Alexandr Rogers: Globalismul liberal moare sub ochii noștri

Alexandr Rogers: Globalismul liberal moare sub ochii noștri

O perioadă îndelungată, în Occident marxismul a fost, de facto, interzis.

Tezele de bază erau studiate (deoarece funcționau), însă anunțarea principalelor concluzii (spre exemplu, despre finitudinea capitalismului) era interzisă. În special, pe timpurile diverșilor fukuyami, care declarau ”sfîrșitul istoriei”.

Dar timpul trece și devine tot mai evident faptul că nu va fi niciun fel de ”sfîrșit al istoriei”, totuși un eventual final al capitalismului este tot mai realist.

Așadar, două avantaje de bază ale marxismului:

Este unica ideologie construită pe o bază științifică.

Pe moment, este unica teorie ce are răspuns la întrebarea ”ce va fi după capitalism?”

Iar capitalismul, între timp, a ajuns să nu mai poată soluționa eficient un șir de contradicții existente (create de el însuși). Să încercăm a le enumera (eu am făcut deja asemenea încercări, dar nu sistemice).

Contradicția dintre concentrarea bogăției și comerț.

În prezent o grămăjoară de oameni (sau, mai exact, familiile lor) posedă cea mai mare parte din bogățiile Terrei. Ei au concentrat în mîinile lor și mijloacele de producere, și mărfurile, și banii.

Ei nu pot cumpăra mărfurile, deoarece toate necesitățile lor (chiar și cele mai luxoase) au fost deja satisfăcute. Ei au tot necesarul și chiar mult mai mult.

Asta, în timp ce mai bine de o treime din populația Planetei nu are nimic. Este o cerere neacoperită.

Cei care au posibilitatea să cumpere/să consume mărfuri nu au nevoie să o facă. Cei care vor să cumpere/consume nu au bani pentru aceasta.

Concentrarea excesivă a bogăției (anume ea) duce la stagnarea comerțului mondial și la sporirea extrem de mică a producerii. Cercul s-a închis.

Contradicția dintre creșterea productivității muncii și scăderea capacității de cumpărare.

Cu cît e mai mare productivitatea muncii, cu atît e mai mic numărul necesar de muncitori. Cu cît mai mic numărul necesar de muncitori cu atît e mai mare cel al șomerilor. Cu cît e mai mare numărul șomerilor cu atăt e mai mică capacitatea de cumpărare a populației. În capitalism cu cît e mai mică capacitatea de cumpărare a populației, cu atît mai puține mărfuri trebuie să fie produse. Cercul s-a închis.

Contradicția dintre rata profitului și satisfacerea necesităților populației (descrisă încă de Marx).

Cu cît piața este mai saturată, cu cît e mai mare cererea populației pentru o anumită marfă, cu atît e mai mică rata profitului la producerea/comercializarea acestei mărfi. În condițiile concurenței (și/sau sporirii eficienței producerii) rata profitului scade continuu. Unica șansă de a menține o rată înaltă a profitului este monopolul sau înțelegerea de cartel, ceea ce contravine dogmelor pieței.

Adică, în relațiile de piață cea mai profitabilă tactică este menținerea unui deficit artificial de mărfuri (de genul: ”pîinea prăjită nu poate costa opt dolari per bucată, da crutonul – poate”). Ceea ce contrazice direct dogma cum că ”capitalismul de piață este o societate înfloritoare”.

Contradicția dintre utilizarea rațională a resurselor (protecția mediului și economie) și uzura accelerată.

Cu cît mai calitativă este încălțămintea, hainele, tehnica etc. pe care le produceți, cu atît mai rar vor fi cumpărate aceste mărfuri. De aceea, dacă doriți să obțineți profituri mai mari, trebuie să produceți guano perisabil.

Toate metodele moderne de calculare a bunăstării nu țin cont de calitate și fiabilitate.

Condițional: Dacă eu am o pereche de încălțăminte, pe care o port zece ani, eu sînt mai bogat ca persoana, care a cumpărat cinci perechi, dar care se uzează timp de un an. Sau un om locuiește într-o casă, care are 300 de ani (în ea pot locui 12 generații de urmași ai săi), iar altul într-un bloc din plăci de beton, multietajat, care are un termen de exploatare de 25 ani.

Astfel, din punctul de vedere al ”logicii” liberale de piață, e mai bine să construim case de calitate proastă, să coasem încălțăminte mizerabilă și să producem becuri, care se ard după o lună de exploatare.

Însă toate acestea duc la epuizarea accelerată a resurselor naturale ale Planetei.

Și în același timp necesitatea de a munci mai mult, pentru a produce mai mult și a cumpăra mai mult. Liberalismul te privează de libertate.

Nici una din cele patru contradicții nu poate fi rezolvată în cadrul capitalismului. Fiecare dintre ele duce la sărăcie, războaie, catastrofe ecologice (poluarea excesivă a mediului, extinderea rapidă a depozitelor de gunoi și a mărilor de gunoişti) și la epuizarea resurselor.

Să nu mai vorbim despre faptul că sub ochii noștri moare globalismul liberal și lumea iarăși lunecă spre zonele protecționiste (ceea ce adesea este mai eficient, deoarece reduce brațul logisticii etc.). Iar aceasta mai scade din importanța dolarului, deoarece în fiecare dintre aceste zone va domina propria monedă regională (sau cross-swap-ul valutar).

Dimpotrivă, toate aceste provocări și contradicții pot fi ușor soluționate în cadrul socialismului (capitalismul de stat) și a economiei planificate.

P.S.

Pe mine, la fel ca pe Ivan Vasilievici Bunșa, mă chinuiește o vagă îndoială. De ce aproape nimeni dintre așa-zișii ”teoreticieni și ideologi de stînga” nu vorbește, nu scrie despre aceste lucruri?

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load