Toate știrile
Societate
22:03 23.09.2024

Servicii stomatologice gratuite pentru copiii din două raioane ale țării

Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, transmite Noi.md

Astfel, în intervalul 25-27 septembrie, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în Centrul de Sănătate Taraclia.

Tot în această săptămână vor fi prestate gratuit servicii stomatologice copiilor din diferite localități ale raioanelor Cantemir și Leova, după cum urmează:

- în zilele de 23 și 24 septembrie – în Țiganca, Cantemir;

- în perioada 25-27 septembrie – în Cârpești, Cantemir;

- pe 23 septembrie – în Sârma, Leova;

- în intervalul 24-26 septembrie – în Filipeni, Leova.

Săptămâna trecută, medicii stomatologi au consultat 165 de copii.

Mai multe știri