Ascunzîndu-se sub numele Nobel, ”stăpînii banilor mondiali” distrug economia altor țări

Ascunzîndu-se sub numele Nobel, ”stăpînii banilor mondiali” distrug economia altor țări

Acum jumătate de secol a fost instituit așa-numitul „Premiu Nobel” în economie – asta chiar dacă însuși fondatorul prestigiosului premiu internațional nu preconiza o asemenea nominalizare. Cum au contribuit laureații acestui premiu la dezvoltarea economiilor naționale ale multor țări și ce merite au ei?

Cel mai prestigios premiu

Astăzi numele lui Alfred Nobel îl cunoaște orice om cult din lume. Nobel (1833−1896) a fost un chimist suedez, inginer, inventator, antreprenor și filantrop. Este cunoscut ca inventatorul dinamitei (a avut și alte invenții —în total 355 de brevete). Totuși, cea mai mare popularitate i-a adus-o premiul pe care l-a instituit și care îi poartă numele.

Cu un an înainte de deces, Alfred Nobel a perfectat un testament, care a fost dat citirii în ianuarie 1897. Iată un fragment din acest document: „Executorii testamentari urmează să transforme întreaga mea avere mobilă și imobiliară în lichidități, iar capitalul acumulat în urma acestui fapt să-l plaseze într-o bancă de încredere. Veniturile rezultate vor aparține fondului, care anual le va repartiza sub forma unor premii persoanelor care în decursul anului au adus cel mai mult folos omenirii… Dobînzile indicate urmează a fi divizate în cinci părți egale, cu următoarea destinație: o parte — autorului celei mai importante invenții în domeniul fizicii; alta – celui care va face cea mai mare invenție sau îmbunătățire în chimie; a treia — autorului celei mai importante descoperiri în domeniul fiziologiei sau medicinii; a patra — autorului celei mai remarcabile lucrări literare de orientare idealistă; a cincea – celui care va aduce cea mai mare contribuție la ralierea națiunilor, lichidarea robiei sau reducerea numărului de armate existente și desfășurarea congreselor pașnice… Dorința mea specială este ca la conferirea premiilor să nu se țină cont de naționalitatea candidaților.”

În anul 1900 a fost creat Fondul Nobel în scopul gestionării banilor și organizării premiilor Nobel. Capitalul inițial al Fondului era de 31,6 milioane de coroane suedeze. La începutul secolului trecut capitalul Fondului a crescut considerabil. Sursa principală de creștere a lui au fost activele petroliere din Baku, unde funcționa o companie fondată de Alfred Nobel. În 1901 au fost acordate primele Premii Nobel în fiecare dintre cele cinci categorii.

Premiul Nobel a fost și rămîne cel mai prestigios din lume. Evident, au existat și probleme în activitatea Fondului și a Comitetului pentru Premiul Nobel. Deosebit de părtinitoare au fost unele decizii privind premiile pentru contribuție la cauza păcii și pentru literatură. E suficient să ne amintim de un așa laureat al Premiului Nobel ca Barack Obama. Premiul Nobel i-a fost decernat pentru «eforturi extraordinare de consolidare a diplomației internaționale și a cooperării între popoare». Jenant a fost doar faptul că președintelui i-a fost conferit acest premiu la doar… 12 zile după învestirea sa în funcție.

Mulți politicieni și personalități cunoscute în toată lumea (inclusiv în Suedia și SUA), nu fără temei, au acuzat Comitetul Nobel de subordonare structurilor din umbră ale puterii, care au forțat această decizie. Să nu mai vorbim despre faptul că însuși laureatul Premiului Nobel pentru pace, pe parcursul celor două mandate de președinție, a desfășurat campanii militare ale SUA contra unui șir de state independente.

La fel și în cazul premiilor Nobel pentru literatură. În opinia multor scriitori cunoscuți, în deceniile din urmă, cu mici excepții, premiile au fost acordate unor scriitori mediocri, dacă nu chiar de proastă calitate. Ca exemplu este adusă Svetlana Alexievici: o jurnalistă și un publicist pur politic, de orientare evident rusofobă. Nici Bob Dilan nu poate fi comparat cu poeții remarcabili, cărora anterior le-a fost decernat premiul. Experții consideră că decăderea criteriilor și cerințelor a devenit deosebit de vizibilă în ultimul timp. 

Ca și în literatură, în domeniul ”luptei pentru pace” angajamentul politic al Comitetului Nobel, care activează în cadrul Academiei Regale de Științe din Suedia, întrece de orice limite. În ultimii ani activitatea acestui comitet este zguduită de scandaluri provocate de ”subiectivismul” unor membri ai lui și de evidente semne de corupție. 

„Puișorii cuibului din Chicago”

Altceva contează: acum o jumătate de secol a apărut încă un premiu „Nobel” – în economie. Anume așa, în ghilimele, dat fiind că este vorba despre un fals. Principalul lui organizator este Banca Centrală a Suediei.

În 1968 se împlineau 300 de ani de la fondarea Băncii Suediei (suedezii cred că este cea mai veche bancă centrală din lume). Conducerea Băncii Suediei a decis să marcheze ”jubileul” prin constituirea unui premiu internațional pentru realizări în sfera economiei (științei economice). Premiul a fost numit în cinstea lui Alfred Nobel. În același an, 1968, Banca Suediei a constituit Fondul de achitare a premiului.

În 1969 a început acordarea premiului. În total între anii 1969 și 2016 premiul a fost acordat de 48 de ori. Laureați ai lui au devenit 78 de savanți. Diferența dintre numărul premiilor și cel al laureaților se explică prin faptul că un premiu poate fi acordat concomitent mai multor persoane. Astfel, din cele 49 de premii, de 26 de ori l-a primit o persoană, de 17 ori — două, de 6 ori — concomitent trei cercetători.  

Trebuie menționat faptul că deciziile privind acordarea premiului în economie aparțin aceleiași Academii Regale de Științe din Suedia. Diplomele și medaliile laureaților premiilor economice pot fi cu greu distinse de cele oferite laureaților veritabili ai Premiului Nobel. Și suma recompensei laureatului premiului economic este exact aceeași (în prezent este echivalentă sumei care trece ușor de 1 milion de dolari SUA).

Într-un final, Comitetul Nobel, mass-media suedeză și cea mondială a început să numească premiul acordat de Banca Suediei – Premiu Nobel. Fără ghilimele sau rezerve. Probabil, se făcea tot posibilul pentru a spori prestigiul premiului. Chiar și cu ajutorul unor metode destul de dubioase. 

Întrebare: la ce folosește Băncii Suediei? Există două versiuni care se completează reciproc.

Prima — de aceasta are nevoie Banca Suediei, care, ani în șir, a tot încercat să obțină statutul de instituție ”independentă” (băncile centrale din majoritatea țărilor occidentale deja erau independente de statele lor). Pentru aceasta conducătorii Băncii Suediei aveau nevoie de susținerea ”economiștilor profesioniști”. Banca Suediei credea că va ”crea” asemenea economiști care să contribuie la obținerea ”independenței” necesare. Premiul ”Nobel” în economie trebuia să devină mijloc de creare și promovare a specialiștilor necesari. De facto, este o schemă de corupere a persoanelor necesare. 

A doua versiune este că ”stăpînii banilor” (acționarul principal al Sistemului Federal de rezervă SUA) doreau să aibă la dispoziție ”geniile economice” capabile să ”justifice” deciziile necesare.

În ultimii ani din deceniul șase al secolului trecut, sistemul mondial monetar-financiar Bretton Woods se afla în prag de faliment. „Stăpînii banilor” pregăteau decizii de decuplare a ”frînei de aur” de pe mașina de imprimat a Sistemul Federal de Rezerve al SUA, adică de trecere de la standardul dolarului de aur la cel de hîrtie. După care, credeau ei, va începe liberalizarea economică mondială, globalizarea, zdruncinarea și demontarea treptată a statelor naționale (care vor fi înlocuite de ”guvernarea mondială”). Pentru sprijinul intelectual al acestui plan strategic grandios era necesară instituția unui prestigios premiu internațional. Cei nominalizați pentru acest premiu trebuie să servească intereselor ”stăpînilor banilor” de avansare a lor la puterea mondială. 

Dat fiind că în ierarhia mondială a băncilor centrale Banca Suediei se află sub Rezerva Federală a SUA, crearea Premiului ”Nobel” în economie convenea intereselor ambelor instituții. Inițial lucrările ai căror autori primeau ”Nobelul” în economie erau chiar bunicele. Pentru ca să nu apară bănuieli și ca să se creadă că premiul chiar încurajează căutarea adevărului științific în economie.

{{264166}}Dar foarte repede a început ”lansarea pe orbită” a ”înțelepților” care erau necesari ”stăpînilor banilor”. Printre cei mai importanți dintre ei au fost Friedrich Hayek (a primit premiul în 1974) și Milton Friedman (1976). Ambii – liberali înveterați, ieșiți din același ”cuib” — Universitatea din Chicago.

Încă în anii 30 ai secolului trecut, acolo apăruse așa-zisa ”școală economică din Chicago” — un curent de cugetare economică în opoziție cu teoria populară pe atunci a economistului englez John Keynes. Practic, keynesianismul a fost preluat de Franklin Roosevelt și echipa sa pentru a scoate America din depresia economică. Chiar și în anii de criză și depresie economiștii Universității din Chicago protestau contra sporirii influenței statului asupra economiei. Școala economică din Chicago era susținută financiar de miliardarii de pe Wall Street. Deci nu e de mirare că Universitatea din Chicago a devenit o adevărată pepinieră a laureaților premiului ”Nobel” în economie. Numărul acestor ”discipoli” ajunge la o duzină. Apropo, cel mai recent nominalizat la ”Nobel” — Richard Thaler (2017) — este tot de la Universitatea din Chicago. El ține lecții acolo în calitate de profesor. 

Printre discipolii cei mai cunoscuți al ”cuibului” din Chicago poate fi numit Paul Samuelson. El a primit ”Nobelul” în 1970, pentru lucrările care au stat la baza așa-numitei ”sinteze neoclasice” (unificarea într-un singur concept a microeconomiei neoclasice și macroeconomiei keynesiene). Samuelson nu a făcut nicio descoperire genială. Este cunoscut doar ca autor al manualului de economie. Dar ”stăpînii banilor” aveau nevoie de Hayek și Friedman deoarece aceștia erau adevărați fani ai ”libertății economice” (Samuelson era considerat ”moderat”). Pînă la scoaterea lor pe ”orbita Nobel”, acești doi liberali erau puțin cunoscuți, în cercurile academice au fost primiți cu rezerve. Un șir de ”teze științifice” ale viitoarelor ”genii economice” i-a șocat pe reprezentanții științei academice. Spre exemplu, această afirmație scandaloasă a lui Friedman: „Pentru a fi acceptabil, modelul nu neapărat trebuie să pornească de la realitățile existente.”

Iată ce scrie despre acești doi ”guru economici” autorul articolului „There Is No Nobel Prize in Economics” („Premiul Nobel în economie nu există”): „Contemporanii lui Hayek din comunitatea economică științifică îl considerau un șarlatan și un mincinos. Anii 50-60 i-a petrecut în obscuritate științifică, a propovăduit doctrina pieței libere și a darwinismului economic pe banii primiți de la miliardarii americani de ultra-dreapta. Hayek avea adepți influenți, dar nu era acceptat în lumea academică. În 1974, peste 5 ani după instituirea premiului, acesta i-a fost acordat lui Friedrich Hayek — adeptul principal al economiei liberale și a pieței libere (numite și „îmbogățește-i pe cei bogați“), unul dintre cei mai renumiți economiști ai sec. XX și nașul economiei neoclasice. Nici colegul lui de facultate Milton Friedman nu a rămas mult în urmă. El a obținut premiul Nobel în 1976.

Nici după ce acești liberali au primit premiile dorite, nu a urmat recunoașterea lor imediată. Iar după ce premiul a fost luat de Milton Friedman, a izbucnit chiar și un scandal. Se știa că, după lovitura de stat din Chile, care l-a dus la putere pe generalul Pinochet, în această țară latino-americană a mers un grup de economiști, care au fost porecliți ”băiețașii din Chicago”. Unul dintre aceștia era Milton Friedman (care nu mai era un băiețel – avea peste 60 ani).

Principala sarcină a echipei era să deschidă în economia statului Chile accesul pentru capitalul american. Iar populația țării era sărăcită. Economistul din Chile Orlando Letelier a publicat în 1976 pe paginile publicației „The Nation” un articol în care l-a numit pe Milton Friedman ”arhitect intelectual și consilier neoficial al echipei de economiști care dirijează azi economia chiliană” în numele corporațiilor străine. Peste o lună poliția secretă din Chile l-a ucis pe Letelier, prin explodarea automobilului acestuia.

Au avut loc proteste, se cerea retragerea titlului și premiului ”Nobel” acordat lui Friedman. Dar Academia Regală a Suediei și Banca Suediei au ignorat aceste cereri. În Friedrich Hayek și Milton Friedman au fost băgați mulți bani pentru ca într-un final numele lor să răsune.  

Idei cu efect distrugător

La general vorbind, Banca Suediei și Academia Regală a Suediei, prin premiile ”Nobel” în economie, au lansat pe orbita mondială zeci de ”genii în economie”, al căror impact distrugător asupra economiei mondiale depășește efectul a zeci de bombe atomice. Ideile acestor ”genii economice”, multiplicate de mass-media controlată de ”stăpînii banilor”, au fost tipărite în zeci de milioane de cărți ”deștepte”, băgate în capul a zeci (dacă nu sute) de milioane de studenți.

Aceste idei au devenit baza ”științifică” a valului de privatizări care a trecut prin toată lumea, a dereglării economiei, a lichidării barierelor din sfera comerțului internațional și circulația transfrontalieră a capitalului, a ”independenței” totale față de stat, oferite de banca centrală, a blocării în dezvoltarea statelor postsovietice, a umflării piețelor financiare etc. De toate aceste măsuri de liberalizare economică au nevoie ”stăpînii banilor”, pentru a zdruncina temeliile statului, a lipsi popoarele de suveranitatea națională. Iar nimicirea statelor naționale le este necesară tot lor, pentru a deține puterea mondială. În opinia lor, statele naționale vor fi înlocuite de guvernarea mondială. În realizarea acestor planuri, rolul așa-ziselor premii ”Nobel” în economie nu trebuie subestimat. 

În toate aceste decenii economiștii onești, numeroase persoane publice, politicieni au protestat împotriva acestui proiect fraudulos și periculos pentru umanitate, codificat ca "Premiul Nobel pentru economie". Iată ce spune la acest subiect nepotul celebrului Alfred Nobel, doctorul în jurisprudență Peter Nobel: „Acest premiu merită criticat din două motive. Unu – este o imixtiune derutantă în noțiunea «Premiul Nobel» și tot ce ține de ea. Doi – premiul Băncii este conferit unilateral cercetărilor economice și creării de teorii în Occident. Testamentul lui Alfred Nobel nu a fost o stranietate, el a fost bine gîndit. Scrisorile lui mărturisesc că nu-i plăceau economiștii.”

Anul acesta se împlinește o jumătate de secol de la lansarea proiectului ”Premiul Nobel în economie”. Există destule țări, inclusiv Republica Moldova, în care efectul lui distrugător este evident (dereglarea economiei, liberalizarea monetară a fluxurilor de capital etc.). Mai mult, acțiunea distrugătoare se resimte în instruirea economică, dat fiind că manualele studenților gem de ideile liberalismului economic, iar jumătate dintre autorii lor fac parte din numărul laureaților premiului ”Nobel” în economie. Ar fi mai corect să-i numim impostori.

Conștienți fiind de consecințele dezastruoase ale acestui proiect pentru economiile naționale, economiștii responsabili cheamă oamenii să iasă de sub hipnoza impostorilor "Nobel" și să apere intereselor țărilor lor.

A venit timpul ca și în Republica Moldova să fie analizată activitatea conducerii instituțiilor financiare, în special – a Băncii Naționale a Moldovei, care, în cele ce fac, nu se conduc de interesele propriei țări, dar urmează orbește (sau, poate, conștient?) momelile laureaților ”Nobel” adresate țărilor prostite de ei, precum ”targetarea inflației”, ”reglementarea lichidităților” sau ”mecanismele extinse de creditare”. Toate au un singur scop: să ne restricționeze dezvoltarea!

Аu-u-u, economiști! Este cineva în stare să analizeze această activitate criminală și să o stopeze în Republica Moldova?

Articol întocmit pe baza materialelor din presa străină.

 

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load