Toate știrile
Externe
17:40 01.09.2024

Noi reguli de călătorie cu avionul, de la 1 septembrie

Noi reguli pentru bagajele de mînă, pentru toate aeroporturile din Uniunea Europeană, începînd de duminică, 1 septembrie curent.

Astfel, revine obligativitatea transportului de lichide în ambalaje de maximum 100 de mililitri, transmite euronews.ro.

{{765912}}Comisia implementează temporar restricții privind controlul lichidelor în aeroporturile din UE care utilizează un anumit tip de sisteme de detectare a explozivilor pentru bagajele de mînă, cunoscute sub denumirea de EDSCB. Și răspunsul vine ca urmare a unei probleme tehnice cu acest tip specific de echipament.

Comisia descrie măsura ca fiind „temporară”, dar nu a indicat o dată cînd se va încheia.

Mai mult, în viitorul apropiat, este foarte posibilă standardizarea dimensiunilor pentru bagajele de mîna.

Cea mai recentă generație de scanere permite pasagerilor să transporte dispozitive electronice și lichide fără restricții de cantitate, însă Comisia Europeană pune la îndoială fiabilitatea acestora și solicită restabilirea temporară a modelului anterior.

Tehnologia C3 EDSCB, așa cum sînt denumite aceste scanere avansate, afișează imagini tridimensionale de înaltă rezoluție ale conținutului bagajelor în urma scanării CT și poate detecta cu ușurință componente explozive în toate tipurile de produse cosmetice, lichide sau dispozitive electronice, notează digi24.

Astfel, pasagerii nu trebuie să deschidă valizele sau să scoată o parte din lucrurile lor, ceea ce poate genera întîrzieri, și trebuie doar să treacă printr-un detector de metale.

Mai multe știri