Toate știrile
Externe
9:45 17.09.2024

Hidrologii privesc cu „uimire şi groază” cum previziunile lor devin realitate. Cum explică forța ciclonului Boris

Ploile torenţiale care s-au abătut începînd de sîmbătă asupra Europei Centrale şi de Est anunţă inundaţii care ar putea atinge "o amploare inedită", au avertizat oamenii de ştiinţă.

„Inundaţiile se prefigurează a fi cele mai grave din regiune de la inundaţiile din 2002”, care au afectat Praga, Dresda şi Viena, a estimat Liz Stephens, profesoară specializată în riscuri climatice şi rezilienţă la Universitatea Reading din Marea Britanie, notează noi.md cu referire la stirileprotv.

{{768961}}De cîteva zile, prognozele meteorologice au permis alertarea autorităţilor şi a publicului. „S-au tras învăţăminte din inundaţiile majore din Europa din 2002 şi 2021, dar în unele locuri prognozele anunţă inundaţii de o amploare inedită, iar istoria ne-a arătat că oamenii sînt adesea surprinşi de consecinţele a priori inimaginabile pe care le poate avea un astfel de eveniment”, a adăugat specialista.

Hannah Cloke, profesoară de hidrologie în cadrul aceleiaşi universităţi, a asistat în acest weekend, „cu un amestec de uimire şi groază, la modul în care previziunile devin realitate”.

„Ploaia a fost atît de intensă încît hărţile precipitaţiilor, care utilizează nuanţe vii pentru a descrie cele mai abundente precipitaţii, au rămas fără culori; a trebuit să trecem la alb, iar pe hartă era, într-adevăr, foarte mult alb”, a spus ea.

„Precipitaţii extrem de intense au fost observate de-a lungul frontierei ceho-polone, iar previziunile noastre pentru anumite rîuri şi în aval indică inundaţii care ar putea depăşi standardele experimentate pînă în prezent”, a avertizat specialista.

Ploi sînt aşteptate şi „în următoarele zile”, în contextul în care rîurile sînt deja pline, iar solul este saturat.

Apa caldă a mării, „motorul” fenomenelor extreme din Europa

„Furtunile precum Boris sînt alimentate, în esenţă, de temperaturile ridicate de la suprafaţa mării, care permit umidităţii să se evapore; cu alte cuvinte, cu cît suprafaţa mării este mai caldă, cu atît furtuna se alimentează cu mai mult combustibil în timpul trecerii sale”, a explicat Malcolm Mistry, profesor asistent la London School of Hygiene and Tropical Medicine.

În cazul ciclonului Boris, "condiţiile atmosferice, cum ar fi un front rece arctic şi jet stream-ul, precum şi topografia, în special munţii, par să fi contribuit la încetinirea progresiei sale, rezultînd un potop care a căzut într-o perioadă foarte scurtă de timp", a adăugat specialistul.

„Pentru a stabili dacă schimbările climatice sînt sau nu la originea lui Boris va fi nevoie de analize suplimentare, bazate pe date istorice şi modele climatice”, a subliniat Malcolm Mistry. "Însă, studii recente au arătat că astfel de evenimente devin din ce în ce mai frecvente în contextul încălzirii climei, inclusiv la latitudini mai înalte", a spus el.

Regiunile Europa Centrală şi de Est au încheiat o vară marcată, în numeroase zone, de secetă. „Cîteva săptămîni mai tîrziu, zone vaste se pregătesc pentru multe ploi”, a declarat Hannah Cloke. „Exact tipul de condiţii care devin din ce în ce mai frecvente ca urmare a schimbărilor climatice”, a adăugat ea.

„Avem încă un drum lung de parcurs pentru a ne adapta viaţa la această nouă normalitate”, a notat Cloke. Însă, „oamenii de ştiinţă sînt încrezători că reducerea mai rapidă şi imediată a emisiilor de gaze cu efect de seră va ajuta la prevenirea mai multor astfel de evenimente în deceniile următoare”, a precizat specialista.

Mai multe știri