Alexandr Șpakovschi: "Moartea "revoluției colorate" – într-un dialog național”

Interviul cu cunoscutul istoric și politolog din Belarus, Alexandr Șpakovski, lansat în cadrul proiectului "Constelația Moldovei cu Artur Efremov", a generat un interes deosebit din partea cititorilor noștri. Publicăm continuarea temei, în care oaspetele jurnalistului moldovean povestește de ce a rezistat Lukașenko și ce se întîmplă în Belarus din 9 august curent.

Despre actualii lideri ai opoziției belaruse

În ceea ce o privește pe doamna Alexievici, trebuie remarcat faptul că scriitoarea, încă din momentul scrierii odelor de laudă fondatorului VCK, Felix Dzerjinski în perioada sovietică, a fost întotdeauna foarte atentă.

Premiul său, Alexievici l-a cheltuit pe cumpărarea unei locuințe de lux în centrul Minskului și, deși uneori își permitea declarații scandaloase, a încercat, în general, să nu ”înoate” prea departe. În general, Alexievici a respins cu încăpățînare rolul de "Vaslav Havel din Belarus", spre care era împinsă insistent atît în Belarus, cît și în Occident.

După următoarea plecare peste hotare, este de așteptat numeroase declarații din partea scriitoarei cu critici în adresa Belarusului, minciuni directe despre situația din țară, îndemnuri de a introduce sancțiuni etc. Cu toate acestea, puțin probabil că va încerca rolul de "conștiință" a opoziției.

Figura politică a lui Tihanovskaia eu, în principiu, refuz să o discut. Această femeie a intrat întîmplător în vîrtejul istoriei ca urmare a ambițiilor politice nereușite ale soțului său, care și-a asumat anumite angajamente în fața puterilor lumii, care au fost susținute financiar. La această etapă, Tihanovskaia se află sub controlul operativ al serviciilor speciale lituaniene și a rezidenței SUA la Vilnius, și este condusă literalmente de mînă de diplomații lituanieni și de reprezentanții organizației americane pentru drepturile omului, Freedom House.

Directorul "Belgazprombank", Victor Babariko, a mers în alegeri cu aprobarea conducerii companiei "Gazprom", avînd în același timp în spate crime destul de grave de natură financiară. Probabil că patronii lui Babariko au modelat de la început acțiunile autorităților belaruse, care au reacționat cu dosare penale împotriva fostului bancher, pentru a pune Minsk-ul oficial într-o situație incomodă și a "muta" partea belarusă într-o poziție profitabilă pentru monopolistul rus. Apropo, înainte de alegeri, partea belarusă nu recunoștea datoria de 328 milioane de dolari SUA față de "Gazprom", iar acum pentru plata acestei datorii vor merge bani din creditul rusesc alocat Belarusului.

Înainte de reținerea bancherului și ceva timp după acest eveniment, sediul său a fost într-adevăr unul dintre "portofelele" majore ale protestului. Cu toate acestea, ulterior, în joc au intrat și alte forțe, iar acum despre cei aflați în penitenciar, V. Babariko și alți manageri de top ai "Belgazprombank", aproape nimeni nu-și mai amintește.

Maria Kolesnikova, din punctul de vedere al evaluării potențialului politic, pare a fi o figură mai interesantă. Fiind dotată cu un artistism natural, într-o perioadă scurtă de timp Kolesnikova a reușit să obțină într-adevăr o anumită autoritate în rîndul protestatarilor. Merită, de asemenea, atenție renunțarea sa la ideea emigrării în străinătate, atunci cînd ea practic după traversarea punctului de trecere a frontierei de stat a rupt pașaportul și a părăsit mașina tovarășilor săi, care au ales plecarea în Ucraina în locul perspectivelor neclare din Belarus.

Risc să presupun că, în cazul venirii lor la putere, întreaga companie va gravita spre vest și va executa necondiționat orice instrucțiuni venite de la "partenerii de dezvoltare". Cu toate acestea, perspectiva naționalistă mic burgheză și nostalgia după vremurile "luminoase" ale Uniunii statale polono-lituaniane nu l-a împiedicat pe bancherul Babariko mai mult de 20 de ani să lucreze la "Gazprom". De aceea, în absența unor garanții și propuneri din partea Occidentului pentru un "nou Belarus", acești "piețari" ar fi trădat cu același succes interesele țării noastre capitalului rusesc.

Și toate acestea ar fi în mod inevitabil însoțite de blesteme la adresa "trecutului sovietic totalitar", cu demolarea monumentelor lui Lenin, cu agățarea peste tot a steagurilor alb-roșu-alb, înlocuirea peste tot a inscripțiilor și palavrageală fără sfîrșit în limba belarusă. Esența acestor acțiuni este ca, în rezultatul distrugerilor și haosului, să acuze "gîndirea sovietică" a compatrioților, "dictatura lui Lukașenko" și pe acest căluț să mai meargă peste urechile credule ale cetățenilor ceva timp, promițînd un viitor mai luminos pe măsură ce vor "stoarce cu cîte o picătură omul roșu" din fiecare belarus, care apoi în mod miraculous se va transforma într-un "întreprinzător european".

Aproximativ aceeași "vinegretă" a fost menționată și în discuția pe tema politicii externe: Victor Babariko a promis rușilor o "monedă unică", iar pe paginile resurselor belaruse "neguvernamentale" promitea să scoată Belarusul din cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSK). A vorbit despre nobilime, Marele Ducat al Lituaniei, care "a fost distrus de barbarii din Est".

Despre cum este folosită Tihanovskaia

Politicienii europeni și americani anume "o folosesc" pe Tihanovskaia. Undeva pe "întuneric", undeva absolut deschis. O folosesc în jocul lor geopolitic împotriva Rusiei, ale cărei interese strategice, în toate nuanțele, le protejează de mulți ani Alexandr Lukașenko. Căci, dacă vă uitați la hartă, atunci anume Belarus nu permite închiderea "cordonului sanitar" al statelor antirusești, nu permite legarea "lesei americane" la frontierele de vest ale Federației Ruse.

Desigur, putem presupune, de asemenea, că un anumit număr de oameni, inclusiv factorii de decizie, sînt atrași de faptul că Tihanovskaia este femeie, ceea ce este important avînd în vedere popularitatea în Occident a temei "liderității feminine". Dar, în rest, dacă ne punem întrebarea elaborării caracteristicii politice a Svetlanei Tihanovskaia, atunci în prezent ea este o păpușă politică, o persoană absolut întîmplătoare, care s-a pomenit întîmplător în vîrtejul evenimentelor istorice. Cu toate acestea, acest lucru nu o îndepărtează pe Tikhanovskaia de răspunderea juridică pentru acele acțiuni împotriva securității statului belarus, care au loc în numele ei sau la îndemnul său.

Statul Belarus a procedat foarte uman, asigurînd securitatea lui Tikhanovskaia în ziua alegerii și acordîndu-i asistență în deplasarea peste hotare, unde opozanții au dus în prealabil copiii ex-candidatei. Adică, organele de drept au apreciat în mod adecvat rolul păpușii Tihanovskaia și nu au cerut urmărirea sa penală. Svetlana însăși înainte de plecare a făcut o declarație de împăcare, în care i-a îndemnat pe susținătorii săi să se abțină de la acțiuni violente și acțiuni ilegale.

Din păcate, odată ajunsă pe teritoriul Lituaniei, sub control cercurilor politice și al serviciilor secrete străine, Tihanovskaia a început să iasă cu declarații total opuse, cu îndemnuri de a organiza dezordini în masă, din care cauză în Belarus pe numele ei a fost intentat un dosar penal. Apropo, în conformitate cu tratatele internaționale de asistență în dosare penale, Svetlana Tihanovskaia a fost anunțată în căutare și pe teritoriul Federației Ruse.

Astfel, întoarcerea lui Tihanovskaia în Belarus este, în principiu, posibilă, dar aceasta va implica necesitatea de a răspunde legal pentru acțiunile ilegale comise sub formă de îndemnuri la dezordini în masă și de dăunare a economiei Belarusului. Reieșind din aceasta, risc să presupun că în timpul apropiat Tihanovskaia nu se va întoarce în Belarus, ci va fi folosită de țările occidentale în acțiuni propangandiste-de informare menite să submineze securitatea țării noastre.

Despre faptul dacă este Victor Babariko un proiect al Rusiei?

Bancherul Babariko este strîns legat de "lobby-ul liberal" rusesc și de conducerea complexului energetic. Cu unii reprezentanți ai elitei ruse el a menținut relații de încredere și le-a oferit "servicii bune". De exemplu, după arestarea lui Babariko, în conturile "Belgazprombank" au fost găsite sume considerabile de bani deținute de soția unui înalt oficial federal rus, în trecut, unul dintre conducătorii "Gazprom". Este necesar să subliniem faptul că Babariko se află în centrul de detenție al KGB nu din cauza acuzațiilor cu caracter politic, dar în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiuni economice, fraude financiare, inclusiv de utilizarea capacităților băncii pe care o administra, pentru scoaterea de capital din Rusia în străinătate.

Aceasta înseamnă că, dacă conducerea Belarusului va avea suficientă voință și posibilități obiective de a duce ancheta împotriva lui Babariko pînă la capăt, atunci putem presupune că bancherul nu va putea să facă politică în următorii ani.

Alt scenariu presupune încetarea urmăririi penale a lui Babariko, ceea ce vor să reușească protectorii săi, promovarea candidaturii sale în calitate de "partener de dialog" al lui Lukașenko, care va presupune întoarcerea triumfală a managerului energetic în cîmpul legitim cu aură de martir. În acest caz, Babariko ar trebui să fie considerat drept unul dintre principalii pretendenți la putere în Belarus în epoca post-Lukașenko. Apropo, trebuie remarcat faptul că mass-media rusă, care ajută Belarusul să lupte împotriva revoluției colorate, "lovesc" în Tikhanovskaia, dar aproape că nu-și amintesc de Babariko.

Despre cine a comandat și cine a executat tentativa de a-l da jos pe Lukașenko

Cei care au comandat au fost cercurile politico-formative din Marea Britanie și SUA, iar executorii au fost Lituania și Polonia, în parte Ucraina, precum și "panglicele albe" ruse din structurile lui Hodorkovski și Navalnîi. În Belarus, contragenții lor au devenit reprezentanții opoziției vechi și noi. În paralel, prin intermediul lui Babariko, se ducea jocul împotriva lui Lukașenko, care a fost conceput de oligarhia brută și "lobby-ul liberal" din Rusia. Cu toate acestea, aș spune că acest lobby liberal a jucat o partidă mai lungă decît cea condusă de Occident.

Practic, Belarus, ca și la vremea sa Ucraina, a devenit o arenă pentru confruntarea geopolitică. Cu toate acestea, datorită calităților personale ale lui Lukașenko, a organizării eficiente a statului, Republica Belarus a reușit deocamdată să reziste și să nu repete experiența tristă a vecinilor noștri din sud. Dar, în același timp, trebuie subliniat faptul că situația este încă instabilă, amenințarea cu destabilizarea este actuală.

Nu există lovituri de stat externe fără premise interne. Cu cît mai repede va conștientiza acest lucru guvernarea belarusă, cu atît mai bine. Fără o anumită muncă asupra greșelilor, țara va fi foarte greu de condus, aș spune chiar imposibil.

Moartea "revoluției colorate" se află în organizarea unui dialog la nivel național, separarea masei protestatare în obișnuiți și radicali. Cu oponenții obișnuiți, se poate și trebuie de dus un dialog în baza valorilor fundamentale comune - pacea în societate și suveranitatea Belarusului.

Alegerea este mică: fie dialog, fie conflict civil. Evident, cei care pledează pentru conflict, singuri depășesc limitele domeniului juridic. Tuturor celorlalți trebuie de oferit canale legale pentru a-și exprima poziția politică și garanția faptului că vor fi auziți.

În principiu, un dialog de acest gen a început deja în jurul viitoarei reforme a Constituției. Cu toate acestea, în acest caz, principalul lucru este să implicăm în discuție o gamă cît mai largă de participanți la procesul socio-politic, să nu ne fie frică de o dispută vie și de critici. Mă tem că nu toți oficialii belaruși sînt gata să acționeze într-un astfel de mod, de aceea există pericolul formalizării dialogului.

Cu toate acestea, acțiunea lui Lukașenko, care a venit cu acest scop la oponenții săi în penitenciarul KGB-ului, demonstrează că la cel mai înalt nivel puterea este gata pentru soluții non-standard și se comportă destul de deschis. Adică, o cale spre dialog au chiar și acei oameni care au participat direct la conspirație pentru a răsturna structura constituțională, iar unii participanți la acea întîlnire au fost în curînd eliberați cu condiția să nu părăsească localitatea sau transferați în arest la domiciliu.

Despre cine a fost ținta principală a atacului asupra Belarusului

Obiectul atacului a fost modelul de dezvoltare din Belarus, care are o serie de diferențe semnificative față de modelele care promovează Occidentul în întreaga lume. Situația cu Covid-19, refuzul lui Lukașenko de a distruge economia și de a limita drepturile esențiale ale oamenilor sub pretextul pandemiei de coronavirus, așa cum cerea conducerea globală, a devenit un alt fapt iritant pentru "lumea civilizată". Nu contează că acum mulți politicieni repetă ideile lui Lukașenko din primăvara anului 2020, dar atunci Belarus a fost un fel de rebel, iar Parada Victoriei, desfășurată la Minsk pe 9 mai a acestui an, a devenit un simbol al acestei politici.

În același timp, desigur, în operațiunea de răsturnare a lui Lukașenko, în afară de demontarea statalității rebele din Belarus, au existat și obiective sub formă de dăunare a intereselor Rusiei. Căci, cu toate disputele sale cu Moscova, anume Lukașenko a dus Belarusului în toate uniunile cu participarea Rusiei, existente în spațiul post-sovietic. De fapt, Lukașenko, împreună cu Putin, este un alt lider rus, care a declarat în repetate rînduri că belarușii sînt aceiași ruși, doar "cu un semn al calității".

De aceea, înfrîngerea lui Lukașenko în Belarus ar fi cea mai mare înfrîngere geopolitică a Rusiei, o nouă lovitură asupra ideii integrării eurasiatice în jurul Moscovei. În plus, răsturnarea puterii beloruse prin intermediul tehnologiei revoluțiilor colorate avea potențiale riscuri interne pentru Rusia. În comunitatea de experți a Federației Ruse domină punctul de vedere precum că în Belarus au fost folosite tehnologii de influență informațional-psihologică asupra conștiinței în masă, care ulterior vor fi folosite împotriva Rusiei.

De ce Lukașenko a rezistat

Lukașenko nu este doar un politician carismatic și cu experiență foarte mare, ci și o persoană cu voință de fier. Cu toate acestea, fără sprijinul poporului, chiar și un astfel de lider ar fi fost zdrobit în mod inevitabil de mașina fără suflet a "promovării democrației". Dar, cu sprijinul maselor, puterea voinței președintelui belarus, înțelepciunea dobîndită de-a lungul anilor îi este de mare ajutor.

Oponenții lui Lukașenko subliniază în mod constant originea sa țărănească, aud mereu că președintele este numit "kolkhoznik". Cu toate acestea, acești domni uită că Lukașenko este, de asemenea, un ofițer-grănicer KGB al URSS. Mi se pare că, în momente critice, anume trăsăturile de apărător, protector al frontierei devin dominante în comportamentul politic al lui Lukașenko. Într-un fel, Belarus este ca cetatea Brest a Imperiului Sovietic, care luptă de mult timp în împrejurări dușmănoase.

Ura, care a fost pompată personal la adresa lui Lukașenko în societatea belarusă, nu i-a lăsat nici o șansă lui și susținătorilor săi în cazul unei lovituri de stat.

Avînd în vedere integritatea sistemului și caracterul președintelui, acest tip de "victorie" ar putea avea loc doar prin distrugerea străzilor de către structurile de forță din Belarus. Lukașenko, care nu o singură dată, în zilele de revolte a stat în fața forțelor speciale cu arma în mîini, dar cu siguranță s-ar afla printre luptătorii săi, împreună cu cei trei fii.

Se pare că soarta familiilor memorabile ale lui Nikolai al Doilea, Ceaușescu sau Caddafi este reprezentativă. Cred că, în cazul succesului unui puci, rebelii și patronii lor de peste hotare ar pune sarcina de a scăpa de familia lui Lukașenko, deoarece există foarte probabil pericolul ca după cîțiva ani de "reforme democratice", președintele belarus să devină din nou extrem de popular în rîndul maselor.

Despre blocul de forță al Republicii Belarus

Structurile de forță ale Belarusului aînt Ministerul Apărării, MAI, KGB, Comitetul de grăniceri de stat, Comitetul Vamal de stat, Comitetul de Anchetă, Serviciul de securitate al Președintelui, Centrul Analitic-Operativ, Inspectoratul de stat pentru protecția animalelor și a plantelor pe lîngă Președintele Republicii Belarus.

Coordonarea structurilor de forță este efectuată de Secretariatul de Stat al Consiliului de Securitate, supravegherea respectării legalității – de Procuratura Generală. Militarii sînt, de asemenea, angajați ai Ministerului pentru Situații Excepționale al Republicii Belarus.

În țară există un sistem destul de dezvoltat de structuri de forță, care asigură controlul reciproc. În același timp, există multe mituri în jurul forțelor de securitate din Belarus, de exemplu, despre numărul și influența lor excesivă. Voi răspunde pe scurt: nu este așa. Influența militarilor este limitată la domeniul lor de competență, iar numărul lor nu depășește indicatorii altor țări dezvoltate.

În același timp, serviciul în organele de drept este și acum considerat destul de prestigios, iar armata se completatează atît pe bază de contract, cît și prin chemare.

Despre motivul pentru care nici o unitate a structurii de forță nu a trecut de partea opoziției

Acest fapt nu m-a surprins, în ciuda faptului că forțele de ordine din Belarus au fost supuse unei presiuni enorme atît prin metode de cyberbulling, cît și prin încercări de mituire, prin intermediul rudelor și foștilor colegi.

Cu toate acestea, jurămîntul, datoria, ordinul, în acest caz, nu sînt un sunet gol, mai ales că structurile noastre de forță vin să servească, dar nu să cîștige, ca și în alte țări post-sovietice. Nivelul corupției în organele de drept din Belarus este destul de scăzut, iar salariile sînt mai mici decât în sectorul comercial. Adică, un tînăr care alege profesia de polițist, în loc de montator de plăci sau programator, se pregătește în mod conștient să-și dedice viața slujirii Patriei.

În afară de aceasta, oamenii în uniformă, în general, nu numai că sînt mai patrioți, ci și mai competenți din punct de vedere politic, în comparație cu reprezentanții multor alte grupuri sociale. De aceea, lor nu le-a fost greu să înțeleagă situația și să separe grîul de neghină, să înțeleagă că toată această "hidră cu trei capete" alcătuită din Babariko, Țepkalo și Tihanovskaia, iar apoi din domnișoarele delegate de aceștia, nu promite nimic bun Belarusului. Iar cînd au început revoltele, forțele de ordine s-au convins încă o dată de corectitudinea concluziilor și poziției lor de stat.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că campania de presiune din partea opoziției, amenințările rudelor și persoanelor apropiate au dus, în mare măsură, la un efect opus - o consolidare și mai mare a organelor de drept din Belarus și a întregului bloc de forță. Cred că organizatorii acestor provocări nu s-au așteptat la un astfel de efect sau invers, i-au provocat, pentru a înrăi structurile de forță față de protestatari și a folosi mai apoi aceste acțiuni în dezvoltarea temei "violenței".

Pentru a menține permanent masa protestatară într-o stare de mobilizare, este necesară imaginea unui inamic, iar pentru acest rol a fost numit OMON-ul, al cărui personal a primit toate posibilele caracteristici negative. În primele zile de proteste "mass-media independente" au distribuit informații false despre acțiuni de viol și bătaie a protestatarilor, inclusiv femei și adolescenți, cihpurile de către colaboratorii OMON, fapt demonstrat ulterior că nu corespunde realității.

Cu toate acestea, după cum se spune, "sedimentul a rămas", iar pentru o parte a societății, în special susținătorii opoziției, OMON a devenit absolut nemeritat întruchiparea răului și brutalității universale, așa cum a fost odată "Berkut" în Ucraina. Singura diferență este că milițienii din Belarus nu au permis mulțimii să fie îngenuncheați, iar conducerea nu și-a trădat luptătorii.

Publicat în varianta prescurtată