X 
Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Alegerile din Chișinău. Urmează continuarea...

22 mai. 2018,, 11:11   Capitala
13745 3

Xenia Florea

Dintre cele șapte localități în care în weekendul trecut s-au desfășurat alegeri, cea mai mare atenție a fost, desigur, concentrată asupra celor două mari orașe ale țării: Chișinău și Bălți. Locuitorii orașului Bălți și-au ales primarul din primul tur de scrutin, cu un rezultat covîrşitor.

Locuitorii Chișinăului au rămas în schimb fideli ”tradiției”. Prima și ultima dată primarul general al capitalei a fost ales din primul tur de scrutin pe 23 mai 1999, cînd a cîștigat Serafim Urechean.

Cel de-al doilea tur al alegerilor anticipate ale primarului de Chișinău va avea loc peste două săptămîni, pe data de 3 iunie. Lupta finală se va da între socialistul Ion Ceban și (absolut neașteptat) liderul „Platformei DA”, Andrei Năstase, care, duminica trecută, au obţinut respectiv 40,97% și 32,12% din voturile alegătorilor, rata de participare fiind de 35,53%.

Erori de calcul ale tehnologilor Silviei Radu...?

Înainte de ziua de 20 mai, politologii și sociologii preziceau rezultate complet diferite ale primului tur de scrutin. Potrivit sondajului „Barometrul opiniei publice”, în turul doi trebuiau să acceadă candidatul PSRM, Ion Ceban, cu 30%, și candidata independentă Silvia Radu, pentru care erau gata să voteze 23% dintre alegători. Andrei Năstase se afla pe poziția a treia, cu 15%.


În sondajul Companiei Intellect Group, Silvia Radu conducea cu o marjă semnificativă de 31%, în timp ce pentru Ion Ceban erau dispuşi să voteze 22,8% dintre respondenți şi doar 18% dintre respondenți erau gata să-şi dea voturile pentru Andrei Năstase. Sondajul Centrului de Studii Sociologice o plasa, de asemenea, pe Silvia Radu cu 31,7% de voturi pe prima poziție, ea fiind urmată de Ion Ceban cu 31% și de Andrei Năstase cu 15,8%. În consecință, cel mai exact s-a dovedit a fi sondajul sociologic online realizat de proiectul votum.md. Pentru Ion Ceban, aflat pe prima poziţie, ar fi votat 43,27% dintre cei chestionați (rezultatul final în primul tur de scrutin fiind de 40,97%), liderul Platformei DA, Andrei Năstase, se afla pe poziţia a doua, cu 24,01% (32,12% în primul tur de scrutin), Silvia Radu se afla pe poziţia a treia în acest sondaj, pentru care şi-au dat voturile 18,83% dintre utilizatori (ea obţinînd respectiv 17,65% în primul tur de scrutin).

Analistul politic Corneliu Ciurea numeşte mai multe motive ale înfrîngerii candidatei independente Silvia Radu, pe care, în opinia lui, a mizat PDM, aflat la guvernare. În primul rînd, campania ei electorală nu a fost suficient de puternică și nu a urmărit obiectivul mobilizării electoratului, spre deosebire de campania electorală a principalului concurent al Silviei Radu în lupta pentru segmentul de centru-dreapta al alegătorilor, a lui Andrei Năstase. Acest lucru a devenit principala greșeală strategică a fostului primar general interimar al Chișinăului și a celor care au ajutat-o în cursa electorală.

Al doilea motiv este că sondajele făcute publice înainte de primul tur de scrutin "nu au fost foarte bine ajustate la situația din Chișinău", ceea ce, potrivit lui Corneliu Ciurea, i-a făcut să se relaxeze și nu i-a unificat pe simpatizanții Silviei Radu, căci oricum sondajele au arătat că singurul candidat independent în actuala cursă electorală garantat va ajunge în cel de-al doilea tur de scrutin.

... sau votul de protest al electoratului ”de dreapta”?

Dar iată expertul politic Victor Ciobanu este sigur că pe data de 20 mai a avut loc un vot de protest al electoratului de dreapta al municipiului Chișinău. Mult prea murdară a fost campania împotriva liderului „Platformei DA”: menționarea ”pantalonilor uzi” în blocurile de știri ale posturilor TV proguvernamentale depăşeau, pur şi simplu, orice limite, plus difuzarea în public a conversației telefonice dintre Năstase și mama lui și sculptura insultătoare a „băiețelului care face pipi” cu capul politicianului, instalată în fața clădirii Primăriei.

„Pe de o parte, ceea ce s-a întîmplat duminica trecută a fost, fără îndoială, un vot de protest, a spus Victor Ciobanu. Noi nu vom putea niciodată stabili ce factor anume, ce concret i-a determinat pe oameni să voteze în favoarea lui Năstase. Poate fi vorba în acest context şi de campania murdară care s-a desfăşurat în jurul conducătorului Platformei DA și care a provocat electoratul să-şi manifeste astfel protestul. E posibil că un alt factor a contribuit la faptul ca Năstase să o depăşească pe Silvia Radu, spre exemplu, utilizarea de către candidata independentă a resurselor administrative sau că doamna Radu nu s-a prezentat la nicio dezbatere cu concurenţii săi electorali. Pe de altă parte, pe data de 20 mai a avut loc un vot politic. Dacă examinăm istoria alegerilor locale din marile orașe ale Moldovei, dar şi pe cea a alegerilor din Ucraina, constatăm că orașele votează aproape întotdeauna politic. Adică îşi dau voturile pentru partide, și nu pentru candidați independenți. Da, de partide sînt toţi sătui, da, în majoritatea dintre acestea electoratul nu are încredere sau este profund dezamăgit de ele, însă electoratul din ţara noastră şi mai mult nu are încredere în candidații independenți.”

„În general, continuă Ciobanu, anumite tendințele de obținere a unui astfel de rezultat la alegerile de la Chișinău au ieşit la iveală. Am analizat datele oferite de mai multe sondaje de opinie, atît făcute publice, cît și cu caracter intern. Unele dintre acestea indicau tendința de coborîre în sondaje a Silviei Radu. Din anumite motive, experţii din echipa candidatului independent nu au ținut cont de aceste cifre și nu au corectat campania electorală, iar tendința marcată a dus la înfrîngerea doamnei Radu deja din primul tur de scrutin, deși mulți o vedeau deja viitor primar general al municipiului Chișinău”, a spus expertul.

Va putea uncandidat ”de stînga” să cucerească un oraș ”de dreapta”?

În geografia politică a Republicii Moldova, Chișinăul a fost întotdeauna considerat un oraș ”de dreapta”. Oricine s-ar fi aflat la putere în țară, la alegerile locale din capitală, nu au cîştigat niciodată candidații din partea partidelor "de stînga". Reprezentanții "stîngii" au cîștigat aproape întotdeauna în cadrul primelor tururi de scrutin, dar au suferit întotdeauna înfrîngere în cel de-al doilea tur de scrutin, din cauza orientării geopolitice "greșite".

La prima vedere se pare că, după alegerile din 20 mai, la Chișinău s-a creat schema clasică: în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor pentru funcţia de primar general, au ajuns din nou candidați cu poziții geopolitice opuse. În primul tur de scrutin, învinge candidatul de stînga cu o marjă mare: socialistul Ion Ceban acumulează 40,97% din voturi, cu aproape 9% mai mult decît candidatul care îl urmează, Andrei Năstase. Însă candidatul din partea Partidului Socialiștilor şi-a atins aproape limita, iar Năstase are de unde să mai primească voturi în turul doi. Acest lucru îl dovedeşte dispersarea electoratului de pe flancul drept, aproximativ 25% dintre alegătorii acestui segment politic au votat duminică pentru ceilalți candidați din formațiunile politice "de dreapta".

Dar şi dacă ne conducem de schema clasică, către cel de-al doilea tur de scrutin partidele "proeuropene" ar trebui să-și anunțe sprijinul față de candidatul geopolitic "potrivit" pentru funcţia de primar general, ceea ce, în cele din urmă, ar trebui să-i asigure victoria lui Andrei Năstase pe data de 3 iunie. Unele dintre ele au făcut-o deja.

Însă, în timpul cursei electorale actuale, totul nu este atît de simplu și rectiliniu. În primul rînd, pentru PDM votează, în fond, nu electoratul de dreapta, dar cel de centru. Prin urmare, cei care o asociau pe Silvia Radu cu PDM nu sînt de dreapta. În plus, pentru Silvia Radu au votat mulți dintre cei care au văzut capacitățile ei de a schimba real lucrurile în bine, dar și cei care înțeleg cît de important este ca primarul orașului să fie susținut de autoritățile centrale. Acești locuitori ai Chișinăului sînt apolitici sau sînt cetățeni patrioți care iau decizii cu rațiunea, nu cu sentimentele. Este foarte probabil că cele mai multe dintre aceste persoane nu vor vota pentru Andrei Năstase, întrucît cei de dreapta, în persoana lui Dorin Chirtoacă și colegii săi liberali, s-au dovedit a fi administratori extrem de slabi și îl vor alege de Ion Ceban – o persoană mai profesionistă, care cunoaște mult mai bine decît Andrei Năstase problemele capitalei.

Peste jumătate de an vor avea loc alegerile parlamentare, care de această dată se vor desfăşura în baza sistemului electoral mixt. Alegerile locale sînt numite adesea repetiții generale ale alegerilor parlamentare, iar o treime dintre alegători locuiesc la Chișinău și Bălți. La Bălți socialiștii și democrații, care sînt apologeţi ai sistemului electoral mixt, au suferit o înfrîngere zdrobitoare la scrutinul din 20 mai, Nicolai Grigorișin, candidatul „Partidului Nostru”, de opoziție, a cîștigat în "capitala de nord". Dar la Bălți vor exista doar 2 circumscripții cu mandat unic la alegerile legislative, iar la Chișinău vor fi 11 din 46, dintre acelea care se vor deschide pe malul drept al Republicii Moldova.

În cercurile experților a fost menţionat, de mai multe ori, faptul că în condiţiile unui sistem electoral mixt, problema cu privire la faptul cine va conduce localitatea devine deosebit de actuală. Deoarece șansele la victorie ale acelor candidați care vor fi susținuți de primarul general, pentru care va lucra aparatul administrativ al Primăriei, preturilor și al asociaţiilor de locatari, vor crește semnificativ. În plus, simbolismul victoriei poate juca un rol: probabilitatea ca peste cîteva luni alegătorii să sprijine anume candidatul acelui partid al cărui reprezentant a cîștigat la alegerile locale este destul de mare.

De aceea, cu toată asemănarea „ideologică“ și „geopolitică“ a pozițiilor Partidului Democrat şi „Platformei DA“ și „PAS” a Maiei Sandu, care a susținut candidatura lui Năstase, democraților le este extrem de neavantajos să-l admită acum pe Andrei Năstase la cîrma Primăriei ca să aibă acces la resursele administrative ale orașului și să-şi asigure astfel creşterea popularităţii tot mai mari a „PAS” și „DA”, în perioada premergătoare alegerilor în Parlament. De aceea, o serie de analiști politici consideră că, cel mai probabil, în cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de primar general de Chișinău, PDM-ul, aflat la guvernare, nu-l va susţine pe candidatul unic de dreapta – Andrei Năstase, ci pe socialistul Ion Ceban, desigur, din umbră, subliniază experții.

„Precedent există, la alegerile prezidențiale din 2016, cînd PDM-ul declarase oficial că îl susține pe candidatul proeuropean, Maia Sandu, iar din umbră îl susţinea, de facto, pe candidatul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, spune analistul politic Victor Ciobanu. Cred că victoria candidatului PSRM, Ion Ceban, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor locale pentru democrați ar fi mult mai avantajoasă decît victoria lui Andrei Năstase. Pe de o parte, ei vor putea spune: „Vectorul proeuropean al Republicii Moldova este în pericol, capitala a devenit deja «roșie», aşa că voi, băieţi «de dreapta», nu aveţi încotro, sprijiniţi-ne pe noi.”

Pe de altă parte, în cazul în care acum în Chișinău căştigă Ion Ceban, în Partidul Socialiștilor vor apărea trei centre de putere: Dodon, Greceanîi, Ceban, iar jucînd pe contradicțiile dintre ei, democrații vor avea mai multe oportunități de a controla PSRM-ul. Aşa că, deocamdată, după anunțarea rezultatelor primului tur de scrutin, în tabăra Partidului Democrat există, desigur, o anumită confuzie, dar eu sînt sigur că nu va dura mult timp și că foarte curînd va fi anunțat, în mod oficial, sprijinul pentru candidatul „proeuropean“ de dragul „viitorului european“ al țării, iar în mod neoficial, PDM-ul va acționa astfel cum îi este avantajos, inclusiv avînd drept obiectiv alegerile parlamentare".

Despre "alegerea dificilă", pe care urmează să o facă democrații, vorbeşte şi Corneliu Ciurea: „Ideologic, pentru PDM, cu siguranță, e preferabil Andrei Năstase, dar cred că va fi dificil ca aceste părți să se înțeleagă din mai multe motive, inclusiv, să spunem aşa, din cauza contradicțiilor existente cu grupurile oligarhice din spatele liderilor Platformei DA. Cred că în acest caz sînt necesare negocieri, poate chiar și cu medierea Occidentului.”

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?