Toate știrile
Economie
16:30 25.07.2024

Energocom a demarat procedurile de pregătire de următorul sezon rece

Conform cadrului legal, SA Energocom este entitatea responsabilă de crearea și menținerea stocurilor de securitate de gaze naturale, care constituie circa 47 milioane de metri cubi (sau echivalentul consumului a 10 zile de iarnă).

Aceste stocuri de securitate sînt prevăzute pentru situații excepționale. De asemenea, pînă la 1 octombrie, Republica Moldova urmează să depoziteze circa 15% din consumul mediu anual al consumatorilor finali, raliindu-se astfel practicilor europene. Această a doua măsură înseamnă în cifre alte 102,4 milioane metri cubi de gaze.

După o analiză complexă a tendințelor pieții, luînd în calcul toți factorii, conducerea companiei a întreprins mai mulți pași pentru a asigura securitatea energetică a țării și în următoarea iarnă.

"Astfel: 1. am semnat contractul și graficul de injectare cu depozitul de gaze din România, Depogaz; 2. purtăm discuții cu mai mulți operatori din regiune, pentru a obține prețuri bune pentru consumatorii finali; 3 pregătim licitațiile la care să participe cît mai multe companii", scrie Energocom.

{{749519}}Stocurile de gaze au menirea să atenueze șocurile de preț, gazele urmînd a fi achiziționate cînd de obicei prețurile sînt mai joase, pentru a fi utilizate în perioada de iarnă, cu consum mai mare, asigurînd astfel consumatorii cu prețuri previzibile.

“Pot spune cu mîndrie сă SA Energocom este acea echipă care a demonstrat două ierni la rînd că poate asigura securitatea energetică a Republicii Moldova. Energocom deține experiență suficientă și are un portofoliu de parteneri de la care putem aduce gaze în țară din surse diferite, la prețuri competitive”, a spus directorul SA Energocom, Victor Bînzari.

În vara lui 2022, țările UE s-au angajat să înmagazineze în depozitele subterane din Europa gaze la nivelul minim de 90% din capacitate lor, în cazul statelor care dețin depozite, sau în cazul țărilor care nu dispun de asemenea instalații acestea ar urma să depoziteze 15% din consumul lor intern anual de gaze în alte state membre. Mecanismul adoptat consolidează securitatea aprovizionării cu gaze a UE și asigură principiul solidarității statelor UE.

Costul stocurilor de securitate de gaze în Republica Moldova sînt achitate de către toți participanții de pe piață, urmare a deciziei Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, proporțional volumelor gazelor naturale furnizate consumatorilor finali.

Mai multe știri