X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Teatrele din capitală vor prezenta în week-end mai multe spectacole

12 feb. 2021,, 17:31   Afiș
3084 0

Mai multe spectacole vor prezenta în perioada 13-14 februarie teatrele din capitală.

Astfel, sîmbătă și duminică, 13-14 februarie, la ora 18.00, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va avea loc spectacolul ”Aveți ceva de declarat?” de Georges Feydeau, în regia lui Petru Hadîrcă. Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani.

Sîmbătă, 13 februarie, la ora 18.30, la Teatrul Național ”Eugene Ionesco”, publicul este așteptat la spectacolul ”Iubirea la proști”, comedie romantică de Francis Veber, regia M. Chris Nedeea. O comedie franceză, cu umor rafinat și replici explozive, unde situațiile absurde și confuziile amuzante se țin în lanț, informează moldpres.md.

Duminică, 14 februarie, la ora 18.30, același teatru va juca spectacolul ”Arta conviețuirii”, comedie de Yasmina Reza, în regia lui Petru Vutcărău. Spectacolul este o comedie care vă va face să ieșiți din rutina cotidiană și să revizuiți toate problemele ce țin de arta conviețuirii.

Teatrul Național ”Satiricus I.L. Caragiale” va prezenta sîmbătă, 13 februarie, la ora 18.30, spectacolul ”Îți vreau soțul...” de Mihail Zadornov, în regia lui Viorel Cornescu. O situație extraordinară, ca să nu zicem șocantă: o femeie fără adăpost vine la domiciliul unei familii și îi oferă gazdei... să-i vîndă un soț infidel. Cum va acționa o soție înșelată în această situație paradoxală?


Același teatru va oferi publicului duminică, 14 februarie, la orele 15.00 și 18.30, spectacolul ”Cerere în căsătorie” de Anton P. Cehov, în regia lui Alexandru Grecu. Spectacolul are la bază două dintre piesele într-un act ale marelui dramaturg rus Anton P. Cehov: „Ursul” și „Cerere în căsătorie”. Regizorul a structurat această lucrare scenică de o asemenea manieră încît cele două piese formează un tot întreg, converg spre aceeași idee artistică, se completează și se îmbogățesc reciproc.

Mîine, 13 februarie, la ora 18.00, la Teatrul Poetic „Alexei Mateevici” se va juca o dramă emoționantă – ”Jurnalul Annei Frank”, regie – Nelly Cozaru. Un spectacolul-omagiu adus victimelor Holocaustului, cu aspecte dramaturgice autentice, într-un moment în care există regim de carantină în întreaga lume, situația actuală oferind un gust amar despre ceea ce înseamnă a fi imobilizat de circumstanțele istorice, de viața reală, de libertatea furată...

Tot pe 13 februarie, la ora 18.30, la Teatrul ”Luceafărul” va avea loc spectacolul ”A patra dimensiune” de Luigi Lunari, în regia lui Iurie Suveică. Este o istorie uimitoare, povestită într-un limbaj simplu și mustind de umor, despre omul aflat la granița dintre viață și moarte, despre fricile care ne macină pe fiecare, despre speranțe și micile păcate ale fiecăruia dintre noi, despre neîncredere și incertitudine.

Duminică, 14 februarie, la ora 18.30, Teatrul ”Luceafărul” readuce în scenă spectacolul ”Tequila Boom”, comedie de Neil Simon, în regia lui Vitalie Drucec. Acțiunea spectacolului aduce în prim-plan o gașcă de femei, care au o tradiție – să se întîlnească în fiecare vineri acasă la una dintre ele și să joace „Știi și cîștigi".

Spectacolele vor avea loc cu respectarea măsurilor de rigoare pentru prevenirea contaminării cu COVID-19

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?