X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Bunicile și buneii noștri. Natură trecătoare

1 oct. 2021,, 18:01   Analitică
15577 7

La 1 octombrie marcăm Ziua Internațională a oamenilor în etate. Ziua bunicuțelor și a buneilor noștri. Care ne iubesc la orice vîrstă și mereu așteaptă apelurile și vizitele noastre – fie și grăbite și scurte, pentru ca pe urmă, în singurătate, să-și amintească iar și iar fiecare vorbuliță a nepoților dragi și să se bucure, că nu au fost uitați.

«S-a rupt legătura dintre vremuri »

Bătrînilor întotdeauna le-a aparținut un loc deosebit în familie și societate. Ei erau un fel de intermediari, călăuze între două lumi – cea trecută, deoarece țineau minte ”datinile din vechime”, și cea viitoare, deoarece comunicau cu generația în creștere mai des ca părinții mereu ocupați la locul de muncă. Ei le spuneau micuților basme, glume, zicale, ei îi legănau cu melodii auzite tot de la bătrîni - și astfel asigurau păstrarea și transmiterea codului cultural și a tradițiilor populare. Ei îi învățau pe copii să meșterească fluiere, capcane și jucării, să brodeze , să toarcă, să usuce ierburi etc., etc. Ei erau capii familiei, de părerea lor se ținea cont, anume ea era decisivă în soluționarea problemelor importante. Ei erau purtătorii experienței neprețuite, acumulate pe parcursul deceniilor, și împărtășeau urmașilor această experiență.

Da astăzi – ce experiență îi poate transmite nepotului său un bunel? Ce aplicație să descarce în smartephone? Cum să găsească filmul preferat pe youtub? Cum să includă camera în skype? Cum să expedieze o imagine din facebook pe viber? Mai degrabă bunelul, jenat și incomodat, va cere ajutor de la nepoții minori, care cu o nonșalanță nepăsătoare îi vor arăta cum să gestioneze tehnologiile avansate. În ultimele decenii viața s-a schimbat așa de mult, că seniorii, cu toată experiența, înțelepciunea și cunoașterea vieții, s-au pomenit total de dinafară. Ce pot ei să sugereze – cum să deschizi un startup sau cum să extragi un bitcoin?

Iar futurologii ne sperie și mai mult cu preziceri, cum că în viitorul apropiat profesii întregi vor dispare, deoarece toate le vor face programele computerizate și algoritmii. Așa că nu doar cei în etate - și persoanele de vîrstă medie pot fi îngrijorate.


Această senzație de inutilitate îi face pe oamenii în etate să pară pierduți și neputincioși, în pofida cunoștințelor și abilităților pe care le au. Iar generația în creștere mereu subliniază, că vîrsta venerabilă nu înseamnă nimic. Vîrtstnicilor nu le mai este cedat locul în transportul public, pe motiv că ”în Europa nimeni nu-l cedează”, la oficiul poștal sau oriunde în altă parte nu li se mai oferă posibilitatea de a nu sta la coadă – chipurile, noi nu dispunem de timp, da pensionarii nu au unde se grăbi, pot să aștepte.

Iar pentru unii politicieni ei reprezintă o categorie de electorat foarte incomodă. Votează ”incorect”. Nu așa cum și-ar dori unii, tineri și zeloși. Asta deși pensionarii noștri , în majoritatea lor, îs persoane erudite, culte, știu să analizeze evenimentele, au o gîndire critică și nu se lasă mințiți cu una-cu două. Iată de ce la noi este în desfășurare campania ” ia pașaportul bunicii” (pentru ca ea să nu poată participa la vot), sau se încearcă expunerea lor, în ochii liceenilor, ca pe niște ”idioți de 70-80 de ani care votează nu așa cum trebuie”. Ce cinic incurabil trebuie să fii, pentru ca de dragul unui avantaj politic de moment să distrugi încrederea dintre persoanele de diferite vîrste, să le contrapui reciproc, să rupi definitiv firul subțire, dar foarte important, care leagă generațiile!

«Nu-mi ascundeți ridurile »

Și atunci ei, sărmanii, încearcă din răsputeri să demonstreze că încă mai pot fi de folos, că mai au puteri și energie. Altfel nu se poate într-o societate în care cultul tinereții este impus, iar ridurile – percepute ca ceva îngrozitor și indecent. Asta în alte timpuri celebra actriță italiană Ana Maniani le putea spune fotografilor și operatorilor: «Nu-mi ascundeți ridurile, ele m-au costat foarte scump », da acum, pe cine interesează experiența Dvs. unică și bogata lume interioară? Principalul e să arăți bine. Nu pur și simplu bine, da mult mai tînăr ca în realitate.

Și iată că a fost lansată o nouă tendință – «Fără bătrînețe!» Persoanele în etate nu au dreptul nu doar la riduri, dar și la modul obișnuit de viață. Să fii o bunicuță canonică obișnuită – care șade în fotoliu sub o pătură în carouri și netezește pisica (adică, contemplare și calm) - este ceva de neconceput. Bloggerii și cronicarii revistelor pentru dame scriu cu pasiune : «La anii ei, ar trebui să facă borșuri și să croșeteze șervețele, da ea sare cu parașuta /conduce motocicleta/dansează/ participă la concursuri de frumusețe /face scufundări (subliniază necesarul). Adică, borșurile și șervețelele-s un sediment, despre care este incomod chiar și să vorbești.

Da bunica mea făcea borșuri, cocea plăcinte și chifle fabuloase, și da, croșeta. Și afecțiunea mea față de ea nu era mai mică din această cauză.

Eu am avut cea mai tradițională bunică, din cele care altă dată erau desenate în cărțile pentru copii: cu on nod de plete cărunte, cu o burtă mare și moale, în care era așa de comod să-ți îngropi capul, într-un șorț de bucătărie… La 65 arăta ca la 65, și își purta anii calm și cu demnitate. Sau, poate pe atunci nu se știa că e posibil și altfel. Ea crea sentimentul de fiabilitate și raționalitate a lumii înconjurătoare, de corectitudine și statornicie a ordinii odată stabilite.

M-am întrebat: dacă bunica mea dragă în loc să coacă plăcinte și să-mi citească seara povești, ar fi gonit pe motocicletă cu un amant, ar fi mers la discotecă, și-ar fi injectat botox și silicon, sau ar fi practicat culturismul – aș fi iubit-o la fel de mult? Da ea pe mine? Poate, i-ar fi părut mai importante ocupațiile și distracțiile sale, aspectul exterior îngrijit și viața personală intensă. Ar fi avut ea timp și dorință să se ocupe cu o fetiță, să-i cunoască visurile tainice, secretele copilărești, complexitatea maturizării și formării personalității? Nu știu, zău…

Cu bunica aveam relații deosebite. Ea mă iubea dezinteresat, sincer. Avea încredere deplină în mine, și eu profitam cu nerușinare de asta. Era suficient să mimez dureri acute în burtă, ca să nu merg la școală, și ea imediat mă culca în așternut, îmi pregătea tot felul de infuzii, ofta, mă îngrijea, mă jelea, se agita… Făcea tot ce trebuie să facă o bunicuță adevărată pentru copilașul bolnav. Venită de la muncă, mama imediat vedea legătura dintre burta cu durere și lucrarea de control la matematică, dar asta nu-i încurca bunicii să fie la fel de grijulie și data viitoare, dacă eu mimam sau chiar sufeream de ceva.

Îmi amintesc, a privit îndelungat vigneta mea de absolvire a școlii medii și a rostit absolut convinsă : «Sveta noastră este cea mai frumoasă ». Înțelegeți, da? În pofida numeroaselor fotografii ale frumuseților din școală – blonde superbe și brunete frumoase – ea credea sincer că nepoata ei este cea mai frumoasă fată din clasă. Cum altfel?

Așa că, dacă aveți asemenea bunici ”de modă veche”, cu plăcinte și cîntece de leagăn, apreciați-le, păziți-le ca pe ochii din cap! Pentru că este o specie rară, în curs de dispariție. Bunicile noi, moderne, vor fi cu totul altfel.

«O, singurătate, ce crud îți este caracterul!»

Un timp îndelungat ni s-a tot demonstrat un tablou în culori roze. Cum pensionarii occidentali, voioși și lipsiți de griji , nu fac altceva – doar călătoresc prin lume, servesc cu eleganță cafele pe terasele deschise și dansează pe vapoarele închiriate.

Da, așa era. Nu pentru toți, dar era. Bătrînețea fericită și asigurată era considerată o realizare incontestabilă a lumii occidentale. Dar exista și cealaltă parte a fațadei frumoase: moșnegi de care nu au nevoie copiii și nepoții, solitari sau plasați în aziluri.

Doar în Suedia, considerată un simbol al bătrîneții prospere, anual mor în singurătate deplină zeci de oameni în etate. Mai mult: în medie, la fiecare două zile undeva în Suedia este găsit un corp neînsuflețit, care de mult se descompune în singurătate în propriul apartament sau vilă. Uitat de toți, inutil.

Este reversul independenței individuale. Aceste lipsiri de copii, eliberări de obligații familiale, uitare a legăturilor de rudenie…

Dar și asta a fost puțin. A dat covidul peste noi, lovind cumplit anume această categorie a populației. În lumea întreagă, milioane de persoane în etate au fost încuiate între patru pereți, fără posibilitatea de a-și vedea rudele și puținii prieteni, de a face mișcare în parc sau a merge la un concert. Care este numărul deceselor premature, survenite nu în rezultatul pandemiei, da ca urmare a măsurilor de carantină impuse de ea? Nu vom ști niciodată…

«Ce cald e aicea la tine… »

Această generație uimitor de rezistentă a bunicuțelor și buneilor noștri, pleacă. Au trecut prin multe încercări în viața lor! Dar și-au menținut dragostea de viață, credința în bine, capacitatea de a înfrunta orice încercări și a-i mai încuraja și pe alții.

Generația care a supraviețuit războiului, foametei și perioadei deficitului total, era foarte calculată. În debaralele acestor oameni și în dulăpioarele de la bucătărie mereu existau rezerve de crupe, macaroane, zahăr, seturi de lenjerie de pat, prosoape, săpun și toate celelalte. Noi îi cam luam în zeflemea, dar deprinderea de a face rezerve ”pentru zile negre” era de nebiruit.

Dar mai aveau și rezerve nesecate de căldură sufletească, din care noi consumam nesăbuit, cu de la sine înțeles. Anume de aceea am intrat în viața adultă cu o rezervă mare de căldură. Lucru pentru care le mulțumim și ne închinăm lor.

Anume de aceea și noi, orice-ar fi, trebuie să ducem acest foc mai departe, să transmitem micuților ștafeta dragostei și căldurii, în speranța că și ei vor ști să le ducă peste ani…

Svetlana Derevscicova

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?