Toate știrile
Externe
15:04 26.08.2024

Expoziția Mondială a Roboților 2024 are loc în China

China va promova un mediu deschis pentru inovația tehnică și va sprijini firmele și instituțiile de cercetare să investească în China, susținând dezvoltarea industriei roboților printr-o colaborare globală mai strânsă.

Despre aceasta a declarat premierul Li Qiang, în timpul vizitei făcute duminică la Expoziția Mondială a Roboților 2024 organizată la Beijing.

Acesta a arătat că este necesar fie stabilite și utilizate platformele de cooperare pentru schimburile industriale, pentru a se menține stabilitatea lanțurilor industriale și de aprovizionare, facilitând inovația tehnică în industria roboților la nivel mondial.

Li a cerut eforturi sporite pentru a stimula inovația tehnică și dezvoltarea industrială, pentru a cultiva noi motoare de creștere, pentru a îmbunătăți bunăstarea oamenilor. Referindu-se la roboți ca fiind "un etalon important pentru inovația tehnică și puterea producției de ultimă generație", premierul chinez a susținut că inovația ar trebui să vizeze modernizarea industrială, creșterea cererii de consum și frontierele industriale de vârf la nivel mondial, anunță romanian.cri.cn

Li a mai adăugat că avantajele Chinei, de la o piață supradimensionată, la scenarii de inovare abundente, ar trebui valorificate pe deplin, în timp ce aplicațiile inovației tehnologice legate de roboți în sectoare precum producție, agricultură și servicii, ar trebui accelerate.

Expoziția a fost organizată în cadrul Conferinței Mondiale a Roboților organizată sub tema "Co-promovarea unor noi forțe productive de calitate pentru un viitor inteligent comun".

Mai multe știri