COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 857 485 INFECTAȚI 330 799(+1505)   TRATAȚI 308 832     DECESE 7576(+41)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2958
Puterea stiri: 6916
Coronavirus stiri: 7687

Afganistan. Teritoriu sacru, o țară aflată între ciocan și nicovală. Partea 3

17 sep. 10:00 (reactualizat 17 sep. 18:00)   Analitică
3455 1

(începutul la 06.09.2021 și 13.09.2021 )

În primele două părți am urmărit istoria Afganistanului în sec. ХIХ – prima jumătate a sec. XХ și ne-am apropiat de punctul critic din istoria țării - introducerea trupelor armate sovietice în decembrie, 1979.

Favoritul Kremlinului

Așa dar, la cererea unor politicieni din PPDA, Kremlinul a introdus în Kabul trupe armate. A fost luat cu asalt palatul prezidențial și răsturnat regimul lui Hafizullah Amin. Unii presupun, că el și fiii lui au fost uciși în timpul asaltului, alții – că ulterior, el fiind dus pe teritoriul ambasadei URSS și prin sentința judecății populare executat ca criminal de stat. Martorii povesteau, că Amin nu a crezut că palatul este asaltat de militarii sovietici. El cerea să fie telefonată ambasada sovietică pentru a cere ajutor. Însă anume cei, de la care el aștepta ajutor, l-au și nimicit.

La putere a ajuns noul lider al Afganistanului, Babrak Karmal. El era afgan de origine: tatăl său s-a mutat în țară din Kashmirul indian și s-a căsătorit cu o afgană care vorbea persana. El se rușina de originea sa, o tăinuia și întotdeauna a vorbit limba pashtună. Babrak Karmal a fost atras din tinerețe de marxism, a intrat în PPDA și a devenit unul dintre liderii partidului, conducătorul unei fracțiuni importante - «Parceam» (drapel).


Cu puțin timp înainte de lovitura de stat, Karmal a fost numit ambasador în Cehoslovacia. În decembrie, 1979, la inițiativa Moscovei, a fost numit secretar general al CC al PPDA, președinte al Consiliului Revoluționar și președinte al Consiliului de miniștri (funcție ocupată de el pînă în a.1981). La 4 mai, 1986 prin decizia plenarei 18 a CC al PPDA, Karmal a fost eliberat «pe motive de sănătate» din funcția de secretar general al CC al partidului, dar și-a păstrat calitatea de membru al Biroului Politic.

Scoaterea din funcție a fost condiționată de schimbările din URSS, unde la putere a venit M.S.Gorbaciov. În a.1986 Karmal a fost eliberat din funcția de președinte al Consiliului Revoluționar. Restul vieții și l-a petrecut în Rusia, sub Moscova.

Despre acest lider au circulat zvonuri stranii. Unii îl admirau, alții în considerau un prost și un bețivan. Cel puțin, el era un politician condus de Moscova, devotat idealurilor socialismului și colaborării cu URSS. Ulterior, deja în emigrația rusească, el scria: «Eu nu am fost conducătorul unui stat suveran. Era un stat ocupat, care în realitate era guvernat de voi… Nu puteam face un pas fără consilierii voștri ».

Este interesantă caracteristica dată lui Karmal de generalul de armată A.Maiorov, unul dintre conducătorii contingentului limitat al trupelor armate sovietice în Afganistan, consilier militar principal al forțelor armate a acestei țări: «În viață, nu mi-au plăcut proștii, leneșii și bețivanii. Da aici toate cele trei calități erau concentrate într-o singură persoană. Și această persoană era conducătorul partidului și al statului!» Însă generalul de armată Varennicov mi l-a descris altfel: «El întotdeauna asculta atent propunerile care îi erau făcute. Făcea multe notițe, deseori spunea: «Iată, vă uitați și, probabil, vă spuneți — scrie, scrie acest Karmal, dar oricum nu va face nimic …» De fapt, așa și era. Karmal nu merita încrederea nici a camarazilor săi, nici a poporului, nici a consilierilor noștri. Era un demagog de clasă, un fracționar iscusit. Știa perfect să se ascundă în dosul frazei revoluționare. Acest «talent» l-a ajutat să-și creeze aureola de lider. După fiecare eșec îi convingea pe toți: «Tovarăși, acum am înțeles totul! Greșeli nu vor mai fi!» De fiecare dată, era crezut. Iar el între timp destabiliza partidul, nu lucra cu poporul, și nici nu știa să o facă, sau nu găsea necesar să o facă. De facto, el nu a luptat pentru popor. În aparatul de stat și cel de partid a creat un sistem birocratic, care se face resimțit și azi. Anume aici s-au împotmolit și continuă să se împotmolească multe decizii bune ale partidului și guvernului. Cu regret, mulți au pus prea multe speranțe în Karmal, au fost duși de nas de el ».

Totuși, e de menționat că în anii guvernării sale Afganistanul înapoiat a depășit anumite hotare ale transformărilor revoluționare, ce țineau de revoluția industrială, dezvoltarea sistemelor de educație și sănătate, poate pentru prima oară în istorie țara a distrus rămășițele trecutului feodal și a devenit laică și civilizată.

Lichidarea dictaturii lui Amin a creat condiții noi de viață. Cetățenilor Afganistanului le era garantată inviolabilitatea persoanei, dreptul la muncă, asistența socială, educația și libertatea conștiinței. La baza politicii externe au fost puse principiile coexistenței pașnice. Țara a pornit pe calea consolidării prieteniei și colaborării cu URSS și alte țări socialiste. Participa activ la Mișcarea de nealiniere și a început să normalizeze relațiile cu Pakistanul, India, Iran. A fost creat a.n. Front patriotic național, care în a. 1981 la un congres de constituire a unit toate organizațiile obștești de masă și toate forțele național-patriotice. Frontul era condus de Abdurrahim Hatef. În țară au început să lucreze întreprinderile industriale, construite cu ajutorul URCC și a altor țări socialiste. În a. 1984 numărul lor era de 270 . Asta chiar dacă în a. 1978 Afganistan ocupa doar locul 108 în lume la venitul național al populației .

De ce a fost nevoie de trupele sovietice?

Acum despre introducerea trupelor sovietice în Afganistan. Pe de o parte, asta a creat condiții pentru normalizarea situației social-politice în țară, și a asigurat populației Afganistanului o viață mai mult ori mai puțin liniștită. Kabul a devenit un oraș prosper, cu șantiere rezidențiale, școli, spitale moderne și confortabile, întreprinderi industriale. Armata sovietică, care sprijinea conducerea PPDA, a creat condiții pentru a asigura o viață normal noului stat socialist.

Pe de altă parte, prezența trupelor sovietice în Afganistan a provocat o împotrivire furibundă a vechilor cercuri feudale și clericale. A apărut mișcarea mujahideenilor. Cu sprijinul SUA, care o finanțau și o înarmau, au fost create numeroase detașamente ale forțelor armate radicale, pro-islamice, opuse Kabulului oficial. Ele au început să dezintegreze activ teritoriul Afganistanului, să destabilizeze situația politică în țară.

Luptele aprige dintre trupele sovietice, forțele armate afgane și mujahideeni s-au soldat cu un adevărat război civil, care reținea dezvoltarea acestei țări mult pătimite. Azi mulți istorici și cercetători cred că introducerea trupelor sovietice în Afganistan a fost principala greșeală a conducerii de la Kremlin. Putem avea orice atitudine față de acest fapt, dar fără prezența trupelor sovietice regimul socialist pro-sovietic nu s-ar fi menținut în Afganistan mulți ani. Putem spune cu responsabilitate, că în timpul prezenței trupelor sovietice în Afganistan această țară devenise pentru scurt timp un stat civilizat, în care a apărut o generație de oameni educați, progresivi.

Vom aduce aici un exemplu interesant, care ne va spune cum a fost intrarea trupelor sovietice în Afganistan. Puțini cunosc cum s-a derulat acest proces la Kremlin, însă mulți știu cum a influențat introducerea trupelor sovietice în Afganistan soarta ulterioară a URSS, care a nimerit astfel într-un fel de capcană geopolitică. De aceea unii jurnaliști occidentali au numit «Războiul afgan» «Războiul vietnamez al Uniunii Sovietice» și «O capcană pentru urs». Potrivit lui V.I.Varennicov, șeful Direcției operative principale — prim șef-adjunct al Statului Major al Forțelor Armate ale URSS, în a. 1979 unicul membru al Biroului politic, care nu a susținut decizia privind trimiterea trupelor sovietice în Afganistan, a fost A.N.Cosîghin, și în acea clipă s-a produs ruptura deplină a lui de Brejnev și anturajul acestuia.

Participanții la acele evenimente își aminteau, că N.V.Ogarcov, șeful Statului major, se pronunța activ împotriva introducerii trupelor, și avea în această chestiune disensiuni serioase cu ministrul apărării al URSS D.F.Ustinov. Împotriva introducerii trupelor erau și C.A.Ahromeev, V.I. Varennicov, E.M.Primacov, O.T.Bogomolov.

«Misticii sovietici» erau împotrivă

Este interesantă aprecierea dată viziunilor politice ale mareșalului N.V.Ogarcov de cunoscutul filozof rus A.Dughin. Acesta crede, că în cadrul conducerii armatei și a GRU exista a.n. Orden al Polarilor, care era punctul central al unei anumite tradiții sacre a «nordului eurasiatic», și în general a eur-asianismului. Aceste forțe își trăgeau rădăcinile încă din armata țaristă și în serviciul de spionaj țarist . Ulterior, ele au fost reprezentate de Tuhacevschii, da poate și de compatriotul nostru Grigore Cotovschii. Ulterior, aceste forțe au pregătit (potrivit scriitorului A.Prohanov) programul continental-cosmic de transformare a URSS și a blocului sovietic în baza și prin combinarea tradițiilor profund mistice, de sol și metafizice ale Eurasiei. De fapt, acești oameni erau mistici sovietici, patrioți radicali, care în analiza istorică nu împărtășeau Imperiul Rus și Uniunea Sovietică. La ei aderase și A.Cosîghin, Președintele Consiliului de miniștri al URSS. A rămas o mare taină ce anume ne pregăteau acești mistici socialiști, ultimul ecou al căreia este moartea nedescifrată a generalului C.F.Ahromeev, care a urmat după prăbușirea GKCP-ului în august, 1991. Apropo, unica ambasadă occidentală, care a trimis o coroană la funerarele lui, a fost ambasada SUA, da acești oameni cunosc esența istoriei mondiale și înțeleg ce anume se petrece în geopolitica lumii.

Așa dar, Cosîghin și Ogarcov au fost împotriva introducerii trupelor în Afganistan. Istoria a arătat, că ei au avut dreptate. A.Dughin scrie în unul dintre studiile sale: «Din punct de vedere geopolitic, mareșalul Ogarcov întotdeauna a apărat deschis ”proiectul euro-asiatic” (spre deosebire de prudentul euro-asiat Grecico) . În jurul său era grupată elita militară de orientare euro-asiatică. În special, mareșalii Ahromeev și Iazov. Ambii, mai ales Ahromeev, erau inițiați în tainele Ordenului Polarilor, fondat în Armata Sovietică încă de Mihail Tuhacevschii în paralel cu organizația similară a lui Aralov, creată imediat după apariția GRU ».

Cum am mai spus, la acest grup, care s-a pronunțat împotriva introducerii trupelor în Afganistan, a aderat și viitorul prim-ministru al Rusiei E.M.Primacov. Cei care l-au cunoscut personal menționează, că el era un politician foarte inițiat, profund versat în realitățile mondiale. Ulterior, el s-a manifestat radical prin opoziția față de politica președintelui Elțin și prin faptul, că pe fondalul evenimentelor din Iugoslavia și-a întors avionul deasupra Atlanticului și a anulat întrevederea cu conducerea SUA. Toți acești oameni, care la vremea lor au fost împotriva deciziei Biroului Politic în chestiunea afgană, formau acel grup dedicat al liderilor sovietici, care înțelegeau în ce capcană ademenesc URSS cei din «culisele mondiale», prin provocarea ei la acțiuni, ale căror urmări nu vor putea fi corectate.

«Au pierdut, pentru că au vrut să piardă »

Ce anume a avut loc la Moscova în acea toamnă îndepărtată a lui 1979? O prostie sau o trădare? Vom încerca să răspundem la această întrebare, reieșind din cele ce au urmat.

Biroul politic al CC al PCUS discuta chestiunea privind situația din Afganistan. Majoritatea membrilor lui era împotriva introducerii trupelor sovietice (a.n. contingent internațional limitat). Pentru era doar Iu.Andropov, atotputernicul șef al KGB-ului din URSS. Brejnev era împotrivă, apoi a început să ezite în decizia sa, problema a rămas suspendată în aer, atmosfera devenise încinsă și putea genera un conflict grav în interiorul conducerii statului sovietic.

Aici Andropov a făcut o manevră interesantă și a ieșit la baie, iar revenind la ședința Biroului politic a spus că deține informații cum că americanii plasează rachete la hotarul dintre Pakistan și Afganistan, și în cazul unei ezitări ei intenționează să introducă în Afganistan trupele lor, bineînțeles cu sprijinul forțelor armate ale Pakistanului. Asta, ca și manevra fină a lui Andropov, a schimbat radical situația. Pe fondalul noii informații confidențiale, Brejnev și o parte din conducerea Biroului politic au votat pentru introducerea contingentului și intrarea trupelor militare sovietice în Afganistan. Așa a început prăbușirea imperiului Sovietic, al cărei detonator a fost prăbușirea campaniei afgane.

Vom menționa în acest context, că faimosul ofițer francez de contraspionaj Pierre Vilmarest, șeful Centrului european de informații, care a consacrat tainelor politicii din culise multe cărți profunde, în cartea «GRU: cel mai secret serviciu sovietic, 1918–1988» a subliniat, că războiul din Afganistan a fost pierdut doar pentru că conducerea supremă a dorit ca el să fie pierdut. Filozoful rus A.Dughin confirmă vorbele cercetașului francez, și rezumă informația dată: «…atlantiștii aveau nevoie anume de un război pierdut de URSS, care urma să ducă la nimicirea definitivă a blocului euro-asiatic».

La consecințele introducerii trupelor în Afganistan putem atribui și activizarea politicii antisovietice a țărilor occidentale, în special a SUA. Concomitent, a ridicat capul și conducerea Pakistanului, care se temea de prezența sovietică în Afganistan. Se temea, căci credea că Sovietele, care dețineau Hindu Kush, vor pătrunde în Kashmirul indian, vor crea un coridor geopolitic cu India și astfel vor tăia linia de colaborare și de livrări ale Pakistanului în China continentală.

Asta ar fi putut schimba radical întreaga situație politică în Eurasia, da poate și în lumea întreagă. Alianța dintre India și URSS era un coșmar nu numai pentru Pakistan, ci și pentru Beijing, de fapt ea ar fi pus cruce hegemoniei SUA pe întreaga planetă, căci în acest caz ar fi fost format cel mai puternic bloc politic URSS-India, posibil și Iran. La el, potrivit filozofului român Jan Pârvulescu, urma să se alipească și Japonia, care se confrunta mereu cu RPC. Fiind la curent cu planurile celor din culise, acest cercetător neordinar scria: «Rusia trebuie să devină stăpîna Europei și Asiei. Ea trebuie să colonizeze și să cucerească China și India. Atunci Europa va deveni o Grecie controlată de Roma». În anii 80 soarta acestui imperiu euro-asiatic al Kremlinului se decidea anume în Afganistan, deoarece cel, care controla această țară, controla soarta Eurasiei.

Veaceslav Matveev

(Va urma)

0
Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Care, după părerea dvs., ar fi acțiunile necesare pentru ca Republica Moldova să depășească cît mai repede criza energetică?
🔽🔽