Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

„Te salut, Chișinău”: Expoziție de pictură și grafică cu peisaje arhitecturale ale Chișinăului vechi

9 mar. 2021,, 18:31   Afiș
2559 0

Lucrările de pictură și grafică ale artiștilor plastici Vitalie Grișciuc și Antonina Grișciuc, care reprezintă peisaje arhitecturale ale Chișinăului vechi, sînt prezentate într-o expoziție vernisată la Biblioteca Națională începînd cu data de 10 martie.

Vernisajul „Te salut, Chișinău” este dedicat celor 585 de ani de la prima atestare documentară a orașului Chișinău. Lucrările sînt executate în diferite tehnici ale artei vizuale: ulei, acril pe pînză, acuarelă, peniță tuși, gravură pe hîrtie, transmite IPN.

„Partea Veche a oricărui oraș reprezintă, în primul și primul rînd, memoria. O imprimare în timp, sub forma arhitecturală, a trecutului acelor oameni care au locuit în acest oraș. Celor care sau bucurat în Chișinău de frumusețile și bucuriile vieții, au suportat și au rezistat la momentele grele pe care, din păcate tot ea, viața obișnuiește să le creeze. Oameni de diferite naționalități, diferite confesii religioase, diferite viziuni politice, cea mai mare parte din ei oameni cu demnitate și de bună credință, cei ce au creat acest oraș”, precizează Biblioteca Națională într-un comunicat de presă.

Artiștii plastici Vitalie Grișciuc și Antonina Grișciuc încearcă să imortalizeze în creația sa Chișinăul istoric ,și anume memoria trecutului. Lucrările lor se află în colecții de stat și particulare din numeroase țări.

Expoziția poate fi vizitată pînă pe 31 mai, în Blocul Bentral al BNRM din strada 31 august 1989, nr. 78 „A”. Intrarea este liberă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?