nostri europeni, iar presa occidentală tot povestea despre “istoria de succes a Moldovei”. La ei, acest succes era compatibil cu “valorile şi standardele europene”.

Anume în acest deceniu, cu ajutorul curatorilor europeni şi a structurilor financiare europene, în Moldova avea loc aşa zisa optimizare. Pe scurt, sensul ei era reducerea, închiderea a tot ce pentru sectorul public însemna „cheltuieli neacoperite de profit”. Cel mai mult a avut de suferit în urma acestei politici, plus la sfera sănătăţii şi protecţiei sociale, sfera educaţiei, erau închise şcolile, în special cele săteşti, doar pentru faptul că clasele nu acumulau numărul necesar de elevi „conform normelor”. Iar normele erau alcătuite şi dictate de curatorii occidentali. Şcolile de circumscripţie puteau deservi concomitent elevi din şapte sate, dar nu peste tot era pus la punct transportul şcolar. În rezultat, în Moldova a crescut numărul copiilor neşcolarizaţi. Şi acum noile autorităţi depun eforturi colosale pentru a repara daunele optimizării. În plus, se închide şcoala – se „închide” satul, căsi familiile treptat se mută cu traiul la oraş sau în satul unde există o şcoală. Reiese că „europenii” noştri închid sate, care au o istorie de 500-600 ani. Înţeleg ei oare ce anume fac?

Au devenit oare mai bogaţi locuitorii ţării noastre în cei zece ani de apropiere de Europa? Despre aceasta pot spune mai bine satele moldoveneşti, bogate şi dens populate altă dată, iar în prezent – pustii şi uitate.

Anume în perioada „apropierii de Europa” şi „implementării libertăţilor democratice”, în Moldova a înflorit retorica şi propaganda antirusească. Au fost interzise spre difuzare programele ruseşti de ştiri şi analiză , multor politicieni, jurnalişti, militanţi civici şi oameni de afaceri ruşi li s-a interzis intrarea în ţară. Apropo, unul dintre aceşti politiceni, deveniţi „persona non grata” în Moldova, Dmitrii Rogozin, aşa şi a spus: În Europa voi nu veţi fi admişi, aşa şi veţi sta în tindă veşnic”. La ce bun să ataci Rusia, care este o piaţă bună de desfacere pentru mărfurile noastre ? De ce să nu dezvoltăm relaţii reciproc avantajoase?

Atunci aceste cuvinte nu au fost pe placul multora. Dar durul Rogozin a avut dreptate: noi şi azi ne aflăm în tinda numită „Parteneriatul estic”. Acest proiect semimort este mereu scos de la naftalină. Deja în anul curent în interiorul „Parteneriatului estic” a apărut un proiect regional nou cu un buget mic. Iniţiatoare au fost ţările aşa numitului Grup de la Vîşegrad – Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia. Acest proiect va avea tangenţe cu Ucraina, Moldova şi Georgia.

În opinia doctorului în politologie Natalia Eriomina, profesor la Universitatea din Sankt Petersburg, „Parteneriatul estic” a fost un proiect care contesta influenţa Rusiei în spaţiul post-sovietic. Nu degeaba multe conflicte apăreau pe teritoriul ţărilor care colaborează cu UE anume în contextul alegerii impuse: colaborare cu Rusia sau cu UE. Cele mai distructive urmări această dilemă le-a avut în Ucraina. Din acest punct de vedere, colaborarea aprofundată a ţărilor Grupului de la Vîşegrad cu Ucraina, Moldova şi Georgia este aprobarea aşa numitei alegeri europene de către aceste ţări şi confirmarea platformei comune antiruseşti”.

Experta este convinsă că în contextul politic dat „miza pe colaborarea cu Georgia, Ucraina şi Moldova oferă grupului de la Vîşegrad posibilitatea să se afirme ca lider regional responsabil pentru „democratizarea” spaţiului post-sovietic. Această iniţiativă mai poate fi privită şi ca o confirmare a scopului de a face Parteneriatul estic „un proiect fundamental în format „UE + partenerii asicoaţi”.

În aşa fel, Grupul Vîşegrad are propriile scopuri, UE – la fel. Dar unde-s aici interesele noastre naţionale, moldovenenşti? Oare ele constau în distrugerea relaţiilor vechi şi temeinice cu Rusia?

De ce avem noi nevioe?

Europa suportă o criză sistemică profundă – conceptuală, religioasă, civilizaţională, culturală, politică şi economică. Îi putem dori să le depăşească mai repede şi, găsind noi valori şi sensuri, să revină în albia umanistă. Dar noi trebuie oare să ne băgăm acum în acest cazan, gata să explodeze în orice clipă? Poate, e mai bine să mergem pe calea noastră, să păstrăm ce este mai bun din cele create de generaţiile precedente?

Atunci cînd moldoveanul deprins să-şi lucreze ogorul, via, în propria casă şi curte , la umbra nucului bătrîn , îşi serveşte vecinul cu vin din propriul beci şi deapănă fără grabă o convorbire – asta înseamnă mult mai multă libertate, demnitate, ca munca de rutină în străinătate. Merită oare să ne lipsim de toate acestea?

Criza mondială cuprinde toate ţările şi continentele. Nu există acum un loc unde te poţi refugia de probleme şi nenorociri, unde îţi poţi face o vizuină sigură şi confortabilă, şi să huzureşti. Unicul loc în care poţi schimba ceva, unde te poţi simţi responsabil pentru prezentul şi viitorul acestui loc, este propria ta patrie.

Dacă majoritatea va cugeta în acest fel, este foarte posibil ca în ţara noastră cu oameni talentaţi , culţi şi harnici, cu o climă şi un sol bogat, unde există şi experienţa UE, şi cea a URSS, să apară o clasă de mijloc reală, care să constituie majoritatea populaţiei.

Chiar dacă pare straniu, acum mingea este de partea noastră. Noi putem deveni locul în care este bine să trăieşti – liniştit şi sigur, în cercul rudelor şi apropiaţilor, să dezvolţi propria economie şi propria cultură în pace interetnică şi prietenie cu toţi vecinii.

Inclusiv cu UE.

Cristina Agatu