X 
Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Africa de Sud: umanism denaturat și un alt fel de rasism (partea 1)

21 mar. 2018,, 13:21   Externe
25416 4

Veaceslav Matveev

Astăzi, lumea este foarte atentă la problemele toleranței și umanismului, dar, din anumite motive, o face selectiv.

Noi îi compătimim pe sirieni și pe afgani, ale căror țări sînt cuprinse de lupte înflăcărate și care se îneacă în sînge. Acest lucru este, cu certitudine, normal, deoarece compasiunea este unul dintre cele mai înalte sentimente umane. Ea este mai importantă chiar și decît dragostea, pentru că în dragoste posedăm obiectul dorințelor, în cazul sentimentului de compasiune însă încercăm doar să ajutăm, adesea fără a avea alte sentimente față de o persoană (chiar total străină), niciun fel de sentimente înalte.

Gînditori celebri, despre compasiune

Marele filosof german Arthur Schopenhauer a considerat compasiunea drept cea mai înaltă manifestare a virtuții, bază a moralității și demnității umane. Odată ce manifestăm compasiune, ne asemuim Domnului Hristos, sfinților și eroilor antichității. Anume acest fapt constituie punctul de plecare al moralității. Schopenhauer susținea că compasiunea include și un anumit element mistic. Compasiunea e un "proces uimitor și, mai mult decît atît, tainic. Aceasta este cu adevărat o enigmă a eticii, e un "fenomen primar și stîlp de frontieră".

Activitatea umană este determinată de trei motive principale: răutate, egoism și compasiune. Dintre acestea, numai ultimul este motiv moral. Schopenhauer justifică psihologic și metafizic recunoașterea compasiunii drept argument unic al activității morale. Etica este compasiune. Orice viață, potrivit opiniei filosofului german, este suferință. Voința de trăi, devenită conștientă, se transformă într-o profundă compasiune, simțită cu toate fibrele ființei. Această voință înțelege nu numai suferința oamenilor, dar și a tot ce e viu, în general. Problemele voinței de a trăi și cele legate de compasiunea umană sînt inseparabile. Acestea constituie criteriile principale ale personalității și umanității.


„Compasiunea este mai puternică decît suferința”, astfel scria un alt celebru filosof german, reprezentant al direcției filosofiei vieții, Friedrich Nietzsche. Iar filosoful francez Francois de La Rochefoucauld considera că compasiunea este adesea abilitatea de a vedea în nenorocirile altora pe ale sale, aceasta fiind o premoniție a nenorocirilor care ni se pot întîmpla și nouă.

În opinia scriitorului moralist francez Jean de La Bruyère, cheia către inima unei persoane este compasiunea pentru pasiunile care îi stăpînesc sufletul, compasiunea față de suferințele care îi macină trupul; la aceasta se rezumă întreaga grijă care poate fi manifestată față de el.

„Compasiunea conduce lumea”, spune un aforism indian străvechi. Și școala filosofică engleză a examinat subiectul compasiunii. Unul dintre reprezentanții acesteia, Thomas Hobbes, considera că compasiunea este reprezentarea propriei noastre nenorociri, provocate de contemplarea nenorocirii altcuiva.

Nici școala filosofică rusă nu a lăsat fără atenție acest sentiment uman măreț, bază a eticii și moralității umane. Despre compasiune au scris Dostoievski și Tolstoi, Berdeaev și Losski (în lucrarea sa fundamentală „Condițiile binelui absolut”). „Adevărata compasiune începe numai atunci cînd, după ce te-ai plasat imaginar în locul celui suferind, simți cu adevărat compasiune”, scria Lev Tolstoi.

Marele gînditor evreu din Olanda Benedict Spinoza (Baruch) considera că compasiunea e cel mai măreț sentiment, căci constă în capacitatea de a vedea în altul un semen: „Compasiunea este nemulțumirea însoțită de ideea răului care i s-a întîmplat altcuiva, pe care ni-l imaginăm ca fiind la fel ca noi”.

Genocidul albilor în Africa

Cît de multe gînduri fundamentale au fost spuse de omenire pe parcursul istoriei despre compasiune și etica binelui, astăzi însă am început să uităm aceste povețe înțelepte ale strămoșilor noștri, vocea conștiinței și coparticiparea la problemele altora, or, calea spre Rai trece prin mîna cerșetorului. Bunica mea obișnuia să spună că cel ce dă de milă nu sărăcește. Acest lucru se referă la ajutorul acordat celor săraci și suferinzi, dar compasiunea este o noțiune mult mai largă decît ajutorul obișnuit acordat celor care îl cer.

Compasiunea este un sentiment de scară universală și trebuie să fie prezent atît în viața socială, cît și în cea politică. Căci acestea sînt forme de manifestare a voinței umane, în care încercăm să construim ceva mai bun și mai binevenit. Încercăm să schimbăm lumea, natura irațională și să o umplem pe ea și această lume cu înaltele principii morale.

Dacă este așa, de ce atunci uităm de suferință? De ce compasiunea noastră este condiționată adesea politic, social? Astăzi, pe harta politică există multe locuri unde oamenii suferă și trăiesc în chinuri și suportă nedreptăți. Multe au fost spuse la acest subiect. Dar există regiuni despre care ne este, practic, interzis să vorbim. Discuțiile privind aceste regiuni au fost declarate tabu, dintre acestea făcînd parte și țările din Africa de Sud.

Compătimim triburile africane, dar am uitat de frații noștri europeni, care locuiesc pe continentul "negru". Între timp, problemele lor pot deveni problemele noastre peste cîteva decenii, pentru că, în prezent, în Europa, se promovează o politică conștientă și motivată a introducerii deliberate pe vechiului continent a imigranților, pentru a estompa tradițiile identității sociale și etnice a popoarelor europene, pentru a distruge marea moștenire a vechiului continent, a umanismului titanilor Renașterii și spiritualitatea civilizației creștine, toate acestea doar deocamdată.

Ca pe urmă ”albii” să devină proscriși la ei acasă. Același lucru se întîmplă și în SUA, unde liderii Partidului Democrat i-au organizat, practic, Administrației președintelui Donald Trump un boicot, zădărnicind adoptarea Legii cu privire la bugetul de stat, deoarece administrația lui Trump nu dorește să accepte mai mult mulțimile de imigranți neinstruiți, needucați, socialmente neadaptați, deseori criminalizați, din America Latină, Mexic și alte țări. Dar acesta e doar începutul, iar în țările africane toate au ajuns prea departe.

Noi nu putem să trecem sub tăcere, ca majoritatea politologilor, și să nu mai vorbim despre această problemă, ignorînd acel genocid la care sînt expuse rămășițele populației albilor din țările din Africa de Sud. Dar oare acestea sînt rămășițe? Căci astăzi, în Africa de Sud 9% o constituie burii albi sau afrikanerii, 6% sînt britanici și mai sînt sute de mii de francezi, portughezi, evrei și alți reprezentanți ai „albilor”. În plus, mulți indieni pot fi atribuiți populației albe, care în Africa de Sud constituie aproximativ 9%. Iar acum haideți să ne gîndim și să studiem faptele.

Africa de Sud, creată de minoritatea ”albă”

Printre țările Africii se remarcă Africa de Sud. Acestei țări, extrem de bogate odinioară, îi putem înainta numeroase pretenții și să-i punem multe întrebări. Africa de Sud este una dintre cele mai diverse țări din Africa. Populația acesteia este constituită în cea mai mare parte din populație albă, asiatică și mixtă.

Această țară dispune de resurse minerale bogate și este, de asemenea, cea mai dezvoltată țară din Africa din punct de vedere economic. Are poziții relativ puternice în lume, fiind singura țară africană care face parte din G20. Creată cu eforturile minorității ”albe”, economia Africii de Sud este egalată cu economia întregii Africi. Este una dintre țările cu cel mai puternic sistem economic din lume, care a trăit mulți ani într-un regim de boicot și blocaj politic. Și, cu toate acestea, populația europeană a Africii de Sud a creat aici totul: și cele mai mari orașe, și universitățile, precum și o bază științifică uriașă.

Chiar și în condițiile blocadei, țara producea și automobile, și avioane, și nave maritime. Aici au fost și sunt dobîndite anual pînă la 900 de tone de aur și 100 de tone de platină, există colosale zăcăminte de uraniu și alte minerale, care sînt extrase și valorificate. Orașele acestei țări se află printre cele mai mari și mai frumoase din întreaga Africă, multe dintre acestea fiind comparate cu Chicago, Toronto, Buenos Aires, deoarece acestea sînt metropole uriașe cu o industrie înalt dezvoltată și o bază socială solidă. În prezent însă, toate se prăbușesc. În doar cîteva decenii după abolirea regimului Apartheid al președintelui sud-african Frederik de Klerk (ales în 1989), în anul 1990 și în cei care au urmat, odată cu căderea guvernului Partidului Național al Africii de Sud, țara a alunecat în prăpastie atît pe plan social, cît și politic.

Astăzi, aici este în plină desfășurare, cu adevărat, o catastrofă umanitară, deoarece s-a instalat genocidul față de populația europeană. Pe mulți dintre ei, cum ar fi afrikanerii, și anume burii, este greu să-i numim europeni, pentru că ei trăiesc în aceste ținuturi de peste 500 de ani. Aceste persoane nu pot fi desemnate drept europeni, ci ca reprezentanți ai minorității ”albe”, care în trecut au avut chiar și republicile lor: Transvaal și Orange, distruse de britanici în urma Războiului Anglo-Bur din anii 1899-1902. Mai tîrziu, acolo a fost organizat un genocid al burilor.

Puțini știu că primele lagăre de concentrare din istorie au fost create de reprezentanții autorităților de ocupație britanice pe teritoriul Republicii Orange și al Republicii Transvaal. Mai mult decît atît, reprezentanții afrikanerilor-buri au venit pe pămînturile țărilor din Africa de Sud în același timp cu reprezentanții populației negroide, deoarece boșimanii și hotentoții care locuiesc aici sînt greu de atribut pe deplin rasei negroide, precum și locuitorii Madagascarului, Zanzibarului și ai altor țări din Africa.

Adică, populația ”albilor” față de ”buri” este practic băștinașă, fapt ce este adevărat ca și acela că, în ciuda filmelor din RDG, Cehoslovacia și ale westernurilor hollywoodiene despre indienii Americii și despre colonizatorii europeni cruzi, populația albilor a fost indigenă în America precolumbiană. Aici nu mă refer la fenicieni, templieri și factoriile lor de peste ocean, nu la vikingii, normanzii din Vinland și din delta rîului Mississippi, din New Amsterdam (în prezent New York), ci la populația albă băștinașă din America, pe care indienii înșiși îi numeau zei albi sau cei care au construit piramidele din Mesoamerica, Tiwanaku, Peru. Mai tîrziu, ei au plecat în direcția Patagoniei, unde i-au găsit pe titani, și în direcția Polineziei, pînă la Insula Paștelui și Noua Zeelandă. Cine nu mă crede, să studieze lucrările lui Thor Heyerdahl, celebru explorator norvegian al problemelor preistorice ale migrației, precum și lucrările lui Maurice Cotterell, în special cele publicate în limba rusă „Zeii albi ai incașilor“. Același lucru s-a întîmplat și în Africa.

Africa ”Albă”

Africa a fost, inițial, locuită de reprezentanți ai rasei albe. Rasa negroidă a venit aici după distrugerea Lemuriei, fapt despre care scria cercetătorul popoarelor din Polinezia și Micronezia James Churchward (1851-1936), cunoscut pentru numeroasele sale cărți ce descriu vechiul Continent Mu (Pacifica). Acest cercetător vedea leagănul omenirii nu în Africa sau în Orientul Mijlociu, ci în regiunea Oceanului Pacific, în Polinezia. Potrivit lui Churchward, Continentul Mu se întindea la nord de Hawaii pînă la Fiji și la sud pînă la Insula Paștelui. El reprezenta continentul scufundat ca un fel de Paradis pămîntesc, care servea drept refugiu pentru 64 de milioane de locuitori, condus de o castă de preoți, așa-numiții naacali (fraţi sfinţi). Civilizația lui Mu, potrivit lui Churchward, a avut o istorie de aproximativ 50.000 de ani, a fost foarte dezvoltată din punct de vedere tehnic, dînd naștere civilizațiilor: Atlantidei, Maya, Babilonului, Indiei, Egiptului, Persiei și altora. Vîrsta acestor civilizații este mult mai străveche decît susține "istoria oficială".

Dar să ne reîntoarcem la Africa. Logografii și cercetătorii antici numesc Africa: Libia sau Livia, adică «Continent Alb». Ceea ce înseamnă că acesta a fost locuit de reprezentanți ai rasei albe, de care aparțin și triburile semitice ale antichității. Anume aici se afla centrul civilizației feniciene: celebra metropolă semită a antichității – Cartagina, veșnicul adversar al Romei antice. Reprezentanții acestui stat au explorat multe continente. Urmele lor sînt găsite și în vestul Africii, și în sudul acestui continent. Faptul că Africa este continent era cunoscut încă de pe timpurile Faraonului Neho, la a cărui inițiativă, potrivit celor comunicate de Herodot, marinarii fenicieni au realizat, aproximativ în anul 600 î.Hr., o călătorie pe apă în jurul Africii, făcîndu-i ocolul de la est (în total, călătoria a durat trei ani). Anume acela era faraonul care a trimis la începutul primului mileniu î.Hr. o mare expediție în jurul Africii, în căutarea noilor căi spre țara misterioasă Punt ("Țara Zeilor"), pe care cercetătorii moderni o situează în regiunea Somaliei și Djiboutiului. Egiptenii au deschis, de asemenea, primele factorii din vestul și sudul Africii. După ei au venit fenicienii. Au navigat spre Punt și marinarii evrei, fapt demonstrat de datinile tradiției evreiești și căsătoria regelui Solomon cu regina din Șeba. Cunoaște aceste legende și tradiția masonică. În legătură cu aceasta, îi menționăm și pe berberi cu vechile lor culte solare, și pe tuaregi, despre care a scris în cartea „La chasse chez les Touaregs” (vînătoare printre tuaregi) marele etnograf francez Henri Lhote (1903-1991), care a cercetat arta murală, inclusiv frescele lui Tassili din Deșertul Sahara. În timpul expedițiilor sale au fost realizate circa 800 de picturi-copii de pe cele străvechi, din epoci diverse și care au aparținut diferitor popoare. Atît tuaregii, cît și berberii nu aparțin rasei negroide, mulți cercetători îi consideră descendenți ai legendarilor atlanți, care ar fi supraviețuit. Dar acesta este subiect pentru un alt studiu.

Astfel, Africa nu este doar leagănul rasei negroide. Dar astăzi populația europeană a Africii este dată completamente uitării. Nimănui din lumea civilizată nu-i pasă de acești oameni. Lor li se impută politica apartheidului și segregarea rasială. Noi condamnăm, de asemenea, această linie politică, dar nu putem blestema la infinit ceea ce demult ține de domeniul trecutului, căci albii înșiși au renunțat la această tradiție politică. Ei au împărtășit în mod conștient și independent puterea cu reprezentanții populației negroide. Astfel s-a întîmplat în Africa de Sud în timpul aflării la putere a ultimului președinte alb, de Klerk, pînă în anul 1994, dar apoi Partidul Național a cîștigat doar 20% la alegerile parlamentare și la putere a ajuns Congresul Național African (ANC).

Genocidul populației albe

După schimbarea puterii, din anul 1994 pînă în anul 2004, din țară a plecat aproximativ o cincime din toată populația de albi, un număr mare de specialiști talentați și calificați, cărora, după cum s-a dovedit, viața în "paradisul" negru nu le place.

În timpul aflării la putere a mult stimatului de mine Nelson Mandela, totul mergea cît se poate de bine, însă, pe măsură ce îmbătrînea, către sfîrșitul anilor 1990, a început genocidul britanicilor, afrikanerilor și reprezentanților altor comunități etnice europene. Acesta nu a fost un simplu genocid. Începură să fie împușcați fermierii albi.Bande enorme alcătuite din africani negri localnici au început să jefuiască în masă fermele populației albe. Atacurile armate asupra fermierilor erau comise de patru ori mai des decît în medie pe țară. Din anul 1996 pînă în anul 2011, numărul fermelor a scăzut de la 60 de mii la 40 de mii.

Dar asta nu e totul. Au început violurile în masă ale femeilor albe. Africa de Sud este capitala mondială a violurilor (conform experților, pînă la 500 de mii de cazuri pe an)! În anul 2000, în Africa de Sud au fost înregistrate peste 67 000 de cazuri de viol și de agresiune sexuală ale căror victime au fost copii.

În această țară, cazurile de violență în masă ale oamenilor albi au devenit normă. Sînt violate începînd cu fetițele pînă la femeile în vîrstă, deoarece africanii băștinași cred că, dacă vor avea contact sexual cu o femeie albă, se pot vindeca de SIDA (!). Iar aici fiecare al doilea reprezentant al rasei negroide este infectat cu HIV sau este bolnav de SIDA.

Dintr-un articol despre un proces de judecată din Africa de Sud: „I-am omorît pentru că erau albi.” Aceste cuvinte le-a rostit anul trecut William Kekana, care a participat la una dintre cele mai teribile crime, în care a fost omorîtă întreaga familie a lui Clifford Rawstorne, inclusiv mireasa, copilul și mama lui. Dar uciderea întregii familii nu a ajuns în presă, chiar și faptul că Kyle, de un an, a fost ucis în ziua primei sale aniversări. Căci ei sînt albi! Femeile, înainte de a fi ucise, au fost violate...

Anika Smith era acasă, nu la școală, din cauză că era bolnavă, cînd negrii au dat buzna în casă, au violat-o în masă, tăindu-i antebrațele cînd ea era încă vie. Ei aveau nevoie de mîinile ei pentru ritualurile Voodoo. Ea a murit din cauza hemoragiei. Adesea, în Africa de Sud, sînt violați practic bebelușii. De exemplu, în anul 2001, mai mulți bărbați au violat o fetiță care nu împlinise încă un an, vîrsta acestora fiind de 18 și 66 de ani, iar pentru că ei erau africani, au scăpat basma curată. Multe violuri sînt comise de către membrii Congresului Național African, ei sînt intangibili, nefiind judecați, în general, în această țară, unde s-a stabilit o adevărată dictatură negroidă și o nouă politică rasistă îndreptată împotriva albilor.

Astăzi, situația este și mai gravă. În Africa de Sud se comit 50 de crime pe zi – mai multe decît în Mexic, unde e în toi războiul fără de sfîrșit al drogurilor. Aici are loc împușcarea masivă a populației albe. În ultimii 20 de ani, în Africa de Sud au fost uciși aproximativ 40 de mii de buri și britanici, comunitatea mondială trecînd totul sub tăcere.

Creșterea extremă a nivelului criminalității este combinată cu sărăcia lucie. Există un stereotip referitor la faptul că toți oamenii albi din Africa de Sud sînt bogați și trăiesc ca niște regi. În ultimii 15 ani însă, se consideră că circa 450.000 de oameni albi (din 4,5 milioane de oameni care locuiesc acolo) trăiesc sub pragul sărăciei, iar aproximativ 100 000 se luptă să supraviețuiască în "caravane" precum Coronation Park.

În țară există un număr mare de oameni albi fără adăpost și cerșetori. Multe familii de afrikaneri și englezi trăiesc în ghetouri mizere, ducînd un trai deplorabil. Problema e că bărbații albi nu sînt angajați în cîmpul muncii. Prioritățile angajatorilor sînt după cum urmează: în primul rînd, angajează negri, apoi femei de culoare (negrese), apoi femei albe, iar în ultimul rînd, bărbați albi. O persoană albă nu are dreptul să-și înființeze o afacere în Africa de Sud, chiar dacă deține banii necesari pentru asta. El trebuie să ia în calitate de cofondator un african, altfel firma sa, pur și simplu, nu va fi înregistrată.

Cum este puterea

Pînă de curînd (începînd cu 9 mai 2009 pînă pe 14 februarie 2018), Republica Africa de Sud a fost condusă de un președinte negru – Jacob Zuma (la 15 februarie acesta a fost succedat de vicepreședintele Cyril Ramaphosa, care se află în fruntea ANC). În luna aprilie el va împlini 75 de ani. Bunicul are opt neveste, dintre care cinci sînt oficiale! Numai pentru menținerea haremului președintelui, din trezoreria statului erau cheltuiți anual 2 milioane de dolari SUA. Cortegiul lui era păzit de zeci de fete goale, care-l însoțeau în călătoriile lui și fugeau pe lîngă automobilul președintelui. Dar acest politician își permitea și multe alte lucruri. La mitinguri el cînta adesea piesa „Kill the Boers”, care a devenit un fel de imn pentru rasiștii negri.

După alegerile parlamentare din anul 2014, la care Congresul Național African a primit 249 de locuri, pe 21 mai, Jacob Zuma a fost reales pentru un al doilea mandat prezidențial fără alegeri, din cauza absenței altor candidați. De ce nu a existat nicio alternativă? Pentru că în țară e instalată dictatura totală a lui Zuma și a mediului său rasist, care a abandonat idealurile lui Nelson Mandela, a Partidului ANC. Nu numai albii nu s-au hotărît să constituie opoziția, ci și reprezentanții cercurilor liberale ale populației negroide.

Albii însă se află, pur și simplu, în situația unor vite împușcate cu cruzime. Ținînd cont de anumite culte africane, putem presupune că are loc un proces de sacrificare totală. Iar acest lucru se întîmplă sub ochii nepăsători ai organizațiilor umanitare internaționale și ai apărătorilor drepturilor omului. Mă întreb unde e Soros, dar Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Federica Mogherini, cuplul Clinton sau miliardarul african Oppenheimer și alți oameni puternici ai acestei lumi? Ei sînt interesați de problemele Africii de Nord, dar de ce nu văd problemele Africii de Sud? Ce este asta dacă nu rasism și genocid conștient al reprezentanților popoarelor europoide din Africa?

ANC arată însă ca un copil mic, ca o organizație aproape liberală, în comparație cu alte mișcări ale negrilor, precum Congresul Pan Africanist al Azaniei, ai cărei lideri pînă în anul 1994 militau cu sloganuri de tipul „Un fermier – un glonț!”, cerînd privarea imediată de pămînturi a burilor, fără vreo compensare. Organizația americană „Black Panthers” și-a trimis soldații să-i învețe pe locuitorii băștinași cum să-i omoare mai bine pe albi.

Impresiile vizitatorilor Africii de Sud

Pe rețelele de socializare pot fi citite astfel de comentarii:

„În Johannesburg, direct pe trotuare, negrii dorm, mănîncă, își satisfac nevoile, tîrguiesc ... trăiesc. Așa și nu ne-am hotărît să coborîm din taxi în centrul orașului Johannesburg. Era și dezgustător, și înfricoșător. Albii ca și cum ar fi fost «lichidați» pe cale chimică ca niște ploșnițe...”

„M-a întîlnit Michael, cu un «Renault» închiriat. Mai departe trebuia să mergem la Durban, care se află la 700 km, pe coasta de est. Îl rog să-mi arate mai întîi orașul. Michael este surprins: «Ce să vezi?» A trebuit să-i explic ca sînt pentru prima dată aici și că mă interesează absolut totul. El m-a adus chiar în centru și am rămas șocat. În jur zgîrie-nori. Iar jos numai negreață și murdărie. De ce? Michael explică că negrii au preluat treptat centrul orașului și l-au transformat într-o cloacă, de aceea, centrul de afaceri al orașului s-a mutat în altă parte. În general, la Johannesburg turiștii nu au ce căuta. În plus, albii băștinași nu pot locui aici, din cauza nivelului ridicat al criminalității. Dar toți banii se învîrt aici și în Pretoria, de asta mulți oameni trebuie să locuiască aici protejîndu-și casa cu garduri electrice și sîrmă ghimpată. Dar nici acest lucru nu ajută întotdeauna.”

Reprezentanții națiunilor europene sînt nimiciți

Astăzi, în Africa de Sud e o adevărată dictatură, toate drepturile sînt încălcate, legile dreptății și conștiinței sînt uitate. Arhaismul, obiceiurile primitive și cultele domnesc în această țară, iar marii preoți ai cultelor africane, precum Voodoo, au devenit reprezentanți ai elitei naționale. Acești oameni au pierdut toate trăsăturile umane, comportîndu-se cu reprezentanții populației albe ca cu niște bovine. Este clar că ei păstrează memoria și furia. Dar cine totuși conduce balul în Europa, SUA, Canada, Australia, dacă cei de acolo nu observă acest nou rasism, genocidul împotriva afrikanerilor și britanicilor?

Ce s-a întîmplat cu creierele acestor oameni? Unde le este conștiința și compasiunea umană? Dacă mai devreme am scris că are loc distrugerea totală a omenirii, mînate în cușca capitalismului, într-un sistem social și politic concentraționar, fiind impusă societatea-piesă, unde omul e, de multă vreme, o marionetă, astăzi ridicăm viziera, declarînd în mod deschis: sînt lichidați total, sistemic și complet reprezentanții națiunilor europene. Pe toate fronturile: de la cele de pe plan social pînă la spiritualitate și religie.

Dacă cei care practică Voodoo violează populația creștină din Africa, dacă le sînt încălcate libertățile religioase și umane, atunci unde se uită păstorii supremi ai lumii creștine? Încotro privesc lojele masonice, cluburile de intelectuali, diversele ordine – de la maltezi pînă la franciscani, care s-au considerat întotdeauna apărători ai suferinzilor și umiliților? Unde se uită Națiunile Unite și UNESCO? La ce se uită liderii grupului G8 și centrele intelectuale ale Europei și Americii? Căci astăzi sîntem martorii unui adevărat genocid în lume, acest genocid fiind condiționat și motivat de tăcerea noastră.

Tăcerea noastră este tăcerea mieilor de la masacrul istoric, de la acel sacrificiu total, numit istoria modernă și noua ordine mondială. Dacă aceasta și este acea ordine pe care o pregătiți pentru descendenții noștri, atunci domnilor din aristocrația neagră, preoți negri ai acestei lumi, copiii ai domnitorului acestei lumi, cu mulți dintre voi noi nu urmăm aceeași cale. Căci omul este asemeni lui Dumnezeu și, mai devreme sau mai tîrziu, el se va lumina și va răsturna acest sistem lipsit de spiritualitate, socialmente mizerabil și degenerat.

(Va urma)

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?