Toate știrile
Societate
12:00 21.08.2024

Clădirea unui punct medical, aproape să se prăbușească. Pacienții: "Mai tare te calicești, decît te lecuiești"

Oficiul Medicilor de Familie din satul Gordinești, raionul Edineț, este într-o stare deplorabilă. Cupola de la intrare poate să se prăbușească în orice moment, iar cea mai mare parte a clădirii este plină de fisuri. Nici condiții pentru pacienți, practic, nu sînt.

Locuitorii din sat spun că punctul medical de mult este într-o astfel de stare.

„De cînd eu sînt aici pot să zic că punctul acesta reparație nu a avut”.

„Cînd am intrat înăuntru, îmi trebuia un certificat, cînd m-am uitat la podul acela cela ce crăpături are, am zis Doamne ferește. Avea să cad în cap. Mai tare te calicești decît te lecuiești”.

{{763240}}Atît conducerea Oficiului medical, cît și autoritățile locale sînt în așteptarea unui nou edificiu, notează Noi.md cu referire la tvn.md.

„Sîntem într-o stare nesatisfăcătoare de condiții de lucru, în orice caz activăm ca să nu sufere populația. Sîntem pe ultima sută de metri de a face un oficiu medical nou. Pacienții așteaptă cu nerăbdare”, spune Eugenia Delev, medic de familie.

„Clădirea punctului medical este într-o stare foarte rea. De către administrația publică locală au fost întreprinse măsurile de a transmite terenul și clădirea dată în gestiunea Consiliului Raional Edineț. Acum, este pe ultima sută de metri documentul pentru construcția unui edificiu nou”, a precizat Vasile Cojocari, primarul satului.

Oficiul Medicilor de Familie din localitatea Gordinești deservește peste 2.000 de persoane.

Mai multe știri