Toate știrile
Politică
18:15 29.08.2024

„Au fost la Bruxelles, au băut și au venit acasă”: Voronin despre negocierile UE-RM

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, critică delegația țării noastre care a mers la Bruxelles, la prima ședință a Comisiei interguvernamentale Republica Moldova - Uniunea Europeană, la care urmau să fie lansate oficial negocierile de aderare la UE, la sfîrșitul lunii iunie 2024.

{{765840}}„Nu așa se duc tratative, actuala Guvernare nu este pregătită, acolo sînt oameni dezorientați. Ce au făcut ei acolo, au băut bere 2 zile și au venit acasă!”, a notat Voronin la emisiunea „Puterea a Patra” de la N4, transmite unimedia.

„Nu știu ce au făcut ei acolo la Bruxelles, au stat și au băut bere, în „кабачок-ul” (n.r. restaurant) cela unde Karl Marx își scris lucrările lui cele mai vestite și s-au întors acasă, fără nimic. Ați mai auzit ceva de tratative de atunci? Nimic! S-a pus cruce”, a declarat Voronin.

„Nu se fac așa trative. Actuala Guvernare nu este pregătită, acolo sînt oameni dezorientați. Întîi se termină tratativele cu toate țările membre a UE și apoi, dacă toate aceste țări dau acordul, documentat, că Republica Moldova poate adera la UE, atunci încep tratativele direct cu specialiștii și conducerea Uniunii Europene”, a mai adăugat liderul comunist.

Prim-ministrul Dorin Recean a întreprins o vizită de lucru în Marele Ducat de Luxemburg, în perioada 24-26 iunie. Atunci, premierul a condus delegația țării noastre la prima ședință a Comisiei interguvernamentale Republica Moldova - Uniunea Europeană, la care urmau să fie lansate oficial negocierile de aderare la UE, anunță reprezentanții Executivului.

Mai multe știri