Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3986

Trei tabere de creație expun împreună

13 aug. 2021,, 07:29   Afiș
2131 0

Trei tabere de creație s-au reunit în premieră în Republica Moldova și expun împreună la Centrul expozițional „Constantin Brîncuși”.

Două tabere din Moldova, de la Cimișlia și Molovata, sînt curatoriate de către artistul plastic Victor Hristov, iar o tabără de creație din Romînia - Retezat, curatoriată de pictorul Vasile Sitari. Colecționarii și iubitorii de artă au ocazia să achiziționeze lucrările vizitînd expoziția, care e deschisă din 12 august pînă în 22 august 2021, transmite IPN.

La deschiderea expoziției, Dumitru Bolboceanu, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, a menționat că taberele de creație au fost întotdeauna solicitate de artiști plastici din Moldova, dar și de cei de peste hotare. Dumitru Bolboceanu și-a exprimat regretul că taberele de creație nu sînt organizate mai des în țara noastră. „Dacă pe viitor alți artiști vor dori să organizeze astfel de tabere, Uniunea Artiștilor Plastici va susține astfel de proiecte”, a adăugat el.

Potrivit Florinei Breazu, vice-președintele Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, sînt expuse peste o sută de lucrări, dintre care 32 de la tabăra de creație Retezat. „În taberele de creație nu se dă o tematică anume. La Cimișlia și la Molovata, (taberele) se desfășoară enplein air, astfel putem vedea mai multe reproduceri ale naturii – cam 80% din tablourile expuse. Iar în tabăra de creație de la Retezat, acțiunea se desfășoară în atelierul de creație - sînt redate mai mult concepte abstracte sau interpretări ale unor realități”, a declarat pentru IPN Florina Breazu.

Acest proiect a fost suținut de mai mulți ani de Gheorghe Răilean, fostul primar din Cimișlia: „Pentru orașul Cimișlia a fost o onoare să găzduiască aceste tabere, le mulțumesc foarte mult artiștilor și sper că acest lucru va rămîne în permanență în cultura orașului nostru”, a declarat fostul edil al orașului.


Sponsorul taberei de creație de la Molovata, omul de afaceri Anatol Crețu, a spus că de doi ani taberele sînt diferite din cauza pandemiei. „Trebuie să ne reînvățăm a zîmbi, de a reveni la viața de zi cu zi, la bucuriile mici ale vieții și de a ajuta la ceea ce fac artiștii. La Molovata am obținut, cu pași mici, să facem 4 ediții, să aducem artiști din 14 țări ale lumii. Toți artiștii au plecat mulțumiți, îndrăgostiți de aceste meleaguri, de această țară, toți au rămas o familie unită a artiștilor, toți ne-au lăsat și lucrări extraordinare pe care astăzi le putem aprecia”, a mulțumit Anatol Crețu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?