TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Al doilea tur: "marketing de rețea" vs "vocea poporului”

Alegerile prezidențiale-2020 ar putea fi primele alegeri din Moldova, cînd noul șef al statului ar putea fi determinat de voturile cetățenilor care locuiesc în afara țării.

În țara vecină România așa ceva s-a întîmplat deja. La alegerile prezidențiale din 2009, candidatul Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, pentru care a votat majoritatea alegătorilor din România, își sărbătorea deja victoria. Însă, datorită voturilor diasporei române (inclusiv a moldovenilor deținători de pașapoarte românești), actualul președinte, Traian Băsescu, a smuls la propriu trofeul, sub formă de fotoliu prezidențial, de la adversarul său, învingînd cu o diferență minimă de 0,6%.

Judecînd după mobilizarea activă a cetățenilor RM care locuiesc în țările Europei de Vest și numeroasele anunțuri plasate pe rețelele de socializare, cu propunerea de a merge la secția de votare, acest scenariu s-ar putea repeta și în Republica Moldova pe 15 noiembrie.

Rețeaua de marketing de la Maia Sandu

"Adu un prieten și primești un bonus” – așa funcționează marketingul de rețea. Și astfel a activat în perioada dintre tururi candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu.


"Prieteni, haideți să cîștigăm împreună aceste alegeri. Duminică votați voi și chemați la alegeri un prieten. Unde-s doi, puterea crește. Haideți să dublăm rezultatul - la fiecare vot să adăugăm "+1". Dacă cunoașteți pe cineva care nu a mers la alegeri sau a votat pentru un alt candidat, sunați-l și convingeți-l că e timpul să voteze pentru mai bine și pentru schimbări. "+1" și vom cîștiga!", spune candidatul PAS într-un videoclip special lansat.

De asemenea, Maia Sandu s-a adresat separat tinerilor, primarilor orașelor și satelor, unioniștilor, cetățenilor vorbitori de limbă rusă și locuitorilor Chișinăului.

Cîștigătoarea primului tur al alegerilor prezidențiale le-a spus chișinăuienilor că pe 15 noiembrie ei pot schimba soarta țării spre bine. Pentru aceasta, ei trebuie să facă trei lucruri: să voteze ei înșiși, să ia cu ei la votare un prieten (din nou "+1") și să discute la telefon cu rudele și cei dragi care locuiesc în alte orașe sau zone rurale. "Spuneți-le să nu creadă în minciunile lui Dodon. Explicați cît de importantă este vocea fiecăruia și spuneți-le că schimbările sînt posibile", spune Maia Sandu în videoclipul său.

Tinerilor, candidata PAS le-a spus că puterea lor e atît de mare, încît într-o singură zi, cu un vot, ei pot alunga ”un mare hoț de la putere”. Desigur, luînd cu ei la votare un prieten. Primarilor le-a promis că va "lucra alături de voi" și i-a îndemnat să nu se teamă de nimic, pentru că "Dodon rămîne în trecut". Susținătorilor unirii Moldovei cu România - să vină la alegeri "pentru a scăpa de trădătorul Dodon". Mesajul către cetățenii vorbitori de limbă rusă, desigur, a fost mai blînd. Maia Sandu le-a solicitat acestora să nu creadă în sperietorile despre ea și a spus că va face tot ce îi stă în puteri pentru a asigura drepturile oemenilor, inclusiv a rușilor și a altor etnii", și ca "domeniul de utilizare a limbii ruse, de asemenea, să fie la nivel" (adică, nu a promis nimic).

Aici nu au suportat nici cei mai aprigi adversari ai președintelui Igor Dodon de pe flancul stîng. "Desigur, înțeleg că aceste rînduri vor trezi un val de ură printre "martorii Maiei", dar adevărul este mai scump! Are pe conștiință două sute de școli închise. Închise "în cadrul proiectului"! Copiii erau transportați în autobuze care nu sînt cele mai potrivite pentru acest lucru, adesea în absența drumurilor, fără nici o persoană responsabilă de siguranța lor. Anume în acea perioadă, prin voința conducerii ministerului, directorii de școli din sate învecinate, au devenit dușmani (cîștiga cel care avea un lobby mai valoros la Ministerul Educației sau în partidului lui Filat). Cunosc mai multe cazuri cînd a fost "optimizată" o școală mai modernă, iar elevii ei au fost transferați într-un sat din apropiere, unde școala era mult mai veche și mai puțin îngrijită, dar cu director din "partidului corect". Anume în acea perioadă a fost inventat sloganul absolut iezuit, pe care "genii de la pedagogie" l-au scris pe toate autobuzele școlare:" Hai cu noi la o scoală mai bună!”. Este ca și cum ar trebui să-i înveți pe copii să-și urască școala natală, făcîndu-i să creadă că ea "nu este cea buna". Și acest lucru e adevărat! Și acest adevăr are mai puțin de 10 ani. Și asta nu trebuie uitat. De aceea, nu trebuie ea nu trebuie transformată într-un idol", a scris pe rețelele de socializare fostul deputat comunist Alexandr Petkov.

Iar vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, a amintit că anume în perioada în care ministru al Educației era Maia Sandu, limba rusă a primit statutul de limbă străină și a fost exclusă din lista obiectelor obligatorii pentru studiere.

Pe lîngă elementele de marketing de rețea, Maia Sandu și sediul său electoral, în perioada dintre cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, au împrumutat și unele tehnici de PR-strategii de la adversarul său.

Înainte de primul tur în presă s-a difuzat activ că "Occidentul a dat clar de înțeles: fie Sandu, fie "maidan" și nici un fel de alte scenarii". Și nu doar susținătorii lui Igor Dodon au exprimat acest lucru. Despre probabilitatea unui astfel de scenariu într-un interviu pentru portalul rus gazeta.ru a declarat și ex-deputatul comunist, Iurie Muntean, care nu este un mare simpatizant al președintelui în exercițiu.

Vă propun, atunci, în calitate de sperietoare: "După alegeri, Dodon și Plahotniuc vor încerca să organizeze ceva" (din declarația Maiei Sandu pe 10 noiembrie). "Dodon pregătește destabilizarea în țară și confruntarea fizică" (deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan, rețeaua socială, 7 noiembrie).

"Vocea poporului" de la Igor Dodon

Iar sediul electoral al lui Igor Dodon, pregătindu-se pentru turul doi, a ales tactica "să spună poporul".

În susținerea actualului șef al statului în al doilea tur al alegerilor prezidențiale s-au declarat mai mult de 20 de președinți de raioane și 400 de primari, Uniunea Națională a studenților și tineretului, ex-primarul de Chișinău, Serafim Urechean, un grup de fermieri, reprezentanți ai mai multor federații sportive (volei, box, lupte libere, gimnastică, kickboxing) etc.

Astfel, primarii și președinții de raioane au declarat că își amintesc cum Maia Sandu, fiind premier, a blocat proiectul de construcție și reparație a drumurilor în fiecare primărie, iar fiind ministru al Educației a închis în sate școli, de aceea nu vor vota pentru ea. Serafim Urechean a spus că "pînă la ultimele alegeri parlamentare, Igor Dodon nu a putut acționa plenar ca președinte, pentru că era suspendat. Haideți să-i dăm posibilitatea să promoveze acea politică care va menține stabilitatea Moldovei în interior și în exterior".

Liderii studenților au spus că nu vor uita cum Maia Sandu în favoarea curatorilor din vest "a optimizat" instituțiile de învățămînt din Moldova, închizînd zeci de școli din întreaga țară" și ca urmare a acestei "pseudoreforme" mulți copii au încetat să mai frecventeze instituțiile de învățămînt, iar cadrele didactice au rămas fără locuri de muncă și, practic, fără sursă de trai.

Agricultorii în declarația lor de susținere a lui Igor Dodon i-a amintit Maiei Sandu cum vara trecută ea și-a demonstrat atitudinea față de nevoile lor, cînd, fiind ministru, a refuzat să aloce fonduri pentru compensarea pierderilor cauzate de ploaile torențiale ("De aceea nimeni nu crede că ajungînd la conducerea statului, ea va avea grijă de noi"), dar Igor Dodon a contribuit la deschiderea pentru producătorii agricoli a pieței ruse. Iar sportivii au spus că actualul președinte și echipa sa i-au ajutat să participe la competiții internaționale, au început "schimbări semnificative în sportul moldovenesc" și, în general, "doar Igor Dodon a prezentat un program electoral adecvat".

Tot în perioada dintre cele două tururi, echipa lui Igor Dodon a continuat să dezvolte ideea că Maia Sandu este creatura Occidentului, ceea ce înseamnă că ea va continua să facă tot ce vor spune curatorii occidentali. Inclusiv va continua misiunea sa de "optimizare" a tot ceea ce este posibil, va promova interesele LGBT, vaccinarea obligatorie și tot ceea ce distruge valorile tradiționale. Pentru aceasta, de fapt, la vremea sa ea a fost readusă în Republica Moldova.

Astfel, bazîndu-se pe una dintre declarațiile electorale ale Maiei Sandu, unele mass-media au raportat că, după alegeri, mulți dintre angajații instituțiilor de stat ar putea rămîne fără locuri de muncă, pentru că vor cădea sub un program de optimizare a cheltuielilor, declarată drept prioritate a candidatul la funcția de președinte Maia Sandu.

Iar deputatul din partea PSRM, politologul Bogdan Țîrdea, i-a reproșat candidatei la președinție din partea partidului "Acțiune și Solidaritate" faptul că "cinstita și integra Maia" cere bani de la pensionari și migranți pentru finanțarea campaniei electorale, în timp ce ea are în spate "ONG-uri cu un buget de 21 de milioane de dolari", cu care sînt strîns legați atît mai mulți colegi de-ai Maiei Sandu, cît și ea însăși - în anii 2009-2010, liderul PAS a făcut parte din consiliul național moldovenesc al Fundației Soros.

Renato "Fisa de Aur" Usatîi

În general, cu ajutorul diverselor recepții PR (aruncarea negativului, scurgerea informației, adresarea către societate, "profeția care se împlinește de sine stătător" etc.), ambii finaliști ai alegerilor prezidențiale-2020 fac totul pentru a-și mobiliza electoratul în turul doi. Amintim că peste 57% din alegători sau aproape 2/3 din populația cu drept de vot, în primul tur nu au ieșit la vot.

Însă unul dintre factorii decisivi în rezultatul actualei curse prezidențiale ar putea fi faptul pentru cine vor vota cei 16,9% din alegători, care în primul tur și-au dat votul pentru liderul "Partidului Nostru", Renato Usatîi. Nu întîmplător unii comentatori politici chiar l-au poreclit pe candidatul PN "Renato "Fisa de Aur" Usatîi". Însă "fisa de aur" s-a pomenit cu partea inversă, fapt de care Renato Usatîi s-a convins foarte repede.

La sfîrșitul săptămînii trecute, liderul "Partidului Nostru", în cadrul unui briefing special, i-a îndemnat pe susținătorii săi să voteze în turul doi împotriva lui Igor Dodon. "Nu pot permite ca un "kuliok" să conducă încă patru ani Republica Moldova. Eu cu Maia Sandu sîntem oameni diferiți. Avem metode diferite, dar un singur scop", a spus el.

Mai multe canale telegram au comunicat imediat că declarația respectivă a lui Usatîi a urmat imediat după întrevederea sa cu ambasadorii SUA și României, Derek Hogan și Daniel Ioniță. "Mai pe scurt, l-au îndoiat pe băiat. Fără nici un fel de condiții", a scris Bogdan Țîrdea pe canalul său-telegram. Iar a doua zi, diplomatul român a confirmat că s-a întîlnit cu Renato Usatîi la sediul "Partidului Nostru".

Alegătorii lui Usatîi sînt, desigur, electoratul de protest, dar este totuși electoratul de stînga. Și un astfel de sprijin sincer al candidatului pro-occidental de dreapta nu a putut să nu provoace nedumeriri în rîndurile sale. Este straniu să ne așteptăm ca nordul vorbitor de limbă rusă, după îndemnul liderului "Partidului Nostru" va merge și va vota pentru Maia Sandu după toate declarațiile și"optimizările" sale. Unii experți consideră că Usatîi mai bine ar fi tăcut, așa cum a făcut candidatul Partidului "Șor", Violeta Ivanov. Analistul politic Corneliu Ciurea a declarat într-un interviu acordat publicației Newsmaker că "o parte din electoratul lui Usatîi va acceptat cu greu acest lucru și, insistînd asupra acestui fapt, Usatîi ar putea pierde această parte a electoratului".

Acest lucru l-a înțeles rapid și însuși liderul "Partidului Nostru": căci el va mai avea nevoie de susținerea alegătorilor la alegerile parlamentare. Și deja luni, 9 noiembrie, Usatîi și-a cerut scuze de la alegătorii săi și i-a îndemnat să voteze pentru cine doresc.

"Nu am privit pînă la sfîrșit online-ul lui Usatîi... L-am văzut îndemnându-i pe susținătorii săi să voteze pentru cine vor. Iar planul de dizolvare a Parlamentului l-a primit de la Maia? Vineri, el a declarat că mai așteaptă acest plan promis, dar inexistent al juriștilor Maiei, care urma să unească în mod condiționat PAS și "Partidul Nostru" împotriva corupției. Renato nu este un prost, el și-a dat seama că Maia și ambasadorii l-au avut. Acum el a ieșit să-și ceară scuze de la alegători pentru că s-a grăbit. Pentru că a preferat-o pe Maia și pe ambasadori înainte de vreme. S-a lamentat Renato în fața camerelor, dar nu a reușit să spună ceea ce dorea, nu a putut să se exprime cu exactitate. Poate data viitoare?", a comentat pe rețelele de socializare online-ul liderului "Partidului Nostru" jurnalistul și politologul Valeriu Reniță.

În general, pentru cine vor vota în cele din urmă alegătorii lui Renato Usatîi sau, în cea mai mare parte, vor sta acasă - este cea mai mare intrigă a turului doi al alegerilor prezidențiale-2020.

Opiniile comentatorilor politici s-au împărțit. Politologul Vitalie Andrievschi, de exemplu, este sigur că alegătorii lui Usatîi vor vota împotriva președintelui în exercițiu, deoarece "pentru ca investițiile alegătorilor în Renato Usatîi să nu dispară, ei au o singură cale de ieșire – să-l înlăture de la putere pe Dodon, să capete posibilități pentru dizolvarea parlamentului și stabilirea unor alegeri parlamentare noi, anticipate".

Politologul Boris Șapovalov într-un interviu pentru Sputnik-Moldova, a spus că principalul electorat al lui Renato Usatîi este tînăra burghezie rurală cu vîrsta cuprinsă între 25-40 de ani, care ar vrea să ocupe un anumit loc în raionul sau localitatea sa, dar nu poate face acest lucru, deoarece aceste locuri de zeci de ani sînt ocupate de oameni, care trec de la un partid la altul pentru a-și păstra funcțiile. De aceea electoratul lui Usatîi este mai sever și mai revoluționar - el își dorește schimbări. Însă pe acești oameni de Maia Sandu îi "separă un sistem diferit de valori și atitudini față de politică ca atare". De aceea, chiar ținînd cont de îndemnul liderului "Partidului Nostru" de a vota împotriva lui Dodon, nu înseamnă că toți alegătorii care l-au votat, în turul doi își vor da voturile Maiei Sandu.

Iar în opinia analistului politic Corneliu Ciurea, acum alegătorii lui Renato Usatîi se află într-o oarecare confuzie.

"Pe de o parte, ei ar putea fi confuzi de îndemnurile lui în favoarea Maiei Sandu și eu cred că Usatîi și-a dat seama că este în contradicție cu majoritatea electoratului său, de aceea declarațiile lui ulterioare nu au fost foarte clare. Pe de altă parte, s-a observat anumite mesaje puternice din partea Rusiei. Președintele Putin a declarat că Occidentul încearcă să impună Belarusului, Kîrgîzstanului și Moldovei anumite decizii politice, iar Jirinovski și Lavrov au rupt acordul cu Usatîi pe motiv că acesta "promovează o politică de complot cu dușmanii Rusiei". Desigur, electoratul lui Usatîi ar putea fi nemulțumit de Dodon, dar el totuși este orientat mai mult spre Rusia. Și înclinarea bruscă a liderului "Partidului Nostru" spre Occident și, în același timp, poziția clară a Rusiei, desigur, a condus la confuzia alegătorilor domnului Usatîi, care acum au dubii. În final, este posibil ca, parțial, acești oameni să nu meargă la alegeri, partea mai principială va vota pentru Dodon, iar partea mai mică - pentru Maia Sandu", a declarat expertul.

Mobilizarea activă a electoratului. Din vest…

În primul tur al alegerilor prezidențiale, în țară Igor Dodon a cîștigat cu 36,22% față de 31,93% ale Maiei Sandu. Însă, din contul cetățenilor care au votat peste hotare, Sandu l-a depășit pe Dodon cu 3,5%.

În comunitatea de experți, rezultatele primului tur au fost numite "efectul diasporei" – la secțiile de peste hotare la 1 noiembrie au venit 149,8 mii de persoane. Judecînd după mobilizarea activă pe rețelele de socializare a așa-numitului electorat "occidental", în turul doi acest record ar putea fi bătut.

- "Cine vrea duminică să ajungă la secția de votare din Montebelluna pînă la Treviso, scrieți în privat, sînt 4 locuri".

- "Pe 15 noiembrie merg la alegeri la Londra (Chiswick), sînt 3 locuri libere în mașină".

- "În turul doi merg la alegeri de la Rochester la Londra la orele 8-9 dimineața. Sînt 5 locuri.

Iată doar cîteva mesaje distribuite acum pe rețelele sociale. Iar una dintre doamnele care locuiește în San Francisco, duminică, 15 noiembrie, este gata să primească gratuit la grădiniță "copiii mici ai tuturor moldovenilor care vor vota pentru Maia Sandu". Întrebare: cum se va convinge de acest lucru?

Este, desigur, un lucru bun că cetățenii noștri peste hotare se ajută atît de activ unul pe altul, totuși, pentru mulți este destul de problematic să ajungă la secția de votare. Dar nu știu de ce, cu aceeași solidaritate, susținătorii Maiei Sandu refuză alegătorilor care locuiesc în regiunea transnistreană? Cu siguranță, pe 15 noiembrie, liderul fracțiunii parlamentare PAS, Igor Grosu, cu un grup de companioni, va bloca din nou drumul de la Varnița, va inspecta autobuzele și transportul personal, hotărînd care dintre locuitorii din stînga are dreptul să treacă și să voteze, iar cine nu, pentru că "separatiștii nu trebuie să decidă soarta Republicii Moldova pentru următorii 4 ani".

La fel, recent, a devenit cunoscut faptul că România pe 15 noiembrie va oferi transport gratuit cu trenul dus-întors în localitățile din țară, unde sînt organizate secții de votare, pentru studenții din Republica Moldova care doresc să-și exercite dreptul de vot la alegerile prezidențiale. Și în acest context, Maia Sandu se indignează că "Dodon se pregătește să aducă în turul doi de la 30 de mii la 50 de mii de alegători din Transnistria"!

În astfel de condiții, alegerile prezidențiale 2020 ar putea fi primele alegeri din Moldova, cînd noul șef de stat va fi determinat de voturile cetățenilor care locuiesc în afara țării.

Potrivit estimărilor expertului economic Veaceslav Ioniță, în ciuda faptului că unele țări din Europa de Vest, imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale în Republica Moldova, au introdus lockdown strict din cauza unui nou val de infecție cu coronavirus, pe 15 noiembrie va fi înregistrat un nou record al numărului de cetățeni moldoveni care au votat în străinătate.

În opinia sa, prezența la vot a alegătorilor în țară pe 15 noiembrie va crește cu 8% față de primul tur. Din Transnistria vor vota circa 30-35 de mii de alegători (în primul tur au fost 14 mii), iar peste hotare – 150-200 de mii de cetățeni (149,8 mii în primul tur).

"La alegerile actuale în primul tur la secțiile de votare au venit 18% din alegătorii care locuiesc peste hotare. În 2016, în primul tur au fost 12%, iar 21% - în al doilea. Acum, în turul doi, cred că vor veni circa 24-25% din migranții moldoveni. Iar în total pe 15 noiembrie, conform calculelor mele, vor vota 1 milion 525 mii de cetățeni cu drept de vot. Și acum diaspora va decide cine va fi președinte, pentru că pe plan intern, cred că depășirea lui Dodon nu va fi atît de semnificativă, prognozează Veaceslav Ioniță.

Conducerea PSRM consideră că diaspora, care locuiește în țările vestice, nu are motive de a vota împotriva lui Dodon și, mai mult decît atît, interesele tuturor cetățenilor țării sînt în ton cu prioritățile lui Igor Dodon, iar orientarea diasporei este legată de faptul că emigranții noștri s-au pomenit într-un cîmp informațional total diferit, față de alegătorii domiciliați pe teritoriul Republicii Moldova. În adresarea către diasporă, semnată de vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, și președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău, Serghei Afanasenco, se menționează:

"Nu ne așteaptă nimeni în Europa, dar, în același timp, ne este implantat cel mai rău lucru care a apărut în Occident în ultimii ani. Și putem presupune cu o mare probabilitate că, dacă la putere în țară vor veni forțe "proeuropene", atunci noi cu siguranță nu vom intra în UE, dar vom obține următoarele:

1. Toleranță totală și propaganda liberă a celor mai joase vicii umane, inclusiv marșurile LGBT și a altor minorități.

2. Distrugerea juridică a familiei tradiționale sub pretextul respectării drepturilor copiilor și minorităților.

3. Frontiere complet deschise pentru migranții din Africa și Orientul Mijlociu.

4. Vaccinarea obligatorie. Noi vom oferi acces complet la orice vaccin, dar numai în mod voluntar.

5. Vînzarea terenurilor agricole străinilor.

6. Închiderea școlilor și spitalelor (ceea prin ce s-au remarcat toate guvernele "de dreapta"). Oare poți pleda pentru dezvoltarea statului, să crezi în viitorul său bun și să închizi școlile?

Noi nu vrem aceste valori, credem în viitorul Republicii Moldova și pledăm pentru dezvoltarea ei în baza istoriei, culturii, religiei și tradițiilor noastre bogate. Noi pledăm pentru dezvoltarea provinciei noastre, crearea locurilor de muncă în mediul rural, restabilirea activității școlilor și a punctelor medicale, sîntem împotriva propagandei vulgarității, desfrîului și a altor "valori" cu care nu ne-am obișnuit și nu vrem să ne obișnuim.

Aici sînt copiii noștri și familiile noastre, vrem să trăim în această țară, împreună cu o mulțime de oameni fericiți. Vrem să creăm condiții pentru ca majoritatea dintre voi să se întoarcă în țara lor. Noi nu sîntem interesați de emigrare, spre deosebire de partidele de dreapta, care astfel își formează cîmpul electoral: "Cu cît mai mulți oameni se află peste hotare, cu atît mai mulți votează pentru noi". Repet, nu este vina voastră, dar diaspora noastră nu votează deloc ca alegătorii din țară și vă rugăm să nu vă supărați pentru constatarea acestui fapt, ci să vă gîndiți la asta.

Lumea este imprevizibilă, Europa este supusă multor încercări și există toate semnele că cele mai mari încercări pentru Europa abia urmează. Nu întîmplător Marea Britanie a părăsit UE, această țară cu tradiții vechi nu face nimic pur și simplu.

Gîndiți-vă, dragi compatrioți, la faptul că poate există sens ca în turul doi să votați astfel încît dvs. și copiii dvs. să aveți șansa să vă întoarceți în țara dvs. și să trăiți după legile logicii și a valorilor reale, dar nu așa cum vă vor dicta diferite minorități, precum și politicieni dependenți de sponsori străini".

Astfel, locuitorii Moldovei - anume locuitorii care nu au plecat nicăieri și își leagă viitorul de patria lor - vor trebui să iasă intens la vot pentru a-și exprima preferințele electorale în interesul, inclusiv, al întregului popor moldovenesc.

Xenia Florea

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load