Un alt accident în care a fost implicat un camion: O persoană ajunsă la spital
Totul s-a întîmplat în seara zilei de marți, 24 septembrie, pe traseul Orhei-Rezina, transmite realitatea.
{{770209}}„La fața locului, s-a constatat că un șofer de 65 de ani, aflat la volanul unui autocamion Man care tracta o semiremorcă încărcată cu mere, a pierdut controlul asupra vehiculului în curbă și s-a răsturnat pe partea laterală stîngă, pe acostamentul din sensul opus. În urma incidentului, șoferul autocamionului a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Raional Orhei pentru îngrijiri medicale”, a declarat purtătoarea de cuvînt al Inspectoratului de Poliție Orhei, Elena Băetrău.
Din cauza stării șoferului, testarea cu aparatul Alcotest Dräger nu a fost posibilă, iar probele biologice au fost ulterior prelevate.
Amintim că anterior un camion, care transporta 22 de tone de zahăr s-a răsturnat în apropiere de satul Miciurin din raionul Drochia.