X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un spectacol de Gheorghe Urschi va fi jucat la un teatru din Chișinău

22 aug. 2019,, 18:11   Afiș
2785 0

Spectacolul ”Testamentul” de Gheorghe Urschi va avea loc sîmbătă, 24 august, la ora 18.00, la Teatrul Republican ”Luceafărul” din Chișinău.

Piesa lui Gheorghe Urschi “Testamentul” a fost montată la Teatrul „Luceafărul” pentru prima dată în anul 1992. Potrivit organizatorilor, este o comedie cu un subiect „fierbinte” din realitatea imediată a acelor vremi care se joacă în toți aceşti ani cu sala plină. Eroul principal, Pricoche Sîmbure, este un ţăran cu demnitate pe care nu-l poţi amăgi sau „cumpăra” cu promisiuni deşarte. Cei trei feciori ai săi, Iacob, Alecu şi Nichita, nu-i seamănă nici pe departe. Sunt diferiţi, reprezentînd un spectru mai larg al contemporanilor noştri – unii sînt hrăpăreţi, alţii au încercat să se acomodeze timpurilor, iar a treia categorie îi reflectă pe rătăciţii politici.

Miezul acţiunii porneşte de la o farsă, pusă la cale de mătuşa Gafinca pentru a-i reanima niţel pe feciorii lui Pricoche, dar şi pe nurorile acestuia. S-a zvonit, deci, printr-un vecin, că bătrînul ar avea bani şi încă mulţi, pe care-i da cu împrumut şi cu procente sătenilor. Din această clipă lucrurile s-au schimbat radical. Feciorii şi nurorile au devenit de nerecunoscut! Începe adevărata comedie, care a declanşat cascade de rîs, Joc halucinant, dar şi firescul unor stări, a unor trăiri.

În distribuție: Pricoche Sîmbure – Veaceslav Mereuţă, Gafinca – Paulina Zavtonii, Iacob – Avelin Tabarcea, Nichita – Vladimir Isac, Valentin Munteanu, Alecu – Sergiu Plîngău, Oleg Macovei, Limpiada – Ecaterina Chircu, Ariadna – Vitalia Grigoriu și Figurantu – Oleg Lungu, Gheorghe Tabarcea.

Tot sîmbătă, la ora 11.00, în incinta Centrului Cultural ”Odeon” trupa ”Planeta Clounella” va prezenta spectacolul distractiv, interactiv și educativ pentru copii ”Povestea celor trei purceluși”. Este un spectacol de animație inspirat din povestea clasică, dar care reprezintă o combinație interesantă a subiectului dramatic cu cîntecul, dansul și jocul implicînd la maxim spectatorul, adică copii și părinții. Purcelușii Murdărel, Somnorel și Mîncăcel sînt trei frați care își construiesc cîte o casă ca să se apere nu doar de ploaie și vînt, ci de cel mai groaznic dușman al lor – lupul. Cu ajutorul copiilor, eroii spectacolului reușesc să îl păcălească pe lup și chiar să îl convingă să nu-i mănînce.


În aceeași zi, la ora 19.00, Teatrul ”Geneza Art” își așteaptă publicul la spectacolul ”Gardenia”, montat de Daniela Burlaca după o piesă semnată de Elżbieta Chowaniec, în care patru generaţii de femei din aceeași familie îşi spun povestea de la 33 de ani. Rănile–fantomă ale trecutului, pe care le poartă încrustate în ADN, influențează destinul a patru femei, patru existențe prinse în menghina istoriei. Una născută din cealaltă, fiecare cu viața ei, dar plasată într-o constelație familială ce are drept nucleu figura mamei. Străbătînd vremurile și marcate diferit de acestea, cele patru femei – fiice, apoi mame, apoi bunici, apoi străbunici – reiau de fiecare dată un tipar care pare să fie la fel de vechi de cînd e femeia femeie, esențializînd comportamente, sentimente și situații într-o poveste care transcende mica lor istorie.

Duminică, 25 august, la ora 11.00, la Centrul Cultural ”Odeon” va avea loc spectacolul ”Jocuri colorate”. Este un spectacol, jucat de trupa de animație ”Planeta Clounella”, plin de jocuri colorate unde culoarea reprezintă nu doar decorul, dar și dispoziția pe care o creează eroii: Clounella, Zîmbărella și Colorella.

În aceeași zi, la ora 12.00, Teatrul Republican "Luceafărul" vă prilejuieşte o întîlnire cu eroii lui Ion Creangă prin intermediul poveştii „Fata Babei şi Fata Moşneagului”, cu o abordare regizorală inedită, semnată de Stela Focşa. Este vorba de un spectacol în care textul lui Creangă, ilustrat cu măiestrie de scenograful Adrian Suruceanu şi pictorul de costume Stela Verebceanu, capătă noi înţelesuri pentru lumea în care trăim astăzi. Dar, la fel ca acum o sută, două, trei… chiar mii de ani, în poveşti triumfă adevărul: bunătatea este răsplătită, răutatea este pedepsită, trufia este luată în derîdere, iar tot ce ni se întîmplă are un sens anume.

Tot duminică, la Teatrul ”Geneza Art” va fi jucat spectacolul ”TOC” montat de Daniela Burlaca după o piesă scrisă de dramaturgul, actorul și omul de televiziune francez Laurent Baffie. Spectacolul spune povestea a șase pacienți cu tulburări obsesiv compulsive (TOC) care se întîlnesc în sala de așteptare a unui faimos psihoterapeut. Cum acesta întîrzie, cei șase pacienți vor începe o ședință ad-hoc de terapie în grup în cursul căreia vor ajunge la cele mai trăsnite și totuși plauzibile concluzii. Este vorba despre un spectacol care combină psihologia cu tuse de umor acid de bună calitate. În roluri: Daniela Burlaca, Nicu Țurcanu, Dana Ciobanu, Cristian Perepeliuc, Viorel Cozma, Victoria Butnaru și Olesea Stăvilă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?