145 de ani. Chișinăul cititor

La 19 octombrie 2022, Biblioteca Municipală "B. P. Hașdeu" a împlinit 145 de ani.

Capitala Moldovei nu este considerată cel mai livresc oraș din Europa. Noi nu luăm cu asalt tîrgurile de carte așa cum se întîmplă în București și Londra, nu prea mergem pe la prezentările de noi bestseller-uri. Dar librăriile noastre sînt încă aglomerate, dar și în biblioteci există destui cititori. Și aceasta în ciuda faptului că Internetul este plin de "cărți" electronice și audio gratuite. Cartea pe suport de hîrtie continuă să fie o punte care leagă țări și continente, limbi, popoare și generații.

Tradițiile Chișinăului de citire a cărților, au desigur, mai mult de 145 de ani (dar despre această cifră puțin mai tîrziu). La începutul secolului al 19-lea, se puteau lăuda cu decente biblioteci personale doar marii boieri și oficiali, oamenii de știință și ierarhii bisericești care locuiau în Chișinău. În 1813, Seminarul Teologic local și-a creat propriul depozit de cărți. Cîțiva ani mai tîrziu, cu ajutorul Mitropolitului de Chișinău, Gabriel Bănulescu-Bodoni, în tipografia eparhiei au început să fie tipărite primele cărți pe teritoriul Basarabiei. Alături de numele eminenței sale, la răspîndirea cărților în Chișinău și-au adus contribuția și alte cîteva personalități marcante, talentate, dar din păcate uitate astăzi. Ei merită ca urmașii să-i cunoască și-și amintească de ei: nu numai bibliotecarii profesioniști, ci și toți cei care iubesc și apreciază istoria.

PETRE MANEGA

De la începutul anilor 20 ai secolului 19, Chișinăul a început să se transforme rapid, se schimbau nu numai străzile, ci și oamenii. Orașul avea mare nevoie de propria bibliotecă publică. Îndrăznesc să presupun că și marele poet Alexandr Pușkin, care fusese trimis în acea perioadă în capitala Basarabiei, s-a plîns de absența uneia.

Dar prima noastră bibliotecă o datorăm nu lui, ci codificatorului (compilatorului de legi) Petru Manega. În 1821, în calitate de "specialist străin", a fost invitat la Chișinău la cererea generalului Inzov pentru a elabora setul de legi (Legislația) locale basarabene. Ori că este grec sau macedonean după naționalitate, Maniga s-a născut în Muntenia în 1782, într-o familie bogată, a primit o educație filologică și juridică elevată la Paris. Neștiind limba rusă și scriind Codul Civil în franceză, a cerut foarte mult ca asistent o persoană care să cunoască aceste două limbi la fel de bine. Pușkin, care încă la Liceul Țarskoe Selo era poreclit "francezul", potrivit lui Inzov, era mai potrivit pentru această funcție decît oricine altcineva (în aprilie 1821, I. N. Inzov a raportat: "Pușkin, care locuiește în aceeași casă cu mine, se comportă bine... l-am angajat ca traducător în rusă a legilor moldovenești alcătuite în franceză).

Astfel, marele poet, fiind angajat în traducerea legilor basarabene, a participat direct la pregătirea lor.

Doctorul în drept, Petre Manega, a trimis o petiție privind deschiderea unei biblioteci publice în regiune către Ministerul Afacerilor Interne al Imperiului Rus în 1830, dar circulara s-a blocat undeva pe coridoarele birocratice ale ministerului, astfel prima bibliotecă publică a apărut în țara noastră abia peste doi ani.

Marea deschidere a avut loc la 17 mai 1832. Petre Manega, care a devenit președinte al Consiliului de Administrație, a ținut un discurs în limba franceză. Director al bibliotecii a fost numit Gavriil Bilevici, erudit, bibliofil, învățător la gimnaziu masculin Nr. 1, unde se află instituția. Fiind absolvent al școlii Naționale din Cernăuți, a studiat religia, istoria, geografia, limbile latină, moldovenească, germană și slavonă, iar candidatura sa era destul de potrivită și logică pentru acea vreme.

Un etalon pentru biblioteca din Chișinău Biblioteca a devenit biblioteca orașului Odessa.

Baza viitorului fond al bibliotecii erau 479 de cărți, dar ce fel de publicații erau – în legături rafinate, pe hîrtie bună! Acestea au fost primite în dar de la universitățile din Moscova și Harkov, precum și de la liceul Richelieu.

Din colecția inițială a făcut parte și biblioteca personală a omului de stat proeminent și militarului Ivan Liprandi, de care se folosea și Pușkin. Prieten al poetului, care a devenit prototipul duelistului Silvio în romanul său "Выстрел", Liprandi a fost un om destul de erudit la vremea sa.

Liprandi Ivan Petrovici

Trăind mult timp în Franța, el a adus de acolo cărți din vechea colecție a familiei Bourbon, pe care le-a donat bibliotecii publice. Acestea erau cărți ale unor autori antici, romane istorice, lucrări despre statistici, geografie etc.

Manega s-a ocupat cu alcătuirea fondului de carte, extrasul de cărți din străinătate. În special, împreună cu guvernatorul civil al Basarabiei, Achinfie Sorocunschi, a s-a adresat Bucureștiului. Cărțile procurate din București pentru bibliotecă au fost trimise Comitetului de cenzură din Odessa, care a permis utilizarea a doar 36 din cele 76 de ediții achiziționate.

Manega s-a aflat în funcția de tutelar al bibliotecii pînă în 1840, apoi, din cauza problemelor financiare, a părăsit definitiv Basarabia și a plecat la Iași. A murit acolo în august 1841. După cum a stabilit celebrul istoric Stefan Berechet (1885-1946), mormîntul său se află în mănăstirea Golia din Iași.
Basarabeanul, viitorul ministru al Învățămîntului Public, Lev Casso, în cartea sa "Petre Manega - un codificator uitat al Basarabiei" (1914) scria: "Este greu de explicat de ce acest om, care a primit o educație strălucitoare și, în orice caz, rară în Țara Românească la acea vreme, ... cum acest om, care aparținea unei familii de vază și înstărită, a putut petrece atîția ani fără o muncă concretă într-un oraș străin și inestetic, cu dezordinea și neatractivitatea căruia sînt de acord atît rușii, cît și străinii."

APROPO!

Profesia de bibliotecar este una dintre cele mai vechi de pe planetă, ea are mai mult de patru mii cinci sute de ani!

În a doua jumătate a secolului 18 - începutul secolului 19, munca în bibliotecă era considerată foarte prestigioasă. Atît de prestigioasă încît nu se achita întotdeauna. Titlul de bibliotecar era deja o mare onoare. În diferite perioade, în calitate de bibliotecari au activat personalități extraordinare și remarcabile— Giacomo Casanova, Jacob Grimm, Ivan Krîlov, Johann Wolfgang Goethe, Marcel Proust etc.

NIKOLAI KOZLOV

În 1835, Nikolai Kozlov a preluat conducerea bibliotecii. Și din nou se pune întrebarea, cum a ajuns o persoană de o asemenea amploare la Chișinău? Înainte de a deveni bibliotecar în principalul oraș al Basarabiei, Nikolai Iakovlevici și-a dedicat 40 de ani din viață — din 1783 pînă în 1824, diplomației ruse. A lucrat la misiunea diplomatică rusă la Constantinopol, condusă de ambasadorul Mihail Kutuzov. Contemporanii au remarcat competența, activitatea și eficacitatea activităților sale. În 1811, a fost numit primul Consul general al Rusiei în Statele Unite ale Americii cu reședința în Philadelphia. În această funcția s-a aflat patru ani, apoi a fost rechemat din funcție. Motivul demisiei a fost un scandal puternic provocat de cineva în stilul "sharcher-la-femme", în care a fost acuzat diplomatul rus. El și-a negat categoric vinovăția. Se pare că anume dorința de a uita această istorie cît mai curînd l-a obligat pe Nikolai Kozlov să se stabilească la marginea imperiului, la Chișinău.

Încercînd să nu dezvăluie circumstanțele vieții sale anterioare, fostul diplomat a condus biblioteca din 1835 pînă la moartea sa în 1846. Apropo, în acei ani biblioteca din Chișinău, singura din Imperiul Rus, a fost experimentală – finanțată de stat. Restul bibliotecilor erau întreținute din donații.

Datorită corespondenței neobosite a lui Nikolai Kozlov, Biblioteca Publică din Chișinău a primit donații uriașe de carte din partea Societății anticarilor nordici din Copenhaga, Societății Economice Libere Imperiale și altele. Datorită achizițiilor sale, numărul cărților a crescut de cinci ori!

Kozlov a fost un om cu noi viziuni burgheze, un susținător al dezvoltării economice și culturale rapide

În perioada sa, principalii cititori ai bibliotecii din Chișinău nu erau nobilii și negustorii bogați, ci tinerii și oficialii modești.

KARL SCHMIDT

Se știe în mod sigur că biblioteca noastră publică a funcționat pînă în 1854 și ... s-a închis. Nu se știe care a fost motivul — războiul din Crimeea, lipsa de bani sau ambele, dar și-a redeschis ușile abia peste șase ani, în 1860. Cu mare greu, biblioteca a mai supraviețuit ceva timp, dar existau mari probleme cu finanțarea ei.

În primul an de administrare a orașului, Karl Schmidt face tot posibilul pentru ca Chișinăul să aibă propria bibliotecă.

Ministerul Afacerilor Interne emite un ordin potrivit căruia, începînd cu 19 octombrie 1877, toată proprietatea bibliotecii publice (fondul bibliotecii la acea vreme constituia 8073 de cărți) a fost transferată în jurisdicția autorității orașului Chișinău. Instituția a ocupat o parte din Consiliul municipal, pentru a fi mai exact, o treime din etajul superior (11 camere în total).

Astfel, timp de 145 de ani Chișinăul deține oficial propria bibliotecă.

De ce a devenit anul 1877 atît de important în istoria bibliotecii noastre?

În primul rînd, acesta a fost primul an de preluare a funcției a marelui reformator al Chișinăului, primarului Karl Schmidt. Un om incredibil de cult și educat, el nu numai că a alocat bani pentru întreținerea bibliotecii, dar și a condus personal Consiliul ei de administrație.

În al doilea rînd, în 1877, despre Chișinău a auzit pentru prima dată majoritatea populației lumii. Motivul nu a fost cel mai fericit — războiul ruso-turc (ca urmare, România, Bulgaria, Serbia și-au cîștigat independența). Anume în orașul nostru, pe terenulh ipodromului, împăratul Alexandru al II-lea a anunțat începutul acestuia. La Chișinău era situat și sediul comandantului-șef al trupelor ruse, marele cneaz Nikolai Nikolaevici. La Chișinău au fost trimiși corespondenții celor mai mari ziare (LE MONDE ILLUSTRE (Franța) și THE GRAPHIC (Marea Britanie) pentru a oferi știri cititorilor cît mai prompt, iar existența bibliotecii a jucat un rol semnificativ în acest sens.

DARIA HARJEVSKI

Această femeie poate fi numită cu siguranță o adevărată legendă în istoria bibliotecii din Chișinău. Daria Harjevschi a devenit directorul său în 1884, la vîrsta de doar 22 de ani, și a condus instituția timp de patru decenii, pînă în 1924. Poate că Karl Schmidt, văzînd un potențial în această fată educată dintr-o familie nobilă, i-a încredințat conducerea bibliotecii la o vîrstă fragedă.

Contemporanii care au cunoscut-o pe Daria Pavlovna au remarcat calitatea ei principală - dragostea enormă pentru munca sa și puterea de a insufla cititorilor credința că carte este un profesor, carte este un prieten. Ea a reușit să aleagă un personal de bibliotecare, astfel încît ele funcționau ca mecanismul coordonat ideal al unui motor - clar, repede, cu încredere și, cel mai important, în tăcere. În sălile de lectură era curat și ordine, de la Viena a fost adus mobilier special și inventar.

Cataloagele alfabetice alcătuite ideal permiteau obținerea informațiilor necesare fără întîrziere. În bibliotecă puteau fi găsite cu ușurință toate cărții rare și curiozitățile din acea vreme. Se credea că o astfel de bibliotecă publică exemplară și bogată nu exista în nici un oraș provincial din Imperiul Rus.

Harjevschi a motivat foarte mult bibliotecarii să-i ajute pe cititori mai mult, a pledat pentru accesul copiilor săraci în săli. A realizat un sondaj în rîndul chișinăuienilor pentru ca completarea fondurilor să fie mai eficientă, în funcție de interesele acestora. A promovat personal lectura în rîndul copiilor. În anul împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Alexandr Sergheievici Pușkin, administrația orașului, la ședința sa din 30 aprilie 1899, a decis deschiderea la Biblioteca Publică a orașului a Secției de cărți pentru copii ”A. S. Pușkin" și de a permite copiilor să viziteze sălile de carte.

INTERESANT!

Curățarea generală a cărților în biblioteca din Chișinău era efectuată de cîteva ori pe an, iar după ce, în 1912, Consiliul municipal a procurat un aspirator, în depozitul de cărți se făcea curățenie în fiecare săptămînă.

Cărțile primite de la cititorii bolnavi erau puse în circulație numai după dezinfecție. Pentru aceasta, biblioteca avea nevoie de un dispozitiv de dezinfectare, iar biblioteca s-a adresat Consiliului Municipal cu privire la achiziția sa.

Cele mai solicitate cărți, de exemplu, în 1898 au fost "Gadfly" de Voynich, "Spartacus" de Giovagnoli, lucrările lui Zola, Tolstoi, Turghenev, Senkevici, Hugo, Dostoievski, Pușkin, Gogol, Grigorovici, Scott, Dickens, dicționarul lui Brockhaus etc. Clasicii ruși nu se bucurau de o cerere prea mare datorită faptului că prețul acestor cărți era accesibil, iar mulți aveau lucrările lor în colecțiile personale.

Cititorii-femei în bibliotecă au apărut mai ales în timpul Primului Război Mondial, când bărbații au plecat pe front.

În afară de bibliotecă, Daria Harjevschi a fost o figură publică activă, iubea foarte mult teatrul, a fondat Societatea amatorilor de artă dramatică. În ciuda faptului că la Chișinău veneau trupele de teatru ale Verei Komissarjevskai, Mariei Savin și Vladimir Davîdov, producțiile lui Harjevschi se bucurau de un mare interes și recunoaștere din partea locuitorilor Chișinăului.

S-au păstrat programele spectacolelor populare de la ciclodromul orașului și auditoriul Pușkin și amintirile contemporanilor despre Carnavalul anual al Florilor organizat de Daria Harjevschi. Datorită directorului său, biblioteca din Chișinău a avut o secție mare de literatură dramatică specială, era abonată la revistele "Artist", "Tetral", diverse publicații ale agențiilor private de teatru. Era greu să nu găsești o piesă în această secție a bibliotecii.

În perioada Dariei Harjevschi, Consiliul Bibliotecii se întîlnea de patru ori pe an cu participarea primarului general. În 1891, în bibliotecă a apărut abonamentul, iar în 1897 au fost stabilite noi reguli de utilizare a acestuia — pentru cărți era perceput un gaj general și o anumită sumă pentru citirea fiecărui volum. Biblioteca prezenta lunar Consiliului Municipal un raport financiar și sumele cîștigate pe parcursul lunii din abonamente.

Daria Pavlovna și-a îmbunătățit constant abilitățile în domeniul bibliotecii în Harkiv, Poltava, Odessa.

În 1911, Harjevschi a vizitat douăzeci de biblioteci din orașele situate pe Volga și Kama și a devenit delegat la primul congres al bibliotecarilor ruși, unde a venit cu propuneri inovatoare la acea vreme privind îmbunătățirea sistematizării cataloagelor. Datorită relațiilor bune cu cele mai mari biblioteci din Imperiul Rus, biblioteca noastră și-a majorat semnificativ fondul.

S-au păstrat ziare cu rapoarte privind activitatea bibliotecii. Astfel, în 1912, ea organizează o expoziție unde și-a prezentat secția scrierilor despre Basarabia – Basarabiana, în cadrul căreia au fost prezentate materiale despre Pușkin, fotografii ale casei Inzov, diplome, cărți rare scumpe și multe altele. Apropo, secția "Basarabiana" a fost creată cu ajutorul locuitorilor Chișinăului, pe care Harjevschi i-a încurajat să ofere manuscrise sau ediții cu referire la geografia, etnografia, istoria, literatura, economia etc. a ținutului.

Energica și simpatica Daria Pavlovna se ocupa și cu acțiuni de caritate - a înființat azilul pentru fete, unde acestea erau învățate să croiască și să coase, să brodeze și alte activități casnice.

Societatea de caritate "Basarabeanul", patronată de Harjevschi, s-a manifestat în mod deosebit odată cu începutul Primului Război Mondial. Ea ajuta răniții în spitale, pregătea echipament pentru trenul medical basarabean.

Daria Harjevschi căuta să influențeze chiar și lumea închisorilor, unde, la cererea ei, erau deschise ferestrele și în celulele pușcăriașilor.

Atunci cînd, după 1914, liniștea bibliotecii a început să fie perturbată de politică, iar de la directoare a început să se ceară oferirea sălilor de lectură pentru ședințe și diferite întîlniri, Daria Pavlovna a început să-și facă griji din cauza atitudinii atît de barbare față de instituția sa iubită.

Din păcate, nu am putut găsi informații despre ce a făcut Harjevschi la odihna binemeritată, dar se știe că ea a decedat pe 28 iunie 1934, la vîrsta de 72 de ani.

SECOLUL 20

După ce Basarabia a intrat în componența României, colecția bibliotecii era alcătuită din 100.000 de volume, dintre care doar circa 200 de cărți era în limba română, restul edițiilor fiind în rusă, franceză și germană.

În 1932, din 110.000 de volume, 13.608 ediții erau în limba română și 93.800 în limba rusă, motiv pentru care biblioteca a fost numită neoficial rusă.
Este de remarcat faptul că din 1902 pînă în 1940 biblioteca a fost amplasată în clădirea Primăriei Chișinău, unde ocupa o suprafață de 1894 mp.

În 1941, odată cu începutul războiului, cele mai valoroase cărți au fost duse în România, ceea ce a permis supraviețuirea acestora. Deja în vară, în timpul bombardamentelor, biblioteca din Chișinău a ars — un fond solid de carte a fost distrus în totalitate. După eliberarea Chișinăului — în noiembrie 1944, în ciuda tuturor greutăților și neajunsurilor din acea perioadă, biblioteca a fost redeschisă, iar din 1945, o parte dintre cărți, inclusiv cele vechi care datează din 1832, s-au întors din România în patria lor.

În 1950, Biblioteca Nr. 1 a fost mutată în clădirea fostului restaurant-cafenea "Nistru", situată pe strada Lenin de atunci, acum bd. Ștefan cel Mare, 148, unde se află și astăzi.

Din 1950 pînă în 1988 a purtat numele lui A. Jdanov. Din 1988, Biblioteca Municipală a fost numită după figura culturală remarcabilă, scriitorul Bogdan Petriceicu Hașdeu.

Astăzi, Biblioteca Municipală "B. P. Hașdeu" este formată din 27 de filiale situate în fiecare raion al Chișinăului.

Bibliotecile au fost și rămîn păstrătoare de cunoștințe și o sursă de educație și, desigur, continuă să joace un rol cheie în patrimoniul cultural al națiunii…

Material pregătit de Natalia Șmurgun