Toate știrile
Externe
14:52 03.07.2024

Daghestan introduce o interdicție temporară

Daghestan a interzis temporar purtarea niqab-ului din motive de "securitate", în urma atacurilor recente asupra unor biserici şi sinagogi.

Niqab-ul, îmbrăcămintea musulmană pentru femei care presupune un văl din cap pînă în picioare şi care lasă doar ochii descoperiţi, este "temporar interzis pînă cînd ameninţările existente sînt eliminate", a anunţat muftiatul - cea mai înaltă autoritate religioasă musulmană - din Daghestan.

{{754906}}Muftiatul a justificat această interdicţie prin existenţa unei "ameninţări la adresa securităţii populaţiei republicii", citînd ministerul responsabil cu naţionalităţile şi religia, notează Noi.md cu referire la news.ro.

Daghestanul are aproximativ 3 milioane de locuitori.

La 23 iunie, au fost atacate simultan două biserici ortodoxe şi două sinagogi, precum şi un punct de control al poliţiei în Daghestan, în circumstanţe care rămîn încă neclare.

Mai multe știri