Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Premiera online a filmului documentar „Mauthausen – Două vieți”

26 ian. 2021,, 18:44   Afiș
11167 0

Primăria municipiului Chișinău anunță că în contextul marcării Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, Ambasada Austriei la Chișinău, lansează astăzi, 26 ianuarie 2021, premiera online a documentarului „Mauthausen – Două vieți”.

Filmul relatează povestea a doi martori oculari ai ororilor petrecute în lagărul de concentrare de la Mauthausen (Austria), unde erau deportate elitele intelectuale şi sociale ale ţărilor ocupate de către regimul nazist, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Într-o abordare sensibilă şi multidimensională, regizorul austriac Simon Wieland schiţează portretele celor doi protagoniști - prizonierul Stanisław Leszczyński, originar din Łódź (Polonia), şi Franz Hackl, localnic, care lucra acolo ca ucenic lăcătuș, în confruntarea lor cu Mauthausen, simbol important al Holocaustului și a ceea ce înseamnă vinovăție și cruzime. Rezultatul este un documentar puternic și emoționant despre comportamentul uman şi inuman în fața atrocităţilor.

Filmul poate fi vizionat online pe pagina Ambasadei Austriei la Chișinău cu subtitrări în limba de stat și rusă începînd cu 26 ianuarie la ora 18:00 și va fi disponibil gratuit pînă la 24 februarie, ora 12:00.

Complexul Mauthausen-Gusen a fost creat în anul 1938, în apropierea unei cariere de piatră. Acesta şi-a crescut capacitatea odată cu înaintarea războiului şi mărirea numărului de deţinuţi, dezvoltîndu-se ca un ansamblu de peste 40 de lagăre răspîndite pe aproape întreg teritoriul Austriei. Prizonierii erau exploataţi în cariere de materiale de construcţie, uzine de muniţie şi de armament, mine etc. Lagărul de concentrare de la Mauthausen a fost penultimul eliberat de trupele aliate, pe 5 mai 1945, iar numărul celor care şi-au pierdut viaţa aici şi în lagărele-satelit fiind estimat la peste 90.000 de persoane.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?